559 matches
-
de altă parte Timpul profan. Timpul sacru este timpul sărbătorilor, cu ocazia cărora se readuce în prezent Timpul mitic, primordial. Riturile înlesnesc „trecerea” de la profan la sacru, un timp recuperabil și repetabil la nesfârșit. Spațiul sacru se distinge de cel profan grație unei experiențe originare specifică omului religios. Diferența semnalată de Mircea Eliade ridică o problemă importantă: cum se poate supune analizei spațiul sacru având în vedere faptul ca survenirea acestuia implică o mutație în cadrul celui profan? Cum se definește atunci
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
se distinge de cel profan grație unei experiențe originare specifică omului religios. Diferența semnalată de Mircea Eliade ridică o problemă importantă: cum se poate supune analizei spațiul sacru având în vedere faptul ca survenirea acestuia implică o mutație în cadrul celui profan? Cum se definește atunci spațiul profan? Dincolo de această dificultate metodologică, ceea ce considerăm a fi un punct esențial menit să deschidă cercetări complexe din punct de vedere fenomenologic asupra spațiului sacru este faptul că cei doi termini, sacruprofan se vădesc a
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
a reveni în realul obiectiv, de a redeveni Gavrilescu, de a ajunge în temporal prin camera cu numărul șapte. Șapte este la pythagoreici, printre altele, viața reprezintă și redă ciclurile vieții, alegerea acestei camere ar fi însemnat o revenire la profan, la viața temporală, la banal. Însă Gavrilescu-Orfeu nu ia în seamă, uită, caută și găsește Iubirea, Iubirea veritabilă, autentică, esențială, „marea lui iubire”, iubirea pură orfică, Hildegard-Euridice. Gavrilescu Orfeu nu se mai întoarce după „pălăria de paie”, casca magică a
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
și umbrele sale. A doua observație la fel de semnificativă este considerarea vieții spirituale ca alternativă sau paralelă față de viața cotidiană în ansamblul ei, fiind considerată superioară tuturor celorlalte activități (de aceea opțională), fapt care a despărțit tot mai mult sacrul de profan, sfântul de păcătos, timpul dedicat rugăciunii de timpul dedicat activităților laborative. Aici intră in joc și alte categorii teologice și antropologice, ca de exemplu: care imagine a lui Dumnezeu? Ce este persoana umană? Ce fel de raport există între persoane
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de minciun(, aparen(ele de ceea ce este autentic sau opiniile de fapte, dac( nu printr-o observa(ie conținu( (i sus(inut(, condus( dup( anumite reguli (i cu scopuri precise? Nimic mai fals decît a socoti observa(ia o metod( profan( (i la (ndemîna oricui! (n acest sens, Henri Peretz, autorul lucr(rîi Metodele (n sociologie. Observa(ia, invoc( numeroase exemple din operele (i cercet(rile unor cunoscu(i sociologi, etnologi (i antropologi (Malinowski, Fr. Le Play, W.G. Dubois, E.
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
Securitatea pusese într-adevăr gheara pe omul de la metrou. Mai înscriseseră un punct. Securitatea conducea în deplasare, la pauză, trupa IF-ului, cu trei puncte la zero. 305 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI veterani. Din clipita în care ultimul profan părăsea sala, mai ședeau o vreme pe la locurile lor, mai găsindu-și de lucru, necăjind tutunul putrezit de "Carpați", ridicând gulerul hainelor recuperate de prin cuiere, făcând să alunece pe masa unică, imensă, scrumierele de hârtie, așa cum alunecau halbele de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nou asupra relației dintre desacralizare și secularizare. Deși istoria Europei sincronizează aceste fenomene, ele nu se acoperă, nici nu se justifică reciproc, întrucât orizontul secular al experienței omului modern (căci numai al lui poate fi) nu este neapărat intrinsec unul profan. Urmând cercetării morfologice și comparatiste a lui Mircea Eliade 3, putem socoti invenția lumii seculare ca pe un refuz tacit al categoriilor universale ale experienței religioase 4. Dacă experiența creștină a lumii este reglată între polul sacru și cel profan
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
profan. Urmând cercetării morfologice și comparatiste a lui Mircea Eliade 3, putem socoti invenția lumii seculare ca pe un refuz tacit al categoriilor universale ale experienței religioase 4. Dacă experiența creștină a lumii este reglată între polul sacru și cel profan, logica seculară exclude această ritmare teodramatică a spațio-temporalității. Deși pledează de jure pentru conservarea religiozității în spațiul privat, logica seculară a modernității exclude de facto religiosul prin recursul la câteva procedee subversive. Unul dintre acestea este impoziția linearității aritmice în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc al măștilor comic-serioase susținut, în planul texturii, de un limbaj căzut în profan și, tocmai de aceea, mai permisiv, mai accesibil și mai dispus să se lase remodelat, fără a păstra impresiile fixe: pe scurt, un limbaj ce poate fi folosit în scopuri diverse. Aproape că nu mai este nevoie să spunem, după
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
doar În sprijinul ei noțiunea de simbatie firească, cum În alte poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința sînt concepte religioase. Există la Conachi și această nuanță („tehnica poeziei - zice G. Călinescu - este alunecarea continuă și savantă Între mistic și profan” *), Într-un loc femeia este Împodobită cu fire dumnezeiască, Însă pasiunea este atît de năvalnică În senzualitatea ei Încît ideea unei Zulnii ca simbol al iubirii de divinitate este exclusă. Marele logofăt de la Țigănești nu e Dante, nici Zulnia, mamă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
căiți din raft, ediții de autori greci și latini de la Renaștere încoace, unele încheiate în copci de metal, lexicoane de limbă sanscrită, arabă, volume din Epigraphia Indica, enciclopedii, studii germane, engleze, așa de speciale, încît toată biblioteca părea bizară unui profan. Lui Ioanide i se păru foarte straniu ca Hagienuș să citească Thomas Hide, De religione veterum Persarum. "Nu cunoaștem niciodată bine pe oameni, medită el; ei au încăperi închise pentru ochiul superficial. Te pomenești că și Botticelli al meu când
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îngăduia să întrerupă vorba prințesei. Râsul său imbeciloid răsuna numai după ce nunțiul papal comisese o îngerească glumă. Hangerliu știa până unde să meargă și unde să se oprească și la propriu și la figurat, și în purtarea lui, stridentă pentru profan, era o stranie rezervă și o supraveghere care îl fereau de orice inconveniență. Hangerliu putea fi oricând mareșal la palat, știind când să tacă și când să înjure, modest și suficient după nevoie, totdeauna egal, niciodată șovăitor. Sastisirea era un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Farfara, din mijlocul cărora nu ieșise nici o personalitate proeminentă, aveau curs numai în țară și se perpetuase într-o pătură cu aparență de burghezie: ofițeri, magistrați, episcopi, călugări (nu însă preoți), funcționari chiar și mai umili (mai rar profesori). Un profan ar fi refuzat să creadă în aristocrația doamnei Valsamaky-Farfara și a afinilor săi cu alte nume, cu atât mai mult cu cât aceste nume se remarcau, spre a ne exprima astfel, prin obscuritatea și insignifianța lor. Ele nu evocau nici o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ar fi întîlnit-o din când în când duminica. Gluma semiserioasă făcută de Ioanide cu privire la templul pe care nu s-ar fi dat înapoi să-l construiască pentru Ioana se transforma într-o intenție precisă cu privire la Pica, printr-o deplasare de la profan la sacru. Ioanide realiza mental dubla viziune a femeii din Amor sacro e amor profano de Tițian, oprindu-se acum la imaginea pudică. Cu toată încordarea produsă de evenimentele externe, întreprinderea lui Ioanide nu trecu neobservată și trezi mai multe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
al Întrupării (misterul: sacrul, nelimitatul se Înfățișează, se Întrupează). Sacrul instituie astfel o ruptură de nivel ontologic, iese din sfera profană pe care o neagă. Cele două domenii, sacrul și profanul, sunt „alternative, reciproce, complementare” ( ), sacrul se poate camufla În profan, iar profanul poate institui sacrul. „Profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiași structuri constitutive a omului care Înainte se manifesta prin expresii sacre”.( /9). Aceasta echivalează cu o dialectică originală ale cărei consecințe sunt: sacrul dobândește uneori semnificații
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
dialectica sacrului și, În același timp, un element de unitate al beletristicii sale. „Misterul măștii” sau a camuflajului poate funda o adevărată metafizică fiind „misterul Însuși al condiției umane” ( /223) ce ține de o anume dialectică a camuflării sacrului În profan, a spiritului În materie, ori a fantasticului, În „realul absolut”. Exemplară este cortina din nuvela fantastică „Adio!” care reprezintă limitele cunoașterii. Prin ridicarea sa, omul are șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea semnifica chiar hotarul dintre sacru
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
a fantasticului, În „realul absolut”. Exemplară este cortina din nuvela fantastică „Adio!” care reprezintă limitele cunoașterii. Prin ridicarea sa, omul are șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea semnifica chiar hotarul dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a misterului camuflajului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a misterului camuflajului sacrului În profan” ( / 237). Regăsind simbolismul arhaic, omul modern ar fi capabil să descopere noi dimensiuni existențiale, evenimentele și crizele istorice putând fi valorizate ca „probe inițiatice”, ca momente sau ocazii pentru noi creații spirituale. Ideea nu este Întâmplător, sporadic tratată de Eliade
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și sociologic și cultural și psihologic”. ( /39). Revenind la relația sacru-profan, la funcționalitatea sa În lumea modernă, Eliade face o observație de o remarcabilă profunzime: „Desacralizarea lumii moderne... ascunde, totuși... singura creație religioasă... Adică o perfectă camuflare a sacrului În profan. Nu se mai poate distinge, este o identificare și mulți cred că această identificare a sacrului În profan este o desacralizare și o ignorare totală a experienței religioase. Eu cred că pot arăta contrariul, că este din nou o camuflare
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
face o observație de o remarcabilă profunzime: „Desacralizarea lumii moderne... ascunde, totuși... singura creație religioasă... Adică o perfectă camuflare a sacrului În profan. Nu se mai poate distinge, este o identificare și mulți cred că această identificare a sacrului În profan este o desacralizare și o ignorare totală a experienței religioase. Eu cred că pot arăta contrariul, că este din nou o camuflare, o ascundere, o ocultare. Profanul exprimă În lumea profană funcția sacrului... Teologia „morții lui Dumnezeu” - arată valoarea religioasă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
nu are conținutul și sensul mistico religios, ci este expresia capacității omului de a semnifica” ( /23). Manifestându-se printr-un fragment material oarecare ce se identifică cu profanul, sacrul Îi modifică acestuia propria realitate de a fi. „De fapt, fără profan, fără epifanie, fără forme Într-o existență profană, sacrul nu poate fi accesibil omului... orice hierofanie este un paradox, deoarece sacrul se manifestă Într-un obiect profan.” ( ). Distincția fanic-criptic este opera momentului gnoseologic. „Aspectul fanic și aspectul criptic se echilibrează
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
recapete „demnitatea metafizică” prin readaptarea ei la conștiința modernă a mitului. Mircea Eliade gândește „renașterea” literaturii moderne prin redescoperirea miturilor. În timp ce aproape toată literatura postbelică Își asumă angajamentul istoriei, Eliade vrea ca „literatura să-și asume angajamentul sacrului camuflat În profan” (/164). De aici decurge funcția inițiatică și recuperatoare a narațiunii mitice imaginate de Eliade: „revelează omului care a „uitat” originile lui mitice și noblețea lui pierdută cât de mediocră i ar fi condiția, omul modern este un purtător de semn
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
moartea Încă din viață, nu moartea așa cum o știm toți (osificările spirituale, oprirea pe loc), ci moartea În Înțelesul ei de prim, de Începere, de inaugurare ireversibilă” (/ 35). În mai toate studiile de specialitate, Eliade subliniază că „sacrul” sălășluiește În „profan”, fiind „camuflat” de el și, implicit, limitat. Dar nu În tot cuprinsul profanului. „Nu toate pietrele sunt sacre” (), pentru toți acei ce li se Închină, cu toate că În Înțelegerea lor e foarte posibil ca oricare dintre ele (nu se poate ști
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Încerc mereu să camuflez fantasticul În cotidian” (/151), mărturisește M. Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile fantastice sunt instalați În sacralitate, cei de dincolo de cortina „care
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]