KorAP: Find »[drukola/base=prometeic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 >

274 matches

Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591

valorile morale selectate de către Eul meu și care sunt În legătură cu Supra-Eul moral. Din acest motiv, nu se mai poate vorbi despre o situație oedipiană În ceea ce privește alegerea modelului ideal. Cred că, În acest caz, avem de-a face cu o situație prometeică, raportată la valorile morale, interlectuale și sufletești, pe care Eu le aleg, conform dorințelor și aspirațiilor mele, nefiindu-mi impuse de nimeni. Opțiunea mea pentru condiția prometeică a Eului meu este exprimată de Lamartine În admirabilele sale versuri: Borné dans

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
ideal. Cred că, În acest caz, avem de-a face cu o situație prometeică, raportată la valorile morale, interlectuale și sufletești, pe care Eu le aleg, conform dorințelor și aspirațiilor mele, nefiindu-mi impuse de nimeni. Opțiunea mea pentru condiția prometeică a Eului meu este exprimată de Lamartine În admirabilele sale versuri: Borné dans sa nature, infinie dans ses voeux L'homme est un Dieu tombé qui se souvient des cieux. Preferința interpersonală este, În plan ideal, nostalgia originilor, În plan

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
Dieu tombé qui se souvient des cieux. Preferința interpersonală este, În plan ideal, nostalgia originilor, În plan interior, nevoia plenitudinii, iar În plan exterior, nevoia de a-fi-conform-cu o anumită imagine exemplară, respectată și admirată. În felul acesta pusă problema, situația prometeică se dovedește a fi cu totul altceva decât situația oedipiană. Persoana umană este atrasă de celălalt, nu numai În virtutea unor pulsiuni primare, de natură sexuală, ale Inconștientului, ci și În virtutea pulsiunilor secundare, de factură morală, valorică, ale Supra-Eului. Așa cum există

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
numai În virtutea unor pulsiuni primare, de natură sexuală, ale Inconștientului, ci și În virtutea pulsiunilor secundare, de factură morală, valorică, ale Supra-Eului. Așa cum există o situație oedipiană descrisă de S. Freud În psihanaliză, trebuie să admitem că există și o situație prometeică În psihologia morală. Situația prometeică nu este un complex. Eu nu mă simt atras de un anumit model uman ideal În mod forțat. Eu nu lupt Împotriva acestuia, pentru a mi-l substitui persoanei mele. El corespunde aspirațiilor mele selective

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
de natură sexuală, ale Inconștientului, ci și În virtutea pulsiunilor secundare, de factură morală, valorică, ale Supra-Eului. Așa cum există o situație oedipiană descrisă de S. Freud În psihanaliză, trebuie să admitem că există și o situație prometeică În psihologia morală. Situația prometeică nu este un complex. Eu nu mă simt atras de un anumit model uman ideal În mod forțat. Eu nu lupt Împotriva acestuia, pentru a mi-l substitui persoanei mele. El corespunde aspirațiilor mele selective. Nu Îmi este impus, ci

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
vine din partea Supra-Eului meu. Ea reprezintă tendința mea de depășire și de Împlinire a propriei mele condiții umane, ca ființă interioară și ca persoană, În exteriorul meu, prin identificarea cu un model exemplar de referință către care aspir. Realizarea situației prometeice este un act de Împlinire interioară, atât În plan sufletesc, cât și În plan moral. Ea este realizarea unei aspirații care Îmi dă mulțumire, deschidere, autoritate, prestigiu și siguranță. A. Adler a vorbit despre nevoia de autoritate, iar F. Nietzche

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
a Supra-Eului poate fi comparată cu pulsiunile Inconștientului. Ea este Însă de o altă factură. Existând latent În interiorul persoanei, ea așteaptă momentul realizării. Această așteptare este starea de neliniște legată de Împlinire și pe care o putem considera un complex prometeic, de data aceasta cu aceeași semnificație pe care o are În formarea persoanei umane și complexul oedipian. Putem afirma, din acest moment, că preferința interpersonală depinde de factori externi, circumstanțiali, dar și de factori interni, reprezentați atât de complexul oedipian

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
aceeași semnificație pe care o are În formarea persoanei umane și complexul oedipian. Putem afirma, din acest moment, că preferința interpersonală depinde de factori externi, circumstanțiali, dar și de factori interni, reprezentați atât de complexul oedipian, cât și de complexul prometeic. Pe aceste considerente, Eu Îmi aleg partenerul, sau am anumite preferințe În sensul acesta, În raport cu modul de realizare al complexului prometeic personal. Ca și În cazul situației oedipiene, și situația prometeică are un dublu caracter: pozitiv și negativ, În raport cu modelul

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
depinde de factori externi, circumstanțiali, dar și de factori interni, reprezentați atât de complexul oedipian, cât și de complexul prometeic. Pe aceste considerente, Eu Îmi aleg partenerul, sau am anumite preferințe În sensul acesta, În raport cu modul de realizare al complexului prometeic personal. Ca și În cazul situației oedipiene, și situația prometeică are un dublu caracter: pozitiv și negativ, În raport cu modelul ideal de referință personală. Dacă am un model de ideal pozitiv, situația prometeică va fi pozitivă, și invers, În cazul unui

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
reprezentați atât de complexul oedipian, cât și de complexul prometeic. Pe aceste considerente, Eu Îmi aleg partenerul, sau am anumite preferințe În sensul acesta, În raport cu modul de realizare al complexului prometeic personal. Ca și În cazul situației oedipiene, și situația prometeică are un dublu caracter: pozitiv și negativ, În raport cu modelul ideal de referință personală. Dacă am un model de ideal pozitiv, situația prometeică va fi pozitivă, și invers, În cazul unui model ideal negativ. În orice caz, alegerea sau asocierea mea

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
sensul acesta, În raport cu modul de realizare al complexului prometeic personal. Ca și În cazul situației oedipiene, și situația prometeică are un dublu caracter: pozitiv și negativ, În raport cu modelul ideal de referință personală. Dacă am un model de ideal pozitiv, situația prometeică va fi pozitivă, și invers, În cazul unui model ideal negativ. În orice caz, alegerea sau asocierea mea cu celălalt, sau cu ceilalți, nu este Întâmplătoare, ci dictată de o atracție care Își are rădăcinile În Supra-Eul meu moral și

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
plan general, Eu prefer persoane care Îmi sunt asemănătoare, În care mă recunosc și cu care, din acest motiv, mă pot ușor identifica. În cazul acesta, se stabilește rapid un acord reciproc. Dar aceasta nu reprezintă o lichidare a complexului prometeic. Eu mă pot recunoaște și mă identific cu persoane care adesea au aceleași probleme psihologice și morale ca și mine sau de altă natură. Această atracție este dată de nevoia unei compensări reciproce a problemelor noastre similare (traumatisme afective, carențe

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
carențe emoționale, frustrări, eșecuri etcă. O asemenea preferință interpersonală are un caracter predominant nevrotic și ea nu poate dura În timp, ci, d Dimpotrivă, va duce destul de rapid la situații conflictuale Între cei doi parteneri, sfârșind prin separarea acestora. Situația prometeică pozitivă se realizează prin alegerea și descoperirea modelului uman ideal cu care dorești să te identifici, la care aspiri și pe care lupți să-l poți dobândi. De regulă, ca cel mai general exemplu, acest tip de preferință interpersonală este

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
umane neliniștite, frământate interior, dornică de a se autodepăși, cel care caută negând, care luptă Împotriva limitelor, tipul care aspiră spre deschidere. C.G. Jung, plecând din dubla perspectivă a culturii și a psihanalizei, delimiteză la rândul său două tipuri: tipul prometeic și tipul epimeteic. Tipul prometeic corespunde modelului uman și de viață caracterizat prin prudență, măsură, dar și prin dăruirea de sine până la sacrificiu, tipul introvert. Tipul epimeteic corespunde modelului uman și de viață caracterizat prin deschidere, lipsă de prudență și

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
de a se autodepăși, cel care caută negând, care luptă Împotriva limitelor, tipul care aspiră spre deschidere. C.G. Jung, plecând din dubla perspectivă a culturii și a psihanalizei, delimiteză la rândul său două tipuri: tipul prometeic și tipul epimeteic. Tipul prometeic corespunde modelului uman și de viață caracterizat prin prudență, măsură, dar și prin dăruirea de sine până la sacrificiu, tipul introvert. Tipul epimeteic corespunde modelului uman și de viață caracterizat prin deschidere, lipsă de prudență și de măsură, cel care Întâi

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
care persoana se regăsește pe sine ca valoare, o Întoarcere la ideea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Această concluzie la care am ajuns ne obligă să căutăm semnificația valorică În izvoarele ancestrale, mitologice, dar și filosofico-morale ale acesteia. Originile prometeice ale umanului Cele expuse mai sus privesc ideile și originile intelectualiste și culturale ale umanismului. Acestea caută să explice concepția umanistă care Își are rădăcinile În aspirațiile spirituale ale supraeului, pe care le regăsim exprimate În două sensuri: În sens

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
ideile și originile intelectualiste și culturale ale umanismului. Acestea caută să explice concepția umanistă care Își are rădăcinile În aspirațiile spirituale ale supraeului, pe care le regăsim exprimate În două sensuri: În sens mitologic, așa cum sunt ele concentrate În mitul prometeic, și În sens filosofico-moral, așa cum sunt ele În opera lui Platon și Aristotel. Ambele sunt intim legate Între ele, motiv pentru care le vom trata În același cadru. 1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
În sens mitologic, așa cum sunt ele concentrate În mitul prometeic, și În sens filosofico-moral, așa cum sunt ele În opera lui Platon și Aristotel. Ambele sunt intim legate Între ele, motiv pentru care le vom trata În același cadru. 1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii, problema omului ca valoare eternă și supremă În raport cu creația originară. Mitul lui Prometeu, titanul reformator, stă la baza culturii și moralei noastre europene. Acțiunile omenești, structurate după modelul prometeic, sunt orientate

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii, problema omului ca valoare eternă și supremă În raport cu creația originară. Mitul lui Prometeu, titanul reformator, stă la baza culturii și moralei noastre europene. Acțiunile omenești, structurate după modelul prometeic, sunt orientate către realizarea unor idealuri de perfectibilitate În care este concentrată armonia lumii, de care depinde și armonia omului. Totul se concentrează În efortul creației, care Înalță persoana umană prin realizările sale. Orice creație este un act de Împotrivire

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
persoanei umane. Din acest motiv, orice acțiune psihomorală urmărește atingerea perfecțiunii, a sublimului În care omul se regăsește pe sine ca ființă plenară În confruntarea sa cu lumea, pe care aspiră permanent să o stăpânească și să o depășească. Mitul prometeic concentrează În el sinteza tendințelor umanului, care reunesc pasiunile inimii și principiul rațiunii. Aceste aspecte au fost formulate de către T. Vianu (Știința culturiiă În felul următor: revolta Împotriva autorității creatoare; ideea smulgerii de sub constrângerea legii care copleșește individul; ideea transformării

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
revolta Împotriva autorității creatoare; ideea smulgerii de sub constrângerea legii care copleșește individul; ideea transformării lumii după propriul său chip; sentimentul că orice act de creație este asociat suferinței; iubirea de oameni ca formă de sacrificiu prin dăruirea de sine. Mitul prometeic condiționează obținerea plăcerii, a satisfacției date de creație, ca formă plenară și ultimă de dobândire a plăcerii, a bucuriei, prin suferința pe care o dă efortul de a lupta pentru a putea ajunge la scopul final. Este un act prin

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
depăși tragicul, omul nu se va simți niciodată liniștit și mulțumit. El va continua să aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba lumea. Omul faustic luptă cu sine și cu propria sa viață. Primul a impus lumii

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba lumea. Omul faustic luptă cu sine și cu propria sa viață. Primul a impus lumii legile sale, cel de-al doilea Încearcă să devină propriul său stăpân. Viața ne apare ca o luptă continuă a omului

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
pe care-l plasează În centrul lumii ca pe un „punct de referință” În care se concentrează parcă Întreaga perfecțiune cosmică. Cel care vede și Înțelege această sinteză este Sophocle. Pentru el omul devine „replica și stăpânul lumii”. Este imaginea prometeică a celui care a Învins și stăpânește Întreaga fire, așa cum o spune mulțimea corului În fața cetății la Theba (Sophocle, „Antigona”Ă. „Din toate minunile lumii nici una nu este așa de uimitoare ca omul. Cu ajutorul vânturilor năpraznice el spintecă valurile care

[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]