2,396 matches
-
general al bisericii este impozant și proporțiile armonios Împărțite, mărturisind gustulpentru frumos atît al ctitorilor cît și al meșterilor constructori. Are formă dreptunghiulară, fără abside. Pridvorul are 5 ferestre pe 6 stîlpi masivi, trei În față și două laterale trilobite. Pronaosul și naosul sînt boltite, cu cîte o calotă, ce se reazămă pe 4 arcuri dubluri, sprijinite pe console. Are o singură turlă centrală care se Înalță falnic, În formă octogonală, ale cărei laturi sînt ocupate de cîte o fereastră Îngustă
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
Gheorhe Prundeanu. Decorația exterioară este caracteristică secolului al-XVIII-lea. Cele 3 bolți ale bisericii: - pe prima, din tindă, este chipul lui Cristos, cu inscripția Împrejurul capului - ,, O Emanuiel ” , iar de jur Împrejur, scene biblice din Vechiul Testament ; - pe bolta a doua, din pronaos, este chipul Sfintei Fecioare ; - pe bolta naosului, este chipul lui Cristos, iar la dreapta și la stînga scene biblice. Pictura este neobizantină, din 1816, executată de Simeon Zugravul În frescă. Din vechiul mobilier al bisericii, astăzi nu mai este nimic
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
mare la etajul I. Această clopotniță a fost demolată Înainte de 1970. În această cameră, dascălul Vasile, ajutat de İon Ereu, zis Zmeu, organizează prima școală. Îi Învățau pe copii pe cărțile bisericești. De altfel dascălul Vasile a fost pictat În pronaos. Lucrul Început de ei este continuat de Gheorghe Moscofeanu, mai Întîi ca Învățător, venit aici din Corcova și apoi hirotonit preot la biserica Lupoaia. Îi Învăța pe copii În tindabisericii În condiții de plată În natură, de către sat. Moare În
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
ei : Am hotărât/ Să ies din glasul meu,/ Ca dintr-o biserică părăsită,/ De Dumnezeu mai înainte,/ O celebră biserică,/ Devenită muzeu,/ Cu altar din silabe,/ Și bolți din cuvinte,/ Sub care, amenințători/ De atâta iubire,/ Credincioșii se-nghesuie,/ În pronaosuri sfinte.// Am hotărât/ Să fug din glasul meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sine când făptura de aer se mistuie-nviforată. Și-i prileju de-ncăierare și-i ocazie de nuntă cum doar veciile în culme se înfruntă și în duhul păcii pricini de războaie strigăte laconice și lacome de haos se întretaie în pronaos. începutul se resoarbe și ochiul triadic se întrerupe. Mai citim o dată semnele codificate într-o limbă moartă și se rupe sigiliul cărții interzise iar pe dinăuntru paginile-s albe. Absolute înțelesuri pustiitoare de eresuri și-o apocalipsă promisă potolește însetarea
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
în perioada interbelică, inclusiv la nivelul familiilor din clasa de mijloc, încă mai exista obiceiul ca bărbatul „să meargă înaintea femeii sale oriunde sar duce”. Această „avangardă” masculină putea fi întâlnită și în interiorul bisericilor, femeilor fiindu-le rezervat locul din pronaos, în timp ce bărbații ocupau naosul din apropierea catapetesmei și altarului. În cele mai multe dintre situații, căsătoriile se încheiau la nivelul aceluiași palier social, definit prin avere, nivel de pregătire și, nu în ultimul rând, grad de onorabilitate. Pe de altă parte, în intervalul
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
voievodul Șerban și l vor duce în biserica domnească, unde se va sluji sfânta liturghie, apoi vom porni cu toții să-l ducem pe ultimul drum spre Cotroceni. Acolo se va face prohodul și se va înmormânta în biserica lui în pronaos, alături de fratele său răposatul Matei și al dragii lui Smărăndița. Măria ta, sunt bătrân și cârja de păstor ce o port îmi dă dreptul să-ți spun: cinstirea și pomenirea lui vodă Șerban îți va spori numele bun. Acum dacă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
1703 seara, în biserica domnească, mitropolitul Theodosie cu diaconii săi în stihare albe argintii citeau acatist pentru însănătoșirea robului lui Dumnezeu Io Constantin Voievod. Din strane răspundeau călugări de la mânăstirile Sfântul Ion grecesc și Sfântul Gheorghe. În naos și în pronaos erau toți Brâncovenii. Din brațele doicii sale, Mateiaș privea captivat flacăra lumânărilor din policandru. Erau toți și totuși lipsea Maria, doamna Maria a Moldovei a lui Constantin Duca Vodă. Una mie, una ție În după-amiaza zilei de miercuri 2 mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Sfânta Teodosia era hram, 29 mai fiind praznicul sfintei, și obiceiul era ca toate fecioarele din oraș, înveșmântate în alb și încununate cu trandafiri, să urce în cortegiu treptele dealului spre preoții în odăjdii albe argintii ce așteptau în ușa pronaosului cu cruci și evanghelii în mâini. Erau adunate acolo când a căzut cetatea și, zărindu-le, hoarda de năvălitori sălbatici n-a avut decât un gând, pe care diavolul l-a semănat în mințile barbarilor cu iatagane, să schimbe veșmântul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pare tot atât de rău că ne-a părăsit Scarlat ca și de moartea Mariei. Ilinca l-a plâns și încă mai umblă cernită. A fost bine îngrijit de doctorii noștri pe care-i plătim cu aur greu. L-am îngropat în pronaosul Mitropoliei din Târgoviște și fata noastră a dat danie să fie pomenit cu ctitorii. Am poruncit să-i sape piatră frumoasă ca unui fiu de domnitor, căci noi în iconomia noastră l am pus alături de coconii noștri. Exaporitul se înroșise
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în asemenea locuri sălbatice. Prin ușa larg deschisă, alb aurie, pătrundea lumina de afară și parcă zvon de vânt prin pădurea de brad. Ar fi întors capul, dar îi era teamă să nu întâlnească privirea Laviniei care sta îngenuncheată în pronaos. Era ultima ei ieșire în lume, a doua zi în zori urmând să plece însoțită de egumenul de la Sfântul Ion grecesc pe drumuri de munte spre mânăstirea Dintr-un Lemn ca să se călugărească. Patriarhul ieși în ușile împărătești și cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cum că ienicerii ar vrea să-l schimbe pe padișah cu fratele lui, cel ținut închis în serai. Cum aflase Brâncoveanu că o să vină această tulburare, cum? I se părea că vede un zâmbet împăcat pe chipul femeii cernite din pronaos. Atunci se plecă în fața înaltului prelat, îi sărută mâna și-i mulțumi tot în grecește pentru „frumosul cuvânt rostit” pe care de fapt răpit de gânduri nici nu-l auzise, amintind că „lăcașul nu s-a ridicat spre lauda sa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Bratia și, tot așa flămânzi cum ajunsesem cu o zi mai înainte, sosirăm la curțile Băjeștilor unde eram așteptați cu masa pusă. — Ei, da, acum îmi aduc bine aminte, zise spătarul Mihai. — După-amiază ne-am dus să vedem biserica. În pronaos în dreapta, pe stâlpul de la intrare, era zugrăvită povestea neamului lui Adam și a inorogului. Pe vremea aceea nu cetisem încă istoria lui Varlaam și Ioasaf și a trebuit sfinția sa să ne-o lămurească: „Inorogul este moartea, care gonește să ajungă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
purta coconii prin țară pe la mânăstiri să se închine la sfinte moaște, dar de fapt ca să-i scoată de la buchisitul pe grecește și slavonește. Da, își amintea de bucata aceea de pictură umplând toată grosimea zidului despărțitor dintre naos și pronaos. Era un om - neamul lui Adam, cum spusese vlădica -, agățat cu mâinile de ramurile unui pom ce ieșea din gura hâdă a unui balaur. Sta omul cu gura căscată să prindă picăturile de miere ce se prelingeau de sus. De
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și pentru morți întro neîntreruptă rugăciune, pentru că, în răstimpul dintre două călătorii sau dintre două liturghii, ieromonahul curăța pietrele de deasupra ușilor de la intrarea în biserici, le citea, mângâindu-le literele cu degetele, ștergea praful și ceara de pe mormintele din pronaos ca să pătrundă înțelesul slovelor, cerea, prin satele îndepărtate de la bătrânii care-i descuiau ușa, pomelnicele ctitorilor uitați, le copia frumos pe primele pagini ale liturghierului și încerca să-i memoreze după reguli mnemotehnice stabilite pentru sine, ca să le poată recita
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pridvorului, pe tron, cu Pruncul în brațe și împrejur Cetele Îngerești. Și privind așa, i se păru că de undeva venea glas de pruncă întrebând: „Maică, măria ta, da’ îngerul meu care este?” Oare cine fusese, Bălașa sau Smărăndica? În pronaos, ieromonahul Gherasim, cu cădelnița, ieșise în întâmpinarea arhimandritului, se binecuvântară reciproc și porniră spre altarul a cărui catapeteasmă lucea de aurul bogat cu care meșterii o acoperiseră la porunca doamnei Marica. Înainte să dea binecuvântarea de început a ecteniei mari
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a trimis Dumnezeu, să-mi bucure ochii la bătrânețe cu frumusețea chipului său izvorâtă din bogăția sufletului. — Să începem, dar. Cu glas mare, aproape tunător, ieromonahul începu ectenia mare. Lui Ștefan îi fu de folos coborârea ochilor, căci în pardoseala pronaosului observă un loc în care aceasta era dată la o parte ca să se pună o piatră de mormânt. Era neprinsă cu tencuială, pentru că era piatra pe care și-o făcuse arhimandritul Ioan pentru înmormântarea sa. Se uită în jur, în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
observă un loc în care aceasta era dată la o parte ca să se pună o piatră de mormânt. Era neprinsă cu tencuială, pentru că era piatra pe care și-o făcuse arhimandritul Ioan pentru înmormântarea sa. Se uită în jur, în pronaos nu era nimeni, toți monahii erau în naos și cu glas mare cântau Sfinte Dumnezeule, cel Puternic. Prințul se întoarse spre ieșire, de sus îl priveau blând taica și maica, toți frații și surorile lui, ba chiar i se păru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
La Snagov? Prințul întoarse capul și-l privi pe ieromonah, i se păru deodată că fața lui trasă cu ochii ascunși în găvanele lor, cu sprâncenele urmând subțire arcada, cu barba albă, rară, s-a desprins din fresca de pe zidul pronaosului bisericii mânăstirii. Gherasim, și el, se uita la prinț și, pe fața care prin slăbiciunea ei dădea impresia că este construită doar din linii verticale, înflori un zâmbet cald. — Eh, beizadea Ștefan, noi doi ne știm de când lumea, ai uitat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-l arunca auriu soarele în apus, umbra lui se lungea neagră pe lespezile de piatră albă ici, colo cu înscrisuri de morminte pe ele. O închise grăbit și când se obișnui cu lumina puțină zări câteva femei cernite, îngenuncheate în pronaosul despărțit de naos prin câțiva stâlpi de lemn înnegrit în foc. Catapeteasma strălucea luminată de cele câteva raze de soare ce se furișau prin geamurile înguste ale turlei văruite. Biserica n-avea zugrăveală cu sfinți și îngeri și pe vremuri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vor sărăci și vor flămânzi, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de binele Lui!” În biserica mânăstirii, lume multă, multă, călugări, negustori și, judecând după îmbrăcăminte, femei din toate stările. Masa cu prinoase ținea cât pronaosul, peste mormintele ctitorilor, străbunicii spătarului din partea doamnei Ilinca Basarab. Vlădica nu slujise, sta în scaunul episcopal și asculta pomelnicele pe care le citeau pe nas doi ieromonahi binecuvântând la fiecare pomelnic prinoasele de pe care îl luaseră. Toate fără deosebire glăsuiau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
glas mare aceeași formulă de început, pierzându-se treptat într-o șoaptă enumerarea ultimelor nume. De fiecare dată când se rostea „Io Constantin Voievod”, tot poporul îngenunchiat rostea pios bătând metanie „Doamne miluiește!“ Spătarul trecu anevoie printre oamenii înghesuiți în pronaos până la scaunul mitropolitului, se aplecă în fața lui Antim, mimând gestul de sărutare a mâinii, și-l întrebă sec: — Ce-i asta, prea sfințite? — Priveghi. Azi e sfânta zi de vineri în postul lui Sân Petru. — Văz că vă rugați... Pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în postul lui Sân Petru. — Văz că vă rugați... Pentru nepotul domniei tale, Io Constantin Basarab. Ca și cum ar fi vrut să se dezvinovățească, mitropolitul adăugă blând: Așa sunt scrise pomelnicele. — Pe robul lui Dumnezeu Io Constantin Voievod... veni puternic din pronaos glasul ieromonahului de rând. — Doamne miluiește, cântă toată adunarea creștinilor. Un fel de revoltă îl făcu pe spătar să se încrunte. Venise în zadar la mitropolit. Voise să-l întrebe dacă Io Constantin Voievod... La acest gând își făcu repede
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dintr-un Lemn și oriunde te-ai duce, citește pisaniile ca să poți pătrunde taina vremii lui Constantin Vodă Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Cât despre arhimandritul Ioan, poate că fiind încă în putere o fi vrut să-și întărească mormântul din pronaosul bisericii de la Hurezi și, dând piatra ce și-o cioplise la o parte și văzând ce sta sub ea ascuns, a pus de au zidit dale mari peste ea iar sfinția sa a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Înviat, Gicule! Adevărat a Înviat, Gore! Sandu Șpriț dă din cap pe ritmul unei melodii interpretată de Puceanca și murmură. La anu’ nu mă mai duc la nicio biserică, mi s-a acrit. Pe onoarea mea, facem altar, naos și pronaos În cârciumă. Vorbim cu patronul, să țină deschis, Îmi pun eu o pătură În cap, pe post de patrafir și vă spovedesc. Că sunteți păcătoși amândoi. Dau și lumină, la oră fixă, să mă țineți minte. Vă bag lanterna În
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]