612 matches
-
gândirii umane? Există un anume obiect, modalități și funcții specifice care să justifice prezența gândirii ideologice inserate printre celelalte ipostaze ale gândirii? În opinia mea, ideologicul este o formă de gândire implicată. Spre deosebire, atât de gândirea reflexiv-contemplativă cu efecte psihoterapeutice, specifică ipostazei metalogice, cât și de gândirea științifică a adevărului, specifică ipostazei logice, ideologicul este o gândire "cu tendință", angajată în rezolvarea unor interese de grup, substratul motivațional-volitiv al acțiunii interesate a unei parțialități sociale. Exprimând poziții, interese și motive
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
Între eros și thanatos. Pulsiunea morții (thanatos) se opune pulsiunii vieții tinzând către reducerea completă a tensiunilor și Întoarcerea la starea anorganică. Sublimarea agresiunii pune la dispoziția Eu-lui o energie neutră ce poate fi Întrebuințată În activități și adaptare. Experiența psihoterapeutică demonstrează că anularea defenselor patogene are consecințe asupra activismului persoanei În cauză. Sublimarea agresivității este observabilă În activitatea reală: inhibiția muncii (la cei pentru care orice activitate este o agresiune), inhibiție socială (la persoane guvernate de teama de a pierde
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
treime dintre cazurile de IC cronică terminală și poate avea un impact negativ asupra calității vieții pacientului. De aceea, este necesară depistarea ei precoce. Abordarea terapeutică presupune: intervenții inițiale de psihoterapie minimă care pot fi efectuate de către asistenta medicală; ‒ intervenții psihoterapeutice specifice;intervenții farmacologice ce includ, după caz, medicație antidepresivă sau anxiolitică. Delirul de stare terminală poate fi minimizat prin administrare de antipsihotice (haloperidol) sau sedative în caz de ineficiență a primelor;crearea unui mediu sigur pentru pacient și anturaj. Edemele
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Ileana Antohe, Sabina Antonela Antoniu () [Corola-publishinghouse/Science/91971_a_92466]
-
a raporturilor comportamentale spontane, neelaborate. Această structură personologică contrastează cu cea descrisă de Alexander (1930Ă. Aceasta, deși are condiționări etiologice și repere patogenetice comune cu nevrozele, este perceput ca ego-sinton. Faptul îl face, în opinia lui Reich, rezistent la intervențiile psihoterapeutice. În aceeași măsură el este și o sursă mereu reconfirmată de dependență și insecuritate în relațiile interpersonale (Horney 1939; Fromm 1942Ă. Ca urmare, caracterul nevrotic devine - în opinia autorului amintit - un element predictiv pentru personalitatea psihopatică, în cazul căreia ostilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
asociază și trăsături de serie obsesiv-compulsivă derivate din disfuncționalitatea vieții intime. Ele se manifestă prin fantezii erotice și prin pervertirea modalității de desfășurare a actului sexual sau/și substituirea subiectului acestuia. Coloratura emoțională integrabilă acestei structuri personologice oferă șansa abordărilor psihoterapeutice. Ele pot fi eficiente atunci când, pornind de la prelucrarea experiențelor biografice negative din copilăria precoce, se adresează deficitului abilităților relaționale și comunicative, considerat ca un act de voință. Tulburarea de personalitate schizoidă, ca și cea paranoică sau cea obsesiv-compulsivă, are un
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prezent, TP sunt obiectul unei preocupări medicale. Ele fac parte din nosologia psihiatrică, sunt incluse în sisteme oficiale de diagnostic, sunt descrise în cărți de psihiatrie ca orice altă tulburare psihică, fac obiectul unor proiecte și practici terapeutice medicamentoase și psihoterapeutice. Excentricitățile și particularitățile persoanei, comportamentele sale, mai mult sau mai puțin aberante și deviante sociocultural, constituie însă și în prezent preocuparea unor psihologi, sociologi, politologi, criminologi, creatori de romane și filme. Cele două incidențe sunt complementare, se intersectează și se
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
persoanelor e o constantă umană. Diagnosticul în direcția tulburărilor de personalitate s-a dezvoltat însă impetuos după diferențierea axelor din DSM-III (1980Ă, sistem ce se bazează pe categorii prototipice. Ultimii ani au adus în prim plan tema tratamentului medicamentos și psihoterapeutic a tulburărilor de personalitate. Dincolo de aspectul benefic al acestui demers se răspândește însă și ideea că problemele personalității sunt o boală ca oricare alta. Reacția specialiștilor nu a întârziat prin promovarea interpretării dimensionale a tulburărilor de personalitate, prin sublinierea diferențelor
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
fobiei sociale. În general, studiile găsesc o co-ocurență de cel puțin 50%. Majoritatea studiilor au plecat însă de la existența unei fobii sociale pe Axa I și nu de la TP evitantă. De fapt, ambele tulburări răspund la același tratament medicamentos și psihoterapeutic. Debutul precoce al fobiei sociale în tulburare a fost de asemenea incriminat, la fel ca și cazul TP obsesiv-compulsive. De asemenea pot exista și alte comorbidități pe ambele axe, fapt ce complică problema. Clusterul C și tulburările somatoforme. Această co-ocurență
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sfârșit, în ceea ce privește stabilitatea în timp a tulburărilor de personalitate, mai trebuie ținut seama de faptul că, până nu de mult, tratamentul acestora era rar și fără multe mijloace (TYRER, 2000, PARIS, 2003Ă. Amplificarea preocupărilor pentru tratamentul medicamentos și mai ales psihoterapeutic care se constată în ultimii ani ar putea aduce importante schimbări privitoare la înțelegerea constanței acestora în timp, a rezistenței tulburărilor de personalitate la schimbare. Faptul că în prezent se aplică multe tehnici de terapie și îngrijire pe termen lung
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
view of old and new perspectives of personality disorders. Journal of Personality Disorders, 1(2Ă, 146-156 VOLLRATH M., ALNAIES R. et al (1995Ă - Coping styles predict change in personality disorders. Journal of Personality Disorders, 9(4Ă, 371-385 Capitolul 12 TRATAMENTUL PSIHOTERAPEUTIC ȘI MEDICAL AL TULBURĂRILOR DE PERSONALITATE Repere generice Atributele de stabilitate și irecuperabilitate care sunt constant atașate domeniului personalităților patologice reprezintă ele însele o provocare pentru orice tentativă terapeutică și reabilitativă. Aceasta este în mod direct condiționată de calitatea demersului
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
psihiatriei clinice corespunzător introducerii în 1970 în DSM-III a celor două axe diagnostice și recunoașterii importanței intercondiționărilor reciproce dintre diversitatea tulburărilor psihopatologice și structurările dizarmonice ale personalității. Așa după cum susțin SHEA (1990Ă, VAN VELZEN, EMMELKAMD (1996Ă și DREESEN (1997Ă, intervențiile psihoterapeutice în cazul depresiilor, fobiilor sociale și tulburărilor instinctului alimentar respectiv atacurilor de panică, agorafobiei și bolii obsesiv-compulsive nu sunt în mod constant defavorizate de prezența unei personalități patologice diagnosticate pe Axa II. Acestea din urmă pot deveni - în sens dimensional
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de personalitate de cluster C - cu precădere la personalitățile evitante și dependente ale căror atribute structurale dominante favorizează complianța relației terapeutice. Particularitățile patologice de cluster A au beneficiat de cele mai puține observații în acest sens. În genere diversele metode psihoterapeutice vizează remedierea disconfortului subiectiv, a comportamentului maladaptativ, a raporturilor interpersonale și stimularea tonusului și motilității psihismului (GUNDERSON, GABBARD, 1999, GABBARD și colab., 2002Ă. Astfel manifestările paroxismale și situațiile de criză sunt abordate în instituții spitalicești, tulburările adaptative și relaționale în
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Astfel manifestările paroxismale și situațiile de criză sunt abordate în instituții spitalicești, tulburările adaptative și relaționale în unități semiambulatorii iar psihoterapiile suportiv-stimulative beneficiază de rețeaua psihiatrică ambulatorie și de unitățile cu programe reabilitative pe termen lung (GUNDERSON, 2001Ă. Orice intervenție psihoterapeutică în cazul tulburărilor de personalitate reprezintă un demers complex și dificil datorită deficitului de conștientizare a problematicii generatoare de suferință sau disconfort relațional de către pacient. Același rol îl au și atribute precum lipsa de încredere, sugestibilitatea excesivă, hiperemotivitatea sau tendința
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
suferință sau disconfort relațional de către pacient. Același rol îl au și atribute precum lipsa de încredere, sugestibilitatea excesivă, hiperemotivitatea sau tendința de a monopoliza dialogul cu persoana terapeutului. Psihoterapiile în tulburările personalității Pornind de la considerațiile amintite putem descrie următoarele variante psihoterapeutice aplicabile domeniului de referință. Psihoterapiile suportive - vizează crearea unei atmosfere protective în care pacientul să fie stimulat să își expună terapeutului conținuturile ideo-afective. Pacientul trebuie să se obișnuiască progresiv cu dialogul și apoi să participe sincer și în mod interactiv
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în mod interactiv la desfășurarea lui. Pentru menținerea acestei stări de anxietate sau neliniște „optimă” terapeutul este obligat să definească de la debut limitele temporale ale ședințelor, scopurile lor dominante și să adopte o atitudine obiectivă și binevoitoare (APPELBAUM, 1994Ă. Suportul psihoterapeutic integrează o diversitate de metode accesibile psihoterapeutului care vizează confortul afectiv și intelectual al pacientului (HAVENS, 1989Ă. Sunt descrise în acest cadru armonia mediului fizic - care presupune inclusiv ignorarea oricărui apel telefonic, descrierea de către terapeut a utilității și limitelor ședințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
la mediul cultural (GABBARD, 2000Ă. Trăsăturile caracteriale reprezintă conform modelului psihobiologic al lui CLONINGER (1993Ă 50% dintre atributele structurale ale personalității, condiționează în cea mai mare măsură subtipurile personologice patologice dar simultan sunt mai maleabile și deci mai accesibile intervențiilor psihoterapeutice. BLATT și FORD (1994Ă descriu din perspectivă psihanalitică - cinci mari componente ale personalității: temperamentul fundamentat biologic, un set de relații obiectuale internalizate, conștiința propriei identități, o constelație specifică de mecanisme defensive și un stil cognitiv personal. Cele două repere care
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
relațiile interpersonale și reglează răspunsurile emoționale. Disfuncționalitatea lui este privită ca și consecință a unui atașament deficitar și caracterizează majoritatea tulburărilor de personalitate, cu precădere structurările de tip borderline (FONAGY și colab., 1995, GUNDERSON, 1996, LEVY, BLATT, 1999Ă. Dintre tehnicile psihoterapeutice de factură psihodinamică cel mai larg utilizată este cea expresiv-suportivă (LUBORSKY, 1984, GABBARD, 2000Ă. Ea integrează o serie de subvariante având ca extreme pe cea expresivă în care terapeutul își conservă neutralitatea și apelează la interpretări respectiv pe cea suportivă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cea suportivă care se adresează mecanismelor defensive ale pacientului privite ca părți integrante ale Eului. GABBARD propune un continuum terapeutic expresiv-suportiv cu următoarea succesiune de etape: interpretare → confruntare → clasificare → încurajarea elaborărilor → validare empatică → consiliere și stimulare laudativă → afirmare. Această variantă psihoterapeutică favorizează schimbarea în bine prin creșterea capacității de înțelegere a pacientului aferent interpretărilor și prin experiența unui nou tip de rol în cadrul relației cu terapeutul. Varianta corespunzătoare psihologiei Sinelui este centrată pe afirmarea empatiei care va activa potențialul individual latent
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
spontaneitatea și flexibilitatea limbajului și a comunicării în ansamblu. O contribuție asemănătoare o are și aplicarea tehnicii „avocatului diavolului” care are un mereu confirmat rol mobilizator al dorinței de schimbare a pacientului. Ea este foarte utilă în motivarea primelor ședințe psihoterapeutice (GOLDFRIED și colab., 1978, SULER, 1989Ă. Aceeași importanță o are și utilizarea metaforelor, a „poveștilor terapeutice” care favorizează autocunoașterea dar și mobilizarea unor aptitudini estompate (BARKER, 1985Ă. O altă tehnică este încurajarea pacientului în planurile sale, în măsură mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
deficiențele relaționale interpersonale în sensul atașamentului, intimității și echilibrului iar cel de-al treilea integrează viciile comportamentului prosocial în sensul raporturilor dintre incisivitate și autocontrol, dintre activism și pasivitate. Modelul lui BENJAMIN coalizează atribute psihodinamice și interpersonale care fundamentează tehnici psihoterapeutice omonime la care se adaugă cele cognitive (MARKOWITZ și colab., 1998Ă. Psihoterapiile interpersonale și-au dovedit utilitatea în abordarea depresiilor, tulburărilor anxioase și bulimiei și au fost inițial aplicate la pacienții cu TP borderline a căror responsivitate terapeutică scăzută este
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
se adaugă cele cognitive (MARKOWITZ și colab., 1998Ă. Psihoterapiile interpersonale și-au dovedit utilitatea în abordarea depresiilor, tulburărilor anxioase și bulimiei și au fost inițial aplicate la pacienții cu TP borderline a căror responsivitate terapeutică scăzută este recunoscută. Aceste variante psihoterapeutice sunt fundamentate pe convingerea că pacientul are probleme ce pot fi tratate și de care nu poate fi responsabil dar și pe faptul că între suferința individuală și evenimentele vieții există o interdependență mereu confirmată. Tehnicile de scurtă durată includ
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sprijinitor al terapeutului - TP histrionică, TP dependentă. Nemulțumirea perpetuă este apanajul TP narcisice și TP borderline. Acestea ș-au dovedit și cele mai rezistente la efectele pozitive terapeutice ale grupului în ambulator (TUTTMAN, 1990Ă. Sunt descrise și aplicate câteva variante psihoterapeutice de grup. Astfel terapiile de scurtă durată, nu depășesc 20 de ședințe eșalonate săptămânal, nu au un caracter intensiv și nu vizează modificări structurale profunde ci modelarea comportamentului din perspectiva modalităților de expresie emoțională și a aptitudinilor de socializare. Terapiile
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ar fi de exemplu tentativele suicidare. Ea se desfășoară în condiții de spitalizare și poate dura între una și șapte zile. Costurile ridicate o fac tot mai rar utilizată. Metoda include observarea, îngrijirea și suportul, fiind combinată cu alte variante psihoterapeutice (ROSEN și colab., 2001Ă. Această tehnică intensivă mai este utilizată în abordarea TP antisocială aflate în condiții de privare de libertate. Utilitatea terapiilor de grup depinde și de omogenitatea sau heterogenitatea acestora, de durata - adeseori insuficientă - a ședințelor și de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
2001Ă. Această tehnică intensivă mai este utilizată în abordarea TP antisocială aflate în condiții de privare de libertate. Utilitatea terapiilor de grup depinde și de omogenitatea sau heterogenitatea acestora, de durata - adeseori insuficientă - a ședințelor și de asocierea altor variante psihoterapeutice (SHEA, 1993Ă. Terapiile de grup în ansamblul lor sunt mereu confirmate ca și cvasiobligatorii în orice strategie terapeutică elaborată pentru pacienții cu tulburări de personalitate. Ele sunt cu precădere indicate la TP schizoidă, TP schizotipală, TP histrionică, TP borderline, TP
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
TP histrionic respectiv TP paranoic și TP afective depresive care fără a avea o semnificație statistică, relevă - corespunzător eșecului prematur al relației - disfuncționalitatea tulburărilor de personalitate în rolul familial și facilitează selectarea cazuisticii pentru psihoterapiile familiale. Cele mai semnificative încercări psihoterapeutice implicând grupul familial au avut ca subiect familiile în care cel puțin unul din cei doi parteneri întruneau criteriile de diagnostic pentru TP borderline. Trăsăturile borderline imprimă instabilitatea vieții conjugale cu întreg cortegiul de perturbări cognitive, afective, motivaționale și atitudinale
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]