78,673 matches
-
și un poet de a scrie un scenariu de film - dar tânăra își apără libertatea interioară și nu se lasă "descifrată". Documentarele TV ale lui Paul Riniker, (cineast cu o bună reputație, o bogată filmografie și un constant succes de public), selectate în retrospectiva ce i-a fost consacrată, sunt tot atâtea incursiuni în universul unor oameni aflați la vârsta autodescoperirii, a autodefinirii și a autoevaluării, dar și a raportării la valorile, exigențele și experiența celor din jur, în dorința de
Imagini din țara lui Heidi by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15330_a_16655]
-
a încercat ceva prin anii '80, lucrurile n-au fost duse până la capăt. Jurnalistica a fost până în '89 și este și acum o reală sursă de venit și totdeodată o bună modalitate pentru scriitori de a nu pierde "aderența" la public, de a fi, cum s-ar zice, în "priză" între două cărți. Numeroși scriitori fac jurnalism (Ioan Groșan, Bedros Horasangian, Cristian Teodorescu, Radu Cosașu, Mircea Mihăieș etc.), alții au renunțat - definitiv, se pare - la literatură (Cornel Nistorescu, Cristian Tudor Popescu
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
românească, comportându-se cu o inimaginabilă lipsă de decență, parcă-mi vine să le spun ceea ce-ar merita: Vade retro! Din problemă individuală a fiecăruia dintre noi, politrucii cu sutane au făcut din religie echivalentul desfășurarii actelor sexuale în public. Ei au confiscat și batjocorit însăși esența spiritualității umane: intimitatea. Nu am, recunosc, o vastă experiență a lumii monahale. Dar din ceea ce văd la televizor sau în diverse împrejurări publice, nu țin minte să fi descoperit mai mult de doi-trei
De-a secu(la)rizarea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15338_a_16663]
-
albul prafului și al molozului. E cel puțin ciudat să găsești în locul gălăgiei și agitației teatrale, muncitori și sculele lor. Atît cît pot să-mi dau seama, este o schimbare radicală a unui spațiu consacrat, tradițional, bine intrat în conștiința publicului. Arhitectul îi conservă memoria și îi reconstruiește identitatea pentru un alt secol, 21. O aventură pe care, din ce văd, și-a asumat-o pînă la capăt. Chiar și șocul pe care îl va provoca, chiar și reacțiile variate. Trăiesc
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
pe care, din ce văd, și-a asumat-o pînă la capăt. Chiar și șocul pe care îl va provoca, chiar și reacțiile variate. Trăiesc o emoție specială. Similară poate cu aceea pe care au traversat-o, demult, artiștii și publicul aceluiași teatru față de proiectul Ciulei-Bortnovschi care a revoluționat sala Grădina Icoanei (astăzi Toma Caragiu), primită în dar de la Școala Centrală de fete. Un arhitect este acel artist care își urmărește o idee de la desen, la concretețea volumelor, spațiilor, liniilor, care
Memorie și identitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15377_a_16702]
-
Cristina Poenaru De unde să aflu dacă filmul lui Nae Caranfil are sau nu parte de publicul pe care și-l dorește autorul? Vînzătoarea de bilete de la cinematograful "Scala" (unde a avut loc premiera) mă asigură că și-au scos și banii, au fost și felicitați... "în concluzie", conchide aceasta, după ce îmi înșiruie, cu lux de amănunte
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
onest și sînt fericit cînd, cum se întîmplă în cazul Filantropicii, el ajunge să umple sălile de cinema. Dacă există, după părerea mea, vreo performanță, imperios necesară la care "filmul românesc" trebuie să aspire, este aceea de a-și recîștiga publicul. De cele mai multe ori, "filmul românesc" tratează publicul de fraier. Ori îl ignoră complet, și-atunci se cheamă că e operă de patrimoniu, ori îl tratează ca pe un copil oligofren și îl invită să ronțăie grisine. Sînt convins că publicul
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
întîmplă în cazul Filantropicii, el ajunge să umple sălile de cinema. Dacă există, după părerea mea, vreo performanță, imperios necesară la care "filmul românesc" trebuie să aspire, este aceea de a-și recîștiga publicul. De cele mai multe ori, "filmul românesc" tratează publicul de fraier. Ori îl ignoră complet, și-atunci se cheamă că e operă de patrimoniu, ori îl tratează ca pe un copil oligofren și îl invită să ronțăie grisine. Sînt convins că publicul, ca entitate, e mai inteligent decît își
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
publicul. De cele mai multe ori, "filmul românesc" tratează publicul de fraier. Ori îl ignoră complet, și-atunci se cheamă că e operă de patrimoniu, ori îl tratează ca pe un copil oligofren și îl invită să ronțăie grisine. Sînt convins că publicul, ca entitate, e mai inteligent decît își închipuie mulți și că poate savura șampania, ca oricare om de gust. Noțiunea de "film comercial", opusă noțiunii de "film de autor", mi se pare una dintre cele mai grave maladii de care
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
Acest zid al Berlinului, ridicat artificial între cele două concepte, nu face decît să omoare o idee veche, valabilă și importantă, ideea de spectacol. Filmul este, în oricare dintre accepțiile lui, de la început pînă la sfîrșit, un spectacol. Filmul fără public este film de familie. Se face, în general, cu o cameră video sau cu un aparat de filmat de opt milimetri și se proiectează pentru amici și rude. Eu încerc să fac spectacol de bună calitate, fiind convins că spectacolul
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
pe care la Hollywood o poți auzi foarte des: "You are as good as your last movie". Orice eșec te poate costa ani buni, dacă nu chiar decenii de șomaj. Succesul meu personal este relativ. E un succes real la publicul român și e un război troian în ceea ce privește publicul străin. Pe acesta trebuie să-l seduc, să-l conving să intre în sală, la ceea ce, în mod foarte generos, am putea să numim o curiozitate culinară - un film românesc. Ce poate
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
des: "You are as good as your last movie". Orice eșec te poate costa ani buni, dacă nu chiar decenii de șomaj. Succesul meu personal este relativ. E un succes real la publicul român și e un război troian în ceea ce privește publicul străin. Pe acesta trebuie să-l seduc, să-l conving să intre în sală, la ceea ce, în mod foarte generos, am putea să numim o curiozitate culinară - un film românesc. Ce poate determina un spectator francez să se ducă la
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
cineaști de suflet". Nu mi-a plăcut niciodată să mă consider port-drapel al vreunei generații, că o fi a mea, că o fi alta, că o fi vreo generație viitoare, un joc care mă lasă rece și cred că nici publicul nu vine la filmele mele cu ideea că ar vedea vreun deschizător de pluton. Cum faceți să n-aveți complexe că sînteți est-european? Nu cred că poți să ai complexe că ești ceva care ești. Dimpotrivă, am chiar o mîndrie
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
De la corul Radio m-au dat afară nu pentru că, fiind neînsurat, eram mare specialist în soprane și altiste (știți, ei aplicau morala proletară - da' șefii aveau câte patru amante), ci fiindcă, la o Cantată sovietică (Lumini pe Volga, de Makarov), publicul m-a cerut la rampă de două ori, dar n-am ieșit decât o dată. S-a făcut imediat o ședință, în care am fost acuzat că am vrut să minimalizez o operă sovietică. Degeaba le-am explicat că tocmai murise
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
din portugheză de Pavel Cuilă, Editura Humanitas, București, 2002 Se poate și fără întrebare Scrisoarea lui Jean Cocteau către americani, publicată în 1949, după douăzeci de zile petrecute la New York, în care dramaturgul francez a avut de-a-face nu numai cu publicul, ci și cu criticii americani, devine cu totul actuală după evenimentele din 11 septembrie 2001. O lume întreagă încearcă astăzi să înțeleagă nu numai ce înseamnă fundamentalismul islamic, ci și ce înseamnă valorile americane. Cum spiritul "cu dinți tari" al
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
un aer maritim, orașul străbătut de taxiuri galbene, orașul spectacolelor, care noaptea pare acoperit de bijuterii, are o atmosferă fulminantă, în viață ca și în sălile de pe Broadway ("era o atmosferă pe care ne-am dori-o în Franța, unde publicul de elită este rezervat și se teme de ridicol"). Se poate însă trăi fără întrebare, adică fără meditație, reflecție, într-un permanent refuz al tenebrelor? Astăzi, după șase decenii de la strigătul de alarmă al scriitorului, lumea își dă seama că
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
cu maxima sa libertate, cu preocupările sale constante și cu obsesiile neștirbite. Paula Ribariu vine, astfel, în spațiul companiei de asigurări, cu o etapă nouă a propriului său proiect artistic și nu încearcă în nici un fel să se adapteze unui public, în mare parte necunoscut, pornind de la supoziții și aproximări teoretice. Ea se comportă aici cu un firesc desăvîrșit, aducînd în prim plan, după experiența panoramică de la Sala Dalles, preocuparea constantă pentru o anumită dimensiune arheologică, recuperatoare, a expresiei și a
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
devotat picturii cu o asemenea intensitate încît conștiința creației l-a absolvit de nevoia expunerii și de tentația prezenței publice. Proiectul de la Mogoșoaia ar fi fost (este) unul dintre rarele prilejuri în care el a acceptat să iasă vizibil în public. Dar dacă ieșirea în lume o accepta atît de greu, este inexplicabil cum de ieșirea din lume l-a surprins atît de ușor. Autor al unei opere profunde și vaste, în ciuda faptului că este așa de puțin cunoscută, Florin Mitroi
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
Naturalețea lui Țepeneag pe aceste tematici sensibile ține mai mult de literatura franceză contemporană și nu de vreo dezinhibare autohtonă postrevoluționară. Nu apar nici stridențele redescoperirii sexualității din anii '90. Scriitorul știe că nu șochează pe nimeni pentru că are în publicul său țintă și francezi, nu doar români... O problemă extrem de interesantă apare enunțată original în roman. Este vorba despre diferența dintre cărțile populare și propriile cărți. Personajul-autor urcă într-un autobuz 52 din Paris și simte o mare frustrare: nu
Sfînta lizibilitate și tirania rețetei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15344_a_16669]
-
mi-a plăcut la nebunie", sau despre bombardamentul lor de informații vitale, de genul Totul despre Eva, cu... Marilyn Monroe (?!) sau despre cît de gros e gîtul lui Whoopy Goldberg ș.a.m.d. Întrebarea e: ce vină avem noi? De ce publicului din România nu i se poate oferi cinstit și decent acest show care face vîlvă pe mapamond, ci doar împănat sau împăiat? De ce telespectatorul autohton nu poate vedea Oscarurile decît cu condiția să suporte să afle după cine e "leșinat
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
premiant previzibil, al lui No Man's Land. În cîțiva ani, No Man's Land va fi uitat. Pe cînd Amélie va rămîne în istorie ca unul dintre acele filme-lovitură, aparent nevinovate, și care, imprevizibil, au un impact uriaș la public, provoacă un "fenomen de masă"! Françoise Giroud mărturisea că, la prima vizionare a lui Amélie, la lansare, nu și-ar fi putut imagina cîtuși de puțin ce avea să se întîmple; la fel, selecționerii Cannes-ului au recunoscut că, în
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
să se întîmple; la fel, selecționerii Cannes-ului au recunoscut că, în avalanșa de sute de super-oferte, nu au depistat Cenușăreasa. Sociologi și psihologi - nu critici de film - ar putea explica "tendințele" ascunse în acest succes, ce anume a găsit publicul în Amélie, cărei necesități, cum se spune în marketing (dar există și un marketing al sufletului colectiv) îi răspunde acest produs. Drept care, iată, un film inteligent și grațios a fost, în Franța lui 2001, cel mai mare succes de public
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
publicul în Amélie, cărei necesități, cum se spune în marketing (dar există și un marketing al sufletului colectiv) îi răspunde acest produs. Drept care, iată, un film inteligent și grațios a fost, în Franța lui 2001, cel mai mare succes de public al anului, cu 8,1 milioane de intrări; un triumf datorită căruia cinema-ul francez a depășit, la el acasă, 40% din cota de piață! Căzînd Amélie, s-ar putea deduce că publicul european de la începutul mileniului trei caută o
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
lui 2001, cel mai mare succes de public al anului, cu 8,1 milioane de intrări; un triumf datorită căruia cinema-ul francez a depășit, la el acasă, 40% din cota de piață! Căzînd Amélie, s-ar putea deduce că publicul european de la începutul mileniului trei caută o reevaluare a cotidianului, caută miracolul din burta banalului, caută, pe drumul umorului trăznit, sîmburele de sentimentalism și, pe drumul lucidității - sîmburele de vulnerabilitate... Amélie e o chelneriță în Montmartre, cu o viață banală
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
violența lingvistică a ținut și de o teatralitate ce implica rivalitatea incorectă, reglarea de conturi, supraviețuirea după legea junglei etc. Nu în ultimul rînd, anumite segmente din mass-media au promovat o violență lingvistică în sens comercial, pentru a seduce subliminal publicul (într-o captatio benevolentiae de tip morbid-insidios, să spunem). în comunism, violența lingvistică fusese disciplinată și exact orientată, ea fiind îngăduită doar împotriva "dușmanilor poporului"; altfel, limba de lemn nu permitea nici o derogare de la demagogia vremurilor. înainte de comunism, România fusese
Imaginarul violent al românilor by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/15386_a_16711]