441 matches
-
turcii Uludag, ca băuturii răcoritoare. Încă nu Îmbătrânisem suficient ca să-mi dau seama că viețuirea nu te trimite În viitor, ci Înapoi În trecut, În copilărie și Înainte de naștere, pentru ca În cele din urmă să te reunești cu morții. Îmbătrânești, pufăi pe scări, intri În corpul tatălui tău. De aici e doar un mic salt până la bunici și apoi, până să apuci să-ți dai seama, te trezești călătorind În timp. În viața asta creștem Îndărăt. Turiștii cu părul alb din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Înmânat, o dată cu chibriturile și cuțitul de tăiat trabucuri. Julie Își duse trabucul la nas și Îl adulmecă. Îl rulă Între degete ca să vadă cât era de umed. Tăindu-i capătul, Îl băgă În gură, luă un chibrit și aprinse trabucul, pufăind succesiv. ― Mies van der Rohe fuma trabucuri, am spus, ca s-o stimulez. ― Ai văzut vreo fotografie cu Mies van der Rohe? Întrebă Julie. ― Bună observație. Am stat unul lângă altul fără să vorbim, doar fumând, cu fața spre interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de fotbal se oprise, femeia gâfâia, era mai roșie decât un gogoșar, off, uuu... ’tu-ți copilu mă-tii, pun eu mâna pe tine, scuipă, mă boule, nu-nghiți! Pedagogul apăruse și el, venea agale, se scărpina după ureche și pufăia țigara din colțul buzelor, una dintre profesoare lăsase croșetatul, se înțepenise ân picioare, cu mâinile în șolduri, privea de la depărtare, ce pricepea și ce nu era treaba ei, celelalte lucrau în continuare, două ochiuri pe față, două pe dos, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de lemn Întocmi și semnă chitanța. O mai examină câteva secunde, după care Întinse mâna s’o transfere Doctorului. Acesta Însă o refuză. Efectuă din nou plinul paharelor, golind unul pe nerăsuflate. Îl umplu din nou, aprinzându-și o țigară, pufăind câteva rotocoale de fum. Încerca să aplice o tactică bine cunoscută: aducerea adversarului Într’o stare de surescitare nervoasă, să nu mai fie valabil pentru a putea controla jocul ce urma să Înceapă. În momentul când gazda era pe punctul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone absent oferind impresia unei concentrări masive probabil, de felul de cum va putea să-l intimideze să-l poată manipula forțându-l să comită greșeli. Tony Pavone rezistând presiunii hipnotice, zise. „Vă stau la dispoziție...!!” Anchetatorul nu răspunse imediat. Mai pufăi câteva fumuri de țigară, articulând În zeflemea. „Pur și simplu am trecut să te văd...! Care mai e viața ta...?” „Împielițatul” - Îl gratifică În gând Tony Pavone, privindu-l ostentativ. Cine poate ști ce a mai pus la cale Împotriva
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
groasă... un tren negru și lung, lung fără capăt, cu șirul fără număr de vagoane, de la fiecare fereastră Vasilica îi făcea semne disperate cu mâna, strigând: ”Go-guu... Go-guu... ”. Prin dreptul acelor, roțile vagoanelor ticăiau ascuțit... ”Go-gu... Go-gu... ”, locomotiva alerga năpraznic pufăind apocaliptic... ”Go-gu... Go- gu...”. Tot din jurul lui se învârtea, ca la ”zidul morții”, capul îi huruia... ”Go-gu... Go-gu... ”, Vasilica îi făcea semne cu mâna tot mai disperate... Vru să oprească trenul, care venea spre el cu toată viteza. In ultima
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
problema la care Gosseyn începuse să se gândească. Cum ar fi mai bine să procedeze cu băiatul? O privire aruncată împăratului îl făcu să observe ochii acestuia ieșiți în afară, cu fața foarte încordată. Era momentul să ia o hotărâre. Pufăind, Gosseyn își dădu drumul la respirație. Și aproape imediat băiatul făcu la fel. Dar țipă încântat: - Am câștigat! Am câștigat î Gosseyn care dispunea de un cortex complet dezvoltat - cel puțin așa considera el - rumegase însă alte câteva idei. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
habar... Și-mi ghiorăie și mațile de foame, auzi-le numa cum face, eee, să se strice un car de mațe pentru o zgârcită și-o cărpănoasă ! Că de cărpănoasă ce e, toarnă-n ea la cafele peste cafele și pufăie din țigare, și n-are nici pe dracu ! Da mai las-o morții de țigare, madam Ivona, că numa adineaori ai stins-o p-ailaltă ! Văz io că ți-ai făcut draci că nu mai apare domnu Niki, da ori pufăi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pufăie din țigare, și n-are nici pe dracu ! Da mai las-o morții de țigare, madam Ivona, că numa adineaori ai stins-o p-ailaltă ! Văz io că ți-ai făcut draci că nu mai apare domnu Niki, da ori pufăi din țigare, ori nu pufăi, tot dracii ăia-i ai ! — Vaaai, madam Delcă, așa crezi ? Că sunt nervoasă din cauza întârzierii lui Niki ? Aș !... Doar acesta e obiceiul la noi : niciunul să nu se îngrijoreze dacă celălalt mai întârzie ! Detest familiile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
are nici pe dracu ! Da mai las-o morții de țigare, madam Ivona, că numa adineaori ai stins-o p-ailaltă ! Văz io că ți-ai făcut draci că nu mai apare domnu Niki, da ori pufăi din țigare, ori nu pufăi, tot dracii ăia-i ai ! — Vaaai, madam Delcă, așa crezi ? Că sunt nervoasă din cauza întârzierii lui Niki ? Aș !... Doar acesta e obiceiul la noi : niciunul să nu se îngrijoreze dacă celălalt mai întârzie ! Detest familiile în care unul este terorizat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
CÎt despre Susan, se uita mai departe la Arminda și căuta o soluție, În cele din urmă o găsi: să-și aprindă o țigară. Luă pachetul care era pe masă, În fața ei, scoase o țigară, o aprinse, trase un fum, pufăi, se uită la Arminda și din nou lucrurile Începeau de la zero, dar de data asta Îi veni deodată o idee și se repezi la sonerie. — Am chemat pe cineva ca să-l caute pe Julius, spuse; noi trebuie să ne schimbăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl urăște de moarte, fiindcă nici măcar nu răspunde. Arminda nu stăruie, cumătra Guadalupe nu e obișnuită să bea ceai după masă, e din ce În ce mai surdă. „Ia să gustăm, poate că ceaiul ăsta ne prinde bine pentru drumul de Întoarcere“, spune Carlos, pufăind din țigară, În timp ce Arminda așază cele trei cești, niște cești grosolane și ciobite și Julius din nou o insultă cu privirea, simte, Își dă seama că o insultă, dar reacționează genial și zîmbește fericit, deși foarte tulburat și ridică ceașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ieși spre pulvinar, este ascuns vederii de masa compactă a celor cinci sute de gladiatori. Contemplă în schimb loja de la cealaltă extremitate a axei mici, spre sud, unde cu sigu ranță au luat loc prefectul Romei și cei lalți magistrați. Pufăie ostenit. — Să sperăm că nu vor fi probleme, murmură în surdină. Se întunecă imediat la chip. De când Curtius Atticus a cum părat de la principe o parte din școala de gladiatori, sunt exploatați mai crâncen decât dobitoacele. Vittelius nu s-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
grupul ajunse lîngă masă. — Ia uite ce repejor merge ea! o auzi pe Monica spunînd În spate. Dar unde se grăbește așa? Crezi că are un soț În odaia ei Împodobită cu flori? — Nu ea, dragele mele, zise mătușica Vi, pufăind din țigara răsucită. Nu, cît timp e În doiliu pentru ultimul. Ei, stă ca Răbdarea pe un monument, rînjind cu optimism la Durere! Îi știți povestea, nu-i așa? Nu ați văzut-o În Mailbags One? Coase, coase, coase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a le face să țină mai mult. Fuma cu un țigaret care Își pierduse luciul. Mickey și Kay luară un chiștoc - prinzîndu-l, pentru că trebuia, Între arătător și degetul mare, și se aplecară spre brichetă. — Mă simt ca tata, zise Mickey, pufăind și trăgîndu-se Îndărăt. Tatăl ei era tipograf. — Arăți ca un gangster, zise Kay. Și spunînd asta - inima Îi vibră puțin, emoționată. Nu vreți să știți de ce am Întîrziat? Mickey puse țigara jos. — Dumnezeule, am uitat cu totul. Te-ai dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îi căzu scruml din țigară. Îl Îndepărtă și apoi Își frecă fața care Încă Îl durea, fără să-și ridice privirea. Credeți c-o să mă descurc, după ce-o să ies de-aici, domnule Mundy? Întrebă el Încet. Domnul Mundy mai pufăi o dată. — Bineînțeles că da, spuse el În largul lui. O să ai nevoie de timp să... ei bine, să stai pe picioarele tale. — Să stau pe picioarele mele? se Încruntă Duncan. Vreți să spuneți, așa, ca un marinar? Se imagină ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
una singură: să găsească un loc intim În care să poată sta liniștită și la căldură. Auzi vocea lui Reggie. Glumea cu bătrîna destul de forțat. „Așa-i... Așa aș spune... Nu-i așa?“ Haide odată, se gîndea ea. El reapăru pufăind, Înjurînd, și intrară. Apartamentul era la ultimul etaj. Ferestrele de la scară nu erau acoperite, așa că trebuiră să folosească doar lanterna. Se simțea umedă la noadă și-și imagină că probabil sîngera; la fiecare pas pe care-l făcea, avea senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fie spulberat de hoardele de jucători de crichet, iar servieta sa cu traduceri nevăzute și etrierele de bicicletă să sfârșească laolaltă pe trotuar. Imediat, doi buldogi ai universității, foști soldați, cu pălării civile și temperamente diabolice pornesc în urmărirea ticăloșilor, pufăind roșii la față în urma lor. Sunt urmați de o ceată de studenți dornici să vadă sânge. Jonathan traversează strada fără a mai sta pe gânduri, abia evitând o trăsură și o căruță cu lapte. Mai aruncă o privire îndărăt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lui miss A. Chapel, ambasada engleză Paris; în momentul în care ajunge, distruge bucuria anunțul logodnei ei cu noul nabab de Fatehpur, pe care l-a cunoscut la o petrecere pe un iaht, la Nisa. Un vapor încărcat cu infanterie pufăie în sus pe râu, încărcătura umană moțăind sau jucându-și salariul până când este deșertată pe cheul districtului, cunoscut sub numele de Short’s landing. Locul pulsează de viață, sosesc mereu oameni din provincie, atrași de luminile strălucitoare și salariile plătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
că n-ar trebui să mă duc? — Doamne... nu... asta-l freacă pe Niddrie la bibilică. Cei din Forum au discutat cu Malcolm St John de la STV și cu Andy Craig de la News. Se pare că iar critică puternic ancheta, pufăie el acru, de parcă l-ar critica personal pe Toal. Reține bine, ar fi și cazul să fie așa, el e puțoiu care răspunde de ancheta asta, sau așa ar trebui. Am o versiune finală de aseară târziu. Conțopistul mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind și pufăind, părea un monstru din altă lume, pornit să înfrunte tinerețea firii. Locomotiva se târa încet, așteptîndu-se parcă să-i iasă în cale vreun dușman, se strecura ca o șopârlă uriașă pe sub coastele și râpele nepăsătoare, ferindu-se de amenințări închipuite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
așteaptă cineva. Din depărtare descoperi cireșul bătrân care, în cinstea sosirii lui, se împodobise cu o minunată cunună de flori albe în locul coroanei de muguri plăpânzi de acum o lună... În gară pâlcuri de soldați se năpustiră asupra trenului ce pufăia și se smucea cu înverșunare înainte de a se opri. Ochii lui Apostol însă alergau nerăbdători printre oameni, mereu de ici-colo, cercetând aproape cu frică până ce, cu o lucire de fericire nestăpânită, se poticniră. Pe peron, în același loc unde rămăsese
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cum ceva împingea dinlăuntrul ființei sale... și expresia feței trecu de la neliniște la oroare. Burke luă un pahar de apă de pe noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus mâna la piept și spatele i se arcui. Începură convulsiile și senzația de sufocare. ― Cod albastru pentru patru sute cincisprezece! Cod albastru, patru unu cinci! striga meditehniciana spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
flăcări... - Oamenii povestesc, vorbesc ca pe timp de război, dar tu, care-i cunoști pe Ruși: sunt ei În stare de așa ceva? Să-i omoare pe niște nefericiți, doar pentru că nu-i pot transporta? Tata se uită În altă parte. Pufăie. - Am Înțeles, zic. Ai răspuns: da... - Am răspuns da, fiindcă știu ceea ce știe toată lumea: «Rusul Îțidă cămașa de pe el» - bine, ți-o dă, Însă când i se năzare, te omoară, te strivește, te face una cu pământul și după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
grâiele pân-la gleznă. Dacă trenul stă și stă, atunci facem pipi-caca prin tufișuri, câte doi, câte doi - nu se face să faci În toaleta vagonului când trenul stă. Și stă trenul și stă, uneori până și locomotiva uită să mai pufăie, de-atâta stat. Acum am vrea să pornim - așa cum voisem să oprim. Dacă tot am plecat de-acasă, din Mana noastră și de la calidorul meu, atunci să ne-ndepărtăm degrabă ca să nu ne mai frigă la inimă. Pornim. Țaca-țaca. Alarmaerian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]