437 matches
-
am zis eu, pufăindu-mi în continuare țigara. Țineam fumul în gură și apoi îl eliberam dintr-odată. ― Păi de unde le-ai luat? ― Le-am cumpărat, prostule. ― Dar tu nu fumezi. ― Acum fumez, am spus eu. Și am continuat să pufăi, dureros de conștientă de faptul că șase perechi de ochi îmi urmăreau fiecare mișcare. ― Tu nu tragi în piept! a spus atunci unul dintre băieți, suficient de tare, încât o femeie din rândul din față s-a întors cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
-i mai rea decât restul chestiilor. — În locul tău m-aș calma, băiețaș. Unul din băieții care ne servesc Înțelege puțină engleză, continuă Wilson pe un ton foarte coborât. — Mai dă-l dracu’. Wilson se ridică de la masă și se Îndepărtă pufăind din pipă. Îi spuse ceva În swahili unuia dintre băieți, care-l aștepta În picioare. Macomber și soția sa rămaseră la masă. El se holba la cana de cafea. — Dragul meu, dacă faci vreo scenă, te părăsesc, Îi spuse Margot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
răspunse adjutantul. Se lăsă pe spătarul scaunului și căscă. Scoase din buzunarul hainei o carte cu coperțile Îmbrăcate-n hârtie și o deschise. Apoi o lăsă jos și-și aprinse pipa. Se aplecă cu coatele pe masă ca să citească și pufăia din pipă. Apoi Închise cartea și o băgă la loc În buzunar. Avea prea multă hârțogărie prin care trebuia să se uite. Nu putea să citească liniștit până nu termina. Soarele se ascunse În spatele unui munte, așa că lumina nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
timpul în mod obligatoriu - căci literatura îți permite toate libertățile - am intrat la bancă. Se poate spune că am fost o funcționară exemplară. Păstrez de acolo, până la mormânt, imaginea șefului meu, un bătrân cretin și murdar, care mă tortura zilnic, pufăia tot timpul o țigară proastă și scuipa pe jos. Aveam un mijloc fericit ca ocupațiile mele să mă scoată la aer: puneam sechestre. Nimeni nu va ști ce înseamnă a pune sechestre, cel puțin în primele timpuri, fără să fii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
răposaților, și de ce apăruse tunsă și sulemenită, la un restaurant de lux, Înconjurată de pahare și de bărbați străini!? De ce râdea În hohote și Își dădea mereu, ca o cocotă, ochii peste cap!? Ba pe deasupra purta poșetă și mănuși și pufăia dintr-o țigară... Cu ce greșise oare față de bunul Dumnezeu? În nopțile de insomnie, când se sucea Încoace și Încolo, negăsindu-și locul pe cuptor, bătrâna se gândea În fel și chip cum să se descotorosească de cutie. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un moment dat, Întâlneai doar cizme de cauciuc. Uneori chiar și tătucul Stalin obișnuia să poarte Încălțăminte de acest gen. Îl priveam de sus: Iosif Visarionovici apărea la tribună, În Piața Roșie, În uniformă militară și cu cizme de cauciuc. Pufăia tacticos din pipa-i din lemn de abanos: puf, puf, puf..., scuturând scrum peste mulțimea de capete ascunse sub un singur cozoroc. Habar n-avea Iosif Visarionovici că se poate fabrica rachiu din cizme de cauciuc, că ar fi deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de lemn Întocmi și semnă chitanța. O mai examină câteva secunde, după care Întinse mâna s’o transfere Doctorului. Acesta Însă o refuză. Efectuă din nou plinul paharelor, golind unul pe nerăsuflate. Îl umplu din nou, aprinzându-și o țigară, pufăind câteva rotocoale de fum. Încerca să aplice o tactică bine cunoscută: aducerea adversarului Într’o stare de surescitare nervoasă, să nu mai fie valabil pentru a putea controla jocul ce urma să Înceapă. În momentul când gazda era pe punctul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone absent oferind impresia unei concentrări masive probabil, de felul de cum va putea să-l intimideze să-l poată manipula forțându-l să comită greșeli. Tony Pavone rezistând presiunii hipnotice, zise. „Vă stau la dispoziție...!!” Anchetatorul nu răspunse imediat. Mai pufăi câteva fumuri de țigară, articulând În zeflemea. „Pur și simplu am trecut să te văd...! Care mai e viața ta...?” „Împielițatul” - Îl gratifică În gând Tony Pavone, privindu-l ostentativ. Cine poate ști ce a mai pus la cale Împotriva
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un tren, care venea de departe și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Chawla descoperi sticlele goale de rom lângă toaletă, deveni clar că luna plină nu era câtuși de puțin vinovată. — Oh, sunt doar niște maimuțe, se simți Sampath obligat să le apere. Ce să știe ele? Când restul casei doarme, copilul pufăie din pipa tatălui său. — Așa e, spuseră unii, în timp ce alții, rușinați că se descoperise alcool în curte, doar chicotiră. Nu e vina maimuțelor. Oamenii sunt întotdeauna cei degenerați. E foarte trist, dar într-un loc ca ăsta, cu așa mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cuvântului. — Bine. Da, OK, făcui eu. Poți să te muți aici de-a binelea. Așa că a doua zi dimineața, când ciorile din parc își croncăneau încă foamea, am închiriat o furgonetă de la garajul din fostele grajduri și am pornit-o pufăind spre Earls Court, să adunăm lucrurile Selinei. Colegele ei de apartament Mandy și Debby se mișcau dezinvolte, semiîmbrăcate, servindu-mi cafea cu respectul datorat magnatului cu datoriile achitate la zi. M-am întins pe canapeaua din salonașul mansardat, de formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se mișca Încoace și Încolo sub trabuc. Bărbia Îi aruncă pe pat un set de cărți de joc, slobozind deasupra lui Noimann cîteva rotocoale de fum. Celelalte chipuri se roteau ca niște mormoloci În aer, aliniindu-se În spatele trabucului care pufăia de zor. Medicul privea pasiv această defilare de măști din jurul său, așteptând deznodământul final. La ce-i folosește omului să posede mai multe chipuri odată ce umblă purtând pe față același chip? Chiar și femeile n-au nevoie decât de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bun. Femeile rezistă și la arșiță, și la ger, pe când bărbații se sting ca muștele... Pentru a ajusta statistica, ar trebui inventat un gen ambivalent... Poate că Oliver nu e chiar atât de nebun cum pare... Vom medita la asta...” Pufăind tacticos din trabuc, inginerul Edward reveni la „Horoscop”, oprindu-se la rubrica dedicată Vărsătorului: „Uranus guvernează zodia dumneavoastră și influența sa asupra celor născuți În Vărsător este mai mare decât a celorlalte planete. Sunteți un om sensibil și original, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Își scutură capul, căutând să scape de aceste imagini ce i se perindau prin fața ochilor, degete amestecate cu costume. Gândul Îl duse la salonul În care se afla Oliver, la piatra kilometrică și șinele de cale ferată pe care Înainta, pufăind din toți rărunchii, vecinul masterandului, omul-locomotivă... Oare unde era Mathilda? Unde era draga lui Lilith? Mâinile lui Noimann se acoperiră de sudoare albă, rece, lipicioasă. Degetele sale galbene, subțiri, se jucau cu pachetul de țigări. Gâtlejul Însă i se uscase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
putea exista...”. Și spunând aceasta, omul-locomotivă fluieră scurt, strigând: Ura! Înșirați cu mic, cu mare În spatele lui, toți Îmbrăcați În halate albe, omul de paie Braic, femeia-capră, femeia-girafă, femeia-pâlnie Olanda, oameni-mâini și oameni-degete, femeia-uter și femeia-capră aplaudară frenetic, strigând, În timp ce pufăiau și scoteau rotocoale de fum pe nări: Ura! Ura! Noimann Încercă să se ridice În picioare, cu gândul de a porni pe urmele lor, dar o durere ascuțită Îi străfulgeră șoldul stâng și medicul Își pierdu din nou cunoștința. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Marinescu a fost nevoit să plătească amenda respectivă, fără să clipească măcar. La noi nici nu s-a mai uitat. Trenul, scârțâind plictisit din toate încheieturile, întocmai unui bătrân cu ciudățenii, deranjat degeaba de la tabietul lui, își urni roțile alene, pufăind morocănos, parcă mustrător și cu drept cuvânt supărat pe elevii certați cu disciplina. A doua zi, luni, la liceu, a fost scandal mare de tot! Profesorul Marinescu a reclamat cazul lui Jujucă și s-a instituit imediat o anchetă. În
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
fie spulberat de hoardele de jucători de crichet, iar servieta sa cu traduceri nevăzute și etrierele de bicicletă să sfârșească laolaltă pe trotuar. Imediat, doi buldogi ai universității, foști soldați, cu pălării civile și temperamente diabolice pornesc în urmărirea ticăloșilor, pufăind roșii la față în urma lor. Sunt urmați de o ceată de studenți dornici să vadă sânge. Jonathan traversează strada fără a mai sta pe gânduri, abia evitând o trăsură și o căruță cu lapte. Mai aruncă o privire îndărăt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lui miss A. Chapel, ambasada engleză Paris; în momentul în care ajunge, distruge bucuria anunțul logodnei ei cu noul nabab de Fatehpur, pe care l-a cunoscut la o petrecere pe un iaht, la Nisa. Un vapor încărcat cu infanterie pufăie în sus pe râu, încărcătura umană moțăind sau jucându-și salariul până când este deșertată pe cheul districtului, cunoscut sub numele de Short’s landing. Locul pulsează de viață, sosesc mereu oameni din provincie, atrași de luminile strălucitoare și salariile plătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mesajul, scrisoarea. Doctorul nu vede, o fi fost în raza ochiului mort, nu vede mișcarea. Dominic desface boțul de hârtie, parcă ar vrea să citească din el. O scrisoare, cică, așa zice, încercând să rezume conținutul... Doctorul receptează știrea și pufăie. — Buuun, n-am ce zice. In plină criză mondială, numai la tine acțiunile urcă. I s-o fi făcut dor lui señor Claudiu de fratele mai mic, te pomenești. Banii traduc afecte, cum știi. S-o fi gândit la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din centrul holului, spre pătratele de sticlă ale tavanului, spre pătratele de șah ale parchetului. Domn’ Marga se afla la fereastră și tăcea. Tolea nu-l vedea, nu-l mai vedea. Nici pe Bazil nu-l vede. Doctorul tace și pufăie, domn’ Dominic nu îl vede. Bazil reînviat, statuie, în dreptul ușii, domn’ Tolea nu îl vede. Tăcere de moarte, nimeni nu scoate o vorbă. O fi fost vreo veste tristă în scrisoare, vreo amintire, vreun necaz, cine știe. Nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doctore! Deci: sunt în concediu. Plătit. Pomana care mi-a trimis-o acum un an a fost, de fapt, un avans. Am simțit eu că pregătește ceva... Doctorul se ridică, pune șervetul lângă farfurie, zâmbește pacientului, face câțiva pași înainte-înapoi, pufăie, cu mâinile la spate. Se apropie de măsuță, vede boțul de hârtie, vede plicul pe jos, le privește, nu le privește. Nu mai exagera, îți trimite de ani de zile. După ce a aflat de procesul... mă rog, după ce a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Voltaire, ediție princeps. Renunțase la florile de rutină, convins că volumul acesta rar va avea alt efect. Dar nu se decidea să pornească, privea când vitrina prăfuită, când tânăra cu ochii ei depărtați și nasul lat și buzele groase, rujate, pufăind nepăsătoare, în fumul gros și negru, de crematoriu. În vitrină priveam, prin urmare, scumpă doamnă, să văd cine mă urmărește. Mă oprisem în dreptul magazinului SCAMPOLO, mereu în inventar. Mă tot holbam în vitrină, ca într-o oglindă, să văd dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Harry, unde stătea întinsă pe deasupra așternuturilor, cu brațele desfăcute, îmbrăcată și cu gura deschisă, fârnâind ușor în noaptea caldă newyorkeză; Tom și Rufus erau în living, stând în fotolii și fumând. Tom trăgea gânditor de Camelul cu filtru. Rufus, care pufăia ceva ce semăna a iarbă, părea puțin amețit. Drogat sau nu, s-a exprimat foarte clar după ce le-am citit testamentul lui Harry. Era hotărât și, orice a făcut sau a spus, Tom nu a reușit să îl clintească din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Se deplasează încet în ritmul muzicii operei ei. În capul ei, tobele și trompetele se reunesc. Își amintește cum, odată, Yu i-a descris sentimentele lui atunci când compunea la ordinul ei: e sunetul a sute de motoare de locomotivă, care pufăie fum și pun pistoanele într-o mișcare viguroasă. Notele se tensionează și se zvârcolesc până în pragul ruperii. E ca și cum compozitorul a fost sugrumat de ghearele nebuniei și a luat fiecare notă separat de pe cârligul minții sale, aruncându-le apoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
flăcări... - Oamenii povestesc, vorbesc ca pe timp de război, dar tu, care-i cunoști pe Ruși: sunt ei În stare de așa ceva? Să-i omoare pe niște nefericiți, doar pentru că nu-i pot transporta? Tata se uită În altă parte. Pufăie. - Am Înțeles, zic. Ai răspuns: da... - Am răspuns da, fiindcă știu ceea ce știe toată lumea: «Rusul Îțidă cămașa de pe el» - bine, ți-o dă, Însă când i se năzare, te omoară, te strivește, te face una cu pământul și după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]