1,221 matches
-
stare mai bună. Aveam diverse alte vânătăi și julituri pe umeri și pe genunchi și, după spusele lui Nat, spatele meu era un apus de Turner. Nici unul din noi nu își pierduse cunoștința. Nu auzeam nici un țiuit în urechi, iar pupilele noastre nu erau neobișnuit de dilatate. Nu eram zdruncinați. Asta însemna că nu aveam nevoie să mergem la spital. Nici măcar nu ne-am sinchisit să vorbim despre poliție. Eu nu voiam și din fericire nici Nat nu era genul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tot, înghițind orașul. Pompierii și poliția făceau tot ce puteau ca să împiedice focul să ajungă la blocurile vecine. Bucăți mari de lemn, devenite jăratic, cădeau bufnind pe trotuare printre trecătorii curioși care săreau țipând, dar vădit fascinați de foc, cu pupilele dilatate de o viziune în care viața lor scădea din preț - viața lor de animale de tracțiune, înhămați la un car care le sugea zilnic energia, dându-le în schimb iluzii care se spărgeau imediat ca baloanele de săpun. Incendiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că suntem împreună, draga mea! Oamenii se uitau împrejur, pisica își schimase locul și trona acum de pe o etajeră ca o statuie. - E aici cu mine, în lumină albastră, spuse Rudi, după care tăcu. Ochii i se scufundaseră în orbite. Pupilele dispărură în spatele pleoapelor. Dar corpul îi era cald, ca și cum ceva mai ținea încă de viață. Mâinile se odihneau pe piept și șalul de rugăciune forma valuri și imaginea unor pene împietrite. Menora fusese așezată la capul lui Rudi. Unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o amărală grețoasă și intensă îmi umple gura de salivă. Observând că Nelly mă privește plină de interes, m-am străduit să nu mă strâmb. Ochii ei de un albastru murdar erau acum negri, doar o bandă îngustă albastră înconjura pupila lor neagră, îngrozitor de dilatată. Ca și Mik, își mișca buzele continuu, lingându-și-le. Am vrut să întreb ce tot sug ei acolo, dar, exact în momentul când m-am hotărât s-o fac, după ce-i plasă periuța lui Mik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stînga și-n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vîrau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
împotriva răului: duhuri, moroi, cotoroanțe, muma pădurii etc. Alte plante strânse și păstrate de leacă erau mierea ursului, coada șoricelului, codelnița, floarea Paștelui, tămâia Maicii Domnului; altele, care conțineau otrăvuri - barba ursului, cucuta, capul șarpelui, mătrăguna (Bela Dona - care dilată pupila ochilor, folosită la țară în alte scopuri), măsălarița, ciumăfaia erau folosite cu precauție, cu asistența unei „babe doftoroaia”. Altele erau mai blânde, culese în mijlocul verii: cicoarea, cimbrișorul, osul viu, drobița, spânățul, izma, sulfina, iarba Sfântului Ioan, mușețelul și pojarnița. Preparatele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lui hermetic, parcurgînd filele cărții și mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna În alb s-a Întors Încet. Buzele ei au schițat un surîs timid și tremurător. Ochii săi clipeau În gol, pupile albe ca de marmură. Am Înghițit În sec. Era oarbă. — N-o cunoști pe nepoata mea Clara, nu-i așa? a Întrebat Barceló. M-am limitat să tăgăduiesc, neînstare să-mi desprind privirea de la acea creatură cu tenul de păpușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dumitale. Bernarda, al cărei apetit literar se Îndestula cu Foaia de Duminică, Îl privi chiondorîș. — Uitați-vă, oi fi eu săracă și neștiutoare, da-s cumsecade. Barceló nu era tocmai George Bernard Shaw, Însă, cu toate că nu izbutise a-și Înzestra pupila cu dicția și cu șarmul lui don Manuel Azaña, strădaniile sale sfîrșiră prin a o rafina pe Bernarda și prin a o deprinde să se poarte și să vorbească În felul unei dudui provinciale. Avea douăzeci și opt de ani, Însă mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
boxer. Fermín gemea și se zvîrcolea ca și cînd o fiară i-ar fi devorat măruntaiele. — Dar ce are sărmanul, pentru numele lui Dumnezeu? Ce are? gemea doña Encarna din ușă, scuturînd din cap. Doctorul Îi luă pulsul, Îi cercetă pupilele cu o lanternă și, fără o vorbă, Începu să-i prepare o injecție dintr-o fiolă pe care o avea În servietă. — Țineți-l. Asta o să-l adoarmă. Daniel, ajută-ne. Tuspatru, l-am imobilizat pe Fermín, care zvîcni violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de săptămînă Într-un mic hotel de pe Paseo de Sitges, unde se recitau alexandrini tête-à-tête cu distinsul universitar. Eu, din instinct comercial, m-am ferit să-i Întrerup conversația și am hotărît să-mi omor timpul făcîndu-i o radiografie eminentei pupile. Poate că drumul făcut În pas vioi Îmi insuflase curaj, poate că erau cei optsprezece ani ai mei și faptul că Îmi petreceam mai mult timp printre muzele prinse În vechi tomuri decît În compania unor fete În carne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
retezat trupul feciorelnic. Și atunci s-a petrecut minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul lui Dumnezeu. Fecioara străbătea În continuare mulțimea cu privirea ei Înghețată. Albastrul pupilelor era atât de deschis Încât părea aproape alb. Când ochii i se Încrucișară cu ai lui Dante, poetul Încercă pentru o clipă senzația că, dintre toți, tocmai pe el Îl căuta. - Ea ne va călăuzi În cucerirea Răsăritului pierdut. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
strâmbătură Îngrozită, ascundea astfel vederii. Și totuși, era sigur de asta, nu fusese din pricina durerii sau a surprinderii. Nu, omul acela Încercase să vadă până În ultima clipă. Să cunoască experiența morții și nu să i se sustragă. Căută În negrul pupilelor dilatate acea umbră a ultimei imagini văzute, despre care se spune că se Întipărește În ochii celor aflați pe moarte. Dar nu găsi decât o cavitate Întunecată. Ridurile adânci de pe frunte și de la colțurile gurii Întredeschise, prin care se Întrezărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
torsul fecioarei, oferind din nou dinaintea privirilor mulțimii luciul pielii sale ca de ceară. Într-o clipă, parcă răspunzând la un semn la călugărului, pleoapele Fecioarei se ridicară Încetișor, dezvelind mai Întâi albul corneei și mai apoi străfulgerarea azurie a pupilelor. Dante se uita cu uimire la perfecțiunea mecanismului care, probabil, se ascundea În cap, pentru a realiza o mișcare atât de lină și de asemănătoare cu cea omenească. Dacă, Într-adevăr, al-Jazari realizase această minunăție, atunci faima sa era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ea, făcându-și cruce. Cu un semn categoric, Dante o făcu să facă, apoi Martina chelălăi din nou spre Pietra. - Ce a mai spus? o zori poetul. - Nimic, răspunse fata, mijindu-și pleoapele În semn de oboseală, În timp ce, printre gene, pupilele ei verzi continuau să Îl fixeze. Nimic altceva. Vorbește o limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce reflectă o clipă, o luă pe mută de mână, Îndreptându-se spre ieșire. Auzi, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
O mână iscusită Încrustase În jurul deschizăturii desenul stilizat al unui ochi omenesc. Aruncă spre poet o privire Întrebătoare, ca și când s-ar fi așteptat la o explicație din partea lui. Dante se apropie ca să vadă mai bine. Gaura circulară corespundea exact cu pupila figurii Încrustate. - O invitație de a privi prin gaură? aruncă el la Întâmplare. Dincolo de deschizătură se găsea o ramă de alamă, fixată astfel Încât să poată fi orientată după un unghi variabil. Îi evaluă dimensiunile, În timp ce o idee bizară Îi Încolțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
celuilalt, dar continuă. - Fac apel la știința dumitale În privința astrelor pentru o judecată asupra acestei figuri, zise el, scoțând din traistă tăblița cerată și arătându-i-o. Marcello o luă, ținând-o la o oarecare distanță de ochi. - Cu timpul, pupilele mele și-au pierdut capacitatea de a vedea de aproape, messer Durante. Ca și când moartea ar vrea să fie sigură că mă va lua prin surprindere când va suna ceasul, zise el, străduindu-se să focalizeze zgârieturile de pe ceară, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat, ca acela pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu mâinile, dar animalele înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles cât de mare și de gol poate să fie un pat. M-am gândit la ea, acolo jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ai Annei s‑a cuibărit moartea, privirea îi devine total transparentă, iar din adâncul ei o răceală se revarsă în exterior ca oxigenul lichid. Anna se lasă pe spate și nici o frumusețe a peisajului nu mai poate să ajungă până la pupilele ei. Informația pe care a aflat‑o a distrus‑o, plecarea în străinătate, atât de tentantă și totodată o portiță de scăpare, i‑a fost luată definitiv. Anna se lovește cu pumnul peste frunte, dar nimic nu iese și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
oră, problema este că după aceea nu veți mai putea Înghiți nimic; așadar e mai bine să mâncați ceva ușor Înainte și să luați pastila În timpul digestiei. Își va face efectul În următoarea oră, vă veți da seama după dilatarea pupilelor. Nu există nici un risc ca În cazul acidului, nu aveți de ce să vă faceți griji.“ Răsfoiam paginile agendei mele cu adrese, gândindu-mă din nou la cuvintele lui Porcușor: mă enervau la fel de mult ca o gumă de mestecat care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dealul din spatele casei noastre era o grădină de mandarini; mirosea foarte frumos, Înțelegi, și În jurul acelui parfum Înfloreau flori de canna. Eu... eu... privind marea, Îmi repetam Întruna că nu sunt bună de nimic. Oare de ce? De ce? De ce? Akemi avea pupilele atât de dilatate Încât aproape că nu mai distingeai Între iris și globul ocular. În momentul În care i-am privit fața, mi-am adus aminte de cursul de arte plastice din școala generală, când am văzut pentru oară o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În hotelul acela făcut numai din marmură, Înțelegeți, există un bar foarte șic, cu tavanul acoperit cu fresce, iar toți barmanii de acolo sunt italieni. Italienii sunt cei mai buni barmani, pe lângă irlandezi, desigur. Știți de ce? Noriko clătină din cap. Pupilele nu i se dilataseră Încă. — Bărbații italieni, ca și cei irlandezi, sunt un neam de vânători până În măduva oaselor. Mă pricep foarte bine să recunosc caracteristicile unui vânător, credeți-mă, pentru că și bărbatul acesta este un vânător. Auzind aluzia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fetițe care a făcut o năzbâtie și se așteaptă să fie certată. — V-am Întrebat ceva, domnișoară Noriko! — Poftim? Da, Înțeleg, Înțeleg. Noriko Își apăsă tâmplele cu podul palmelor și Încercă să se ridice, dar se clătină și nu reuși. Pupilele i se dilataseră atât de mult Încât nu i se mai zărea albul ochiului și implora să i se dea ceva, repede, nu contează ce. — Nu o să primești așa ușor ce vrei, murmură Keiko Kataoka. — Nu e În natura sadicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]