366 matches
-
domenii autodistrugătoare, de exemplu cheltuieli, sex, abuz de substanțe, șofat nebunesc, hrană; 5. comportament suicidar: gesturi, tratamente sau comportament de automutilare; 6. instabilitate afectivă datorită unei schimbări de stare (disforie intensă și episodică, instabilitate sau anxietate; 7. sentimente cronice de pustiire sufletească; 8. mânie intensă și nejustificată sau dificultatea de a-și controla mânia (agresiuni fizice recunoscute); 9. ideații paranoide tranzitorii legate de stres sau simptome disociative severe. Caracteristic tulburărilor de personalitate este faptul că trecerea la actul agresiv scurtcircuitează elaborarea
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Paveliu Liana, Chele Gabriela, V. Chiriţă, Roxana Chiriţă, R. P. Dobrin () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1460]
-
Paradox care constituie și „cheia estetică” a acestei poezii: un „conținut” înconjurat de-o amplă, alambicată, savant construită armură de sensuri și imagini. Anotimpurile bogate, accentele vitaliste și comunicarea emoțională sunt petrecute, aproape fără excepție, prin filtrul propriei lor negații: pustiirea naturii, moartea, singurătatea devorantă. Ceea ce este se revelă ca umbră a neființei, deci ca dovadă a (înseși) firii acesteia. Dovadă pieritoare, la rându-i: norii, pasărea, copacul, sevele, melcii, fluturii ș.a.m.d. sunt/ devin „cuvinte”, adică umbre ale făpturilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
Bugeac, muncitori, cinstiți și curați; pe de altă parte, pe tătarii de altă dată, „câinii de tătari”, șireți, sperjuri și cruzi, barbarii care au trecut țara prin foc și sabie, omorând pentru plăcerea de a omori. Adevărul este că, în ciuda pustiirilor și doliului, pe care necontenitele năvăliri tătărăști le-au adus în goana cailor, imaginea tătarului crud s-a estompat pentru noi. Mai mult decât atâta, o parte dintre vechii tătari, statorniciți printre români, au sfârșit prin a fi asimilați, confundându
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Și vom vedea mai jos că, după Marea Invazie din 1241, Batu-khan va îngloba în vastul său imperiu, numai Moldova și Țara Românească, Transilvania fiind lăsată în voia destinului ei, după pedepsirea Ungariei. INVAZIA MONGOLĂ DIN ANUL 1241 Distrugerea și pustiirea țărilor rusești a fost bine chibzuită de către Batu-khan și Subotai. Ca generali și comandanți răspunzători de soarta trupelor lor, ei nu se puteau avânta în sud-estul Europei, fără să se fi asigurat că nimeni nu-i poate ataca din spate
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și Moldova numită pe atunci Cumania. După ce au prădat aceste regiuni de la Răsărit de Carpați, pentru a-și procura alimente și furaje pentru cai, în așteptarea iernii, ei s-au retras cale de cinci etape de marș (probabil 5 zile). Pustiirea Rusiei a fost atât de cumplită, potrivit unor mărturii, încât nu se refăcuse nici în anul 1253. Făcând bilanțul celor uciși de ei, în luptele din ultima campanie până în ianuarie 1241, după tăierea urechii drepte a fiecărui mort, tătarii au
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
sărac de la țară n-a suferit așa de mult. Ba uneori, atras el însuși de acest mare val cuceritor și jefuitor, el a preferat decât să rămâie la găspodăria lui amenințat, ori să și-o facă din nou după ceasul pustiirii, să intre și el în acest danț ostășesc fără pereche, din care putea să câștige ceva. Astfel s-a născut colaborarea între români și tătari.” După reorganizarea trupelor, consumarea nutrețului și a alimentelor și, mai ales, îndată ce gerul iernii a
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
celor mongole, pentru a evita un dezastru al armatei sale și o asediere a Constantinopolului pe timp îndelungat, a recurs la tratative. Ocolind ciocnirea armată pe câmpul de bătălie, care ar fi putut avea ca urmare din nou prădăciuni și pustiiri în Tracia și Dobrogea, el încercă să-i scoată pe mongoli din hotarele Imperiului pe căi lăturalnice, oferind lui Nogai în căsătorie pe fiica sa naturală Eufrosina. În schimbul înrudirii cu împăratul Bizanțului, Nogai despresura Constantinopolul, retrase oștile la granițele teritoriului
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
prădat Transilvania, pentru a răzbuna pătrunderea lui Phinta în țară, desigur, în compania tătarilor și nu oamenii lui Basarab, voievodul Țării Românești, cum greșit afirmă L. Makkai. Intrarea trupelor moldo-tătare în Transilvania s-a făcut prin trecătorile din nordul Moldovei. Pustiirile cele mai grele le-a suferit Maramureșul. O diplomă regală de mai târziu se ocupă de repopularea acestui voievodat românesc, prin aducerea de oaspeți sași și unguri în localitățile Visk, Hust, Teceu și Câmpulung. În confruntarea, care ar fi avut
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
tulburări din Maramureș, puse la cale de către Bogdan, fostul voievod, refugiat în Valahia Minoră, de sub suzeranitatea tătară, prin nepotul său Ștefan, fiul lui Iuga. Mai ales, este vorba de atacul săvârșit împotriva partizanilor români ai Coroanei ungare și anume, de pustiirea domeniilor Ciulești și Valea Mare ale lui Giula, al cărui fiu, Dragomir, era căsătorit cu fiica lui Sas voievodul și nepoata lui Dragoș din Bedeu, stăpânii Moldovei până la Siret. Apariția pe firmament din nou a umbrei lui Bogdan a produs
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
trupele tătare să prade Moldova. Letopisețul Anonim al țării (zis și de la Bistrița) scrie laconic, fără să arate cauzele incursiunii. „În anul 6947 (1439) noiembrie 28, au venit tătarii și au prădat până la Botoșani”. De teama unei noi expediții de pustiire, pârcălabul Fedor de la Cetatea Albă a fost însărcinat cu pregătirile de apărare și la reconstruirea zidului orașului-port de pe limanul Nistrului. Tătarii lui Sed-Ahmet au pătruns, totuși, din nou în țară, pe la alt vad al Nistrului și, în 12 decembrie 1440
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
în Crimeea, tătarii, comandați de Murtaza Mârza, au rămas să se stabilească în jurul cetăților, pentru a le apăra. Ei au pustiit regiunea de jos a Moldovei în așa măsură încât au făcut-o de nelocuit. După vreo patru ani de pustiiri continue, nemaiavând ce prăda și din ce trăi, o parte din ei a cerut învoierea lui Baiazid să se înapoieze la Perecop, o parte a trecut și s-a stabilit în Dobrogea, iar o parte a rămas pe loc, să
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și Stalingrad. Întâlnirile protocolare, strângerile de mână și Îmbrățișarea semnatarilor Tratatului se așterneau dureros peste idealul și sacrificiul atâtor generații. Cu atât mai mult cu cât raporturile nu erau urmarea unor litigii sau disensiuni trecute. Incursiunile cazacilor și tătarilor și pustiirea periodică a Moldovei nu a generat sentimente revanșande cu toate că dincolo de Nistru și Bug se aflau importante comunități românești. Nu numai satele dar și orașe ca Oceacov, Odesa, Tiraspol, Balta au fost zidite pe proprietăți moldovenești cu mână de lucru autohtonă
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
Bârladului, trecând peste dealul Dobrina, îndreptându-se spre drumul de-a lungul Prutului spre Iași, Hotin sau Polonia. Mari nenorociri s-au abătut asupra Moldovei în secolul al XVII-lea. Și meleagurile hușene au fost bântuite de epidemii, foamete și pustiiri. Cele mai mari devastări au fost provocate de turci, de tătari, de poloni și de cazaci. Când aceștia năvăleau, se trăgea clopotul de la Episcopie și atunci locuitorii din Huși, unii se retrăgeau în pădure, iar alții se așezau în poziție
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și localnici s-ar fi ajuns la o colaborare militară și nu mult a lipsit ca în teritoriile de la sud și la est de Carpați să fi apărut un stat al turcilor vechi, cumanii, numit Cumania, repede „spulberată” de marea pustiire mongolotătară de la 1241-1242. Oricât de pustiitoare și distructive au fost năvălirile migratorilor asiatici, oricât de sălbatice au fost hoardele înarmate, pornite după jafuri și cuceriri, până la urmă trebuiau să asigure stabilitate, liniște și ordine pentru populația locală; altfel i-ar
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
era Înroșită - un roșu Închis - În timp ce soarele cobora spre asfințit. Marea bătălie din acea zi Începuse În preajma zorilor și luase sfârșit spre seară. Nici un cal nu necheza; nu striga nici un soldat. Câmpia Întinsă se cufundă, curând, În Întunecime, Într-o pustiire desăvârșită. Roua nopții se depuse Înainte ca morții să fi putut fi luați de-acolo. Se spunea că numai cadavrele din clanul Takeda treceau de zece. TURNURILE DIN AZUCHI Nu cu mult timp În urmă, Împăratul Îi dăduse lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
încovoiata, plîngea pe vîntul pustiit: "De ce strígă Corbul și nimeni de el n-are milă? De ce cad Vrabia și cu Prihorul în iarna flămînda? Neputincioase, tremurînd stau ele pe tufe desfrunzite sau friguroase pietre 440 De căutarea hranei ostenite prin pustiirea de zăpadă, Cu inimioara rece, si cu limbuta mistuita care cîndva în bucurie fără griji Dăruia cîntece de mulțumire unduitoarelor cîmpuri de grîne de lîngă cuibul lor. De ce úrlă Leul și cu Lupul? de ce pleacă-n străini? De-arsura verii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
am hrănit-o, desi silă-i era de mine; Zi după zi ea se hrănea pe munți sub ochii lui Luváh, Am dus-o prin Pustie, pămînt uscat și însetat, Și-am poruncit izvoarelor ca să rasară pentru ea în neagră pustiire, Pîn' se făcu înaripat Balaur, strălucitor și veninos. 90 Zăgazurile cerurilor toate le-am deschis că setea să i-o potolesc, Si Marelui adînc i-am poruncit să o ascundă-n mîna să Pîn' se făcu un Copilaș ce plînge
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
încolțește Cu jale și durere, la fel patul de țină îi re-nnoi mădularele. La început o slăbiciune de copil; vremuri trecură; adunắ putere, Dar tot ședea-n singurătate; apoi nălțîndu-se, în zbor se avîntắ 165 Nainte, desi căzînd, prin pustiirea nopții, sfîrșind în moarte Și-n altă înviere 165 spre suferință și grea călătorie. Și totuși cărțile și le ducea în zdravenele-i mîini, si pana să de fier166, Fiindcă-atuncea cînd muri ele zăceau lîngă mormîntul său, și-atunci cînd
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sînt o groaza pleoapele-ți; și vîlvătaia coamei tale, A solzilor tăi goana mă descumpănesc, solzii tăi care gonind dogit răsună. 85 Și dacă Los sălaș pe-o stîncă nu mi-ar fi zidit, Pesemne-aș fi murit în sumbră pustiire printre vătămătorii viermi. Cum să fug, cum să fug într-al lui Los sălaș? Picioarele mi s-au întors spre înapoi și pașii-mi lunecă-n țarina, Si turnu-mi e cuprins în jur de nori; zadarnic brațele-mi trudesc. 90
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sorți în coif, Și aleg moartea lui Luváh și răstignitu-l-au de arbor 232, Și l-au străpuns cu-o sulița și-ntr-un mormînt l-au pus Să moară-o moarte de Șase mii de ani233, încătușat în jur în pustiire. Sur era soarele și luna se rostogoli, glob fără rost, prin cer. 170 Fiii lui Urizen apoi părăsit-au plugul, grapa, războiul de țesut, Ciocanul, dalta, riglă și compasul. Ei făurit-au sabia, carul de luptă și securea, Si pregătiră
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Înalță-te, O Vala! arcul lui Urizen adu-l cu tine, si iuțile săgeți ale luminii-adú-le. Cum mai răcneau caii de aur ai lui Urizen 234, legați la al Iubirii car, Siliți să lase Taurului plugul, si sa respire vînturile pustiirii, Să calce în copite țarinile, cu fala nechezînd; aceasta nu-i o harfa gíngașă, Acesta nu-i pîrîu susurător, nici Umbră-a unui Mirt, 205 Ci răni și sînge și țipete-nfricoșătoare și goarne de război, Si inimi care luminii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nu trebuie să ignore componenta morală, fără de care prețul plătit poate fi dezastruos (Cenușa, Reqviem pentru domnișoara Amélie). În teatrul lui O. parabola se nutrește din substanța etică, ancorând în tragic (Treizeci de arginți) sau în grotesc. În farsa Sentim..., pustiirea lăuntrică, mecanizarea gândirii, pervertirea ireversibilă a esenței sufletești sunt sugerate prin dialogul absurd, cu ilare dezarticulări de logică și cu un schimb de vorbe fără sens. O „versiune liberă”, cu nervuri de parodie și ingeniozități de limbaj, după Un yankeu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
Îndrepta spre Dunăre. Deși Vlad Încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, În dreptul cetății Turnu, aceștia, la adăpostul nopții, reușesc să treacă fluviul Îndreptându se direct spre Târgoviște (4 iunie 1462). În aceste condiții Țepeș va aplica tactica hărțuirii: pustiirea pământului, mai ales drumul spre Târgoviște, otrăvirea fântânilor, atacarea detașamentelor turcești plecate după hrană. În această atmosferă apăsătoare În care oștile turcești, flămânde și Înfricoșate, Înaintau prin țara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Țepeș, atacul de
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
dincolo de mormânt”: „Mare și singur stăpânitorule și de Dumnezeu iubitorule, doamne și unsule, te rugăm pentru acest hram din nou zidit, pe care l-am ridicat întru cinstea și slava Născătoarei lui Hristos, să nu-l lași să fie în pustiire, ascultând de unii răi grăitori către tine, sau să se atingă mâna ta să ia mai sus zisele odoare și scule, ci încă și domnia ta după putere să-i adaugi, ca să nu fie spre batjocura limbilor străine și locuință animalelor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dezbrăca de veșminte. Și au jefuit sfintele bisérici și préstoalele...” - Letopisețul Cantacuzinesc), „cucerindu-și” un fel de teritoriu al lor (o „zonă” în care ceilalți nu aveau acces ori, aflându-se acolo, erau nevoiți s-o părăsească), vandalizând și provocând pustiirea (Cantacuzinii vor fugi în Transilvania) și spaima (logofeteasa Elena, soția lui Stroe Leuurdeanul, își scria, la Brașov, testamentul la 28 iunie 1655569). Stoica Ludescu se miră, exclamă și moralizează („O, ticăloșii și nebunii! Cum umblară toți rătăciți”, „O, mare ciudă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]