349 matches
-
mișcă buzele, dar nu răspunse nimic. - Eu sunt Felix, adăugă tânărul, uimit de această primire,nepotul dumnealui. Omul spân păru tot așa de plictisit de întrebare, clipi de câteva ori din ochi, bolborosi ceva, apoi cu un glas neașteptat de răgușit, aproape șoptit, duhnind a tutun, răspunse repede: - Nu-nu-nu știu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc... Buimăcit, tânărul stătu locului nemișcat, așteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l privi clipind, cu acea deferență hotărâtă cu care îndemni pe un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
l-a trimis peStănică la dumneata tocmai ca să te roage să-i vinzi casele, i-a dat și bani pentru asta. I-a dat și mai înainte două sute de franci de față cu mine, ca să-i prelungești contractul. Moș Costache răguși brusc și ridică mâinile spre Felix, ca spre singurul vinovat. - Pungaș, ticălos, să nu-l mai văd în casa mea! i-am datcinci franci, înțelegi! i-am dat cinci franci pentru trăsură, să mi-l aducă pe Iorgu aici, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că știu eu unde-l ții. În chesea, pe scrin! Dispăru numaidecât pe ușă. Costache, alarmat, voi să alerge și el după Stănică, dar fu oprit de glasul domnișoarei de la pian: - Dar pentru cine ții dumneata pianul ăsta? Dumneata cînți? Răgușit de îngrijorare, bătrânul răspunse cu glasul său cel mai stins: - Cântă fata mea! G. Călinescu - Aha! va să zică, ai o fată! Mare? - Domnișoară, șopti pe ghimpi Costache, cu ochii la ușă. - Ce curioasă extincție a vocii ai dumneata! observă domnișoara de la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întrebă moș Costache, intrigat, după câteva insinuări de soiul acesta. - Vreau și eu o mulțumire cât de cât, acolo, cum să zic, dacă nu altceva, să mă treci la testament. Bătrânul recăpătă nervurile de foaie de varză pe frunte și răguși complet: - Ce testament? Eu nu fac nici un testament! N-am nimicde lăsat! Ce testament? N-am murit încă! - Nu trebuie să te superi, am zis și eu așa, știu eu cădumneata ești un om bun. Moș Costache, îngrijorat și așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu măsură. - Ninge al dracului, observă părintele anexă, mi-a intratzăpada și-n gură. N-a mai nins așa de-acum cincisprezece ani, din 1895, când a viscolit în noiembrie. Se vede că și-a vârât dracu coada, să mă răgușească pe mine! - Bre, cuvioase, îl mustră, cu prefăcută indignare, părintele titular, ți-am spus să nu mai pomenești pe ucigă-l-crucea. Ce păcatele, doar ești preot bătrîn! Doar atâta iertare să ai pe lângă Domnul milostiv. G. Călinescu Stănică deveni provocător: - Așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vreo cinci minute, autorul neașteptatului articol încă mai respira întretăiat și citea incoerent și neuniform; apoi, însă, vocea îi deveni mai sigură și începu să redea întru totul sensul frazelor. Numai uneori tusea destul de puternică îl întrerupea; pe la jumătatea articolului răguși destul de tare; însuflețirea extremă, care punea stăpânire din ce în ce mai mult pe el în timpul lecturii, atinse spre sfârșit intensitatea maximă, ca și impresia dureroasă produsă ascultătorilor. Iată acest „articol“ în întregime. „EXPLICAȚIA MEA NECESARĂ Après moi, le déluge! Ieri dimineață a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
discuții zgomotoase și aprinse la catul de sus, hohote de râs, contraziceri vesele; o dată chiar, seara târziu, ajunseră până la el sunetele unui cântec bahico-soldățesc, care începuse brusc și pe neașteptate, printre interpreți fiind ușor de recunoscut generalul, cu vocea lui răgușită de bas. Dar cântecul nu se închegă și se întrerupse iute. Apoi, cam o jumătate de oră, ținu o discuție foarte însuflețită, desfășurată, după toate probabilitățile, pe fondul băuturii. Îți puteai da seama că prietenii, care se distrau la catul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără margini tuturora, m-aș risipi de bucurie în văzul celorlalți, mi-aș consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încîntător și debordant. N-aș regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguși, ochii ar orbi și mersul s-ar împletici, n-aș regreta dacă funcțiile și posibilitățile organelor s-ar epuiza și focul din mine și-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Elixirul alchimiștilor. Pe de altă parte, toată lumea știe că treimea e o noțiune ariană, și iată de ce Întreaga regulă templieră, dictată de un druid ca sfântul Bernard, e dominată de numărul trei”. Colonelul mai luase o Înghițitură de apă. Era răgușit. „Și ajungem la cea de-a treia etapă, Refugiul. Este Tibetul”. „Și de ce Tibetul?” „Păi, pentru că, mai Întâi de toate, von Eschenbach povestește că templierii părăsesc Europa și transportă Graalul În India. Leagănul stirpei ariene. Refugiul este Agarttha. Domniile voastre veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Era ora zece. Urcară Împreună sus, Încet, pășind rar. Domnul Mundy Îl ținea pe Duncan de cot, și sus trebui să se oprească, cu mîna Încă pe brațul lui Duncan, și să-și recapete răsuflarea. CÎnd vorbi, vocea Îi era răgușită. — Vii peste cîteva minute, fiule, să-mi spui noapte bună? Îl Întrebă el pe Duncan, fără să-l privească. Duncan nu răspunse imediat. Stătură fără să scoată o vorbă și simți cum domnul Mundy se Încordează, de parcă i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu Încerca să vorbești. Trebuie să astupăm găurile astea. Altfel, n-o să mai poți bea nici o bere; o să-ți țîșnească toată prin ele. El nu asculta sau n-o auzea. — Ce face mama? o Întrebă el, acoperindu-i cuvintele. Strigă răgușit la Kay. Aia e maică-mea. Nu te mișca și nu vorbi, Îi spuse Mickey din nou. Mama dumneavoastră e bine. — Ce fac fetele? — Și ele sînt bine. Apoi praful i se opri În gît. Mickey Îi susținu capul astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o juma de dolar, nemernicule! — Mick! Hei, Mick! Ce faci? Nu era nici un ofițer care să-i potolească. Ei se duceau direct În adăpostul lor, imediat după ce Începea raidul. — Îmi ești dator...! — Mick! Hei, Mick! Oamenii trebuiau să răcnească pînă răgușeau pentru a se face auziți; cineva putea să strige de la o fereastră de la capătul clădirii și să i se răspundă de la a cincizecea celulă. CÎnd stăteai În pat și-i auzeai țipînd era ca și cum ai fi căutat la radio și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vălurile de pe față, moțăie, mănâncă niște gustări prăjite, își vorbesc pe un ton jos. Ba chiar își unesc glasurile într-un cântec, ale cărui cuvinte sunt rostite într-o limbă pe care el n-o înțelege. Au voci ciudate, cântă răgușit într-un falset care-i zgârie urechile. Le examinează pentru prima oară. Au fețele late și comune, cu maxilare puternice și dungi groase de machiaj în jurul ochilor. Le evită din nou. Ore întregi stă și se uită în întuneric pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spre deosebire de Harry Houdini, care plecase de acasă doar pentru a face bani cu care să-și ajute familia foarte săracă, lucru pe care chiar îl făcuse, Malerick nu avea să-și mai vadă părinții niciodată. - Hei, cum merge? O voce răgușită de femeie îl trezi din rememorarea adolescenței sale, apropiindu-se de el în barul din Upper West Side în care încă se afla. Vreo obișnuită de-a locului, își spuse el. Aflată în jurul vârstei de 50 de ani și încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Curții Marțiale a diviziei, care osândea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda, pentru trădare și dezertare la dușman. Glasul îi suna gol și prefăcut, de două ori se încurcă, drept care generalul îi aruncă două priviri scrutătoare, iar la sfârșit răguși, parc-ar fi răcnit din răsputeri o zi întreagă. Apostol Bologa se făcu roșu de luare-aminte și privirea i se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii, ca niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
PD rămase intacte într-un guvern Tăriceanu extrem de slab, cu un ministru al Internelor și Reformei Administrative care e doar de formă ministru, Departamentul conducându-l mai departe Vasile Blaga, scorul lui Traian Băsescu a fost mediocru. Deși Suspendatul a răgușit chemând românii să iasă la vot pentru a-i dovedi că s-a logodit cu Poporul, deși Referendumul constituia o premieră în istoria României moderne, electoratul n-a mers la urne. Cu chiu, cu vai, fraudând pe rupte, comițând ilegalități
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
au silit-o să cânte. S-a dovedit că nici Asya nu era mare cântăreață. Au ascultat-o pe mătușa Zeliha acompaniindu-i pe lăutari cu o voce dulce de contraltă - o voce care nu aducea deloc cu vocea ei răgușită de atâta fumat. Armanoush a observat că Asya se uita În direcția mamei ei cu o privire iscoditoare. Când șeful formației a Întrebat dacă voiau să ceară un cântec anume, mătușa Zeliha l-a Înghiontit cu cotul pe Aram și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
tune și să fulgere la masă împotriva lui Camilar, care lipsea. Îi disprețuiam. După ce scrisese despre debutul meu două cronici rele, una în Flacăra și alta în România liberă sub pseudonim, m-am dus la redacție să-l cunosc. Era răgușit, dar totuși striga la mine, așa răgușit cum era, că știu eu de ce era el așa de răgușit? Nu, i-am spus. Păi pentru că el nu stă ,ca mine în București, a reluat el, chiar atunci se întorcea de la Agnita-Botorca
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
două cronici rele, una în Flacăra și alta în România liberă sub pseudonim, m-am dus la redacție să-l cunosc. Era răgușit, dar totuși striga la mine, așa răgușit cum era, că știu eu de ce era el așa de răgușit? Nu, i-am spus. Păi pentru că el nu stă ,ca mine în București, a reluat el, chiar atunci se întorcea de la Agnita-Botorca, unde se sapă un tunel, un fapt istoric incomparabil și nu povestiri cu oameni care omoară cai sau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu m-am tras de cap? Acu trebuie să-ți vii și tu în fire, Haie!... Cât ai să te mai zbuciumi așa? Ce ai tu cu străinul? El acuma nu se mai gândește la tine... Fata își înăbuși glasul răgușit în palme: Am să mă duc după dânsul! Am să mă duc să-l caut!... Mâni mă duc să-l caut... Fără el nu pot să trăiesc... Și maică-sa își urmă și ea tânguirea, căutându-și iar călțunul: —...Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
printre coșere. Într-un șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la flăcău. Da, te uitai urât, ce să-ți fac? — Mă flăcăule! eu te-oi sfătui un lucru... grăi rar și răgușit vătaful; eu te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-și întoarse scurt Alba în loc. Să ne vedem cu bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la îndoială: să se îndrepte spre șoproane, ori s-apuce drumul, spre zarea necunoscută. Faliboga îl privea țintă; parcă aștepta ceva. Apoi iar îl apucă pe Niță de cot și-l întoarse în loc. —Măi Niță, zise el scurt și mai răgușit parcă: nu te mai duce, că eu vreau să mă împac cu tine. Lepădatu îl privi zâmbind. Ce râzi, măi? strigă Faliboga. Tu n-ai credință în mine!... Măi, eu am fost om strașnic în vremea mea... Am avut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
domnilor. Vă rog frumos să-mi spuneți dacă place-vă paparada cu clisă, și dac-ajunge de zece ouă. Așa am blăstămat eu, domnilor mei dragi, războiul acela care mi l-a luat pe Culi acum zece ani, cât am răgușit de blesteme și mi-am ros genunchii de metanii la biserică; iar câte slujbe am dat la popă, puteam să cumpăr o vacă. M-am temut că nu s-a mai întoarce, dar Maica Precistă mi l-a adus. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]