270 matches
-
Club? Nu, acasă, acasă. Așa ceva, acasă, în cămin. Cămin? Casa mea nu-i cămin. Cămin... Cămin... Mai degrabă scrumieră! Și Augusto se întoarse acasă. II Când valetul îi deschise ușa... Augusto, care era bogat și singur, întrucât bătrâna lui mamă răposase în urmă cu abia șase luni înaintea acestor întâmplări mărunte, locuia cu un valet și o bucătăreasă, slugi ale casei de multă vreme și descendenți ale altora care slujiseră tot acolo. Valetul și bucătăreasa erau soț și soție, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
iulie 16/28, au ajuns până la 120, într-o zi, morți și bolnavi". Apoi "căminaru Ritoridis și Ilie Cojocar, din hanul lui Constantin Vodă, după prăznuirea Sfântului Ilie (20 iulie/1 august) s-au bolnăvit, și a două zi au răposat [amîndoi] tot de holeră"; urmează, la 25 iulie/5 august, Oprea, copila lui Constantin Cobzar al meu, fată în casă-mi fiind, la vârstă ca de 10 ani, de boala cum zic a holerii, bolnăvindu-să dimineața, la un ceas din
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
murit în câteva ore, ca urmare a unei diarei ușoare, pe care unii s-au complăcut să o pună pe seama unei răceli subite; altul a decedat repede de aceeași boală, fiindcă a băut apă rece; în sfârșit, al treilea a răposat fiindcă și-a umplut prea tare stomacul... Numai când boala a izbucnit cu o violență și furie nestăpânită s-a simțit nevoia de a se căuta pricina răului". Primul cartier afectat a fost Văpseaua de negru, care se învecinează cu
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pretutindeni, când îl primi pe Kaisen la noul său castel se arătă dispus să se autoanalizeze, ceea ce, pentru el, o atitudine nefiresc de calmă. Probabil, însă, că această schimbare venea prea târziu. — N-au trecut decât zece ani de când a răposat tatăl meu și opt ani de la bătălia de la Nagashino. De ce și-au uitat, atât de brusc, generalii din Kai principiile? îl întrebă Katsuyori pe preot. Kaisen, însă, rămase așezat, privindu-l în tăcere, iar Katsuyori continuă: — Acum zece ani, generali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
facă un singur pas în Kai? Cum s-a putut ajunge la o asemenea lipsă de disciplină? Cât de degradați pot fi? Mulți dintre generalii de sub comanda tatălui meu, ca Baba, Yamagata Oyamada și Amakasu, fie sunt bătrâni, fie au răposat deja. Cei rămași sunt niște oameni cu totul diferiți: sunt fie copiii acestor generali, fie războinici care n-au avut legături directe cu tatăl meu. Kaisen nu spuse nici acum nimic. Călugărul fusese mai intim cu Shingen decât oricine altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se facă loc să treacă, așa că tovarășul Bherekméri și-a întrerupt fraza la mijloc, a lăsat foile în jos și s-a uitat, și m-am uitat și eu, și am văzut că bătrâna, tanti Ivon, își croiește drum spre răposat, agitând în mână un buchet mare de trandafiri roșii și strigând că nu dă voie, nu îngăduie ca mult iubitul ei iubit să fie îngropat fără ca ea să-și fi luat rămas-bun de la el, și că ea o să ia loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
realismul, romanul social și senzațional, romanul istoric, romanul fantastic, toate - înlocuite de noua ofertă a vieții moderne: „Înflorirea aparentă a romanului astăzi nu e decît viața vegetativă care se multiplică pe un trup răcit (...). Romanul de altădată, romanul diligență, a răposat. Compoziția și tartina pe o temă aleasă alungă pe omul modern în săli de cinema, în reportaje, în cărți de știință, în biografii, în memorii, în rapoartele exploratorilor”. Ultima metamorfoză ar fi „romanul poem în care tema trăiește eliptic”. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui digera mai ușor ca alții trimiterea trupului lui Gildas la IML din Brest. Milic era un om credincios. Mai mult din superstiție decît din adevărată credință, recunoștea el cu un zîmbet malițios. Or, tradiția spunea că un om care răposase nu trebuia să părăsească niciodată Lands’en, cu riscul ca sufletul lui să fie condamnat să rătăcească Între cer și pămînt fără să-și afle liniștea. Milic o iubea pe fiică-sa, dar nu voia ca sufletul fiului său să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care parcurg calea ce duce spre dialogul cu cei morți În tăcere, și cu alte scopuri. Iar să dai peste ei ar putea Însemna o primejdie de moarte. Unii sunt de părere că e mai simplu să-i evoci pe răposați prin forța taumaturgică, smulgându-i din zonele unde se găsesc. — Acele zone sunt zonele lui Dumnezeu. Vorbești cumva de necromanție? De magia neagră? Augustino ridică din umeri, fără să răspundă. Crezi că sufletele morților ar putea fi forțate să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și pe care, după aceea, Dominic ni le repeta multă vreme, înduioșat. Moașa ținea un scurt discurs funebru în care asistența era asigurată totdeauna de aceleași lucruri: că administrația făcuse tot ce depindea de ea pentru a-l ajuta pe răposat și că la fel va proceda în viitor, veghind lângă fiecare muribund până în ultima clipă, întrucât nu cunoștea o datorie mai sfântă decât aceea de a ușura viața și moartea bătrânilor de care se ocupa. Și întotdeauna exista o aluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ei soț o certase, „Stricato, nu mă mai târî pe la toți doctorii, că oricum o să mor”, după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând „Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu”, în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și nu se dădea cu ei prin Bruxelles. Ci prin lanurile de porumb. - Dacă n-ai pioletul perfect ascuțit, nu ești Faraon. - Bine. Să ne împăcăm. Să uităm de făraș! Dar, știindu-mă cât sânt de sensibilă la bârfele despre Răposat, nu mai bârfiți... Doar mi-ați fost martore, cât am rămas de paralizată, neînțelegînd nici ce se întîmplă. Când mi-au adus veste că Răposatul s-a făcut fărâme în Munții Bucegi. Luând în stomacul meu fiecare despicătură de stâncă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
despicătură de stâncă între Brâul lui Răducan și Colții lui Mărgărit... La Crematoriu l-am depus, pentru că nu puteam să îngrop creștinește un buletin, două șosete și 300 de kilograme de frunze uscate... Tot ce-a mai fost găsit din Răposat. Mă știți și că aproape mă decisesem ca, în semn de doliu, să nu mai pronunț un cuvânt, cât voi trăi... Nici cât să înmoi un descântec... Nici cât să arunc un blestem. Și că în noaptea în care mă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bună seara și își ținu calea sa. Prin ușa de la baie, de afară, madam Nicolici îi comunică din remușcările sale referitoare la soțul său, după care se simțea și acum atât de văduvă. Din părerile sale de rău privitoare la Răposat. Cică spectrul Răposatului se abătuse în această după-amiază, pe aici, pe-acasă. Douăzeci de minute se tot învîrtise pe terasă. Și se arătase extrem de nemulțumit: - D'aia m-am rostogolit și m-am zdrobit eu de stâncă, Marie?! D'aia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și se arătase extrem de nemulțumit: - D'aia m-am rostogolit și m-am zdrobit eu de stâncă, Marie?! D'aia m-am prăvălit eu, de la o înălțime de 120 de metri, Mariușcă... Într-adevăr, Sinistratul aflase de mult că Răposatul răposase făcând alpinism și prăbușindu-se de pe un imens perete de stâncă. Dar nu-i dăduse nimeni de înțeles c-ar fi făcut-o cu un anumit scop. - D'aia mi-am făcut praf și pulbere fiecare oscior?! Ca tu să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scaune și ocupanții lor, fu catapultată 150 de centimetri în văzduh. 364 DANIEL BĂNULESCU Magherușan, madam Sapiența Celenterache și madam Dragonela Jugureanu. Arătau înzecit mai ruinate decât gazda. Iar a doua lor calitate mediumică era aceea că-l cunoscuseră pe Răposat. - Și nu-ți mai zic ce distins se înfățișa înainte. Dar și ca Răposat se ținea așa chipeș. C-ar fi meritat neapărat păstrat mumificat!... Câte mumii de împărați și de sultani n-ar fi bătut, prin trăsăturile lui agreabile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ți se destăinuia... Era toamnă. Ploua. Era perioada aia, de îndată ce-l aduseseră de la Crematoriu, că nevastă-sa aia... Unde-i nevastă-sa?... Ca să economisească banii cu cimitirul, îl lepădase... Să-l facă scrum, la Crematoriu... Și trădarea cu Crematoriul, pe Răposat îl rănise enorm... Îl și plouase. Trecuse unul cu basculanta și-l mai și stropise. Așa că-l văd că urcă, murat, pe prispă la mine și-mi zice: "Mărgiculițo! Amoarea mea. Împrumută-mi și mie fărașul. Fiindcă sânt trist... Mi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi dădea bani pe furiș, se duceau împreună la cimitir, aprindeau candela la capul meșterului, plângeau ca femeile, apoi își vedea fiecare de casa ei. Cât despre Stere, acesta avea treburile lui, nu-și mai aducea aminte prea des de răposat. Umbla, era pus pe risipă. Îndesise drumurile după vin. Îl aștepta ibovnica. Era tot voinică și cu draci. Cârciumarul îi cumpărase din târgul Grantului stambă de rochii și ciorapi de bumbac. I se legase sufletul. Se uita în ochii femeii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că-i păcat. - Iartă-mă Doamne! - Lacomă ești? - Mai poftesc câteodată. - Să nu mai poftești. Să te ții în curățenie, să nu mai dai Necuratului și să-ți faci seara rugăciunile. La săraci împărți? - Fac pomeni de sâmbăta morților pentru răposatu, bărbatu-miu. - Așa. I-ai dăruit lucrurile? -l le-am împărțit. - Moliftele i le-ai făcut? - Le-am făcut. - Bine. Acu du-te. Baba Marghioala se scula în picioare, își freca genunchii amorțiți, pupa dreapta popii și se mai închina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aceea în mahala, rudele lui Bică-Jumate -lar fi înmormîntat pe cămătar noaptea, pe neștiute, și nimeni nu -lar fi dus cu atâta alai la cimitir. Rândurile se îngroșaseră, pentru că de pe Grivița mai veneau oameni care-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Până la cimitir mai era cam un kilometru. Atunci se întîmplă ceva neașteptat. Din cauza unei hurducături, coșciugul alunecă cu totul spre spatele dricului și capacul bătut în cuie se desfăcu, alunecând într-o parte. Giulgiul sfâșiat de cuiele smulse lăsă o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și chipul său palid, care parcă rânjea batjocoritor către cei ce-l urmau. Rudele vrură să oprească, dar glasurile din spate erau atât de amenințătoare, încît se rugară în gând să ajungă mai repede la poarta cimitirului, să scape de răposat. - Uite-l, râde de noi! strigă o femeie. - S-a desfăcut capacul. Acuși pică în stradă! - Stă cu mâinile pe piept și pare liniștit... Nu se știe cine, mâniat pe neașteptate de nepăsarea mortului, ridică un bulgăre de gheață și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era departe, două garduri. Aglaia chitise totul în casă. La capul mortului ardeau luminări groase, aduse de vecine. Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Frizerul își șterse obrazul cu palma lui albă și parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva fl ajută să-l spele și să-l pudreze. - Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la biserică, să cheme dascălul și să-i aducă drapelul. Din capul străzii soseau cetele de copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i atârna puia la poale, și se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături, să dai gunoiul spre coada casei, să nu te iei, Doamne ferește, după răposat! - Las', că știe ea! se amestecase Aglaia. E muiere trecută... Baba Mița se mira că nu-l așezaseră pe Gogu cu capul la ușă. - Nu e bine, soro, nu e bine, când -lo pune-n tronul lui să nu-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]