275 matches
-
cald în degetele fine Și dezmierdată să te-atingi de mine O dată, înc-o dată, și-nc-o dată... Mi-e frig, mi-e tot mai frig și nici nu-i iarnă Și-n gândul meu e vreme de ispită Cenușă de scânteie răscolită Tristețile încep să mi se cearnă Iar toamna se grăbește spre uitare Cu tot cu întâmplarea netrăită, Cu somnul meu și noaptea mea albită De dorul tău, frumoasă visătoare. Iubire-a fost sau ce?... În noaptea orbilor cu ochi de ceară Cu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai simplu să aștept căderea nopții ca o nucă această capcană de șoareci de un gri îmbâcsit ei cunosc întunericul noi nici lumina între timp viața trece hodorogit ca douăștreiul vechi pe drumul cu tot mai multe gropi același praf răscolit și mort de plictis ne luptăm pe aceeași singurătate cu un gând mai sus prin albastrul de voroneț sfinții eliberează suflete pentru oameni toți seamănă între ei arta meditației de-ajuns să-i privești în tine o liniște se umflă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe un alt pădurar, mai tânăr, păzind locul de ochii curioșilor și de eventualii intruși, cu o pușcă de vânătoare atârnată de umăr. Era, într-adevăr, o priveliște care îți cam dădea fiori și îți cam făcea părul măciucă: zăpada răscolită și tăvălită, cu bălți de sânge și urme de vomă pe ea, și printre toate acestea cizmele militarilor, mânjite și ele cu sânge înghețat și azvârlite care încotro, ca după o hârjoană de copii. Asta nu era treabă curată! Mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
l-ar fi ajutat și de această dată. Și, mai presus de orice, resimțea cu durere despărțirea de Hana. Și, poate, dacă s-ar fi urcat pe-un colț de stîncă, undeva, și ar fi urlat cu toată puterea dorurilor răscolite, vocea i-ar fi ajuns, purtată de ecou, pînă la destinatarii chemărilor lui... Dar unul era Lupino. Și acel Lupino n-a abandonat vreodată numai pentru că încercarea s-a dovedit a fi surprinzător de grea. Și nu avea de gînd
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Nici un lup nu se-ntorsese de acolo vreodată, ca să poată povesti ce a văzut cu proprii ochi. În cele din urmă, plecaseră împreună. Înțeleptul n-ar fi vrut să-l ia și pe Lupino. Dar tînărul lup se trezise dimineață răscolit. Am primit un semn, tată! Ascultă ce am visat: se făcea că plecasem în căutarea mamei. Ajunsesem într-un loc pustiu, întins ca o poiană fără de sfîrșit, lipsită de copaci. Dintr-o dată, din mijlocul pustiului s-a înălțat o stîncă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea bine cercul de lumină gălbuie care o înconjura. Nimbul acesta se lărgi treptat, apoi se micșoră din nou, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un dezastru: lacrimi uscate, praf, ruj. — Tati nu-i tatăl meu adevărat și n-am făcut-o niciodată... deci nu-i nici un păcat. Atunci cine-i? am întrebat. Emmett se întoarse, împingând ușor arma în altă direcție. Nu părea deloc răscolit sau furios. Arăta ca un om de afaceri care se pregătește de negocierea unui contract dur. Visătorul de Georgie e tatăl lui Maddy, iar Ramona e maică-sa. Vrei și detalii sau te mulțumești cu atât? M-am așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și apăsă pe buton. Ușa nu se clinti. — Poftim, s-a blocat și asta! zise comandantul Felix S 23. Un moment, tataie, că ți-o deschide băiatu’, făcu vocea de dincolo, și-ndată se auzi un zgomot fin de scule răscolite, apoi ceva meșterind la broască și, în fine, în mai puțin de-un minut, ușa cedă. — Săru-mâna și să vă trăiască copiii, zise individul intrând și scoțând de sub un costum de pe vremea lui Gagarin mai multe mostre de jaluzele. — De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
atunci suliți de foc. Au căzut la două sute de pași de ei, nu i-au nimerit. Dar asta a fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu nu știam și m-am dus azi acolo. Am văzut nisipul răscolit, nu ca de vânt, altfel. Și am zărit niște ulcioare mici care străluceau. Niciodată n-au fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-ai părăsit-o... - Chiar de nu s-ar mai vedea, gândul meu nu știu dacă o mai poate părăsi. - Dar se vede! Auta tăcu. Preotul îl străpungea cu privirea căutând să-l răscolească pe dinăuntru. Sclavul nu se lăsă răscolit: ochii lui erau reci, nemișcați. - Te-am chemat și ca să-ți spun o veste. Pe când ne aflam în Ta Kemet, sus, la întîiul prag al acestui râu, au mai căzut în nisipurile apusene alte pietre sticloase ca acelea care te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de văpaie albă care țâșnea îndărăt. Se uită lung, însă nu pricepu. Ca și altă dată, iarăși îl cuprinse îndoiala că acești străini ar fi cu adevărat oameni, cum se laudă, și nu vrăjitori nemaipomeniți sau chiar zei. Văzîndu-i fața răscolită, bătrânul străin cu chip de copilandru încercă să-l aducă spre înțelegerea unui fapt care lui i se părea dintre cele mai obișnuite: Ai văzut cum cade o pietricică? spuse el. Când se lovește de pământ, dacă e ușoară sare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răsărit. Robii de pe corăbii socotiră că zeul lor, scufundat sub pământ, oprise soarele să mai răsară. Se îndepărtau tot mai mult de Atlantida, însă nici n-aveau cum stăvili puterea vântului, nici nu mai doreau să se apropie de muntele răscolit. După un număr de ceasuri (nimeni nu știa cîte), începu alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atacă crocodilul și am ridicat receptorul. - Aurelian! s-a auzit o voce de damă. Aurelian! a îngăimat cald și înlăcrimat o voce de damă. Nimeni nu îndrăznise să mi se adreseze cu numele acesta atât de stupid. M-am simțit răscolit, mi-am făcut o cruce, superstițioasă, mentală și, trântind receptorul, n-am mai lăsat-o să-mi zică Aurelian. A sunat din nou, de data aceasta folosind o pauză lungă ca să pricep cam ce mesaj important se găsise să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu cuțitul pe sub bărbie o linie roșie, o gură roșie, subțire, care picura și rânjea sângeros de la o ureche la alta. Prepelicarul se uită cum picura. în pădure, în spatele căsuței zugrăvite în negru, se afla o movilă mică de pământ răscolit, proaspăt săpat. O formă cioplită în lemn era așezată peste ea: un chip hidos al morții, cu gura căscată. O femeie într-o rochie neagră, cu fața ascunsă în spatele unui văl negru, se îndepărtă de locul acela, îndreptându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
buimac spre Întrerupător. Eram amețit de-a binelea, ca și cum aș fi luat un drog puternic. Respiram foarte greu și am realizat că aveam fire de păr În gură. Am scuipat scârbit. La lumina lustrei cu abajururi plate, am văzut cearșaful răscolit, pătat vag de linii sângerii. Pe brațe și pe piept eram acoperit de zgârieturi. Undeva, lângă peretele din față, o rochie neagră zăcea boțită, printre alte boarfe, lângă o pereche de pantofi Înalți. Balansându-mă, am tras un halat de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers. E-o carte ce nimeni în veci n-o citește Cu semnele strâmbe întoarse-arabește: Sunt legile-n semne din ăst univers. Cu barba lui albă de vânt răscolită, Aruncă pe lume el ochii lui suri Și chiue vântul cu-aripa sburlită, Adună și sparge o turmă cumplită De nori ce aleargă trăsnind în păduri. Prin noaptea bătrână, ursuză, voinică, Prin nori ce se clatin, se luptă, se sparg
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
visul său. Din insulele sfinte străbat cântări ferice, Noroc și desperare le văd unite-aice... Acum pe-un stan de piatră din luntre el coboară Și barba lui cea albă pe piept se desfășoară Și-n două despicată de vânt e răscolită... S-aude glasul CĂLUGĂRULUI (basso) Răsai din a ta noapte, copilă mult iubită. (Intră în scenă) E un străin aice... și ca mărgăritarul E fața lui cea albă, de-argint îi e talarul, Pe umerii de marmur aripe se disfac
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voiu clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oiu face Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă rîuri-rîuri Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scînteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimînte de negrele-mi corăbii. Astfel răsboiu porni-voiu. Voiu arunca încalte O jumătate-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din lume. Am condus Înapoi către Los Monteros și m-am plimbat de-a lungul plajei, un loc uitat de lume, o fîșie de nisip plin de lemne aduse de valuri și containere Îmbibate de apă, ca rămășițele unei minți răscolite. După masa de prînz, am dormit toată după-amiaza În camera mea, trezindu-mă la ora șase În răsunet de serve și voleuri dinspre terenurile de tenis ale hotelului. M-am ridicat din pat și am Început să compun una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tăinuită sub tende care atîrnau ca niște vele cernite. De aici propuseseră soții Hollinger toastul de ziua reginei, Înainte de a se retrage la odihnă. FÎșii de creton ars rămăseseră lipite de zid, iar garderoba semăna cu o magazie de cărbuni răscolită. — Dormitorul doamnei Hollinger, spuse Cabrera, apoi mă ținu de braț să nu cad grămadă pe podețul de scînduri. Ați pățit ceva, domnule Prentice? Am impresia că ați văzut destul, nu? — N-am nimic. Haideți să ne continuăm turul, domnule inspector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
granzii Spaniei. Numai că Cerul avea, în ce ne privește, alte planuri. ANUL CĂDERII 896 de la hegira (4 noiembrie 1491 22 octombrie 1492) — A căzut frigul în anul acela peste Granada, frigul și frica, iar zăpada era neagră din pricina pământului răscolit și a sângelui. Cât de familiară era moartea, cât de aproape era exilul, cât de crude erau în amintire bucuriile trecutului! Mama nu mai era aceeași când povestea căderea orașului nostru; avea, atunci când vorbea despre drama asta, un glas, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pline. Un meșteșug zadarnic, dacă nu mai poți aduce viața în pagini, dacă până și propria ta viață îți pare, când scrii despre ea, când o descrii, un lucru străin, gol, sec, mai inutil joc decât acesta, al frunzelor zburătăcind, răscolite, pe asfaltul de la intrarea în Cișmigiu. Intrarea dinspre „Spicul“, dinspre fostul restaurant „Cișmigiu“, dinspre intersecție, dinspre fostul „Gambrinus“. Tot mai sus, pe Bulevard, dinspre un tot mai de demult fost. Am mai intrat o singură dată în, de-acum, fostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frunze glasuri trec ca o furtună, Căci o strună-i orce creangă și o limbă-i orce frunză. (255) Luna doar, trecând pe ceruri, voind codrul să-l pătrunză, Împle noaptea-i arămie cu mari dunge de omăt Pe sub cari răscolite, fulger apele încet. Și de-odată-n codrul mândru el aude de departe Răsunând un glas de fată, ce venea din lunci deșarte (260) Și urechia i-o desmeardă; el ascultă sub un trunchi Și cântarea durearoasă îl pătrunde în rărunchi: Greeruș
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Un salt fulgerător al Surului, urmat de un clănțănit metalic al colților și botul unuia din lupi fu sfașiat de la ochi până la falca de jos. Totul s-a petrecut atât de repede, atât de neașteptat... Fiara din el se simți răscolită. Se năpusti asupra lupului dungat cu o furie feroce... el era conducătorul haitei. Se năpusti atât de năpraznic, înfingându-și colții fulgerător, smuncindu-l scurt, rupându-i junghietura. Pe-al doilea îl înșfăcă de beregată, fu împroșcat cu sânge cald, când îi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
exactă. Michel văzuse cadavrul bunicii cu douăzeci de ani În urmă, o sărutase pentru ultima oară. Cu toate astea, de la prima privire, fu surprins de ceea ce descoperea În groapa deschisă. Bunica fusese Îngropată Într-un sicriu; dar În țărâna proaspăt răscolită nu se vedeau decât bucăți de lemn, o scândură putredă și niște chestii albe mai puțin distincte. Când Își dădu seama ce avea În fața ochilor Își Întoarse brusc capul, silindu-se să privească În direcția opusă; era prea târziu. Văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]