377 matches
-
Maxim are o presupunere în argumentul său împotriva ideii origeniste de, în afara principiului infinității divine și al insațiabilității sufletului, și anume, că nu există nimic în text care să sugereze că sufletele, odată ancorate în Bine, nu ar putea să recadă prin sațietate. Ca rezultat, nu poate exista o ancorare permanentă în Bine. Sfântul Maxim respinge replica origenistă prospectivă, conform căreia Binele ar putea fi perceput la maximum numai prin experiența contrariului său, și pătrunde până la rădăcina adevărată a problemei sațietății
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
existăm și rămânem. „Sunați la luna nouă din bucium, la începutul lunii, pentru ziua sărbătorii.“ ...Încerc să-mi dau seama unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dar care nu s-a lepădat de bucurie. „Cei care seamănă cu lacrimi secera-vor cu bucurie.“ Mult m-au strâmtorat iscoadele și paznicii și temnicierii, dar nu m-au biruit cu totul. Încerc să mă ridic, să-i vorbesc. Recad, strâng din dinți, mă agăț de funiile aerului rece, cad și din nou mă cred în picioare, cu un glas adevărat. „Ne-am făcut vinovați, am fost necredincioși, am răpit, am clevetit, ne-am abătut, am osândit. Am fost semeți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și timpul pierise. Târziu, cât de târziu, umerii fură atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras, nu mai putea să amâne, zâmbi, bolborosind : — Un domn distins... Cu un corn englez
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
subțire, își sprijină spatele de marginea patului metalic, cu genunchii ridicați, de pe care caietul verde lunecă pe cearceaf. Oră gri, azurul mai păstrează flacăra zilei : limbile ei roz și vinete înfășoară norii din fereastră. Destul o clipă de neatenție, ca să recazi în ame țeala indolentă ; totul e încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a chiliei capul ei îngustat, de asin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă, albastră sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gândiri, L-ai înarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Și el ca tine a devenit rebel, Se svîrcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită - contra Lui. Dar detunat el recăzu în caos - Cadavru viu, l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frumoasă Ca marmura de albă, cu gene lăcrămoase, Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ... Atârni precum atârnă nădejdile... de vânt. Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci, Ce brațele-i de valuri le-atîrnă trist de stânci. Se-nnalță și recade și murmură într-una Când lunecă pe negre păduri de paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i, din cer vr-odinioară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe visu-mi și pe singurătate-mi Și miști în al meu suflet un ocean de patemi. Iar brațele-mi s-aruncă ca valurile mării - Ah, în deșert, nici nu pot ca să te dau uitării - S-aruncă înspre cerul cel luminos, recad Și mistuit de chinuri ca Tantalus în iad. Dar în zadar! căci astfel a fost voința sorții Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții Și să-mi răsai din marea de suferinți, înnaltă, Ca marmura eternă ieșită de sub
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
autori fără operă. Ca și cum creditul acordat executantului ar înlocui in extremis preocuparea elementară a execuției. Astfel, imaginea se inaugurează ca un semn anonim, traversat de un sens care-l anulează; accede la glorie dobândind o semnătură și deci o autonomie; recade în indiferență când valorile de creativitate iau locul valorii proprii a creațiilor. Atunci, printr-un fel de tresăltare vitală, ea s-ar întoarce la începuturi pentru a se simplifica din nou ca semn. Așa cum există o epurare a sentimentului religios
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și venerarea Domnului prin întruchiparea vițelului de aur. „Domnul [YHWH]“ este cel care mai departe îi vorbește lui Moise, spunându-i să se întoarcă. Subliniez, așadar, că acuzația de „idolatrie“ îmi pare cu totul neîntemeiată în acest caz. Poporul nu „recade“ prin prac tici „păgâne“ în „păcatul idolatriei“, ci este vorba, mai degrabă, de o inadecvare subtilă și dificil de redat, constând nu într-o trădare prin întoarcerea către alte practici, străine, ci într-o trădare prin întoarcerea la modurile proprii
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
că acele două persoane sunt împreună numai în virtutea corpului? Când Hristos merge pe apă, oare cu trupul pășește? Iar dacă ar păși doar cu trupul, oare nu s ar scufunda în apă, urmând legea multiplului desprins din legătura Unului? De îndată ce recade în legătura cu trupul, Petru nu mai poate păși pe apă: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. / Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au spăimântat, și au zis: «Este
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
că ai un pește mai sigur În traistă. Reporterul luă o Înghițitură de cafea. — A, da. Aia. Miller făcu o pauză, privind În gol afară pe fereastră la zăpadă și la valuri și la marea agitată. Nu chiar așa bine. Recăzu În tăcere. Logan lăsă pauza să continuie suficient cât să fie sigur că detaliile nu ies la iveală de bunăvoie. — Ei? Ce era? — Hmmm? Miller Își redirecționă atenția asupra cafelei. A, da. Umblă vorba că un babalâc caută pe piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu prăbușirea sectarismelor, se vor numi simplu „oameni” și educația unitară a celor care nu s-au născut încă, va stârpi din suflete buruiana răului, crescută în fiecare dintre noi din sămânța nedreptății. - Bravo! întrerupse încântat piticul dinlăuntrul meu și recăzu să adoarmă iar, cu căpățâna rezemată pe zăbrelele coastelor mele. Până atunci, cugetai întunecat, vom crăpa ca ploșnițele, înăbușiți de gaze, contaminați de ciumă. În orașele cu hecatombe de cadavre, moartea obosită, dominând din înălțimea stârvurilor împuțite, va rânji, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
avusese ca să-mi numere. Tot vorbindu-mi, Ioșca trecu în cămăruța vecină, unde ne așezarăm pe niște scaune cu picioarele curbate ca de rahitism. Aici, Ioșca aprinse un muc de lumânare, îl înfipse într-un sfeșnic de alamă, și apoi recăzu pe scaunul capitonat, alături de mine. „Să vezi, - reîncepu Ioșca, - niciodată nu mi-a plăcut să fac porcării cu femeile. Le-am iubit, și ca să le arăt dragostea, risipeam cu ele banul meu și bani străini. „Ioșca, vreau să mă iei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
însă, serviciul era anost, chiar dacă în alt fel decât activitatea școlară. Cel mai mult ne displăceau plantoanele nocturne și cursurile de balistică desfășurate în baraca de cursuri cu mirosul ei de mucegai. În timpul lor apărea plictiseala, care ne invita să recădem în comportamente școlărești. Băteam câmpii cu povești inventate despre fete. Astfel treceau zilele. La fiecare al doilea sfârșit de săptămână aveam liber. Aveam voie, așa ni se spunea, acasă „la mama“. Și de fiecare dată gândul la strâmta locuință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Studioși. Dezinvolți. În numele demnității nule și cu binecuvîntări subversive depuse părintește pe frunte sau ce-i acolo, pornesc ofensiva. Ora 17. Radio Contact transmite Recviemul lui Mozart. Radio Fun este acoperit de Antena Bucureștiului. Din marele somn În care-a recăzut cea mai mare parte a României după Crăciunul de anul trecut, cu caltaboși și gloanțe, primii care s-au dezmeticit au fost carieriștii, derbedeii, criminalii. Au ajuns avangarda societății. Undeva În urma lor, Roland sună din corn. PÎnă i-or lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
erau complice. Toate acestea explică limpede motivul pentru care acești oameni au ajuns la disperare atunci cînd au auzit faptul că Henric se împăcase cu Papa; atunci s-au folosit de cele mai cumplite mijloace pentru a-l face să recadă în prăpastie, rupînd din nou legăturile cu Pontiful și cu Biserica 221. 100. Mai este necesară vreo altă probă că drepturile imperiale nu erau obiectul acelor nefericite și lungi lupte? Să urmărim ce s-a întîmplat un secol mai tîrziu
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
de amăgit, pe care oameni cu cunoștințe jumătățite, gemidocți sau inculți cu totul, caută a o amuța asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naștere, avere sau știință. Cultura oricărei nații e împresurată de-o mulțime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie. Această mulțime nu se recrutează mai niciodată la țară, între țărani, ci tocmai în orașe, între acei oameni produși în condiții nefavorabile și trăind în ele, cari [sînt] crescuți închirciți fizicește și intelectual, cari n-
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
anexarea, și se vor găsi și în viitor cete de masalagii cari să alerge ulițele și să strige "Trăiască cutare ori cutare formă a pieirii Romîniei". Evident e un lucru. Poporul de mult nu mai participă la toate panglicăriile acestea. Recăzut în fatalismul raselor nefericite, el a pierdut de mult orice speranță în îndreptarea răului și precum cu răceala a privit proclamarea independenței din partea Corpurilor legiuitoare, cu ironie a văzut intrarea triumfală a vitezei noastre armate, coincidînd cu ziua cesiunii Basarabiei
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
zi frumoasă de toamnă; împăratul observă aceasta și strigă cu o voce înțeleasă și cu un aer de satisfacțiune: " Ce frumoasă zi astăzi! " El chemă pe împărăteasa și, sărutîndu-i mâna, [î ]i zise: " Trebuie să fii foarte obosită? " Și apoi recăzu într-o slăbiciune spăimântătoare. In acea seară încă oarecari simtome favorabile în starea sa hrăniră speranța ce aveau în însănătoșarea sa. O vizicătoare se aplicase, stomacul era degajat, se aștepta cu siguranță o criză și fericitele efecte ce se sperau
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
că semibarbaria noastră este mult mai rea decât barbaria deplină. Oriunde manufactura dispare, precum dispar la noi pe zi ce merge industriile de casă și meseriile, și unde crește necesitatea de-a esporta productele într-o formă crudă, nepregătită, omul recade în barbarie. În asemenea țări averea scade an cu an, scăzând necontenit și valoarea omului, care devine din ce în ce mai mult sclavul aproapelui său. Și când o rasă a căzut prin inepții economice atunci i se scoate ponosul că e leneșă, fatalistă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
da - nu zic vom da, căci lucrul e ipotetic - dar putem da de efecte cu totul putrede, {EminescuOpXII 479} de hârtii cari n-au nici o valoare intrinsecă, cari prin speculă numai s-au ridicat la o înălțime oarecare, pentru a recădea repede în nimicnicia lor. Cu toate acestea consiliul și directorul sunt acoperiți. Ei au primit, nu de la clienți cerți, dar de la clienți anonimi, un capital de 40 milioane la discreție. Având a îl specula, nu a face negoț cu el
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
este foarte energic și este evident că circulara franceză a contribuit mult la această atitudine a Porții. Negreșit că a doua zi după conferența din Berlin Poarta n-ar fi cutezat să arunce asemeni acuzațiuni, cari în parte ar fi recăzut chiar asupra cabinetului ale căror rezoluțiuni păreau a justifica pretențiunile grecilor. Cum se vede, diplomații turci s-au folosit de interpretarea dată de d. Barthelemy oștile Greciei provocate în opinia publică și în cercurile diplomatice prin atitudinea vre [g]atului
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
creștin-ortodoxă a Părintelui Stăniloae, conchidem automat că Europa se depărtase, de fapt, de marea comoară a creștinismului patristic, acesta, la rându-i, fiind înfrânt, ceea ce și explică prăbușirea Bizanțului. Omul a mărit, astfel, distanța dintre el și lumina Duhului Sfânt, recăzând în violență malefică. Franța se pomenește în plină criză sacrificială, uitând calea hristică a rezolvării acesteia și pariind doar pe raționalismul justiției. În locul libertății după fire, intelighenția franceză, în frunte cu Jean Jacques Rousseau, proclamă libertatea după natură și decretează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]