493 matches
-
pîlpîind vesel În sobă... Numai atunci simte Îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea „despotismului Îngrozitor al iernei” poetul Își notează impresiile. O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă Într-o bucurie a spiritului laborios: „CÎt ține timpul aspru - scrie el lui Ion Ghica - cît termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, Îmi umplu zilele cu Îndeletniciri intelectuale și cu Întreținerea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de zăpadă. La adăpost de frig, de vînt, de ploaia nesuferită, de o natură, altfel zis, ostilă, poetul poate să se gîndească la o natură În straie de sărbătoare. Scrisul se prefigurează, astfel, ca o libertate Într-un spațiu de recluziune, o plăcere Într-un refugiu silit. Corespondența și versurile nu mai contenesc În elogiile aduse căminului primitor și liniștit. Spiritul voiajor, care este Alecsandri, caută mereu un liman și, cînd Îl află, este cuprins de grija literaturii. O grijă Învinsă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strălucitoare, poet al spuselor fosforescente, al peisajelor odorante”, Bolintineanu n-are Însă „acces la mitologia interioară a spațiului”. La Vasile Alecsandri literatura devine „o preocupare numai În sezonul hibernării”. „Scrisul se prefigurează, astfel, ca o libertate Într-un spațiu de recluziune, o plăcere Într-un refugiu silit”; „Alecsandri notează starea de a face poezie și elementele exterioare ce contribuie la realizarea ei. El constituie atmosfera cabinetului cum un pictor Își desenează atelierul”; „adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spațiul singurătății. Erosul lui Bolintineanu. Regimul farmecului vergural, „Rumeneala”, cartea de vizită a inocenței. Loialitatea ochiului. Amorul magic. Figura «raptuluiă Femeia la vîrsta canonică. Figura mistificației și a sacrificiului. Teroarea retoricii. IX. Vasile Alecsandri. Liniștea, confortul și timpul rău. O recluziune productivă. Soba, focul ceaiul și blana groasă: obiecte-refugiu, obiecte ocrotitoare. Un jurnal de călătorie și o fugă din fața frigului. Starea de a scrie. O penetrație lentă, o supunere progresivă a lucrurilor. Scrisul nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
E.P.L., 1964. Citatele din versuri sînt reproduse din ediția Vasile Alecsandri, Poezii, Minerva, 1974. * Scrisoare către George Bengescu (1888), În ed. cit., p. 25. * La terre a les réveries de la volonté, Librairie José Corti, 1948, pp. 228-229. * În articolul Poezia recluziunii (Teme, C.R., 1975), N. Manolescu notează În același sens: „În Serile la Mircești [...] Alecsandri evocă, mai pe față ca oriunde, intimitatea domestică, euforia la gura sobei, meditația la masa de scris. Elemente ale liniștii și fericire rurală? Desigur. Dar mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sobei, meditația la masa de scris. Elemente ale liniștii și fericire rurală? Desigur. Dar mai important mi se pare alt lucru și anume sugerarea, de la Început, a unei rupturi Între spațiul naturii și spațiul imaginației [...] Lirismul Pastelurilor provine din emoția recluziunii, nicidecum din contemplația naturii“. Valeriu Cristea face În voi. Spațiul În literatură, (C.R., 1978, pp. 173-175) o analiză foarte fină a acelorași Pasteluri descoperind În ele un „compartiment de lux al spațiului domestic“, un spațiu al „intimității ocrotitoare“. „Alecsandri - zice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Călinescu asupra faptului. Cărțile nu satisfăceau toată setea de moțiune sufletească a lui Hagienuș, care căuta evenimente în viața de toate zilele, mărindu-le cu imaginația pe cele mai neînsemnate. Hagienuș dorea zgomotul și liniștea în același timp, adică o recluziune într-un sanctuar personal, unde să nu intre nimeni, asta însă în mijlocul unui cămin familial cât mai gălăgios. Trăit într-o familie numeroasă, orientalistul nu putea nici să mănânce la masă singur. De aceea cele cinci persoane din casă (trei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Odaia în care dormea cu Ioana era G. Călinescu excepțional de vastă și aerată și fără mobile, afară de divan, dulapuri în perete și un fel de bancă fixă în apropierea geamurilor. Totuși Ioanide nu se gândi nicidecum să procedeze la recluziunea odăii, cu toată răcoarea de afară, și fu cu totul mirat când Indolenta, într-o cămașă foarte decoltată, prinsă cu șireturi pe umeri, ca și rochia de seară, maiestuoasă ca statuia Pallas Athenei, se îndreptă spre fereastră. - Dar ce faci
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
atâtea posibilități, nu fusese în stare a-și construi o casă proprie. Cum Tudorel declară că poate locui în oraș "la un prieten", Ioanide s-ar fi închis până la primăvară în odaia sa de la mansarda casei Hergot. O astfel de recluziune i-ar fi făcut bine. Dar i se părea cu totul deplasat să propună acest lucru Elvirei. Aceasta ar fi mers cu el oriunde, a sta sub același acoperământ cu nevinovata Erminia i se părea jignitor. Erminia era o rivală
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
respinsă, frica lui luă forma unui delir furios. Nu mai era palid, ci injectat la față de sânge, ședea prostit, privind fix cu ochii turburi, sau zguduia ușa celulei, se învîrtea între pat și fereastră. Cercetă cu de-amă-nuntul condițiile locului de recluziune cu intenția vădită de a fugi. Dus la latrină, încercă de a o lua la goană. l se întări paza. Atunci deveni furios, sparse cana de apă. Făcîndu-se întrebări la autoritățile superioare, se obținu autorizarea de a i se administra
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ai căsătorit. . - Nu asta. Am vrut să spun, tu, în situația în care te afli, nu repudiezi cu totul ideea căsătoriei. . - Nu m-am gândit niciodată să mă căsătoresc. . - Vorbesc de ideea căsătoriei, după atâția ani dedicați unei vieți de recluziune. . - Dacă cineva în situația mea s-ar căsători, m-aș mira,dar n-aș osîndi-o. . - Asta e sinonim cu a spune că tu însăți te-ai căsători. . - Nu e chiar sinonim. Spun numai că, deși celibatară, nusunt ipocrită și admit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
citit cele șase volume ale lui Ferrero, Istoria Imperiului Roman. A doua oară când am practicat eticul prostește, în sine, a fost după terminarea facultății. Mi s-a oferit asistenția la Negulescu, plecarea în străinătate. Eu am ales, tot epatând, recluziunea patru ani la Sinaia. Am refuzat bani de la părinți și am tradus - teribilism - opt romane polițiste pentru bani la editura Herz. Stând însă la Sinaia schiam, eram neglijent îmbrăcat și, căzând, îmi intra zăpadă sub haine. Am făcut o tuberculoză
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Schit, unde vroia să-și aibă mormântul, și mai ales a vorbit, a vorbit nespus de mult, coborând pentru prima oară, poate, cu atâta voluptate și disperare în trecutul său. L-am auzit acum, pentru întîia oară, povestind amintiri din recluziune și simțind clar nevoia de a-și trece viața în revistă. Voia neapărat să reântâlnească în București câteva cunoștințe pe care nu le văzuse de ani de zile, dar care acum i se păreau a fi importante pentru că "știau anecdote
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
maturității în domiciliu obligatoriu și în închisoare (scriind, în tot acest răstimp, fără încetare, cu gândul, poate, că nu-și va vedea niciodată vreun rând publicat), omul acesta care ar fi făcut altminteri "ctitorii cu nemiluita" și care, ieșind din recluziune, ceruse permisiunea de a deveni antrenorul cultural al celor tineri, omul acesta care ajunsese, la peste 70 de ani, un reper cultural al țării și care polarizase în juru-i iubirile și urile cărturarilor noștri, devenind astfel, cum singur îi plăcea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bărbie. Are, cred, cel mai frumos plâns din plânsurile pe care le-am văzut. L-am văzut plângând când își evoca mama în chiar casa de pe Kiseleff (astăzi, acolo este sediul ING Bank), unde regina Elena locuia într-o adevărată recluziune cu Mihai copil, după ce, în 1930, Carol al II-lea se urcase pe tron. Citea, în foaierul casei, în fața a peste o sută de persoane, o pagină de o simplitate desăvârșită ― și plângea. Orice plâns care durează crește în intensitate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
putea spune, din partea cuiva care a suferit din dragoste, a fost părăsit și ar trebui mai curând să fie un misogin. Nimic malițios sau ironic la adresa femeii în această introducere justificativă, ci doar regretul de a o vedea supusă unei recluziuni în spațiul alcovului, neavând deschiderea pe care, cu siguranță, ar merita o: „femeile îndură totul cu mult mai greu decât bărbații”118. Denunțarea existenței feminine într-o stare de prizonierat este implicit și o condamnare a acelei vita contemplativa medievale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sau jignită de insistențele masculine (Piccarda din VIII. 4). Un singur personaj feminin, Andreuola (IV. 6), decide ca după moartea persoanei iubite, în semn de adâncă prețuire și afecțiune, să se retragă la mănăstire, alegând o cale închinată divinității și recluziunii. Femeia are un rol benefic, pentru ea bărbatul acceptă să se metamorfozeze, să se transforme dintr-o brută într-un ins manierat și educat, așadar rolul civilizator nu-i poate fi negat (Efigenia va avea o influență mai mult decât
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
le înfățișeze într-o lumină ridicolă (III. 6 - Catella „de geloasă ce era până și de paserile cerului se temea nu care cumva să i-l fure”1011). Autentice donne demonicate sunt cele care au optat pentru viața monahală, pentru recluziune și abstinență, dar care, uitându 1006 Ibidem, p. 202. 1007 Ibidem, pp. 202-203. 1008 Ibidem, p. 203. 1009 Ibidem, p. 201. 1010 Ibidem, p. 204. (trad. n.) 1011 G. Boccaccio, Decameronul, vol. I, p. 274. 271 și voturile, se dedau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
putea spune, din partea cuiva care a suferit din dragoste, a fost părăsit și ar trebui mai curând să fie un misogin. Nimic malițios sau ironic la adresa femeii în această introducere justificativă, ci doar regretul de a o vedea supusă unei recluziuni în spațiul alcovului, neavând deschiderea pe care, cu siguranță, ar merita o: „femeile îndură totul cu mult mai greu decât bărbații”118. Denunțarea existenței feminine într-o stare de prizonierat este implicit și o condamnare a acelei vita contemplativa medievale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sau jignită de insistențele masculine (Piccarda din VIII. 4). Un singur personaj feminin, Andreuola (IV. 6), decide ca după moartea persoanei iubite, în semn de adâncă prețuire și afecțiune, să se retragă la mănăstire, alegând o cale închinată divinității și recluziunii. Femeia are un rol benefic, pentru ea bărbatul acceptă să se metamorfozeze, să se transforme dintr-o brută într-un ins manierat și educat, așadar rolul civilizator nu-i poate fi negat (Efigenia va avea o influență mai mult decât
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
le înfățișeze într-o lumină ridicolă (III. 6 - Catella „de geloasă ce era până și de paserile cerului se temea nu care cumva să i-l fure”1011). Autentice donne demonicate sunt cele care au optat pentru viața monahală, pentru recluziune și abstinență, dar care, uitându 1006 Ibidem, p. 202. 1007 Ibidem, pp. 202-203. 1008 Ibidem, p. 203. 1009 Ibidem, p. 201. 1010 Ibidem, p. 204. (trad. n.) 1011 G. Boccaccio, Decameronul, vol. I, p. 274. 271 și voturile, se dedau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
omului de a conștientiza și de a se sustrage morții. Pentru autorul de jurnale intime, caracterul secret al scrierii anihilează o parte din presiunea colectivității. Tensiunile, traumele, obsesiile tribului implantează În individ teama de moarte. Abstragerea, izolarea, Într-un cuvânt, recluziunea asigurată de secret anulează ceva din forța inhibitorie a pulsiunilor tribale. Pentru anumite spirite maladive, cuvintele lui M. Mauss pot fi ușor explicate, schimbând doar sensul de acțiune al amenințării morții. Pentru Mauss, „În cazul multor indivizi, moartea e cauzată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
repere decât adepții realismului socialist: "(...) sarcina scriitorului este de a trata subiecte universale și eterne: misterele inimii și ale conștiinței umane". Și unde se vădesc mai intens aceste mistere dacă nu în condițiile limită ale vieții, printre care se numără recluziunea și iminența morții pe care le evocă Soljenițîn? Nu de puține ori, literatura lumii a imaginat asemenea situații limită, dar i-a fost dat acestui scriitor ca, printre nu mulți autori ai ei, să reconstituie "documentar", autobiografic și chiar "publicistic
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
atât pentru structurarea părții analitice a lucrării, un exercițiu convingător de înțelegere și de interpretare, cât și pentru căutarea suprasensului operelor analizate în triada "adevăr, bine, frumusețe", nu o dată invocată de autorul lor. În contextul semantic al respectivei triade, spațiul recluziunii, cu sau fără ziduri și sârmă ghimpată, "reconstituit" de Soljenițîn devine spațiu al "încercării", o lume în care, în funcție de relația omului cu suferința, se poate produce o renaștere spirituală sau poate interveni trista și tragica realitate a degenerării umane cu
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
și tragica realitate a degenerării umane cu multiplele ei chipuri. Invocând această ultimă realitate, asemenea lui Steinhardt sau altor mărturisitori despre lumea carcerală din literatura lumii, scriitorul rus nu obosește să repete că, oricât de absurd ar părea, în lumea recluziunii fericirea este posibilă. Sub semnul acestui adevăr, probat nu numai de opera lui Soljenițin, dar și de propria lui viață, cartea Ceciliei Maticiuc a ales să descifreze sensul particular al schițelor, povestirilor, romanelor, precum și al "studiului artistic", cum își subintitulează
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]