495 matches
-
În fond, romantismul clandestinității nu-i decît un pragmatism comunicativ. Un studiu al progresului de două secole trece printr-un studiu al adăpostului și al locului închis, al tuturor acestor ziduri, labirinturi și diguri care permit imaginarului colectiv să se reculeagă și unei conspirații să se închege. Unde ziduri sînt în față ori îndărăt, neapărat e murmur, conspirație, invidie" (Rabelais). De cînd toți și fiecare au în fiecare seară ochi și urechi ocupate cu același telejurnal în trei sau patru exemplare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ea răspîndește în loc să adune, dispersează în loc să concentreze. Noțiunea de neglijență, scrie Michel Serres, ne face timpul mai inteligibil"; și mașina audiovizualului face ca această noțiune să devină palpabilă. A neglija, a nu citi. De obicei, templele sînt făcute pentru a reculege și a se reculege, prin redistribuire și adunare. Noi sîntem prima civilizație care a ridicat un altar domestic disipării, receptorul nostru. Timpul care trece într-o societate, felul în care trece și ceea ce se petrece acolo se clarifică în funcție de timp
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
dispersează în loc să concentreze. Noțiunea de neglijență, scrie Michel Serres, ne face timpul mai inteligibil"; și mașina audiovizualului face ca această noțiune să devină palpabilă. A neglija, a nu citi. De obicei, templele sînt făcute pentru a reculege și a se reculege, prin redistribuire și adunare. Noi sîntem prima civilizație care a ridicat un altar domestic disipării, receptorul nostru. Timpul care trece într-o societate, felul în care trece și ceea ce se petrece acolo se clarifică în funcție de timp. Ordo, lex și medium
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
spune absolut totul despre absolut orice. Ca și Coranul, de altfel. De unde sfințenia Limbajului (unicitatea sacralizează) și atotputernicia teologică a Cuvîntului, indicată de noțiunea de Logos sau Cuvîntul etern. Respirație și Rațiune laolaltă, Principiul suprem este un Cuvînt pierdut și recules într-un corp închis de texte referențiale, suportul unei tradiții orale cu o mie de fețe. Spiritul uman nu inventează. El transmite un adevăr primit. Am numit perioada tipografiei grafosferă. Subordonare a imaginii textului, apariția autorului (și a artistului) ca
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
deasupra porții de intrare, lângă orgă. Primisem aprobarea să jucăm Electra În biserică datorită lui Michel Guy, directorul festivalului, un om cu gust și putere de convingere. Înainte de Începutul repetițiilor, aflându-mă Într-o scurtă vizită În țară (ca să mă reculeg cu Întârziere la mormântul proaspăt al mamei, căci am fost absent la Înmormântare, din cauza dificultăților de a primi viza) am mers și la Biserica Batiște, unde preotul Cazacu, cel care mă botezase, mă aștepta cu fața lui senină și zâmbitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a spus că maestrul Nadal și alți Părinți din Societate îi ceruseră ceva în repetate rânduri, dar că el nu se hotărâse încă în acea privință. Însă, după discuția pe care a avut-o cu mine și după ce s-a recules în camera sa, a simțit o mare evlavie și înclinație spre aceasta, încât s-a hotărât să le împlinească dorința. Vorbea ca și cum Dumnezeu l-ar fi luminat că trebuia să facă asta. Și era vorba de istorisirea a ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
multă evlavie, iar de la mijloc încolo, aceasta a devenit limpede, strălucitoare și ca și cum ar fi fost călduroasă. În capelă, pentru că cineva a coborât scările repede, nu puteam spune liturghia și, întorcându-mă în odaie pentru a mă aduna, m-am recules cu lacrimi; și mergând în capelă, apoi, șpentruț o parte din liturghie, șam simțitț multă evlavie și câteodată mișcări spre lacrimi; în cealaltă parte, de multe ori, luptă, căci nu știam cum să termin, pentru că nu găseam ceea ce căutam. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în 1945 a Premiului Nobel pentru literatură, născută la 7 aprilie 1889 și decedată la New York în 10 ianuarie 1957. Emoția de a fi lângă marea poetă era accentuată de gândul că în urmă cu doar 20 de ani se reculeseseră aici Salvador Allende și Pablo Neruda! În centrul din Montegrande aveam să admirăm un grup statuar, prezentând-o pe Gabriela, învățătoare, alături de doi copii, casa Gabrielei, cu doar două camere, din care una transformată în clasă de școală. Eram profund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Zgomotul tribunelor aplauzele și exploziile vocale sunt acoperite, copleșite de vuietul trecerii timpului. Filmulețul sportiv devine un pretext de meditație filozofică. La cimitir, la Glina, mergem din ce în ce mai rar. Și stăm tot atât de puțin, ca pe vremea când mergeam mai des. Ne reculegem între două mașini (cursa suburbană 166 circulă din oră în oră). Ajungem la mormânt la zece fără zece și plecăm la zece și douăzeci și cinci. Punctualitate nemțească. Nu suntem în stare să oferim mamei decât niște subțiri feliuțe de timp. * În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puțin luată în derâdere și mărturia mea să fie considerată o minciună nefericită a unui poet banal. Medeea Medeea a devenit o obsesie pentru mine, într-atâta că, gândind în permanență la destinul ei, nu mai izbutesc nici să mă reculeg. Grecii au dat numele reginei nefericite din Colchida unei limbi de pământ din prejma Tomisului, care cu colții săi de stânci se strecoară trufaș între talazurile mării. Navigatorii se tem de ea, mai ales în nopțile cu ceață. Acest promontoriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Acolo, Sus, cineva ne iubește." Dar mai cu seamă moldovenilor! Moldovei! Vouă! Voi ați dus greul! Voi ați fost spada și scutul! Sunt mândru de voi! De moldovenii mei! Și norocul a fost cu noi... Ștefan tace câteva clipe, se reculege, apoi reia: ...Și... și mai e cineva căruia trebuie să-i aducem prinosul nostru de recunoștință, măcar că e mereu uitat: "Calul"! V-ați gândit cât datorăm acestor credincioși tovarăși de luptă și de viață? Victorioși, ei ne poartă spre izbândă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a ... că m-a..." Na... c-am uitat! Descânte-mă tu mai departe. Știi să descânți? Ohoo! Știu o grămadă, chicotește Voichița. Te-a învățat taica? o înțeapă Ștefan. Nu mai descânt! se bosumflă Voichița. Te rog!... Bine!... Voichița se reculege câteva clipe, cade într-un fel de iluminare, apoi începe încetișor, cântat, psalmodiat: "Prichindei, mititei, Spiriduși sprintenei, Căutați-l, Cercetați-l! Și de l-ați găsit Pe al meu iubit, De ursitori menit Foc să-i dați! Pe sus să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea prin moarte... Dar altfel nu se putea, că ce preț ar fi avut mântuirea fără suferința Patimilor? spune el și apoi tace, se reculege. Vreau, ca atunci când îngenunchez la picioarele Lui și-mi ridic ochii să mă cutremur în fața jertfei și-a iubirii Sale. Meșterul nostru să-și amestece vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o rugăciune, o luptă cu sine însuși, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fost. Povestește-mi, Ioane... Dar ți-am povestit de trei ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă! Povestește-mi și a patra oară!... Te rog, Ioane!... Te rog! Aprindem o lumânare și pentru Constantin... Țamblac oftează, se reculege, apoi, impresionat de amintirile ce-l copleșesc, începe, cu îndârjire: Apusul ne părăsise! Asediați, pe ziduri, rezistam; de săptămâni luptam, rezistam... Noi, nici zece mii câți mai rămăsesem, ei, poate, peste două sute de mii. Era o luptă disperată, fără sorți, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați, am dat pinteni, urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol, pentru Constantin, pentru omul și împăratul pe care-l cunoscusem cu adevărat abia în dimineața aceea. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cei ce-au dat bir cu fugiții la Podul Înalt și care căpătaseră iertare Mahomed a poruncit să fie aruncați în apele Bosforului cu bolovanul de gât: să fie pildă celor ce-or mai păcătui ca dânșii. Ștefan tace. Se reculege... Face câțiva pași cufundat în el. Înalță capul, vorbește hotărât, răspicat, cu patimă, poruncitor: Iată! A sosit clipa! O singură cale avem! Înainte!... Șendreo! Să se facă strigare! "Moldova în primejdie!" Vodă-Ștefan cheamă "Oastea cea Mare" la luptă! Să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sabia ceea însângerată! S-au tot adunat!... Pentru numele lui Dumnezeu! Să treacă munții! Să vină! Să vină! Creștinătatea-i în primejdie! Am zburat! țâșnește Duma. Să vină! Măria ta! se înclină Duma și se retrage în fugă. Ștefan se reculege câteva clipe, apoi, stăpân pe sine, cu hotărâre, cu patimă: Începem cu Hoarda de aur! Trebuie să le facem de petrecanie, repede și degrabă! Apoi, ca un vifor, spre Dunăre! Avem oaspeți de samă!... Șendreo! Poruncă, Doamne! Alegi două mii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de cârpele ce-i atârnă legate cu un curmei. Pe dracu' alt domn!! răbufnește Daniil revoltat, dar imediat se pleznește peste gură și-și face trei cruci. Doamne iartă-mă! Na, c-am sfeclit-o și eu! Închide ochii. Se reculege... Se concentrează, adâncindu-se în el, apoi, iluminat, cu ochii închiși și mâinile întinse fremătânde, grăiește rar, profetic: Fii pe pace, Ștefane! Îi văd! Vin! Vin! Cu miile! Urcă potecile! Te caută! "Ei sunt în tine! Tu ești în ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în ce să mai credem?! Ne promiteți, în schimbul suferințelor pământene, fericirea veșnică a Raiului! Vindeți pielea ursului din pădure! Mulțumesc! Noi cerem dreptatea! Aici! Pe Pământ! Acum! cere Ștefan pe un ton fierbinte, dar apoi tace, respiră adânc și se reculege. Fii pe pace!... Nu-ți mai cer nimic! Nu mai bat mătănii pe la icoane... Nu mă mai milogesc la nimeni!! La nimeni, nici de pe Pământ, nici din Ceruri! Nimeni nu mă poate salva decât numai eu pe mine însumi! "Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făcu câțiva pași prin odaie și se opri, Înclinându-se ușor, cu aceeași politețe Întunecată cu care primea poruncile la Curte. Adelheid tăcea. Era prea surprinsă ca să poată scoate vreun cuvânt. Cele câteva clipe de liniște o ajutară să se reculeagă și să-și recapete, cel puțin În aparență, sângele rece, În timp ce ministerialul era din ce În ce mai descumpănit. În sfârșit, spuse: — Ce situație neplăcută, nobilă Adelheid. Nu m-aș fi așteptat să vă Întâlnesc În această stare umilitoare, de prizonieră a domnului Adalbrecht
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
felile spre mal. Două a reușit să le scoată la mal și fata răsuflă ușurată că va scăpa de grijă. întinzându-se pe mal să scoată bucățile mai depărtate s-a dezechilibrat și a căzut pe neașteptate în apă. Se reculese și azvârli pe mal afurisitele de bucăți de pepene, dar hainele i s-au udat leoarcă, de scalda fără voie ce a făcut-o. Ieși pe mal, adună rămășițele harbuzoaicei și le duse într-un tufiș spre râpa Gârceneanca, unde
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
turnul fabulos al creației literare, cu Kogălniceanu și Cuza, Xenopol și Gh. I. Brătianu vom urca mereu istoria, ne vom îndrepta mereu la izvoarele marilor cărți, ne vom rătăci prin labirintul bibliotecilor, vom admira muzeele de artă și ne vom reculege în fața icoanelor din biserici. Cum am putea să ne prețuim înaintașii? Cel puțin ca pe un poem, fie și în cheie contemporană. La Muzeul de artă, retrospectiva Eugen Ștefan Boușcă. Impresia că mă aflam în fața operei unui creator profund a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
senzația că urmărește o ființă intrând nepermis în spațiul ei de rezonanță sufletească. Scuza ar fi că acest "popas" îl face sub razele soarelui ce dau o lumină strecurată vibratoriu precum în poienile textuale ale codrului marelui poet. Cititorul se reculege într-o liniște profundă ca apoi să penetreze geometria discursului, o face cu bucuria smerită a unei stări de transcendență. Își construiește mai multe variante mentale pentru ca măcar una dintre ele să corespundă actului de cunoaștere esențial și înțelegerii sensibilității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
unor adevărați moți de a nu ceda tentațiilor cu urmări dramatice pentru trecutul și viitorul Roșiei Montane. Plecăm spre Deva cu inima strânsă de cele văzute și auzite aici. În drumul de revenire, ne abatem către Țebea, pentru a ne reculege la mormântul lui Avram Iancu. Din falnicul gorun de aproape 400 de ani aflat în apropierea locului unde se odihnește Crăișorul Munților, nu a mai rămas nimic. Singură ramură ce crescuse din trunchiul prea bătrân, a fost doborâta de o
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
alte părți ca să se găsească perfect în aceiași adunătură, cu aceiași viață; deosebire că e cu mult mai scumpă. Stupidul burghez care n-are viață proprie sufletească, altfel nu poate face: el vine să petreacă, el nu vine să se reculeagă sufletește. Pentru el ce e aia reculegere sufletească? Bani are? Aici găsește muzică și mâncare? Aici găsește distracție? Atunci s-a sfârșit! Petrece admirabil. Dar tot așa de admirabil putea petrece la București. Mulți aici însă au prilej să închee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]