244 matches
-
voluntari), de teamă că parlamentariștii ar putea pătrunde în oraș pe urmele regaliștilor. Numeroși fugari, unii răniți, umpluseră străzile din afara zidului cetății lângă Micklegate Bar, poarta orașului. Newcastle, văzându-și forțele frânte și după ce își cheltuise întreaga avere pentru cauza regalistă, a hotărât că nu poate îndura „râsul curții”. El a plecat la Scarborough la 3 iulie și apoi s-a exilat la Hamburg, împreună cu Eythin și cu mulți dintre ofițerii săi. La două zile după bătălie, Rupert a adunat 5
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
și cu mulți dintre ofițerii săi. La două zile după bătălie, Rupert a adunat 5.000 de călăreți și câteva sute de infanteriști cărora le-a dat din caii rămași liberi. El considera că, decât să încerce să recâștige avantajul regalist în nord, mai degrabă trebuie să se întoarcă în sud și să i se alăture regelui. Plecând din York prin Monk Bar în partea de nord-est, a traversat înapoi Peninii, ocolind pe la Richmond ca să nu fie prins. Goring, care-l
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
nord să asedieze orașele Newcastle upon Tyne și Carlisle, în vreme ce armata lui Manchester s-a întors la to Lincolnshire și de acolo, în cele din urmă, în sudul Angliei. În următoarele câteva luni, scoțienii și parlamentariștii au eliminat restul garnizoanelor regaliste din nordul Angliei. Cavaleria regalistă din zonă, „Northern Horse”, a continuat să lupte pentru regele Carol sub comanda lui Sir Marmaduke Langdale, și a efectuat chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului, dar
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
upon Tyne și Carlisle, în vreme ce armata lui Manchester s-a întors la to Lincolnshire și de acolo, în cele din urmă, în sudul Angliei. În următoarele câteva luni, scoțienii și parlamentariștii au eliminat restul garnizoanelor regaliste din nordul Angliei. Cavaleria regalistă din zonă, „Northern Horse”, a continuat să lupte pentru regele Carol sub comanda lui Sir Marmaduke Langdale, și a efectuat chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului, dar a devenit din ce în ce mai indisciplinată, ceea ce
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
au eliminat restul garnizoanelor regaliste din nordul Angliei. Cavaleria regalistă din zonă, „Northern Horse”, a continuat să lupte pentru regele Carol sub comanda lui Sir Marmaduke Langdale, și a efectuat chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului, dar a devenit din ce în ce mai indisciplinată, ceea ce a dus la îndepărtarea multor simpatizanți ai cauzei regaliste. Înfrângerea de la Marston Moor a fost o grea lovitură dată cauzei regaliste. Prințul Rupert fusese învins decisiv pentru prima oară în război
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
pentru regele Carol sub comanda lui Sir Marmaduke Langdale, și a efectuat chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului, dar a devenit din ce în ce mai indisciplinată, ceea ce a dus la îndepărtarea multor simpatizanți ai cauzei regaliste. Înfrângerea de la Marston Moor a fost o grea lovitură dată cauzei regaliste. Prințul Rupert fusese învins decisiv pentru prima oară în război și și-a pierdut reputația de invincibil. A fost grav afectat de înfrângere și a păstrat lângă el
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului, dar a devenit din ce în ce mai indisciplinată, ceea ce a dus la îndepărtarea multor simpatizanți ai cauzei regaliste. Înfrângerea de la Marston Moor a fost o grea lovitură dată cauzei regaliste. Prințul Rupert fusese învins decisiv pentru prima oară în război și și-a pierdut reputația de invincibil. A fost grav afectat de înfrângere și a păstrat lângă el toată viața depeșa regelui. El a mai suferit o altă lovitură prin
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
o considera opusul patronului ideal. În pofida climatului fertil din punct de vedere intelectual, Mutannabi se simțe jignit că trebuie să-l elogieze pe Kafur, care în ochii săi nu era altceva decât un fost sclav fără nici un fel de moștenire regalistă. În cei cinci ani petrecuți în Egipt, Mutunabbi s-a axat pe opere satirice vizând rasa, urâțenia și originile sclavagiste ale patronului său. În această perioadă Mutanabbi deținea titlul de maestru în cadrul școlii de poezie și avea numeroase cercuri de
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
de la curte din timpul Restaurării, viața sa privată a fost în afara scandalulilor. A fost fiul lui Henry Spencer, I conte de Sunderland și al soției acestuia Lady Dorothy Sidney. Tatăl său a murit în timpul Războiului Civil Englez, luptând pentru cauza regalistă, astfel la vârsta de trei ani a moștenit titlurile tatălui său, devenind baron Spencer Wormleighton și conte de Sunderland. A intrat în armata britanică și a avut rangul de căpitan, în Regimentul de cavalerie al prințului Rupert, nepotul regelui Carol
Robert Spencer, al II-lea Conte de Sunderland () [Corola-website/Science/331720_a_333049]
-
s-a născut la un an după decapitarea regelui Carol I al Angliei, în urma războiului civil englez și a fost fiul lui Sir Winston Churchill și al soției acestuia, Elizabeth Drake. Tatăl său, în timpul războiului civil, a rămas fidel cauzei regaliste, împotriva Parlamentului. După victoria armatei parlamentare și instaurarea Commonwealthului, familia Churchill a căzut în dizgrație. John și sora sa mai mare, Arabella au crescut în condiții modeste pe toată durata Commonwealthului. Odată cu "Restaurarea" din 1660 și urcarea pe tron a
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
condiții modeste pe toată durata Commonwealthului. Odată cu "Restaurarea" din 1660 și urcarea pe tron a lui Carol al II-lea al Angliei, fiul regelui decapitat, soarta familiei Churchill se schimbă. Winston Churchill a fost recompensat pentru că a rămas fidel cauzei regaliste: în 1661 a devenit membru în noul Parlament ca reprezentant al orașului Weymouth, și, în semn de favoare regală, i s-a restituit tot ceea ce pierduse în timpul războiului. În 1662, regele l-a numit "Commissioner for Irish Land Claims", astfel
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
a ciocnit cu miliția din Dorset la Bridport. Încăierarea s-a terminat cu retragerea lordului Grey și a oamenilor săi. Mulți dintre milițieni au dezertat și s-au alăturat armatei lui Monmouth. După această confruntare Lordul Albermarle a condus forțele regaliste din Exeter spre trupele Ducelui de Somerset, ce se apropiau de Lyme Regis din direcția opusă. În loc să mărșăluiască spre Londra, Monmouth s-a îndreptat spre Somerset în nord. În 15 iunie s-a confruntat cu miliția din Axminster și a
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
reședința la castelul Bridgwater (21 iunie), apoi la Glastonbury (22 iunie) și la Shepton Mallet (23 iunie). Între timp Marina Regală Britanică a capturat navele lui Monmouth, tăindu-le orice speranță de fugă spre continent în cazul unui eșec. Forțele regaliste ale lui Churchill care se aflau la Chard și cele ale lui Feversham din Bristol au primit noi întăriri. Pe 24 iunie armata lui Monmouth a ridicat tabăra la Pensford și un mic grup al forțelor lui s-a confruntat
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
fi fost luat, mai mulți recruți ar fi fost atrași de rebeliune și un marș spre Londra ar fi fost posibil. Monmouth a părăsit apoi sediul de la Keynsham Abbey și s-a mutat la Bath care era ocupat de trupe regaliste, ceea ce făcea imposibilă intrarea în oraș. A înființat cartierul general la Philips Norton (Norton St. Philips astăzi), unde pe 27 iunie a fost atacat de trupele lui Feversham. Susținătorii lui Monmouth au mărșăluit apoi în timpul nopții spre Frome, în direcția
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
19 iunie, iar Argyll a fost dus la Edinburg, unde a fost executat pe 30 iunie. Alte revolte ce urmau să aibă loc în Cheshire și în estul Angliei nu s-au concretizat. Rebelii au ajuns la Trowbridge, dar forțele regaliste le-au tăiat calea, iar Monmouth a fost nevoit să se întoarcă spre Somerset, sosind pe 1 iulie la Wells. Soldații săi au deteriorat fațada occidentală a catedralei din Wells, spărgând vitraliile, distrugând orga și mobilierul și folosind-o drept
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
înapoi în Somerset, fiind încercuită pe 3 iulie la Bridgwater. Armata sa alcătuită din aproximativ 3500 de oameni, din care cea mai mare parte erau nonconformiști și țărani înarmați cu furci și topoare, a primit ordin să fortifice orașul. Trupele regaliste se aflau sub comanda lui Louis Duras, al II-lea conte de Feversham și a lui John Churchill. Armata regelui, compusă din aproximativ 3000 de soldați, avea tabăra la Westonzoyland, lângă Rin. Încolțit, în timpul nopții de 6 iulie, într-o
Bătălia de la Sedgemoor () [Corola-website/Science/331844_a_333173]
-
primit o pensie de merit de la statul francez. M-am reîntâlnit cu tata în 1990, la Paris. Nu a mai fost bine primit în România. Nici nu era mulțumit de climatul politic, nici după 1990. Era dezamăgit și trăia melancolia regalistă a României“. La 6 februarie 2010, la Muzeul Aviației din București, a avut loc o ceremonie de omagiere a locotenent-comandorului aviator Dan Valentin Vizanty, la împlinirea a 100 de ani de la naștere. A fost prezentată și o colecție de fotografii
Dan Vizanty () [Corola-website/Science/333250_a_334579]
-
calități, nu ar fi putut avansa foarte mult în Vechiul Regim. A venit însă Revoluția de la 1789. Tânărul locotenent de artilerie s-a remarcat la asediul orașului Tulon și a ajuns căpitan la doar 24 de ani. Zdrobind o revoltă regalistă la sfârșitul lui 1795, a primit din partea celui mai important membru al Directoratului, Barras, comanda armatei din Italia. Acolo și-a dat măsura talentului său militar și în mintea sa au încolțit primele ambiții politice. A câștigat o mare popularitate
Napoleon, Imperiul napoleonian și Europa contemporană - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102295_a_103587]
-
care în realitate nu ar fi avut nici o posibilitate de a alege ce să facă în respectivul context. Viitorul general a provenit dintr-o familie catolică și conservatoare, copilăria petrecându-și-o la Grenoble. Sub influența mediului familial a rămas regalist. A fost destinat unei cariere militare încă din copilărie. Istoricul slovac Dušan Kováč l-a descris ca fiind un conservator, fiind dotat însă cu capacități precum premeditare, înțelegere, toleranță și capacitatea de a asculta pe alții. Toate acestea îi vor
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]