709 matches
-
din tată în fiu), perioadă marcată de profunde zguduiri, produse de Ciuma Neagră și de Războiul de 100 de ani, care s-a desfășurat în mare parte pe teritoriul Franței și a adus o instabilitate politică cronică, ilustrată de două regențe și o perioadă de 6 ani în care Franța nu are un rege încoronat conform tradiției. Astfel, în timpul bătăliei de la Poities (1356), regele Ioan al II-lea cel Bun (1350-1364) este făcut prizonier de Prințul Negru, moștenitorul tronului Angliei, astfel
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
Franța nu are un rege încoronat conform tradiției. Astfel, în timpul bătăliei de la Poities (1356), regele Ioan al II-lea cel Bun (1350-1364) este făcut prizonier de Prințul Negru, moștenitorul tronului Angliei, astfel că este necesară instituirea celei de-a doua regențe din istoria Franței. În 1380 urcă pe tron Carol al VI-lea (1380-1423), pe care istoria îl va reține sub numele de Carol cel Nebun. Din 1392, regele începe să aibă accese de nebunie (caz unic în istoria Franței), astfel
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
urcă pe tron Carol al VI-lea (1380-1423), pe care istoria îl va reține sub numele de Carol cel Nebun. Din 1392, regele începe să aibă accese de nebunie (caz unic în istoria Franței), astfel că se instituie o altă Regență, însă, conform dreptului medieval francez, regele nu poate fi înlocuit, nici măcar atunci când este incapabil să conducă. Pe 21 mai 1420, în calitate de Regentă, soția regelui Franței, Isabeau de Bavaria, semnează Tratatul de la Troyes, prin care își reneagă propriul fiu, pe Delfinul
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
se aștepta să aibă loc întoarcerea în țară a lui Carol. Acesta din urmă a fost însă împiedicat de autoritățile engleze să decoleze spre România . Moțiunea adoptată de adunare solicita demisia guvernului liberal și instalarea imediată a unui guvern național-țărănist. Regența nu a dat însă curs acestei cereri, astfel că PNȚ a hotărât constituirea unui parlament, care să funcționeze paralel cu cel existent. În urma eșecurilor de a obține un împrumut extern destinat să stabilizeze moneda națională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă
Partidul Național-Țărănesc () [Corola-website/Science/299660_a_300989]
-
să funcționeze paralel cu cel existent. În urma eșecurilor de a obține un împrumut extern destinat să stabilizeze moneda națională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu a prezentat demisia guvernului său. După consultări politice cu liderii vremii, la 8 noiembrie 1928, Regența a încredințat mandatul de formare a guvernului lui Iuliu Maniu. Primul guvern național-țărănist a depus jurământul la 10 noiembrie 1928. Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNȚ, care a câștigat 77,76% din voturi și 348 de mandate de
Partidul Național-Țărănesc () [Corola-website/Science/299660_a_300989]
-
1928 au adus victoria PNȚ, care a câștigat 77,76% din voturi și 348 de mandate de deputat. Președinția Consiliului de Miniștri a fost păstrată de Iuliu Maniu. La 7 octombrie 1929 a încetat din viață Gheorghe Buzdugan, membru al Regenței. Sub influența lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca înlocuitor pe Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație, un personaj șters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenței . Pe acest fond, la 6 iunie 1930, Carol s-
Partidul Național-Țărănesc () [Corola-website/Science/299660_a_300989]
-
1929 a încetat din viață Gheorghe Buzdugan, membru al Regenței. Sub influența lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca înlocuitor pe Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație, un personaj șters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenței . Pe acest fond, la 6 iunie 1930, Carol s-a reîntors în țară. Iuliu Maniu i-a oferit acestuia intrarea în Regență, sub condiția de a-și relua căsătoria cu principesa Elena și a renunța la legătura cu Elena Lupescu
Partidul Național-Țărănesc () [Corola-website/Science/299660_a_300989]
-
Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație, un personaj șters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenței . Pe acest fond, la 6 iunie 1930, Carol s-a reîntors în țară. Iuliu Maniu i-a oferit acestuia intrarea în Regență, sub condiția de a-și relua căsătoria cu principesa Elena și a renunța la legătura cu Elena Lupescu și a solicitat angajamentul lui Carol de a respecta regimul constituțional. Neobținând acceptarea lui Carol, dar abținându-se de la luarea măsurilor legale
Partidul Național-Țărănesc () [Corola-website/Science/299660_a_300989]
-
și alte grupuri din societate care au solicitat ca Ludovic să fie instalat ca Rege al Bavariei în loc de Prinț Regent. La data de 4 noiembrie 1913, s-a modificat Constituția Bavaria să includă o clauză care precizează că, dacă o regență, din motive de incapacitate a durat zece ani cu nici o speranță ca regele să fie vreodată în stare să domnească, regentul ar putea proclama sfârșitul regenței și demisia coroanei și o astfel de acțiune să fie ratificată de către Parlament. Acest
Ludovic al III-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/322164_a_323493]
-
s-a modificat Constituția Bavaria să includă o clauză care precizează că, dacă o regență, din motive de incapacitate a durat zece ani cu nici o speranță ca regele să fie vreodată în stare să domnească, regentul ar putea proclama sfârșitul regenței și demisia coroanei și o astfel de acțiune să fie ratificată de către Parlament. Acest amendament a primit sprijinul larg al partidului în Camera inferioară unde au fost 122 de voturi pentru și 27 împotrivă. În Senat au fost doar șase
Ludovic al III-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/322164_a_323493]
-
primit sprijinul larg al partidului în Camera inferioară unde au fost 122 de voturi pentru și 27 împotrivă. În Senat au fost doar șase voturi împotriva amendamentului. În ziua următoare, la 5 noiembrie 1913, Ludovic a anunțat în Parlament sfârșitul regenței și l-a detronat pe vărul său regele Otto. Parlamentul l-a recunoscut ca rege pe Ludovic ca regele . Scurta domnie a lui Ludovic a fost conservatoare și influențată de enciclica catolică "Rerum Novarum". Primul ministru Georg von Hertling numit
Ludovic al III-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/322164_a_323493]
-
ca adevărate niciodată. A crescut sub tutela tatălui său și a unei minți liberale, Nils von Rosenstein. După asasinarea lui Gustav al III-lea în martie 1792, Gustav Adolf a urcat pe tronul Suediei la vârsta de 14 ani sub regența unchiului său, Carol, Duce de Södermanland. În august 1796, unchiul său i-a aranjat o vizită la Sankt Petersburg pentru a se logodi cu nepoata Ecaterinei a II-a a Rusiei, Marea Ducesă Alexandra Pavlovna. Totuși întregul aranjament a eșuat
Gustav al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/304436_a_305765]
-
instituie o monarhie absolutistă care a dus la înstrăinarea Galiciei de Castilia. Acest lucru, împreună cu luptele constante cu musulmanii, cum ar fi Bătălia de Rueda, Bătălia de la Torrevicente și, bătălia care a avut loc la San Esteban de Gormaz sub regența mătușii sale în 975, a condus nobilimea din Galicia să-l proclame rege al Galiciei pe Bermundo al II-lea de Leon, fiul lui Ordono al III-lea. El și-a pierdut tronul doi ani mai târziu, în 984. A
Dinastia Astur-Leon () [Corola-website/Science/331415_a_332744]
-
ostatec. Împăratul german l-a retrimis la papa Benedict al VIII-lea, după care tânărul Guaimar a fost eliberat. Tânărul Guaimar i-a succedat tatălui său în Salerno din anul 1027, la vârsta de 14 sau 16 ani, posibil sub regența mamei sale la început. De atunci, el s-a angrenat într-o lungă perioadă de încercare de a-și impune controlul asupra întregului sud al Peninsulei Italice. În 1036, Guaimar a primit veste cum că unchiul său și totodată vechiul
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
al VII-lea a fost văr primar cu regele Alfonso al VII-lea al Castiliei. Balduin a succedat tatălui său când acesta a murit, la 5 octombrie 1111. În vârstă de numai 18 ani, noul conte s-a aflat sub regența mamei sale, Constantia, dar și sub îndrumarea vărului său, Carol "cel Bun", care era cu doar câțiva ani mai în vârstă. Contele Balduin a murit după ce a fost rănit în bătălia de la Bures-en-Brai, în care a luptat împotriva regelui Henric
Balduin al VII-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324547_a_325876]
-
ceva inadmisibil, pentru că mama naturală a copilului era de o speță mult prea joasă pentru a se urca pe tronul Egiptului. Într-un final s-a ajuns la un compromis, prin care tânărul rege se urca pe tron, dar sub regența reginei Hatshepsut care a fost obligată de răscoala preoților să accepte să devină regenta tânărului rege. Timp de mai mulți ani, regina se comportă ca atare, dar după un timp, ea s-a încoronat ca rege, aruncându-l astfel pe
Hatșepsut () [Corola-website/Science/303344_a_304673]
-
faimă în rândurile acestora. Atunci când fratele sau mai vârstnic, Balduin, devenit între timp împărat latin de Constantinopol, a căzut prizonier în bătălia de la Adrianopol din aprilie 1205 în mâinile țarului Ioniță Caloian al Bulgariei, Henric a fost ales să dețină regența Imperiului, iar la aflarea veștii că Balduin nu mai este în viață Henric a preluat conducerea directă, fiind încoronat ca împărat la 20 august 1206. Ca împărat, Henric s-a dovedit a fi un conducător înțelept, domnia sa constând în lupte
Henric I de Hainaut () [Corola-website/Science/316492_a_317821]
-
reginei. Peste patru ani, regele va fi răzbunat de fiul său, care-l va ucide pe Mortimer și o va alunga pentru totdeauna de la curte pe mama sa, Isabela. Eduard a repudiat Tratatul de la Northampton care a fost semnat în timpul regenței, reînnoind astfel cererile suveranității engleze asupra Scoției rezultând cel de-Al Doilea Război Scoțian de Independență. Intenționând să recâștige ceea ce englezii au deținut, el a câștigat din nou controlul asupra Berwick în 1333 prin victoria decisivă în Bătălia de la Halidon
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
artă din aur, precum "Crucea lui Agilulf", "Evangheliile Theodelindei" sau celebra "Coroana de Fier a regilor longobarzi" (păstrată astăzi în catedrala de la Monza). După moartea lui Agilulf, în 616, tronul a trecut în mâinile fiului său Adaloald, pe atunci minor. Regența a fost exercitată de regina-mamă Theodelinda, care a acordat comanda militară ducelui Sundarit. Theodelinda a continuat politica pro-catolică a lui Agilulf și a menținut pacea cu bizantinii; totuși, această politică a cauzat o mai puternică opoziție din partea elementelor războinice și
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
o prințesă, Louise, care va deveni soția lui Frederic I, Mare Duce de Baden. După moartea tatălui său (1840) urmează pe tron fratele său, romanticul Friedrich Wilhelm al IV-lea care, din motive de sănătate, predă la 7 octombrie 1858 regența lui Wilhelm. La 18 martie 1848 sub presiunea succesiunii evenimentelor revoluției din 1848 ordonă folosirea tunurilor contra baricadelor ridicate de luptătorii revoluționari, lucru prin care atrage asupra sa ura revoluționarilor, aceste incidente îi provoacă suferințe care îl determină să părăsească
Wilhelm I al Germaniei () [Corola-website/Science/307860_a_309189]
-
acord, întrerup relațile conjugale. Filip se întoarce la favoriții săi, iar Liselotte la scrisorile sale. Scrisorile scrise mătușii sale Sofia și altora, au creat nu doar o imagine vie a vieții în timpul lui Ludovic al XIV-lea, dar și în timpul regenței fiului său . Scrisorile reflectă înstrăinarea față de soțul ei și alți membrii ai familiei, la fel și relațile calde avute cu regele, fiul și fiica sa și cu fiicele sale vitrege. Ca frate și cumnată a regelui, Liselotte și soțul său
Elisabeth Charlotte, Prințesă a Palatinatului () [Corola-website/Science/321081_a_322410]
-
noului rege Ludovic al XV-lea, care avea cinci ani, fiului său legitimat, Ducele de Maine. Parlamentul din Paris a răsturnat dispozițile testamentului la dorința fiului lui Liselotte, care devine astfel regent. În memoriile sale, Liselotte descrie noua eră a Regenței. Deși nu este superată în rang de nici o altă femeie și este eliberată de persecuțile imaginare ale lui Madame de Maintenon, nu încetează să se plângă zilnic în scrisorile sale, de cea ce ea consideră o curte din ce în ce mai decadentă. Cred
Elisabeth Charlotte, Prințesă a Palatinatului () [Corola-website/Science/321081_a_322410]
-
Maria Louise Albertine de Leiningen-Falkenburg-Dagsburg în Darmstadt. Apoi Charlotte s-a mutat la Hildburghausen. Charlotte s-a căsătorit la 3 septembrie 1785, la vârsta de 16 ani, la Hildburghausen, cu Ducele Frederic de Saxa-Hildburghausen, care a stat până în 1787 sub regența unchiului său, Joseph Frederic. Mariajul nu a fost unul fericit. Mental, Charlotte a fost superioară lui Frederic, care a început s-o ignore. Au avut și probleme financiare: Saxa-Hildburghausen era ruinată financiar de politicile dezastruoase ale predecesorilor lui Frederic și
Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz () [Corola-website/Science/324985_a_326314]
-
1936 Prințul Kiril l-a însoțit pe regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit într-un tur în Islanda. Prezent la moartea fratelui său, Țarul Boris, la 28 august 1943, Prințul Kiril a fost numit șeful unui consiliu de regență de către parlamentul bulgar, pentru a acționa în calitate de șef al statului până când fiul Țarului Boris, Simeon al II-lea al Bulgariei, a împlinit 18 ani. Prințul Kiril împreună cu văduva țarină Giovanna de Savoia, fiica regelui italian, au condus funerariile de stat
Prințul Kiril al Bulgariei () [Corola-website/Science/327533_a_328862]
-
a fost împușcat în opera din Stockholm. Acești patru ani au fost luați în considerare, probabil, ca fiind perioada cea mai mizerabilă și degradantă din istoria suedeză. La atingerea vârstei majoratului al lui Gustav al IV-lea, în noiembrie 1796, regența ducelui s-a încheiat. În 1803, afacerile lui Boheman au provocat un conflict grav între Gustav și cuplul ducal. La Uniunea Suediei cu Norvegia, pe 4 noiembrie 1814, Carol a devenit rege al Norvegiei, sub numele de Carol al II
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]