362 matches
-
și de către cardinalul Richelieu să corespondeze cu familia sa din Spania. Valetul se ocupase personal de transmiterea corespondeței secrete a acesteia. Arestat de"creaturile" lui Richelieu și torturat, LaPorte nu a dezvăluit niciodată nimic despre regina Ana. Din acest motiv, regenta nu avea nici cea mai mica îndoială privind fidelitatea și loialitatea valetului. Un episod care a avut loc în anul 1645, si descris în memoriile valetului, indică finețea și subtilitatea cu care acesta i-a atras atenția reginei asupra faptului
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
Doar o vreme, dup... care, Într-un moment prielnic, un cuțit În spate”! Țîțo va urma doar pe jum...țațe acest sfat cinic. În august 1944 a negociat cu doctorul Ivan Subasic, reprezentantul regelui, un acord care prevedea instaurarea unei regente și alegerea unei adun...ri constituante, preconizînd totodat... colaborarea dintre Comitetul Național de Eliberare și guvernul de la Londra În vederea form...rîi unei echipe „mixte”. În consecinț..., cooperarea militar... cu Marea Britanie dar și cu URSS s-a intensificat, aceasta promițînd mai
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
alt stat din tab...ra Învinșilor, cucerirea orașului Budapesta, ocupat de germani, are loc abia la 13 februarie 1945, Ins... cu trei s...pt...mini Înainte se semnase un armistițiu cu URSS. Deși minuscul (mai ales din cauza persecuțiilor Indurate sub regenta amiralului Horthy), Partidul Comunist, Încurajat de prezență Armatei Roșii, trece imediat la epur...ri, inițiaz... o reform... agrar... și formeaz... un Front Național Împreun... cu Partidul Socialist și cu Partidul micilor proprietari. În Germania, sovieticii consider... zona de ocupație ce
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
influență? În fiecare săptămână se desfășoară, într-un castel din împrejurimi, un colocviu guvernamental despre "peisajul audiovizual". Cel animat în acest week-end de ministrul comunicării riscă doar să nu fie la fel de serios și substanțial precum "colocviul" despre imagini convocat de regenta Franței în 1562 la Saint-Germain-en-Laye: mai multe zile de discuții metodice opunându-i pe reformați și pe teologii de la Sorbona, sub arbitraj regal, încheiate cu scrisori patente. Despărțirea totală de imagini este un lux pe care niciun om de autoritate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate a viitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în frază: „După întrunire avem preferanță (...) Da, neică Zahario.” (I.L. Caragiale, I, p. 116) Adverbele modalizante de tipul poate, firește, desigur etc. sunt considerate în mod frecvent „adverbe predicative”. În G.A. se afirmă că aceste adverbe „constituie singure predicatul regentei unei propoziții subiective.” (vol.I, p. 318; cf. și vol.II, p. 97 ș.u.). Funcția de predicat ar caracteriza aceste adverbe atunci când între adverbe și „subordonat” intervine conjuncția că sau să: „Poate că-i convin tuspatru craii cărților de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propozițiile din structura unor fraze alcătuite prin relații de coordonare: „Adevărul e stăpânul nostru.” (M. Eminescu) „Azi tac aici, și golul mormântului îmi sună în urechi ca o talangă de lut.” (L. Blaga) Pe de altă parte, „propozițiile” interpretate ca regente ale unor „propoziții predicative”, pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
impune ca unitate minimală întrucât și întru cât reprezintă în structura și în planul său semantic o ipostază a predicației. Într-un enunț precum „ Când însuși glasul gândurilor tace, / Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -” (Eminescu), predicația este asumată de regenta frazei: „ Mă-ngână cântul unei dulci evalvii „. În subordonata temporală „ Când însuși glasul gândurilor tace ”, predicația are caracter pasiv, la nivelul predicatului tace.Trecerea de la asumarea activă a predicației la starea de pasivitate s-a produs odată cu intrarea propoziției „Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când însuși glasul gândurilor tace ”, predicația are caracter pasiv, la nivelul predicatului tace.Trecerea de la asumarea activă a predicației la starea de pasivitate s-a produs odată cu intrarea propoziției „Însuși glasul gândurilor tace” în relație de subordonare față de verbul din regentă: Mă-ngână. Din această perspectivă sintagma este doar o structură care asigură instituirea unei relații sintactice iar grupul semantico-sintactic reprezintă o sintagmă complexă în care relația sintactică își revelă rolul de complinire a unui întreg semantic - parte din întregul semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau respinge actualizarea, prin predicație sau prin diferite funcții sintactice particulare, a unui anumit conținut semantic: „Nu e adevărat că există un trecut - consecutivitatea e în conștiința noastră...” (M.Eminescu) Enunțurile negative sunt totale, dacă nucleul predicațional central (din structura regentei, care reprezintă predicatul frazei, când enunțul e o frază dezvoltată) are aspect negativ, indiferent de aspectul constituenților sintactici, simpli sau propoziționali: „Și în farmecul vieți-mi / Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră / Sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și sunt în stare să urăsc rugurile, voi crede că am făcut ceea ce era necesar.” (O. Paler, Galilei, 80) c. când planul semantic al circumstanțialei descrie o durată temporală egală cu durata temporală în care se desfășoară planul semantic al regentei: „Sunt cel mai nenorocit dintre oameni, Emy, când sunt departe de tine.” (C. Petrescu, Procust, 185) d. când planul semantic al circumstanțialului temporal are aspect iterativ, fiind expresia repetării unei acțiuni sau a manifestării repetate a unei însușiri, în paralel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt departe de tine.” (C. Petrescu, Procust, 185) d. când planul semantic al circumstanțialului temporal are aspect iterativ, fiind expresia repetării unei acțiuni sau a manifestării repetate a unei însușiri, în paralel cu desfășurarea repetată a acțiunii (stării, însușirii) din regentă: „Dar ceea ce-i părea ciudat era că, de câte ori îi trecea prin minte ca îngerii să meargă după voia lui, ei într-adevăr, fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândurile.” (M. Eminescu, P.L., 53) Suprapunerea este parțială mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau coordonata aspectuală a planului semantic al celor doi termeni implicați în relația de dependență diferă; în funcție de aceasta, se pot desfășura două situații temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a regentei: „Când își veni în fire, preotul era întins în birou pe canapea.” (I.L. Caragiale) • temporalitatea regentului este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a circumstanțialei: „Pe când discutam astfel, se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
durative, a circumstanțialei: „Pe când discutam astfel, se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei. În desfășurarea raportului de anterioritate temporală, circumstanțiala descrie un moment temporal care precede temporalitatea „regentei”: „Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus focu.” (L. Rebreanu, 464), iar în desfășurarea raportului de posterioritate, un moment care urmează momentului temporal din regentă: „Trecuse de miezul nopții, când se hotărî să se reîntoarcă la hotel.” (M. Eliade, Dionis, 86), „Abia se potoleau lucrurile, că din chiar senin, izbucnea al doilea rând de ceartă.” (M. Caragiale, 123) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale a putut spune cu drept cuvânt că vor trece secoli până ce se va mai naște un al doilea Eminescu.” (G.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noua ediție a Gramaticii Academiei, varianta circumstanțialului de măsură progresivă din edițiile precedente este integrată în clasa mai amplă a Circumstanțialului cantitativ (vol.II, pp.515-520) Chiar definiția dată acestei propoziții: „exprimă proporția progresivă în care se desfășoară acțiunea din regentă.” (II, p. 313) impune ideea dezvoltării unui conținut semantico-sintactic distinct prin circumstanțialul de progresie, în raport cu circumstanțialul de mod, prin care se atribuie acțiunii verbale o însușire, calitativă sau cantitativă, reală sau ipotetică; „Aleargă bine/rău: o dată/de două ori; ca
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se închidea tot mai mult în sine.” Circumstanțiala de progresie, totdeauna de progresie proporțională, se introduce în frază prin locuțiuni conjuncționale: de ce, pe măsură ce, pe cât, cu cât, care se constituie în mărci distinctive, fiind cel mai adesea întărite de prezența, în regentă, a unui circumstanțial de progresie liniară, de situarea unui determinant adverbial al regentului sau a regentului însuși la comparativul de superioritate (și chiar superioritate progresivă), de prezența unor corelative: de ce, de aceea, pe atât, cu atât: „Și pe măsură ce ne temeam
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aș trece pe dinainte.” (I. Creangă, 211) Dintre aceste elemente relaționale, numai locuțiunea conjuncțională în caz că se constituie în marcă absolută distinctivă pentru circumstanțiala condițională. Relația de dependență dintre circumstanțiala de condiție și regenta ei se lipsește uneori de elemente de relație; termenii sintagmei, singurii constituenți sintactici, propoziționali, ai frazei se juxtapun. Identitatea specifică a circumstanțialei de condiție este marcată în aceste enunțuri prin topică; propoziția care ocupă primul loc, reliefată și prin intonație
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura predicatului compus: „Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărână se depune.” (M. Eminescu, I, 134) • situarea verbului-predicat al concesivei la conjunctiv, fără morfemul să, iar a propoziției în fața regentei: „Tu vrei un om să te socoți, / Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, / S-ar naște iarăși oameni.” (M. Eminescu, I, 177) • intrarea într-o relație sintactică disjunctivă a două propoziții dezvoltând opoziția afirmativ-negativ: „Eu, am
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o ființă harnică, strângând, în vreme ce greierul ușuratec, cântă.” (G. Călinescu, C.O., 43), „Mă mir, deci, că, în timp ce în fața piramidei toată lumea se oprește, nimeni nu dă atenție acestei fântâni.” (O. Paler, Caminante, 241) sau de prezența unor adverbe corelative în regentă: în schimb, dimpotrivă, apoi: „Dacă vestea nu avusese darul să-l învioreze pe Curta, în schimb Ciclovan era de-a dreptul fericit.” (P. Sălcudeanu, 460), „Și de unde mă așteptam ca fiorii reglementari de groază ai pustiului și ai singurătății să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frazei, București, 1978, p. 251 - sunt identice cu sensurile implicate (mult mai clar) în definiția dată raportului concesiv (...) Deosebirea între raportul adversativ și cel concesiv este numai de ordin sintactic (adverbele sunt propoziții coordonate, în timp ce propoziția concesivă este subordonată unei regente.).” 52. Curs de sintaxa limbii române moderne (lit.), Iași, 1948, p. 112 bis.; Curs de sintaxa limbii române moderne, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 146. 53. Ibidem 54. M. Avram, Despre corespondența dintre propozițiile subordonate și părțile de propoziție, SG
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a contribuit din plin în timpul războiul, iar apoi, la întoarcerea acasă, a oferit sprijin casei regale pentru a înăbuși revoltele de stradă. Cu toate acestea, prințul a avut pretenții exagerate privind răsplata pentru serviciile oferite, încercând să obțină controlul asupra regentei, a Delfinului și a lui Mazarin. Ludovic de Burbon nu s-a mulțumit cu un refuz drastic la pretențiile sale, ci a pus la cale un complot care viza detronarea lui Ludovic al XIV lea și preluarea tronului de către familia
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
discurs și antrenează formele verbului: în esență, sînt considerate sinonime cele două cuvinte urmate de determinarea timpurilor - concordanța/corespondența timpurilor cu sensul de "sistem temporal bazat pe interpretarea relativă a timpurilor din propoziția subordonată prin raportare la timpul verbal din regentă (uneori prin raportare la momentul enunțării)", fenomen numit și consecutio temporum. Fenomenul în discuție (manifest și în alte limbi) constă în faptul că verbul unei propoziții regente impune, atît prin proprietățile lexicale, cît și prin timpul redat de forma flexionară
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu subiectul este blocată de natura neflexibilă a interjecției predicative, nu admite o astfel de definiție. Nici realizarea propozițională a unui fragment al predicatului nu constituie obiectul definiției amintite, întrucît raportul sintactic desfășurat la nivelul frazei între propoziția predicativă și regenta ei nu este unul de inerență, ci de subordonare, numele predicativ avînd un corespondent semantic la nivelul frazei. Din perspectiva sintaxei grupurilor, predicatul reprezintă, de regulă, centrul unui grup verbal, centru capabil, semantic, de a atrage argumente și, sintactic, de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]