802 matches
-
B.B.Berceanu că meu din sintagme precum caietul meu este genitivul pronumelui personal. Numai că se opune unei asemenea interpretări statutul adjectival al acestei forme, care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul regent. În consecință, dacă substantivul regent este la genitiv, termenul meu va trece la genitiv; că este așa o demonstrează sintagmele cu substantiv feminin la singular, în care posesivul are o formă distinctă: „cartea mea/cărții mele”. Rezultă de aici că termenul meu, tău etc. din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întrebuințează numai în distribuție cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale cu recțiune de genitiv, schimbându-și forma de gen în funcție de „articolul” din structura acestora: în fața („articol” feminin) ® în fața mea (feminin)/ân jurul („articol” masculin) ® în jurul meu (masculin), indiferent de genul substantivului regent și, de fapt, indiferent de natura regentului: „Ei se învârt în jurul tău.”, „oamenii din jurul tău, fetele din jurul tău”. Pronumele de persoana a III-a dezvoltă opoziția specifică de gen, indiferent de structura prepoziției (locuțiunii prepoziționale) și de regent: Ei se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
genitiv; determină un substantiv$$, „Și mi-s dragă mie însămi, pentru că-i sunt dragă lui. (M. Eminescu, I, p. 80) șdativ; determină o expresie verbalăț; „De dorul lui și inema și sufletu-i se împle.” (Ibidem, p. 167) șgenitiv; are regent substantivul sufletulț, „Tot alte unde-i sună aceluiași pârău.” (Ibidem, p. 127) șdativ: are ca regent verbul sunăț; Am renunțat la toate cărțile folositoare lui., șdativ; are ca regent adjectivul folositoareț; • prin intermediul raportului sintagmatic de reluare sau anticipare; forma accentuată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct sau indirect, se realizează prin substantive sau pronume nepersonale; gradul de obligativitate depinde de topica substantivului (pronumelui nepersonal), natura substantivului, gradul de determinare a substantivului. Se reiau sau se anticipă prin forma neaccentuată a pronumelor: • substantivele care preced verbul regent și sunt determinate prin articol definit: Cartea n-am mai găsit-o. vs N-am mai găsit cartea., Lui Mihai i-am dat romanul./ Am dat lui Mihai romanul.; Copacii i-a tăiat Tudor./ Niște copaci a tăiat Tudor. • substantive
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și, indirect, prin alte prepoziții care impun cazul acuzativ în realizarea altor funcții sintactice: dumneavoastră/pe dumneavoastră, (cu, la) dumneavoastră etc. Vocativul persoanei a II-a este marcat prin intonație: dumneavoastră! Distincția genitiv-dativ se realizează sintactic, prin intermediul regentului; genitivul are regent nominal: ideea dumneavoastră; dativul, regent verbal sau adjectival: Vă dau dumneavoastră, idei folositoare dumneavoastră sau prin intermediul prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) specifice: Toți se-nvârt în jurul dumneavoastră. (G.)/Datorită dumneavoastră am mers mai departe. (D.) În anumite condiții sintactice (sau morfosintactice), identitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a meaț, „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (Ibidem, p. 220) ș(a) celui suflet ® sufletul meu ® al meuț Pronumele își poate avea originea într-un pronume adjectival reluat prin substituirea substantivului regent cu articolul posesiv, concomitent cu modificarea sensului de persoană, determinată de schimbarea protagonistului implicat în raportul de posesiune (apartenență etc.): „Las’ să leg a mea viață de a ta.” (Ibidem, p. 142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de articolul posesiv. Sunt întrebuințate singure când urmează imediat unui substantiv determinat prin articol definit enclitic: „Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine.” (L. Blaga, p. 47) Sunt precedate de articol posesiv, în anumite condiții morfologice și sintactice: • dacă substantivul regent rămâne nedeterminat prin articol-morfem sau este determinat prin articol nedefinit: acest prieten al meu, un prieten al tău; • dacă pronumele adjectival precede substantivul, care rămâne nedeterminat prin articol-morfem: „- Blanca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinat prin articol nedefinit: acest prieten al meu, un prieten al tău; • dacă pronumele adjectival precede substantivul, care rămâne nedeterminat prin articol-morfem: „- Blanca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire.” (M. Eminescu, I, p.65) • dacă între substantivul regent și pronumele adjectival se interpune un alt determinant: prietenul acesta al meu. Pronumele adjectivale intră numai în relații de dependență, unde ocupă poziția de determinant și realizează funcția sintactică de atribut: „Pe urmele mele coapte/moartea își pune sărutul galben
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinant și realizând funcția de atribut: „Această apă să te frângă,/această undă să te sfarme.” (L. Blaga, p. 283) Topica adjectivului demonstrativ în sintagma nominală este relativ liberă, dar poziția pe care o ocupă determină modificări în morfologia substantivului regent și în propria structură și morfologie. Când precede substantivul, acesta rămâne nedeterminat iar adjectivul este lipsit de particula -a și își modifică structura în funcție de genul, numărul și cazul substantivului. În flexiunea cazuală, substantivele feminine realizează opoziția numai la nivel dezinențial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nedeterminată a unei însușiri, substitut al unui adjectiv calificativ, lăsat subînțeles: „(...)L-au legat și i-au scos ochii,/Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii...” (Ibidem, p. 159) sau a identității specifice a obiectului denumit de substantivul regent: „Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?” (Ibidem, p. 87), „Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie?” (Ibidem, p. 48) MORFOLOGIA ADJECTIVULUI INTEROGATIVTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI INTEROGATIV" Adjectivele interogative își schimbă forma în funcție de genul și numărul substantivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Din prima perspectivă, a capacității (condiționată semantic) de a-și asuma și de a îndeplini funcția sintactică specifică, se disting două clase de verbe: • verbe predicative • verbe nepredicative Sunt verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi teamă, a-i fi frică; obiectul-complement indirect reprezintă cauza (originea) acestor stări: Mi-e dor de Veneția. , Mi-e teamă de întuneric. etc. • verbe întrebuințate impersonal, exprimând stări, atitudini; termenul prin care se realizează complementul indirect orientează semantica verbului regent: a (nu)-i păsa, a (nu)-i arde etc.: „De astăzi nu-mi mai pasă / Că cea mai dulce-ntre femei / Mă lasă.” (M. Eminescu) Nu-i mai arde de nimic. Verbe cu dublă tranzitivitatetc "Verbe cu dubl\ tranzitivitate" Verbele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
soluția optimă.” studentul - nominativ - impus de și expresie a funcției de subiect gramatical - singular - expresie lingvistică a realității extralingvistice - determinare definită - expresie lingvistică a situării realității extralingvistice sub semnul „generalului”; inteligent - nominativ - expresie a acțiunii legii acordului adjectivului-atribut cu substantivul regent - masculin - singular La verb, termenul neutru care-l reprezintă în sistemul lexical al limbii și care conține în sine posibilitatea dezvoltării sensurilor categoriale în sistemul gramatical este infinitivul. Înscris în gramaticile curente la categoria gramaticală a modului, infinitivul poate fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se scaldă Turnuri ca facle negre, trăsnesc arzând în vânt -” (M. Eminescu) Caracterizând un verb-predicat al unei propoziții subordonate, prezentul se manifestă ca timp relativ; termenul de referință nu mai este momentul desfășurării procesului de comunicare, ci momentul acțiunii verbului regent, cu care se află concomitent în relație sintactică și în relație de timp: „Dar tata spunea că nu mai are bani de dat pentru mine.” (I. Creangă) În oricare din situații, însă, caracteristica definitorie a prezentului este exprimarea simultaneității, parțială
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dat pentru mine.” (I. Creangă) În oricare din situații, însă, caracteristica definitorie a prezentului este exprimarea simultaneității, parțială sau totală, între momentul acțiunii verbale și momentul vorbirii, ca timp absolut, între momentul acțiunii verbului la prezent și momentul acțiunii verbului regent, ca timp relativ. Din perspectiva aspectului verbal, prezentul nu se situează în mod hotărât la un pol sau altul al opozițiilor aspectuale. În funcție de sensul lexical verbului, prezentul poate fi durativ sau momentan, iterativ sau noniterativ etc. Notele aspectuale care se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pe căile vremii se duc și vin cu pas adânc ca de soartă albe fecioare și negre fecioare:” (L. Blaga) Ca timp de relație, prezentul verbului-predicat al unei propoziții subordonate, situează acțiunea în raport de simultaneitate cu momentul acțiunii verbului regent, care se poate afla la un timp trecut, mai ales la imperfect; „- Ia’ m-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc, și cât pe ce erai să mă prăpădești.” (I. Creangă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb-predicat al unei circumstanțiale de timp de anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este o exigență a sintaxei limbii române. Pe de altă parte, subordonarea însăși a conjunctivului nu este totdeauna numai de natură formală. Chiar semantica lui - din perspectiva opozițiilor specifice categoriei gramaticale a modului - stă în strânsă legătură cu semantica verbului regent. Verbe ca a încerca, a vrea, a-i veni, a ruga, a trebui etc. se află prin însăși structura lor semantică sub semnul nesiguranței și circumscriu, în consecință, nesiguranței și acțiunea verbului subordonat. Subordonat (în amândouă sensurile: al construcției formale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) Valoarea modală din aceste construcții nu mai reprezintă expresia voinței exprese a vorbitorului în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare modală, mai exact amodală, a conjunctivului prezent îl face sinonim cu infinitivul, amodal prin excelență: „Iaca - începu el a răcni ca un smintit - toate lucrurile mi se arată găurite...” (I. Creangă) „Atunci împăratul a început s-o sfătuiască
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent etern: „E foarte greu să cerți pe un om care-și mărturisește vinovăția.” (I. Slavici) Ca timp de relație, conjunctivul prezent nu-și mai ia ca prim (și unic) termen de referință momentul comunicării, ci momentul desfășurării acțiunii verbului regent, cu care poate intra în două tipuri de raporturi: - de simultaneitate; cel mai adesea relativă: „Mai întâi au vrut să-l mănânce alții fript.” (Cezar Petrescu) Simultaneitatea este totală, mai ales când amândouă verbele sunt momentane: „Când să intru în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să-l mănânce alții fript.” (Cezar Petrescu) Simultaneitatea este totală, mai ales când amândouă verbele sunt momentane: „Când să intru în strada unde locuiește amicul meu, iată-l, îmi iese în față.” (I.L. Caragiale) - de posterioritate; în general, când verbul regent este la un timp trecut: „Te duci, ș-am înțeles prea bine / Să nu mă țin de pasul tău.” (M. Eminescu) sau dacă prezentul conjunctiv este predicatul unei circumstanțiale (cel mai frecvent, de scop sau de timp): „Să cer a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp): „Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec” (M. Eminescu) „Până să se întoarcă jandarmii din fundul curții, Boiangiu se adresă mai domol celorlați...” (L. Rebreanu) Când verbul regent este un potențial-optativ, raportul este ambiguu; pare să se impună sensul de posterioritate: „Ziceam că dac-aș voi să plec, mi-ar fi greu să mă despart de tine.” (I. Slavici); „Eu nu ți-aș dori vreodată sa ajungi să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai ales prin relații sintactice cu circumstanțiale temporale de aceeași natură: Se va mai fi ducând cineva mâine la Roma? În subordonate - mai puțin frecvent - se prezintă, de obicei, ca timp de relație, raportând acțiunea verbală la momentul acțiunii verbului regent: „Să-i zici pătimașei numai atâta, parc-ai fi întâlnind pe omul dumitale.” (I.L. Caragiale) Auzisem că n-ar fi lăsând-o să plece. Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe baza temei de gerunziu. Tema este precedată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea este situată tot într-un moment anterior momentului vorbirii: „Ții minte câte bucăți de pâine ar fi avut tovarășul dumitale?” (I. Creangă) În relație cu un timp trecut, prezumtivul perfect situează acțiunea într-un timp anterior desfășurării acțiunii verbului regent, chiar când acesta este la mai mult ca perfect: „Într-o vreme se spusese chiar că ar fi hoț, că ar fi furat nu se știe ce de la cineva...” (M. Preda) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică pe care o realizează; II. construcțiile sintactice pe care le generează și guvernează ca termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale determinate de desfășurarea actului de comunicare lingvistică: infinitivul; • o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]