255 matches
-
acestor interese. Capacitatea de acțiune În favoarea altui actor și identificarea agenților cu interesele principalilor este, argumentează instituționaliștii, o construcție culturală a societăților, explicabilă prin procesul instituționalizării acțiunii și rolurilor. Avem de-a face, În acest caz, cu un proces de reificare a rolurilor sociale cum ar spune Berger și Luckmann (1999:109): Zona conștiinței de sine care a fost obiectivizată Într-un rol este apoi percepută ca un destin inevitabil, În raport cu care individul Își poate declina orice responsabilitate (personală În favoarea uneia
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Luckmann (1999:109): Zona conștiinței de sine care a fost obiectivizată Într-un rol este apoi percepută ca un destin inevitabil, În raport cu care individul Își poate declina orice responsabilitate (personală În favoarea uneia sociale - n.a.). Formularea paradigmatică a acestui tip de reificare este: „În această problemă nu am de ales, trebuie să acționez În acest fel din cauza poziției pe care o am”, ca soț, tată, general, episcop, director al unei companii, borfaș, călău, după caz. Aceasta Înseamnă că reificarea rolurilor micșorează distanța
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
acestui tip de reificare este: „În această problemă nu am de ales, trebuie să acționez În acest fel din cauza poziției pe care o am”, ca soț, tată, general, episcop, director al unei companii, borfaș, călău, după caz. Aceasta Înseamnă că reificarea rolurilor micșorează distanța subiectivă pe care individul o poate pune Între el și executarea rolului atribuit. Capacitatea de acțiune este În fapt o caracteristică sistemică, obiectivă, fiind percepută ca atare, iar anumiți actori sunt autorizați de sistem să acționeze rațional
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
funcționare a spiritului uman. Și de nouă paradigmă culturală, în care produsul finit, oricît de reușit, e secundar în comparație cu procesul, cu "facerea" unui text, în care autorul, naratorul, personajele și cititorii sunt deopotrivă implicați, opera rămînînd astfel deschisă, infinită, nesupusă reificării, iar literatura evoluînd sub semnul dinamismului complice și al intertextualității. Subiectivitate și limbaj Pînă la teza de doctorat cu același titlu a doamnei Raluca Bădoi (Cluj), filosofia lui Emmanuel Lévinas, deși în mod evident legată organic de problema transcendenței, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care probabil că a zguduit viziunea realistă asupra lumii, practicile realiste puteau mobiliza vechile coduri, pentru a atenua potențiala ruptură istorică a sistemului instaurat după căderea zidului Berlinului. Realismul stă încă la baza principalelor reconceptualizări ale actualului sistem internațional, de la reificarea geo-culturală a lui Huntington la "neo-medievalism" - și justifică politicile externe care pot fi deduse din acestea. Scepticismul luat în serios: critica sceptică a ontologiei realiste a statului Post-structuralismul este un cadru teoretic ce combină o metateorie a interpretivismului intersubiectiv (vezi
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
-a. Cazul Baudrillard / 205 Capitolul 4. Baudrillard și postmodernismul / 207 4.1. De ce Baudrillard? / 207 4.2. Influențe / 211 4.3. De la modernism la postmodernism / 215 4.3.1. Explorarea modernității / 217 4.3.1.1. Lumea obiectelor și problema reificării / 219 4.3.1.2. Societatea de consum și spectacolul său / 224 4.3.1.3. Sfârșitul transcendenței / 242 4.3.2. Implozia modernismului. Elemente proto-postmoderne / 246 4.3.2.1. Societatea schimbului simbolic / 251 4.3.2.2. Cultură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de "purgatoriu", ci mai mult cel de refuz de a mai utiliza o serie de teorii, concepte și discursuri (moderne) care și-au arătat forța explicativă (și limitările) în anumite contexte. Mai mult decât atât, Best și Kellner atenționează asupra "reificării postmodernismului", pe care îl observă în anumite scrieri contemporane și care poate conduce la grave erori în ceea ce privește discutarea acestui concept (dintre care generalizarea pripită și reducționismul sunt doar două exemple). În acest sens, ei afirmă că "nu "mintea postmodernă" sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care teoretizează postmodernismul, ea există și în acest context, atât susținătorii, cât și detractorii postmodernismului trebuie să cunoască trăsăturile și strategiile noului fenomen, astfel încât elogierea și ridiculizarea postmodernismului în ansamblu nu mai reprezintă opțiuni valabile. Ca o consecință a criticii reificării postmodernismului se impune și considerarea conceptelor specifice lui drept constructe teoretice, care sunt utilizate pentru a oferi anumite interpretări. În acest sens, ele nu sunt neutre și nu reprezintă nici instrumente descriptive care să explice o stare de lucruri prestabilită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în termenii economici ai diferențierii dintre schimbul simbolic al societăților premoderne și producția caracteristică societăților moderne, fie în termenii proliferării obiectelor în viața cotidiană a societăților tradiționale versus cea a societăților moderne. 4.3.1.1. Lumea obiectelor și problema reificării Tema obiectului și a actelor simbolice sau economice ce îl definesc și îl înconjoară a reprezentat un subiect recurent al scrierilor sale, apariția unor noi obiecte și obiceiuri de consum fiind o sursă a înțelegerii condițiilor generale ale societății la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
multiplicarea bunurilor materiale și a serviciilor este resimțită ca o "mutație fundamentală în ecologia speciei umane"349, care conduce la o etică de tip consumerist și la distanțarea de etica productivistă a muncii. În aceste condiții se pune și problema reificării și a alienării 350, din moment ce în dorința de personalizare a consumului, "subiectul, prin însăși exigența sa de a fi subiect, nu face decât să se producă drept obiect al cererii economice. [...] "Diferențele specifice" fiind produse la scară industrială, alegerea pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
subliniat și de Lefebvre, și de Baudrillard, este ideea conform căreia viața cotidiană mediază întreaga experiență umană și tocmai de aceea este un loc al fragilității și al precarității, care, în societatea contemporană, devine și un martor al alienării și reificării cauzate de proliferarea consumului. Critica acerbă adusă vieții cotidiene este o constantă a situaționiștilor, dintre care se evidențiază Guy Debord și Raoul Vaneigem, pentru care schimbarea vieții de zi cu zi în marile orașe occidentale a fost un obiectiv fundamental
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de Ciprian Mihali și Radu Stoenescu, Editura Est, București, 2001, p. 69). 349 Jean Baudrillard, Societatea de consum. Mituri și structuri, trad. de Alexandru Matei, Editura Comunicare.ro, București, 2005, p. 29. 350 Guy Debord a pus de asemenea problema reificării omului și a fetișismului mărfii în societatea modernă, în care abundența creează pseudonevoi și contribuie la artificializarea vieții cotidiene: "Omul reificat afișează dovada intimității sale cu marfa. Ca și-n manifestările exaltaților ori ale celor salvați miraculos din vremea vechiului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trăiți sub aripa caldă a Armatei Sovietice", i-ar fi spus acesta, "dacă n-ar fi Armata Sovietică, nici trei zile nu v-ar răbda poporul" (Neagoe- Pleșa, Pleșa: 2006, 382). Urmau să mai treacă încă trei ani tumultuoși până la reificarea insolitei idei a elitei politice de la București. Următorul eveniment politic consumat în 1955 și semnificativ pentru evoluția ulterioară a regimului în plan internațional a avut loc în data de 23 august, cu ocazia împlinirii a unsprezece ani de la "eliberarea" țării
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
anii '50, cand fusese impus "realismul socialist") ne dezvăluie ierarhia axiologică a leninismului romantic, profund diferită de cea a leninismului revoluționar, unde conta în primul rând "unitatea monolitică a partidului" urmată de punerea în practică a tuturor mijloacelor posibile în vederea reificării revoluției globale și, implicit, a celei bolșevice. Sau, așa cum scria poetul sovietic Vladimir Maiakovski în 1921, când o anumită sinceritate și efervescență intelectuală autentică mai puteau fi întâlnite în Rusia sovietică, "Tovarăși/ treziți-vă/ dați-ne artă nouă/ Pentru a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
drepturile omului ar fi devenit totale. Odată ce leninismul a fuzionat cu romantismul, drepturile omului nu mai pot fi înțelese fără un cadru de referință național, a cărui dispariție devine subiect tabu. Varianta occidentală, liberală, a drepturilor omului, afirma lupta pentru reificarea prezentă a acestora, în măsura posibilului. Orientarea temporală diferențiază net, așa cum am mai avut ocazia să ne convingem, leninismul de toate celelalte ideologii "burgheze". Drepturile sociale și economice, "libertatea pozitivă", așa cum a numit-o Isaiah Berlin (2001) erau singurele care
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
personalul medical ține de: contextul cultural; contextul serviciului medical unde este exprimată durerea (la ce specialitate); contextul relației cu personalul medical. Din păcate, uneori pacienții apar mai degrabă ca niște obiecte lipsite de subiectivitate în ochii personalului medical. Dovada acestei reificări a pacientului este dată de lipsa de atenție a personalului medical față de exprimarea durerii, a disconfortului de către pacient. Dacă medicul este chemat să dea un răspuns tehnic adecvat simptomului, să facă o prescripție medicală adecvată, de la asistența medicală se așteaptă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
este o replicare a renumitelor studii făcute de Lynd & Lynd în aceeași localitate în anii '30, publicate în volumele "Middletown: a Study in American Culture" și "Middletown in Transition". În mare parte, aceste probleme sunt generate de tendința cercetătorului de reificare, adică de interpretare a structurilor în termeni realiști sau, altfel spus, de confundare a raționalului cu realul. De aici și ideea că "structurile" influențează acțiunea sau că schimbarea reală înseamnă de fapt schimbare de structură. 1.1.2. Schimbarea socială
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
pe lângă faptul că arată că "român" nu e o categorie omogenă, impune totodată, prin recategorizare, o logică esențialistă. (vezi Cerulo, 1997:391-2). Altfel spus, realitățile sociale sau categoriile sociale, chiar dacă sunt construite, și maleabile, au la rândul lor esențe, în virtutea reificării sau a faptului că oamenii le consideră esențiale. (vezi și Berger și Luckmann, 1966). Așadar putem concluziona că identitatea colectivă se formează de sus în jos, prin internalizare, dar și de jos în sus, prin normare sau acțiune individuală și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de probleme privind judecata și adevărul-corespondență. Dar este fără sens și orice "subiectivism" abrupt, potrivit căruia "lucrul" este deja un fapt de conștiință, la construcția căruia nu participă decât acte ale acesteia, unele dintre ele descinzând printr-un fel de reificare din conștiința însăși, cu scopul de a fi prezent și un "obiect" al conștiinței. Totuși, "lucrul" nu poate fi ceva nici în el însuși, nici doar dincolo de el însuși; de aceea, în vederea sintezei, trebuie să devină cu putință o venire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea să fie un sens al timpului, care, timporizând prin cele trei momente ale sale respectiva ființare, o pune pe aceasta în identitate cu sine și i-l revelează pe Celălalt în propria-i ființă. Acesta însă nu poate scăpa "reificării"; de fapt, el este, în modalitate natural-istorică, Celălalt ca ființare-simplu-prezentă: este "semenul". Gândul din urmă, referitor la imanența Celuilalt și la diferența sa față de "semen", nu este cu totul posibil de împlinit între granițele dictaturii judicativului, prin acte exclusiv timporizatoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
balade, romane populare etc. Din această cauză, numeroase lucrări de specialitate ocolesc acest subiect, deși folosesc o terminologie care implică anumite clasificări tematice. Cu toate acestea, chiar dacă, dintr-o perspectivă postmodernă, poate fi acuzată că este un simplu exercițiu de reificare, o asemenea tipologie este utilă din punct de vedere didactic, deoarece permite orientarea În furnicarul formelor mitologice. Criterile de clasificare pot fi variate: În Tratatul de istorie a religiilor (1992), Mircea Eliade Își construiește o parte a analizei În jurul eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de tinerețe, aflată sub semnul satirei literare. Un ciclu de poezii, amintind de imaginarul urmuzian, este intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre marotele concretizate în teme majore ale universului ionescian: omul-marionetă, reificarea, disperarea în fața inexorabilului morții, insignifianța condiției umane. Marioneta-păpușă simbolizează deja, în elegiile din această perioadă, grotescul și derizoriul ființei umane: S-a sfărâmat Păpușa era o papusa caraghioasă, Când trăgeai sfoara stângă, Și piciorul stâng, Când trăgeai sfoara dreaptă. Acum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia existențialiștilor, cu fenomenologia lui Husserl și cu eseistica lui Camus, dar și cu sociologia, prin lucrările prestigioase ale lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sintagama "teatrul absurdului", își pierde din caracterul voit incomprehensibil, întrucât "indicibilul" problematicii sale și a modului de reprezentare este susținut și luminat indirect de cugetarea filosofică și de amintitele discipline ale științei despre om. Condiția umană existențială absurdă, singurătatea, alienarea, reificarea și masificarea în societatea de consum, teroarea cotidianului, recuzarea psihologismului și explorarea inconștientului, depozitar al angoaselor și al iraționalului oniric, degradarea funcției de comunicare a limbajului, etc. sunt teme corelate absurdului, investigate filosofic și sociologic și tratate avangardistic în teatru
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Doamna (O fată de măritat), Profesorul, Eleva, Servitoarea (Lecția), Bătrânul, Bătrâna, Oratorul (Scaunele) etc. Chiar atunci când nominalizează, Eugen Ionescu subliniază înserierea personajelor, apelativele fiind aproape întotdeauna însoțite de anumite precizări care sugerează multiplicarea elementului uman printr-un proces de reificare: Roberte I, Roberte II, Roberte-mama, Roberte-tata, Jaques-fiul, Jaques-mama, Bartholomeus I, Bartholomeus II. Aceleiași intenții de evidențiere a caracterului de "gloată" sau a "rinocerizării", a lipsei de individualitate, i se subordonează și numirea personajelor caragialiene prin apelative precum Mitică "și-atât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]