279 matches
-
Mă interesează oamenii care sunt mai puțin vinovați decât cred. Nu pot glorifica sfințenia, așa cum nu pot înfiera diabolicul. Pentru niciuna dintre ipostaze nu sunt suficient de moral”. O confesiune, s-o recunoaștem, plină de noțiuni grandilocvente, chiar în versiunea relativistă a autorului: moralitate, vinovați, tabere, scrisul ca „radar” al adevărului ș.a.m.d. Și, într-adevăr, subiectul din Superhero ar fi avut toate atuurile să devină o poveste cât se poate de serioasă, din moment ce surprinde ratarea în toate ipostazele ei
Metaromanul unui eșec by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4710_a_6035]
-
bine la scară mare și înregistra eșecuri la scară mică. Cu alte cuvinte, germanul era sclipitor cînd era vorba de probleme ce țineau de domeniul macrocosmosului și întîmpina dificultăți cînd era vorba de microcosmos. Așa se explică de ce teoria lui relativistă e valabilă pentru ordine de mărime mari și este inaplicabilă la nivelul mecanicii cuantice. Explicația acestei particularități ia în seamă tipul de gîndire în care excela Einstein: imaginația bogată și flerul intuitiv. Punctul lui forte nu era calculul matematic și
Bietul Einstein by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8045_a_9370]
-
unul umanist, lipsit de stridențele părerilor radicale, cu iz apocaliptic. Este demersul unui om care nu și-a pierdut încrederea în coeziunea umanului, în ciuda șubrezirii fundamentelor epistemologice, care privește în jurul său și are curajul intelectual să afirme în fața copleșitoarelor contestări relativiste: „oamenii sunt în stare uneori să se conducă decent, pot uneori crea lucruri frumoase, știu de destule ori să distingă între adevăr și fals, cu toate că rămân în imposibilitatea de a defini Binele, Frumosul și Adevărul, ba adesea au chiar îndoieli
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
să cumpere gaz. Într-un comentariu din 1985, regretatul Laurențiu Ulici observa că paticularitatea prozei Gabrielei Adameșteanu stă în raporturile, mereu schimbătoare la nivelul textului, dintre memorie și imaginație. Când memoria și imaginația se subminează reciproc, rezultatul este perspectiva distanțată, relativistă, când ele se substituie una alteia, efectul este intimitatea auctorială, fie în biografism, fie în ficțiune, după cazul substituirii" - scrie criticul, care conchide că operatorii narativi ai romanului Gabrielei Adameș-teanu sunt "memoria contra imaginației și invers și memoria ca imaginație
Arta supraviețuirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8074_a_9399]
-
Compton și acceptată ca unică explicație posibilă a împrăștierii razelor X pe electroni atomici (efect Compton). „Cuantele de lumină” asociate radiației electromagnetice de o frecvență dată au primit în 1926 numele de "fotoni". Ecuația lui Dirac pentru funcția de stare relativistă a electronului (1928) admite soluții care corespund unor stări de energie negativă. În (1931) tot P.A.M Dirac a reinterpretat aceste soluții ca reprezentând stări ale unei particule încă neobservate, cu aceeași masă ca a electronului dar de sarcină electrică
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
câteva, decisive, privințe. Teoria formelor fără fond o combate prin cea a parcursului de la simulare la stimulare și, deci, de la un fond chestionabil la unul palpabil. Stabilitatea axiologică o înlocuiește prin revizuiri și autorevizuiri pe axa temporală, în conformitate cu viziunea sa relativistă. În fine, în planul activității și conduitei critice, distanța aulică maioresciană, "răceala" (fie și cu ghilimele) a lui Maiorescu își găsesc, la urmașul său, o perfectă contrapondere. Lovinescu deschide ușa tuturor, chemați și nechemați, face din propria casă un loc
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
de vedere. Toate coagulându-se într-un „continuum de cuvinte”, după propria sa mărturisire. Convins că literatura modernă poate împrumuta forme de desfășurare structurală din știință, în narațiunea amintită, L. Durrell apelează, „ca pe o analogie de principiu, la perspectiva relativistă”. Cu alte cuvinte, spațiul și timpul sunt percepute diferit, în sensul că măsurătorile privind lungimea și intervalele de timp depind de starea de mișcare a observatorului. Prozatorul a intervenit de mai multe ori sugerând chei definitorii pentru concepția sa artistică
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
literar a fost ca abia după aproape 20 de ani să-i fie publicată integrala operei la o editură prestigioasă, precum este astăzi Poliromul. O altă greșeală este suprapunerea gândirii monahului cu aceea a lui Petre Țuțea, care numai tolerantă, relativistă sau ecumenică nu a fost. Altminteri, pentru un demolator al mitului generației ’27 (căreia Steinhardt îi aparține atât direct, cât și indirect), cât și pentru un intelectual deloc pasionat de „utopia” creștinismului 6, așa cum se prezintă pe sine Adrian Marino
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
din efectele ei perverse și a completa astfel monografia dedicată acestei figuri. în peneluri sînt interesante considerații despre stilul personajului care, adeseori, este confundat cu cel al autorului; articolul neînțelegeri este o punere la punct polemică a poziției "aristoteliciene" și relativiste a autorului și vizează lectura superficială făcută de un animator cultural de televiziune. Teme dragi autorului ca literatura în palimpsest lasă urme fugitive și agreabile precum "efectul palimpsest" care este marcat într-un articol despre arhitectură și recuperare, pornind de la
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]
-
culturale”), cronici la cald (așa numite „fotograme”), studii ample (despre Nedelciu, Crăciun, Petculescu, Ghiu și alții), panoramări de o excepțională fidelitate (Flashback 1985... rămâne, până astăzi, cea mai serioasă carte despre „noul val”) și chiar o serie de addenda relaxate, relativiste și afectuoase (cel mai surprinzător capitol de acolo fiind cel în care Lefter, poet el însuși, „parodiază” amical poemele-etalon ale colegilor săi de la Cenaclul de Luni). Ceva mai subiectivă (dar făcând parte din întregul schițat mai sus) este recenta Prietenii
Dicțiune și afecțiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3528_a_4853]
-
modelului abstract, geometric. Actualmente, geometria apare ca studiul categoriei varietăților diferențiabile finit și infinit dimensionale, obiectele acestei categorii fiind asociate cu anumite structuri geometrice supuse acțiunii unor morfisme naturale. Aplicațiile, extrem de importante în Teoria relativității, mecanica cuantică, mecanica analitică, optica relativistă, control optimal, biologie, economie etc., se realizează prin intermediul modelelor geometrice. „Descoperirea epocală a geometriei neeuclidiene hiberbolice a impus regândirea în mod radical a concepției kantiene a naturii apriorice a spațiului euclidian ca formă de existență a lumii reale. S-a
Agenda2003-2-03-a () [Corola-journal/Journalistic/280575_a_281904]
-
Eliade nu este nici mit, nici anti-mit. Trebuie depășite aceste etichetări restrictive, reductive. Contează ce spui, cum spui, se discută pe text.ș...ț Lumea spre care ne îndreptăm este, prin firea ei, potrivnică mitizărilor. Este o lume mai înțelegătoare, relativistă, nu în sensul rău al cuvîntului. Există la noi un soi de prejudecată împotriva relativismului. Dar relativismul moderat are și el meritele lui. Implică spiritul critic, o anumită distanță, refuzul angajărilor iraționale. Nu cred în mituri naționale. Putem să avem
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11894_a_13219]
-
consacră nouă pagini, pe când lui Nichita Stănescu abia șase. E adevărat că în finalul din 2006 îl consideră pe Nichita Stănescu "cel mai însemnat poet al epocii noastre" (p. 768), dar în varianta din 1987 Ion Rotaru avea o ezitare relativistă, considerându-l "aproape cel mai însemnat poet al epocii noastre" (p. 298, în volumul III, din 1987). Ioan Alexandru este situat valoric alături de Nichita Stănescu și de Ion Gheorghe (luați împreună), avantajat de faptul că se plasează (sau, mai bine
Tradiționalismul valorizator by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8961_a_10286]
-
e că adepții lor nu-și pot argumenta logic opțiunea, preferința pentru una din poziții fiind dictată de o afinitate căreia Blackburn îi spune „temperament”. De la natură unii oameni sunt înclinați să aibă vederi absolutiste, cum alții au naturaliter imbolduri relativiste. Să recunoaștem, detaliul e uimitor, căci îți dai seama că nici măcar într-o temă de curată analiză lucidă, cum s-ar presupune că e problema adevărului, nici măcar aici argumentele nu pot scăpa de acea dîră de umoare irațională care impregnează
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
că opinia unui ins nu poate fi extinsă asupra altora, iar între opinii nu poate fi stabilită o ierarhie: fiecare opinie e adevărată dacă e raportată la unghiul din care a fost formulată. Punînd semn de egalitate între opinii, poziția relativistă îndeamnă la scepticism: dacă toate părerile sînt egale, atunci toate sunt la fel de importante, caz în care nici una nu mai are întîietate, și atunci singura atitudine acceptabilă e resemnarea: e inutil a avea convingeri, ele sunt oțioase și strîmte, rod al
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
de nepotrivirea unor interese, a unor opinii etc.; dezacord. Mergea carevasăzică, la urmă, și dezacord; dar nu, dacă nu exista și ceva abstract. Pentru cine ar avea mania împotrivirii totale, de obicei fanatică, disensiunea noastră salvează aparențele unei democrații reale, relativiste, prin urmare permisivă... Așa dar, nu trebuie să te declari neapărat într-un dezacord total, înverșunat, față de un lucru ori altul; ci doar, ușurel, să te declari numai în disensiune. Eventual cu o persoană șubrezită nu numai de atâtea experiențe
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
și să descopere limita propriilor argumente, adică contingența lor), să accepte că, precum observa Rorty, cel mai bun critic al unei persoane e o altă persoană, și al unei culturi o altă cultură. Plasarea fiecăruia dintre noi pe o poziție relativistă asigură cooperarea în căutarea răspunsului. Nu este un relativism extrem, contradictoriu, ci un relativism instrumental (Rorty îl numește pragmatism), care presupune un exercițiu de recunoaștere a celorlalți și prin aceasta remodelarea propriilor „vocabulare“ (autocreația sinelui). Desigur, Wikipedia se oprește la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
Eschil și Sofocle datorită caracterului unitar și compact al teodiceei lor, care justifică expunerea succintă și fără contradicții a relațiilor dintre om și zei (p. 245-246). Mai complexă este analiza tragediilor lui Euripide. Cunoscător al filosofiei presocratice și al concepțiilor relativiste ale sofiștilor, ultimul mare tragic manifestă mai multe desfășurări ale credințelor religioase ale căror faze interferează adesea (p. 250). Cercetătorul identifică diferite forme de credință vechi sau mai evoluate : pandemonia ancestrală implicând asimilarea cu forțele profunde ale naturii a divinităților
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
bărbatului gonflabil, Profesorul continuă să-l instruiască plin de însuflețire: Nu, să nu-ți închipui, dumneata, că animiștii practică o genealogie zeiască, prelucrată rudimentar, precum horele cocorilor împrejurul Insulei Delos! Nu! Mai degrabă, aș zice eu, aceștia au niște intuiții relativiste, așa cum noi, oamenii acestui secol de grație, ne-am pune următoarea chestiune: Oare unui ins care e poziționat într-un vehicul ce se deplasează cu viteza luminii, cum i s-ar înfățișa oare o rază luminoasă? Altfel zis: cum, oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și Franța - și precaritatea mijloacelor tehnice nu sînt, desigur, singurele explicații. Există în schimb o „teatralitate” vădită în literatura avangardei noastre interbelice, cu deosebire în proclamații și manifeste: stilul retoric, exclamativ, maximalist-bombastic al futurismului se combină adesea cu (auto)deriziunea relativistă și bufă a dadaismului. Considerații pătrunzătoare pe această linie găsim la Ion Pop în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prilejuiește următoarele considerații: „Ne bucurăm că - cel puțin la finele acestui întins capitol - sîntem de acord cu un fruntaș hipermodernist. Cu ceilalți energumeni, nu știm de vom reuși vreodată...”), la capătul unor evaluări drastice ale mimetismului „poeților noui”: „Adoptarea concepției relativiste din domeniul strict științific de poeții noui e mai mult exterioară, superficială. Ei n-au pătruns spiritul științei, esența acesteia. Extravaganțele și rătăcirile extremiștilor sînt cea mai evidentă negațiune a pretențiilor de atitudine științifică”. Aceasta înseamnă ordine, disciplină, seriozitate, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
text nu face astfel decât să accentueze caracterul proiectiv al lucrării, care devine receptaculul fantasmelor celor doi. Jorge face din cartea lui Aristotel pretextul angoaselor sale În fața problemelor Bisericii, iar Baskerville vede În aceasta un element suplimentar În gândirea lui relativistă asupra credinței. Fantasme care au cu atât mai puține șanse să coincidă, dacă exceptăm cazul unei iluzii Împărtășite, cu cât nici unul dintre cei doi nu are, la drept vorbind, textul În mână. Pentru a ne convinge că fiecare carte despre
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
ca argument al coerenței și organicității estetice. Canonul postmodernist, în schimb, are un caracter oarecum contradictoriu. Pe de o parte, postmodernismul e cu totul refractar oricărui canon, oricărei intenții de canonizare, de uniformizare a literarului, preferând aderența la o perspectivă relativistă, multiculturalistă și centrifugă"15. Pentru a ilustra dinamica și relieful schimbărilor de canon, în contextul literaturii române, Iulian Boldea readuce în discuție modernitatea, din prisma câtorva trăsături definitorii: "Modernitatea e un concept estetic ce conotează, în primul rând, corespondența dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
VI-lea", încearcă poetizarea puterii continuului sau a discontinuității materiei: "Numerele sunt numele punctelor./ Ele sunt numele celor mai mici existențe./ punctele./ De aceea/ ele pot fi numele tuturor lucrurilor,/ căci toate lucrurile sunt făcute din puncte.". Poemul face analogii relativiste ca: variația masei cu viteza "Un număr în viteză este mai mare/ decât un număr care stă." Iată-l comentând paradoxul lui Russel: "Partea poate fi egală cu întregul/ dacă/ viteza părții este egală cu viteza/ întregului." Oricum, aflăm că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al unei noi viziuni asupra Realității. DIALECTICA TERNARĂ A REALITĂȚII Lupasco situează în centrul meditației sale filosofice conceptul de energie. În fizica clasică, rolul central este jucat de noțiunea de obiect, cea de energie fiind una derivată, secundară. Fizica modernă, relativistă și cuantică, a răsturnat această ierarhie. După cum am văzut, noțiunea de obiect este înlocuită prin cea de eveniment, de relație, de interconexiune. Adevărata mișcare e cea a energiei. Acest dinamism energetic guvernează ansamblul fenomenelor fizice. "A concepe științific materia în
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]