361 matches
-
cartea încheindu-se grav, într-un registru liturgic, printr-o cascadă de "Rugăciuni", secondată de "Cele zece porunci" și în cele din urmă, de cele "Șapte Taine ale Legii Nouă". Cât despre patrie, națiune, deșteptare etc., nicio referință nu este reperabilă în acest text dedicat aproape în totalitate formării sinelui religios. Chiar și Manualul de patriotism, publicat la Iași în 1829 de către Iancu Nicola (de fapt, o tălmăcire a cărții grecești cu titlul Manualul de patriotism dedicat celor șapte insule ionice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de destin istoric, întrucât populația care a viețuit pe aceste teritorii "au fost supuse acelorași prefaceri". În fine, cheia de boltă a întregului argument este invocarea necesității unei "singure stăpâniri", idee care trădează dezideratul unității politice. O a patra idee-forte reperabilă în paradigma istoriografică a Școlii Ardelene este spiritualitatea creștină a poporului român. Fiind o mișcare ce își avea sediul în Biserica Unită, luminismul transilvănean, spre deosebire de cel francez - iconoclast și anti-eclezial -, nu e de mirare că a accentuat dimensiunea religioasă. Samuil
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în care "românii în Dachiia, și dincoace și dincolo de Dunăre, în veacul al doilea și al treilea și al patrulea au fost creștini, creștinați odată cu alți romani din Împărăția Romanilor" (Micu, 1995b, p. 190). Încă o dată, identitatea roman-român este clar reperabilă în gândirea ieromonahului istoric blăjean. În subsidiarul spiritualității creștine a poporului român trebuie remarcată componenta martirică a creștinismului românesc. Asimilând în ființa lor spiritualitatea creștină încă de timpuriu, Samuil Micu deplânge martirajul românesc întru creștinism pe care românii l-au
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
titlul anunță o circumscriere provincială a istoriei la Țara Românească și nu la întregul spațiu românesc, Ideea repede a lui F. Aaron, aflat în prima generație de intelectuali ardeleni care au descălecat în spațiul extra-carpatin, pulsează de un naționalism incipient. Reperabile sunt ideile de unitate națională politică sub aceeași autoritate și principiul naționalității care constituie firele roșii ce străbat de la un capăt la altul narațiunea istorică a principatului Țării Românești. Pentru prima dată în istoriografia românească este fără echivoc identificabil un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideatic ce se va crea în climatul intelectual al istoriografiei pașoptiste. Iar Florian Aaron s-a aflat, din acest punct de vedere, în frontul avangardist al inovației ideologice. Noua întorsătură romantică pe care Aaron o imprimă reflecției istorice este perfect reperabilă în exegeza cvasi-hageografică pe care o face persoanei lui Mihai Viteazul și în interpretarea pe coordonate naționaliste a faptei sale din 1600. Tomul al II-lea al extinsei sale trilogii intitulate paradoxal Idee repede de istoria Prințipatului țării Rumânești este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a veacurilor trecute, icoana cea adevărată a vremii de acum, și cheiea cea de mare preț cu care se descuie oarecum și ascunsurile viitorului" (Aaron, 1835, pp. v-vi). Acesta este tripticul metaforic al istoriei patriei în care se sunt reperabile reflexiile trecutului, călăuza prezentului și cheia viitorului. În istoria patriei, "ca într-un hrisov sigur sunt scrise cu slove de aur drepturile unei nații pentru începutul, numele și pământul său" (Aaron, 1835, p. vi). Începutul, numele și pământul sunt piesele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Mihai Viteazul, pământean de origine (adică din Țara Românească), nu este valorizat simbolic ca unificator al întregului neam românesc. Faptele acestuia, deși relatate ca impresionante pe planul curajului și bărbăției, nu sunt încă injectate cu semnificații naționale. Același tipar este reperabil și în cazul Manualului de istoria principatului Moldavei, publicat câțiva ani mai târziu de către Ioan Albineț (1845). Lucrarea tratează exclusiv trecutul moldav, folosind ca modalitate de partiționare a trecutului aceeași schemă periodică în trei reprize: vechi-mediu-nou, pe care o regăsim
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
perioada regulamentară, se pot constata progrese constante. Adevărat, ele nu sunt spectaculare, însă ilustrează un proces anevoios, dar totuși progresiv, de extindere graduală atât a rețelei unităților de învățământ, cât și a populației angrenată în circuitul educațional. Evoluții similare sunt reperabile și în dinamica învățământului secundar, alcătuit din licee, gimnazii, școli comerciale, școli profesionale etc. și a celui particular, care a funcționat în paralel cu sistemul public. Tabel 12. Învățământul secundar în perioada 1872-1878 Anul școlar Școli de băieți Școli de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a strămoșilor noștri! (Delavrancea, 192-, pp. 12-13). Lăsați-vă cuprinși de frenezia morții! - Învățați să trăiți fiorul care vă poartă spre moarte! - cutremurătoare îndemnuri pedagogice... Delavrancea dă expresie tragică, prin timbrul său oratoric, unui cult patriotic al morții, cu rădăcini reperabile și la Bărnuțiu și Melidon. Această pedagogie sacrificială secretă cu forță un naționalism thanatic, un patriotism funebru. Eros și Thanatos se întâlnesc pentru a da naștere unui naționalism pătimaș, a cărui expresie sublimă este tocmai jerfirea propriei existențe individuale întru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aparținând perioadei care a șlefuit memoria națională românească. Logica naționalistă de periodizare a trecutului românesc. Formarea statului-națiune în 1859 a adus după sine restructurarea trecutului românesc în conformitate cu o logică naționalistă de periodizare. Tranziția de la logica latinistă la cea naționalistă este reperabilă în evoluția concepției expusă de A.T. Laurian. "Romanomania", atât de pregnantă în Istoria Românilor din 1853, devine serios subțiată în manualul Elemente de istoria Românilor pentru clasele primare (Laurian, 1870), a cărui ediție princeps din 1859 va cunoaște doisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care a fost rapid pusă în circulație în literatura școlară. S-a produs astfel tranziția dinspre "patriotismul civic" către "naționalismul etnic", în paralel cu deplasarea de la "pedagogia obedienței" înspre "pedagogia xenofobiei". Mutații atât de substanță cât și de structură sunt reperabile și în memoria colectivă modelată statal prin intermediul literaturii didactice în general și a manualelor de istorie în particular. Naționalismul, ale cărei forțe ideologice au fost descătușate în avangarda romantismului pașoptist, a fost asumat statal și transformat în idee-călăuză a istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
membri, sub patronajul sovietic, a devenit, în decursul a doi ani, polul central al puterii. De la marginalitate politică la acapararea întregii puteri, tactica utilizată de gruparea comunistă a este descrisă de următorul triptic, identificat de H. Seton-Watson: i) coaliție reală - reperabilă în colaborarea autentică cu regele și partidele istorice în realizarea actului de la 23 august 1944; ii) coaliție fictivă - după instalarea trupelor Armatei Roșii pe teritoriul românesc, PCdR a preluat progresiv controlul puterii, dominând coaliții în care partidele istorice aveau un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
numit "fanaticism naționalistic", poziția înspre care a evoluat gândirea autohtonismului românesc în perioada interbelică. Anii treizeci au cunoscut irumpția gândirii socio-politice românești într-o adevărată deflagrație intelectuală de extrema dreaptă. Filonul extremismului de dreapta, propunător de soluții politice radicale, este reperabil încă din perioada antebelică. Cuzismul - doctrina socio-politică închegată de A.C. Cuza a cărei forță motrică era alimentată exclusiv de ideea antisemitică - inaugurează discursul extremist pe scena ideilor politice românești. Însă nici această doctrină radical antisemită nu a apărut din senin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
non-română. Originea. În secțiunea antecedentă am arătat cum, pe parcursul jumătății de secol cuprinsă între cele două uniri (1859-1918), chestiunea originii a tranzitat o serie de prefaceri consecutive, de la romanitatea pură, prin sinteza duală daco-romană, către paradigma substrat-strat-adstrat (daco-romano-slavism). Tendința generică reperabilă în toate aceste mutații poate fi redusă la procesul de relegare a purității originare (teza latinității absolute) pe fondul unei duble evoluții: i) una mai degrabă ideologică, dar informată empiric, ce ține de afirmarea din ce în ce mai pregnantă a factorului autohton în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al poporului român, în baza căruia putea fi fundamentat proiectul unui "stat țărănesc" elaborat de doctrinari ai autohtonismului ca Nae Ionescu. Continuitatea statalității românești este de asemenea păstrată neatinsă ca dovadă a permanenței politice românești. Suntem, totuși, departe de excesele reperabile în Prescurtarea lui Heliade Rădulescu, de pildă, în care se menționează explicit existența unui guvern românesc după retragerea aureliană, iar mai apoi, a "Statelor României" în timpul împăratului Constantin cel Mare (Heliade Rădulescu, 1861, p. 42). Permanența politică românească se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de seamă temelie a vieții noastre de stat" (Goga, 1927, p. 69); și ii) cea a naționalismului critic, care, deși își declară loialitatea națională, nu este totuși dispus să sacrifice necondiționat adevărul în numele crezului național. Accente aparținând ambelor curente sunt reperabile în literatura didactică prin care s-a consolidat memoria istorică românească. Efuziunea naționalismului pasional se manifestă în idealizarea purității, glorificarea neamului și eroizarea trecutului românesc. Rezultatul este un elaborat ideologic pe post de memorie națională, exprimat în formula sa cea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Orientarea anticreștină a noii istoriografii sovietice își vădește direcția în demolarea marilor mituri spirituale create de ideologia românismului de-a lungul secolului naționalist de existență istorică națională. Și în tratamentul creștinismului în general și a Bisericii Ortodoxe în particular sunt reperabile prelungirile interpretative ale istoriografiei critice a interbelicului. Primul căzut sub tirul critic este mitul creștinismului genetic al românilor. Deși concede că "nu încape îndoială că s-au creat comunități creștine pe teritoriul României de azi" încă de pe vremea stăpânirii romane
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a trei straturi semantice în data de 10 mai, tot așa a procedat și ordinea național-comunistă în sensul aglutinării a două semnificații în data de 9 mai. Merită subliniată în acest context legea halbwachsiană a concentrării temporale, de data aceasta reperabilă în manevrele operate pe frontul imaginarului simbolic de către regimul național-comunist. Addendum: Cultul personalității. Moartea prematură a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1965 a pus capăt cultului personalității început deja să se coaguleze în jurul figurii sale. Programa școlară de Istorie pentru clasele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
creștinismului genetic" al românilor, potrivit căreia "Românii s-au născut ca popor creștin" (Scurtu et al., 1999, p. 30), este postulată identitatea dintre românism și creștinism: "a spune român înseamnă a spune creștin" (Ochescu și Oane, 1998, p. 17). Sunt reperabile reflexii ale doctrinei interbelice a identității ontologice dintre românism și ortodoxism, potrivit căreia ființarea românească nu poate avea loc decât ca ființare ortodoxă, iar a fi român însemna a fi ortodox. Biserica Ortodoxă Română este reinvestită, după mai bine de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
liniile de forță și dimensiunile constitutive ale aceluiași fenomen de prefacere a modului românesc de raportare la trecutul național ca răspuns cultural la provocarea integrării europene. De la eroism belic triumfalist la post-eroism critic. O primă dislocare discursivă de importanță centrală reperabilă în memoria publică transmisă prin intermediul literaturii didactice este dată de deplasarea accentului dinspre un eroism belic triumfalist către o înțelegere post-eroică, pacifistă, impregnată chiar cu nuanțele apologetice specifice unei politici a regretului. Sub auspiciile paradigmei celebrativ-eroice a trecutului românesc, manualele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
individului cu comunitatea națională definită pe criterii etnice), acum literatura didactică difuzează un umanitarism, reflectat în responsabilitatea morală și solidaritatea socială față de umanitate în general, nu doar față de aproapele național. Semne indicatoare ale decadenței paradigmei etniciste a identității naționale sunt reperabile în clar scrutând nou apărutul gen al literaturii didactice, introdus în postdecembrism, al "culturii civice". Estomparea etnicității ca factor decisiv al definirii identității naționale vine ca efect al promovării unei noi concepții despre patriotism, specificat tot mai mult în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românesc. Călcând pe urmele analizei întreprinse de S. Szakács (2013), pașii ne poartă înspre aceeași destinație concluzională. Analiza de conținut tematică a curriculei naționale, programei de învățământ și manualelor de educație și cultură civică relevă o surprinzătoare convergență cu tendințele reperabile la nivel global în direcția unei orientări valorice structurată pe trei planuri: i) individualism liberal, în virtutea căruia sunt promovate noțiunile axiologice de demnitate a persoanei, autonomie rațională și realizare a sinelui; ii) angajament comunitarian, întemeiat în valoarea ce prescrie implicarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
național în care a fost închistat, propunând ca alternativă o stratificare identitară făcută posibilă prin subordonarea și supraordonarea identității naționale (prin introducerea identității local-regionale, respectiv a identității europene și a solidarității umanitariene pe de altă parte). Strâns legat de aceasta, reperabilă este și glisarea de la promovarea unui patriotism etno-național, chiar sacrificial sau thanatic (care îi solicita individului ca imperativ moral să își sacrifice propria viață pe altarul național al patriei atunci când aceasta i-o va cere), către un patriotism civic, definit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
axial al tradiției istorice românești - a fost estompat, pe măsură ce în cadrul discursului didactic se producea tranziția paradigmatică de la modul eroic-celebrativ de ilustrare a trecutului, impregnat de un spirit belicos, către un mod critico-reflexiv, post-eroic, de înțelegere a trecutului românesc. Tranziția paradigmatică reperabilă în rândurile literaturii didactice a fost accelerată prin asumarea oficială de către statul român a responsabilității față de păcatele trecutului (Raportul Wiesel, 2004; Raportul Tismăneanu, 2006). Angajându-se în efortul de clarificare a trecutului în vederea așezării unei noi temelii morale pentru construirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cuvine să remarc ca valoroasă organizarea internă a demersului tezei, în sensul se poate sesiza cum toate capitolele lucrării sunt concepute în vederea susținerii unui punct de vedere, dintru început fixat cu entuziastă convingere, cu toate că la o primă vedere pare ușor reperabil și relativ prolix. Partea consistentă a analizei comparatiste a scriitorilor Giovanni Boccaccio și Geoffrey Chaucer și a operelor lor relevă afinități și asemănări, uneori cu adevărat frapante, privind umanismul profund, viziunea asupra lumii, a vieții sociale, omoloage idei noi, pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]