5,064 matches
-
lui Liviu Rebreanu, inspirația rurală este dominantă, chiar dacă fac parte din epoci literare diferite și se apucă de lucru, dar mintea îi rămăsese încă preocupată la conversația abia finalizată. Se tot întreba a cui o fi fost vocea care o repezise. - Probabil că o fi mama lui Sorin, își spuse tânăra. Din ce știam însă de la el este că lucra pe undeva, parcă la o școală, dar nu știu ce face acolo, pe ce post lucrează... Aplecându-se asupra caietului, Simona se tot
ROMAN , CAP. UNSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1860 din 03 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380192_a_381521]
-
2225 din 02 februarie 2017 Toate Articolele Autorului 6. Un telefon în noapte Soneria stridentă a telefonului îi întrerupse disperarea hohotelor. Chiar se sperie. Nu-și mai amintea de când nu-i mai auzise țârâitul. Ce s-o fi întâmplat? Se repezi și ridică receptorul, răspunzând timid: alo? - Tanti Maria, tanti Maria!..și vocea agitată de la capătul firului se topi în hohote de plâns. O recunoscu: - Tu ești, Violeta? De ce plângi, draga mea, ce s-a întâmplat? - Lasă-mă să plâng...tanti
CAP. 6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380262_a_381591]
-
am simțit pe șira spinării lovitura de bâtă noduroasă a lui nea Ghiță (Dii, afârâsache!). De aceea am vrut să fug când domnul Arsu a deschis ușa clasei. Noroc că mă ținea tata de mână. - Hai, mă, speriatule! M-a repezit domnul Arsu. Bineînțeles că tata m-a târât până în mijlocul clasei. Și misterul s-a dezlegat... Am văzut copii ca mine șezând în bănci (vasăzică, așa arată băncile!). Uite că sunt și fetițe!... Dar stau în alte bănci, separate de
DOMNIŞOARA IULIA-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1716 din 12 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378224_a_379553]
-
mâna din bocet ca si cum ploua și cresc cimitire. Ca si cum pun ceară pe fruntea mea de copil. Plec, stând atât de alături, în același aer al camerei, trecând mut și aspru prin amândoi, hrănindu-ne deopotrivă ... Citește mai mult Zilele mele,repezi că varaprin zăbrelele mâinilor.Sunt numai un scâncetla ușa uitării. Aproape frunză.Aproape nimic.Mă fac ecouîn gări părăsite,plecând mereu, niciodată venindși nu mă mai vindec știindcă voi găsi lângă țipat trandafirii cioplițiîn talpă singurătății,de tine, dragostea mea
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
fac de bucurie, dar și de teamă, că dădeam prima dată ochii cu el după isprava mea. Când l-am văzut, mi-a venit să plâng, era sărmanul îmbrăcat ca un cerșetor, îmbătrânise și slăbise mult. “Mihaly, fiul meu, se repede el la mine și mă sărută, de când nu te-am mai văzut eu pe tine, măi, băiatule?” Nu știu ce se petrecuse în sufletul lui, probabil că bunătatea părintească n-are margini pentru că nici nu mi-a amintit de fuga mea din
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -FRAGMENT-CONTINUARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1716 din 12 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378228_a_379557]
-
România are, ca să spun așa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică și masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect național. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogățirii. Oamenii politici au acționat ca niște vandali, distrugând și jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemții, rușii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembriști în două decenii. Când, peste ani
Acad. Florin Constantiniu: „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii” [Corola-blog/BlogPost/93647_a_94939]
-
bușeli, scâncete, bâzâituri, completate cu țipete și „aoleu!”. Însă, toate astea erau rapid înnăbușite: -Ssst!..Ssst!..sâsâiau mamele și părintele Băluță. Când ajungeam acasă începeam să jucăm, sărind într-un picior: mămica vopsește ouă, mămica vopsește ouă! Dar mămica ne repezea: hai, hai, dezbrăcarea! Când ne făcuserăm mai mărișori, seara mergeam la denie să cântăm și noi Prohodul. Doamne, ce frumoase erau melodiile Prohodului!..mai ales îmi plăcea ultima parte...Sufletele noastre ușoare pluteau zglobii prin biserică, apoi toată lumea ieșea afară
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
cu ochii sticlind de bucurie, alergam în bucătărie unde trona pe masă un coș de răchită poleită, plin cu ouă vopsite, ce râdeau la noi cu strălucirea culorilor. Alături, cozonacii galben-maronii ne făceau șmecherește cu ochiul: hai, îndrăzniți! „Încurajați”.ne repezeam spre ouă și cozonaci. Mama ne dădea peste mâini: hoo, vandalilor, așteptați să tămâiez și să vă împărțesc! Hai, să vă închinați cu mine! Și acesta era un moment solemn. În acele neuitate zile, strecurându-se printre florile albe de
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
și prin ouăle celor din jur, cu teribilul său de ou-minune: -Care mai aveți, bă, ouă de spart? S-aveți ce mânca. Hai, veniți la băiatu’! Spargem pe gratis. Auzi la el, nemernicu’!.. Când invidia chiar plesnea în tine, te repezeai la individul obraznic, îi dădeai peste mână, de se ducea oul-minune de-a dura pe jos, cu mare viteză. În râsul tuturor, aflai cu stupoare că minunea de ou era...de lemn...Truc vechi! Atunci urma o bătaie cu pumnii
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
bărbat:Mitică al lui Dore). Cum să fie destule? Dacă le împărțiți, știți cât de puține rămân? Eu și cu Mărin ne-am mirat ca blegii, uitându-ne în sus la el. -Ce vă uitați așa la mine? ne-a repezit nea Mitică. E clar că voi nu știți cum să strigați, ca să vă dea femeile mai multe ouă! -Ba știm! ne-am îmbățoșat noi. -Ce știți, mă, ce știți? se prefăcu mirat nea Mitică. -Cum se strigă la Câțu-Mâțu! am
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
s-a prefăcut supărat nea Mitică. De ce îmi pierd eu timpul cu voi, dacă nu vreți să umpleți coșul? Și dădu să plece. Dar lăcomia...viermele acela care roade pe toți oamenii, mușcă și din creierașul lui Mărin, care se repezi la mine: -Ce făcuși, mă? L-ai supărat pe nea Mitică! Atunci și eu, ros de același vierme ca Mărin, am alergat după nea Mitică: -Stai, nene, nu te supăra! Cum ziseși că trebuie să strigăm? Nea Mitică m-a
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
să vedeți cum le iese pe la pârț’... Dacă le așezați pe perete, așa cum v-am arătat, o să vedeți câte ouă fac... -A-haa! am mai exclamat noi, foarte convinși. -Hai, acum învățați strigătura, că n-am timp de voi! ne-a repezit nea Mitică. Și dobitocii de noi, foarte sârguincioși, am învățat pe de rost tâmpitele versuri, menite să ne umple coșul cu ouă. După ce s-a asigurat că le-am învățat bine, nea Mitică s-a uitat la noi și ne-
POVESTIREA CÂŢU-MÂŢU (PARTEA-NTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1549 din 29 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377171_a_378500]
-
înalte ale castelului albastru. Prințul Roșu își scoase sabia din teacă și o înfipse în pământ: - Nu am să atac acest castel! Îmi place fata Împăratului Albastru și chiar mi-ar place să-mi fie soție! Atunci, Prințul Galben se repezi la el: - Ba nu, eu am să mă însor cu fata Împăratului Albastru! Sub privirile Împăratului Roșu și ale Împăratului Galben, cei doi feciori se luară la trântă, rostogolindu-se prin iarbă. În urma lor, totul se coloră într-o culoare
NĂSTRUŞNICA POVESTE COLORATĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377211_a_378540]
-
treceți la treabă! În acel moment, ceva nemaipomenit și nemaiauzit se produse. Din spatele mulțimii privitoare la condamnare, o voce puternică răsună. - Frate Lucas! Nu ești singur! Sunt alături de tine! Un tip puternic, bine clădit fizic, ieși din mulțime și se repezi spre scena rugului. Dădu la o parte pelerina de pe el. Aruncă și pălăria neagră, cu boruri. Rămase doar în cămașa albă, de in curat. Era Nicolas! - Tu, Nicolas! De ce ai venit aici?! De ce n-ai fugit cât mai departe de
FINAL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377197_a_378526]
-
dați speranțe, iluzii, și-apoi vii tu cu ambasada ta Italiană...” ,,Grația... grația ...” - repeat străinul... ,,Nici-o grațiere, eu n-am nevoie de grațierile tele, ia-ți valiza și du-te dracului unde vei vedea cu ochii...” Străinul desfăcu valiza, se repezi într-un teanc de bancnote și-i întinse sergentului ca drept mulțumire o mână de bani. Nu-mi trebuie nici-un ban !- sări sergentul ofensat- ia-o și du-te, pleacă să nu te mai văd ! N-am nevoie de lirele
VALIZA CU BANI, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377199_a_378528]
-
Adică bun de tot. Dar, dacă și în blocurile astea oamenii sunt...Nu...nu! Trebuie să fie mai buni. Ia să vedem! Și se duse la primul bloc cu holul luminat și o ușă mare, frumoasă, cu geamuri termopan. Se repezi să deschidă frumoasa ușă, dar termopanele ei se dovediră impasibile la elanul său și generoasa dorință de a-i colinda pe gospodarii cumsecade. Numai că respectivii gospodari își dotaseră frumoasa intrare cu interfon. Ușa încuiată nu se deschidea dacă nu
FLORICICA MAMEI-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382042_a_383371]
-
teamă ciocul puternic și încovoiat al vulturului. - Poate a aflat ce puneți la cale. - Și cine să-i fi spus despre acest lucru? - Poate ai fost chiar tu, sări bufnița pe lângă vultur. - Poate, recunoscu cu voce mică cucul. Păsările se repeziră care mai de care la el, scărmănându-l de-i săriră toate penele. Asta nu le potoli însă supărarea. Balul nu mai avu loc, zânele plecară supărate în ținuturile lor, iar înaripatele își luară zborul să-și caute împăratul în
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
a se întoarce în întunecimea copacilor, fata se ridică pe vârfuri și îl sărută pe Petruș pe obraz. Împăratul o urmări prostit cum își pierde urma prin frunziș. Nu trecu mult și păsările care împânzeau văzduhul în căutarea lui se repeziră să îl însoțească la palat. După nici trei zile de la întoarcerea lui, la poartă se prezentă o solie a supușilor, condusă de bufniță. - Măria-ta, Petruș-Împărate, nu vrem să te superi pe noi și nici să îți iei din nou
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
a dăruit atât de mult ... - Și atunci ,ce cauți aici ? Putea s-o -ntrebe același lucru. Concediul de odihnă l-ar fi putut face foarte bine și în Romănia. Curiozitatea ei extremă îl deranja vizibil,dar nu vroia să o repeadă. Până la urmă, clientul trebuie să fie întotdeauna mulțumit. - Am vrut să iau viața în piept și ea m-a aruncat aici . Nu e chiar rău,marea mi-a adus întotdeauna liniște. Deși nu vreau să râmăn toată viața un om
VIAȚA LA PLUS INFINIT (8) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382278_a_383607]
-
casei lui Moș Crăciun, urmată de săniuța de gheață a Ștefaniei, ferestrele erau întunecate, pe horn nu mai ieșea fum și nu se mai zărea nici urmă de podoabă de la acoperiș până la uși. - Ce s-a întâmplat aici? Petrică se repezi să deschidă ușa în fața moșului, gata să îl apere la nevoie. Se trezi ridicat de urechi, cu picioarele legănându-i-se în aer. Șefule! Ajutor! Surprins tocmai când înghițea plapuma preferată a moșului, monstrul cu ochi de cărbune îl apucase
MOŞ CRĂCIUN ŞI URIAŞUL FĂRĂ NUME de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382274_a_383603]
-
capabili oamenii de pretutindeni, din toate vremurile. Generația mea a trecut și este martoră apocalipsei aduse de cei patru cavaleri ai iadului ce au adus pe pamant Al Doilea Război Mondial. Primul, pe calul alb, Hitler - infernus rex, s-a repezit în Europa ca să facă o ordine ariana, urmat, pe cal roșu, de Stalin - gladius magnus, cel ce a omorât cei mai mulți oameni în vremea lui. Churchill, al treilea cavaler al infernului, legat la ochi cu o balanța strâmba în mână, a
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93099_a_94391]
-
cu exprimări inculte ("Aș vrea să știu dacă se merită să fac acest pas", "sîn-tem decît noi doi" etc.). Cînd încep însă scenele-cheie (flagrantul trădării, năvălirea în scenă a partenerului înșelat), personajele răcnesc, se în-jură, se insultă, icnesc și se reped să dea pumni, palme, ghionturi. Se desfășoară astfel, minute în șir, un fel de balet repetitiv, cu mișcări sacadate, în care personajele sînt împiedicate de mascați să lovească mai tare, se smucesc și îmbrîncesc, urlînd cam aceleași enunțuri, demarcate de
Codul îmbrîncelii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8267_a_9592]
-
aducă o ofensă, dacă s-ar fi trecut peste voința ei. Regret, regret, făcea colonelul distins, salutându-ne și lipindu-și călcâiele cu un pocnet ușor. Ne-am făcut că ne grăbim, că vom lua un taxi și ne vom repezi la ambasada noastră, să rezolvăm cazul pe loc. Nici pomeneală! Dar țineam sus capul. Când ne-am întors de pe linia a cincea înapoi, spre linia a patra, halt! Nu ne lăsau în est, fiindcă n-aveam pe pașaport viza respectivă
Berlin ori nicăieri by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8266_a_9591]
-
care comandă jocul. Avantajul indiscutabil al unor asemenea jocuri ar fi că indiferent de ceea ce se va întîmpla după alegeri ne vom putea prelungi beatitudinea pînă la viitoarea competiție electorală. Promisiunile recente ale dlui Geoană, pe care răuvoitorii s-au repezit să le catalogheze drept fanteziste sau chiar fantasmagorice, au încă un merit cert, în afara celor pe care le-am pomenit mai sus. Ele sunt o încercare de a antrena prin contract imaginația românilor. Încît cei care le vor credita la
Marea licitație virtuală by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8275_a_9600]
-
și cu doi dulăi flocoși de Bărăgan, unul alb și unul negru, care, când mă văzură, au mârâit amenințători. Stănică stătea între câinii lui cu ciomagul între picioare, și cum câinii dădură să se ridice din umbră și să se repeadă la mine, care veneam din soare, cel pe care îl întrebasem și care mi-a răspuns respectuos că Stănică îi zicea, a pus ciomagul de-a latul peste grumazul dulăilor, oprindu-i și silindu-i să rămână nemișcați și lipiți
Costică Pagubă și Stănică, prostul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8334_a_9659]