568 matches
-
oblojea frământul - În șuier aspru-nverșunat doar vântul Mai biciuia neiertător tăciunii Din vatra-ncinsă-n care râdeau macii. Îngenunchind pe pat de frunze moarte Iubiri vetuste, născociri deșarte... Se zbuciumau a neputință vracii. Pe-un țărm pustiu, o inimă-mpietrită - Reverberând sub clopote de ceară O urmă vagă de chemare-amară - Câtă iubire-a strâns, nedăruită... NOSTALGIE Își despletesc viorile-n surdină Șuvițe moi, alunecând pe strune, Nepământești șoptiri, trăiri nebune Și-un cânt sublim... e vechea pianină Pe care-o urmă
POEMELE IUBIRII de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1139 din 12 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341984_a_343313]
-
188 sq.). XXII. Treapta viscolului oranj: Iarna de la sfârșitul lumii (1984). Ciclul thanaticului marcat de «violentul de oranj», sau ciclul celor două testamente, tot de cincizeci de poeme, publicate în 1984, sub titlul Iarna de la sfârșitul lumii (AmNS, 249 - 271), reverberează spații și timpi din misterioasa, etern-enigmatica zonă a „marii treceri“, de la ființă la neființă, de la lumină la întuneric. Zona oranj este guvernată de o Mumă ca «iarnă» / «primăvară» dintre fâșiile de hotar / sfârșit al „lumilor“, Alba Lume și „Neagra Lume
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (4) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342108_a_343437]
-
se afla în calitatea de «martor principal la căsătoria prietenilor săi de familie, Ofelia Rotaru și Alexandru Condeescu» (SOrd, I, 78), tot la 11 decembrie 1983, poezie dăruită tatălui miresei, transpare un presentiment thanatic; „zăpada nunții“ la care asistă poetul reverberează oximoronica metaforă-simbol, zăpada neagră cu cerb alergând, „dintre stindarde plecând“: Tragică durere dor de nedescris / de un drag de stâncă / plânsu-mi-s. De drag de Rotaru / fără osii scriu / Este în zadaru' / Cărui îi sunt fiu / de înalț drapele / numai pentru
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (4) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342108_a_343437]
-
clopot se-aude departe pe deal,/ Din coșuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri/ Așa e toamna târzie acolo, acasă, la mine-n Ardeal.” (Toamna, acasă, la mine-n Ardeal). O subtilă asemănare cu poezia coșbuciană, ori chiar reverberând accente din lirica lui O. Goga: „E ger și în soba-nvechită de timp... lemne ard/ Trosnește de doruri grădina, zăpezile-o-ngroapă/ Din lacrimi de cer înghețate privirea-mi se-adapă/ Și-un lujer de floare uscată zăcând sub
PLEDOARIE PENTRU MULTIPLELE FUNCŢII ALE IUBIRII de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340595_a_341924]
-
anume te-a determinat să scrii? - “Cum poți să zici că nu scrii, că nu-ți pasă,/ Când ard cuvintele-n tine și cer să iasă...”, am afirmat într-un poem. Cred că a scrie este o chemare interioară care reverberează cumva, cu tainele de neatins ale divinului. Prin adâncire în Cuvânt am realizat că cercetarea lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu sunt o slujbă împărăteasca. Dumnezeu răsplătește de fiecare dată efortul pe care îl faci în a-L cunoaște mai profund
DESPRE ARMONIE PRIN CUNOASTEREA DINCOLO DE APARENTE, INTR-UN DIALOG CU SLAVOMIR ALMAJAN de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 132 din 12 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344285_a_345614]
-
e din ce în ce mai dor de Maestrul, de Omul, de Prietenul generației mele „în blugi”, mi-e dor de Poetul frumos la chip și la suflet, de voinicul cu ochi minunați, albaștri, în care aduna și fulgere, și stele, de glasul lui reverberând incantații magice din adâncuri de vremi. Mi-e dor de Omul Liber, care-și declara și clama, cu patimă, și cu glas înalt, trăirile, ca un bărbat adevărat ce se afla, reînvățându-ne lecția despre demnitatea și frumusețea sentimentelor mari, profunde
DOR DE ALBASTRU..., ARTICOL DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 921 din 09 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/343511_a_344840]
-
arborilor se zărește un colț de cer albastru, iar lumina soarelui ce răzbate printre coroanele arămii, pare că se scurge dintr-un pocal cu miere, atât de blândă și aurie este... Se aud pași și, deși ușori, ei fac să reverbereze covorul de frunze uscate în liniștea adâncă a pădurii... Cu precauție, mă ascund, după o tufă de porumbar, ca să nu deranjez, prin prezența mea, femeia ce pășea ca hipnotizată pe potecă. Chipul ei frumos părea pradă unei dureri ascunse. E
CĂRAREA SECRETĂ de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 626 din 17 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343572_a_344901]
-
iar un morman de crătiți i se urcau în față ca o piramidă. -Ea ne face să ne simțim consumați de vină! -Elena, Victor...Elena, Victor...! țipă strident o voce ca glaspapirul de partea cealaltă a ușii. Un ciocanit greu reverberează prelung. -Elena, Vicotor...Coborâți imediat...este Colonelul!...repede, repede...strigă glasul apretat din spatele ușii din stejar bine lustruite. Elenași Victor tresar. Se privesc vinovați. Ies din dormitor și coboară scările câte două odată. Colonelul, lat pe canapea, cu fața hâită
ZI DE VARĂ, PROZĂ DE MARIANA ZAVATI GARNER de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 622 din 13 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343631_a_344960]
-
Păcii și strada Avram Iancu, spre Calea Turzii. Și ce emoții îmi provocau acele camioane, tractând trailere uriașe. Stăteam pe trotuar, alături de ceilalți copii, privind speriat și admirativ trecerea uriașelor autotractoare. Îmi înfundam degetele în urechi, înspăimântat de urletul motoarelor reverberat prin eșapamente. Astăzi, după atâția ani, privesc încă, admirativ marile camioane și - precum spunea Kant că „vedem în măsura în care înțelegem” - pricep ce anume mă minuna atunci, când priveam prin ochii unui puști de câțiva ani, acele „minuni” ale tehnicii. Acum, pot
HOINĂRIND PRIN AMINTIRI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1653 din 11 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377345_a_378674]
-
1952 din 05 mai 2016 Toate Articolele Autorului Cronică „Nostalgia întoarcerii”- Titina Nica Țene Cuvânt fără hotare- nostalgia- se răsfrânge că reflexia cerului pe suprafața lacului în sufletul cuprins de tandrețea copilăriei al Titinei Nica Țene. Cuvânt fără umor- întoarcere- reverberează în adâncul pădurilor de sentimente care se revoltă împotriva timpului care a trecut, împotriva schimbărilor inerente. „Nostalgia întoarcerii”- expresie plină de lirism, de povești spuse la gură sobei, cu miros de rășina, de zăpadă niciodată stinsa, cu parfum de iasomie
CRONICĂ LILIANA BOIAN TERZIU LA CARTEA NOSTALGIA ÎNTOARCERII DE TITINA NICA ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1952 din 05 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378839_a_380168]
-
și sunetul există, dorința de a ne regăsi poate fi aici, acum, în noi, un fulger străbate buzele contopite într-un sărut, petale de lumină adie ca un duș de ploaie în inimi, un freamăt interior, într-un acord final, reverberează fragmente ce se unesc într-un zbor nestins, rescris spre un și mai frumos pământ. Cu mine vorbești când rămâi cu tine, ești tu, sunt eu? Taina devine parte din noi, e aici, delicat ne-mbrățișează, iluzia nemuririi ne frământă
CĂLĂTORIA (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378949_a_380278]
-
care le purta din veci campestre. E oare mult de atunci? Sau poate nu. Asta o știm în suflet doar eu și tu. Căci retrăim acum, la senectute Dorințe aprige, din vremi trecute. Se înserează. Iată un Crai Nou! Cuvintele reverberează - ecou. O nouă viață a început timid Din timpul nostru cel fraged și limpid. MARGARETA MARIANA SAIMAC Membră în Liga Scriitorilor din România Referință Bibliografică: ZEFIR / Margareta Mariana Saimac : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1844, Anul VI, 18 ianuarie
ZEFIR de MARGARETA MARIANA SAIMAC în ediţia nr. 1844 din 18 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380508_a_381837]
-
care le purta din veci campestre. E oare mult de atunci? Sau poate nu. Asta o știm în suflet doar eu și tu. Căci retrăim acum, la senectute Dorințe aprige, din vremi trecute. Se înserează. Iată un Crai Nou! Cuvintele reverberează - ecou. O nouă viață a început timid Din timpul nostru cel fraged și limpid. Membră în Liga Scriitorilor din România ... Citește mai mult ZEFIRPe o îngustă cărare de munte,Treceai acum cu firele cărunte.Dar glasul viguros încă-ți mai
MARGARETA MARIANA SAIMAC [Corola-blog/BlogPost/380543_a_381872]
-
care le purta din veci campestre.E oare mult de atunci? Sau poate nu.Asta o știm în suflet doar eu și tu.Căci retrăim acum, la senectute Dorințe aprige, din vremi trecute.Se înserează. Iată un Crai Nou!Cuvintele reverberează - ecou.O nouă viață a început timidDin timpul nostru cel fraged și limpid.MARGARETA MARIANA SAIMACMembră în Liga Scriitorilor din România... IX. MÂNĂSTIREA AGAPIA, de Margareta Mariana Saimac , publicat în Ediția nr. 1808 din 13 decembrie 2015. MÂNĂSTIREA AGAPIA La
MARGARETA MARIANA SAIMAC [Corola-blog/BlogPost/380543_a_381872]
-
în lume, ba din contră îl demască cu toată tăria, grație dreptății sale instituite prin iubirea creștină circumscrisă renașterii spirituale lăuntrice, a trezvirii conștiinței morale, a urcușului apofatic. În țesătura stilistică a textului poetul aduce mireasma filosofiei creștine care este reverberată profetic de clarviziunea și profunzimea teologiei ortodoxe. Mihail Eminescu caută Totul ca să le cunoască pe toate, să trăiască în Totul în toate, astfel încât pașii lui, urcușul lui, simțirea lui, gândirea lui, înțelepciunea lui să nu ne lase doar un luminiș
PROFETISMUL LUI MIHAIL EMINESCU (VII) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381055_a_382384]
-
Acasă > Strofe > Introspecție > SALVEAZĂ-NE PE AMÂNDOI! Autor: Shanti Nilaya Publicat în: Ediția nr. 1563 din 12 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului Te uiți la mine din Lumina, Mă uit la tine-n somnul meu Reverberez ecou de țină Și știu ca-n mine-i Dumnezeu, Chiar și-n chemarea de teluric Chiar și în ploaie și în vânt- Te uiți la mine din Lumina, Iar eu scriu maluri de pământ; Din creangă de salcâm cu
SALVEAZĂ-NE PE AMANDOI! de SHANTI NILAYA în ediţia nr. 1563 din 12 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374530_a_375859]
-
aripi de praf de stele răstignite în cuiele zenitului ca de-o umbră, eu aud și-nțeleg pulberea muzicii tale... Coloană de aburi cerești ieșiți din respirațiile adânci siderale, vis al himerelor de bezne, silabisind sclipiri gingașe de stele și reverberând ecouri imateriale de pași trăgănați, târâți în lanțuri, - pași umbrelor de robi ai durerii. Aceștia, după milenii întregi, abia azi au ajuns la capătul drumului tău bifurcat de suplicii, de unde umbrele lor urcă-ncet, încet, fără grabă, toate treptele de
VISURI COSMICE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374462_a_375791]
-
Vibrează minunat de viu și își înalță al său zbor, Atemporal prin galaxii, fără de spațiu, dar etern În ne-moarte prin trăiri, ce-n pagini ni se aștern ! Ca un clopot de aramă, se aude glasul său Peste atâtea generații, reverberat într-un ecou ! Are idei, dar și trăiri, la modul existențial Despre menirea omului, de la vis înspre real : Ca lumea să fie mai bună și să trăiască mai frumos Așa cum a fost creată, apoi trezită de CHRISTOS ! Nu-i este
DIN DRAGOSTE CREȘTINĂ, PENTRU UN 'ROB AL FOCULUI INTERIOR' (DR.SCR.GRIGORE CĂLIN). de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 2280 din 29 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374581_a_375910]
-
Este o poezie de atmosferă. Încă din titlu, poetul crează atmosfera. «Transcendent» - cum să-ți explic eu ție ca să înțelegi? - înseamnă ceva... ceva de jos și până sus... ceva care învăluie totul. Și ce culoare, din spectrul luminii albe, este reverberate în atmosferă? Culoarea albastră, firește! Vezi cât de profund gândește poetul?” A continuat pe același ton superior și cu aceeași vervă, să analizeze versurile mele, până a ajuns la un cuvânt pe care îl inventasem și îl folosisem doar pentru
ALBASTRU TRANSCENDENT de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1690 din 17 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373551_a_374880]
-
-i zarea, și albastră Octombrie s -a colorat de tot în roșu Iubita mea, prin farmecele tale În asta toamnă eu am fost vrăjit Și din cutume vechi, imperiale Octombrie cel roșu, a sosit Iubita mea, prin ochii tăi, lumina Reverberează căpătând accent Și -n sufletu -ți candid cămin a Mai găsit octombrie cel roșu consecvent Iubita mea, prin cugetul tău tainic Analizezi eternul transcendent Și -am să devin al gândurilor crainic Căci în octombrie cel roșu sunt docent Iubita mea
OCTOMBRIE ROȘU de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371399_a_372728]
-
scenă. Și de acolo, de sus, curgea peste retinele privitorilor amețiți, cre îndurau cu stoicism atât respectiva inundație, cât și loviturile furioase ale sulițelor solare. Acest clocot de strălucire provoca pe câmpie tunete de aplauze și rafale de urale ce reverberau cu valurile de pe scenă, năucindu-l și pe Măritul Soare, care intensifica ploaia de suliți. Și, totuși...Măria Sa, Soarele, în realitate nu arunca suliți de foc, ci erau aplauzele sale, transformate într-un ocean de bucurie ce se revărsa peste
HĂLĂIŞA!- ULTIMA PARTE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1616 din 04 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374834_a_376163]
-
scoți doar onomatopee ? De ar vrea gură ta să-mi lase Aroma de căpșuni pe buze Voi socoti că sunt foloase Și-n dar îți voi aduce roze De ar vrea gură ta să urle Precum la Lună urlă lupii Reverberând prin mii de surle Eu stau în loc, iar tu te -apropii De ar vrea gură ta să-mi cânte Prin vers duios, de dragoste Zefirul o să te alinte Și nu ți -aș fi o pacoste De ar vrea gură ta
GURA TA de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2290 din 08 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372484_a_373813]
-
cui vrea câte un inel cu sare sau mac... Iar miluiții sunt de-a valma și surtucari, și necăjiți... Și, minune! Figura-i veșnic împietrită, este iluminată de rostul său în momentul ăsta! Starea extactică a Omului mă contaminează rapid. Reverberez la gestul său, în total acord admirativ, mai ales că amimicul știut de mereu, arată pe chip, de Florii, fericirea miluirii de care, la rându-i, se bucură cotidian... Referință Bibliografică: BUNUL SAMARITEAN / Angela Dina : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
BUNUL SAMARITEAN de ANGELA DINA în ediţia nr. 2290 din 08 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372485_a_373814]
-
a vieții, desigur, după relația mea cu Dumnezeu și cu familia. Reporter: Operele tale trădează un autorul grav, un profund gânditor care le-a plămădit. Dezvăluie-ne câte ceva din munca ta de laborator creativ. Liviu Mocan: Eu nu sculptez. Eu reverberez, eu vibrez. Pentru mine, actul de creație este o reverberare, un ecou al creației divine în mine, eu sunt în primul rând o sculptură și abia apoi un sculptor. Pe mine, sculptura care sunt, mă modelează Marele Sculptor, zi de
INTERVIU CU SCULPTORUL LIVIU MOCAN de GEORGE DANCIU în ediţia nr. 73 din 14 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344976_a_346305]
-
sunt, mă modelează Marele Sculptor, zi de zi, clipă de clipă, El face ceva în această creație, care sunt: sculptura Liviu Mocan. Apoi, ca ecou al acestor lucrări pe care le face Sculptorul, cu majusculă - Marele Sculptor - în mine, eu reverberez. Astfel, am pus chiar într-un poem această realitate care ține de actul meu de creație: „Ecouri ale propriei mele dăltuiri, îmi sunt dăltuirile, Sărmane întruchipări, galbene, albe. Eu nu sculptez, eu reverberez, Șoaptele iubirii se împiedică și în mine
INTERVIU CU SCULPTORUL LIVIU MOCAN de GEORGE DANCIU în ediţia nr. 73 din 14 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344976_a_346305]