331 matches
-
și anume în acela că, vrând să încalece poezia, își ia prea mare avânt (lexical) și sare dincolo de ea: „vermuthul lui Kether, în iarbă, înlănțuind / verticale corzi. Cu gura mare / ca o Gorgonă, (vizibil prin pubisul verde / al lemnului) // occiputul. Rictusul mortuar / rictusul vizibil - invizibil. Calul mort cu / gura deschisă.“ (Lacinius) Că lemnul are pubisul verde, mai treacă-meargă. Dar că vermuthul lui Kether înlănțuie verticale corzi nu putem admite pentru nimic în lume. Palavrageala prin e -mail Două doamne aflate la
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în acela că, vrând să încalece poezia, își ia prea mare avânt (lexical) și sare dincolo de ea: „vermuthul lui Kether, în iarbă, înlănțuind / verticale corzi. Cu gura mare / ca o Gorgonă, (vizibil prin pubisul verde / al lemnului) // occiputul. Rictusul mortuar / rictusul vizibil - invizibil. Calul mort cu / gura deschisă.“ (Lacinius) Că lemnul are pubisul verde, mai treacă-meargă. Dar că vermuthul lui Kether înlănțuie verticale corzi nu putem admite pentru nimic în lume. Palavrageala prin e -mail Două doamne aflate la multe mii
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
a mai auzit și nici nu a mai simțit nimic de parcă ar fi ajuns în altă lume, pe un tărâm al libertății și al nemărginirii. Peste doar câteva minute medicul constata decesul... iar cei din completul de judecată îi priveau rictusul sub formă de zâmbet, atenționându-i parcă: Ați văzut că se poate? Măi hidoșilor! De-acum, poftiți voi la boxă! * * * Prin anii șaizeci-șaptezeci ai secolului trecut, în urbea noastră, se vorbea cât se poate de apăsat despre un oarecare Gâde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
zis Pinocchio? Rezistă, tată. OK. Ce-ți pasă ție, Pinocchio? Tu ești de lemn, ție nu ți s-a sculat nici odată vrejul ăla pe care-ți cresc două frunze. Alerg lângă Sophia și îi văd fața schimonosită de un rictus oribil și aproape că nici n-o mai recunosc, pentru că nu mi-am imaginat că Sophia poate să arate așa. Sophia vrea să plângă. Dar nu plânge. Sophia vrea să plângă tare, dar nici un zgomot nu iese din masca asta
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
-mi sară inima din piept. Stai să-mi revin. Cavanosa stă lângă mine pe marginea căzii și se privește pe el însuși, cu un dispreț nedi simulat. Se vede zăcând pe jos lângă closet și nu-și poate reprima un rictus de dezgust. Îi întind o țigară. Observ că mâna îmi tremură puțin. Cum se face că un om poate să ajungă în halul ăsta? spune Casanova rar și clar. N-am un răspuns pe țeavă, așa că aștept să mai dezvolte
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
profund. Mă privește cu ochii lui albaștri și are pe față o expresie de parcă i s-ar fi înecat corăbiile, vorba zicalei. - Ce-i cu tine, Dimache? Nu-mi răspunde imediat, iar eu încerc să-i surprind un gest, un rictus cât de mic al feței. Repet întrebarea și după câteva secunde de așteptare, îmi răspunde pe un ton de om căruia i s-a întâmplat ceva groaznic. - Eh!... Am dat de belea!... - Ce belea?... - Am dat și de dracu’!... - Hai
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
l-ai fi văzut ieșind fără flori, cu un zâmbet uitat pe buze, de care scăpa încet-încet, abia după câteva sute de pași. Nu puteai ști dacă e un zâmbet de bucurie al unei misiuni bine duse la îndeplinire, un rictus de dezgust produs de penibilul ultimei părți a scenei sau o grimasă de jenă datorată acelei apropieri prea intime de domnișoara S, căreia nu i putuse vedea decât ochii sticlind în întunericul vestibulului. Apoi l-ai fi văzut întorcându-se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
jenat și ridicol. Prefera să fie ignorat, ceea ce i se și întâmpla în meseria pe care tocmai o părăsise. De regulă oamenii îi mulțumeau, dar nu ca acum. Erau mulțumiri convenționale, din vârful buzelor, însoțite de un zâmbet absent, un rictus de complezență, în timp ce gândul le zbura la domnul S sau la doamna Z, iar Filip morfolea în întuneric parcă mereu aceeași felie de cozonac. De data asta însă, fusese altfel. Femeia îi mulțumise cu ochii ei frumoși, cu o privire
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
adevăr, respirația îi este regulată și sforăitoare, trupul îi e țeapăn și privirea oarbă. Sau mă vede prin somn, incluzându-mă fără voia mea printre personajele viselor lui meschine de mărire? Uite, parcă și gura îi e strâmbată de un rictus sarcastic de gardian de profesie, care-și păzește prețioasa-i pradă până și în somn. Nu, e insuportabil! Nu mă vede, căci are o privire ciudată, rece și tăioasă. Trebuia să-mi închipui, aspidă cum e, că doarme cu ochii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lipitorile. Privea în tăcere acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
izbutit să-mi recapăt graiul. Știi ce i-am zis? Ceva foarte stupid: "Bună seara". Ca și cum eram cunoștințe vechi, ne regăsisem acolo între bălării din întîmplare și mă bucuram pentru asta. El n-a răspuns. Rânjea mai departe, având același rictus batjocoritor. Pe urmă a uitat parcă de mine. Stătea în bălării, lângă arțarul tăiat, și asculta vântul. Parcă nu-l mai interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu frigul arctic și antarctic din odaia În care te afli În acest moment și unde te-a chemat glasul datoriei tale funeste, aceea de a-l omorî pe acel bărbat pe fața căruia, În somn, părea să se deseneze rictusul amar al celui care În toată viața lui nu avusese niciodată o companie cu adevărat umană În pat, care a făcut un acord cu câinele său ca fiecare să-l viseze pe celălalt, câinele pe bărbat, bărbatul pe câine, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în rol de papă nazist pentru Antihristul lui Hitler, asta fu prea mult de suportat. Venind suficient de aproape de mine ca să-i simt mirosul coloniei de pe fața lui minuțios rasă, și clipind furios din ochi, cu gura strâmbată de un rictus plin de ură, el mă lovi puternic în fluierul piciorului. Am gemut de durere, dar am rămas nemișcat, aproape în poziție de drepți. — Ai stricat totul, zise el, tremurând. Totul! Mă auzi? — Mi-am făcut meseria, am mârâit eu. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
taxi. — Mulțumesc, șoptește. — Nu-ți face probleme, spun coborând vocea, pentru că nu vreau să mă audă șoferul, aranjez eu totul, fii liniștită. Ea își întinde buzele într-un fel care ar vrea să însemne un zâmbet, dar e numai un rictus obosit. Vrea să rămână singură și poate că nu mai are încredere în mine. Întind mâna, îi ating fața, vreau să o eliberez de privirea aceea rănită, stinsă. Închid portiera și taxiul pleacă. Rămân singur, fac câțiva pași. Încotro? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
e în regulă ! Totul e în regulă ! răcnește Hilary, pogorând pe peluză ca o vijelie în costum cu pantalon cu dungulițe albe. Samantha e puțin surmenată azi ! Mă înșfacă de braț ca o menghină, și-și dezvăluie dinții într-un rictus pe post de zâmbet. E doar o dispută amicală între parteneri ! Samantha abia așteaptă provocările acestei echipe juridice renumite pe întregul mapamond. Nu-i așa, Samantha ? Mă strânge și mai tare. Nu-i așa, Samantha ? — Ăă... nu știu, spun disperată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Ibrahim, fabricant de corturi din Nishapur, nu știi oare să recunoști un prieten? În această frază există o notă de sinceritate care-l Încurajează pe Khayyam. „Să recunoști un prieten?“ Analizează problema cu gravitate, privește Îndelung fața cadiului, Îi examinează rictusurile, freamătele bărbii. Încet, se lasă invadat de Încredere. Trăsăturile i se destind, i se relaxează. Se desprinde de străjile care, la un gest al cadiului, nu-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi fost poftit. Judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
năștea Afrodite, cît timp zeița dragostei e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
aibă vocația echilibrului din arta greacă. Singurătatea lui secetoasă rodește doar un lirism de negație. Cu alte cuvinte, În Narcis, Sisif se contopește cu stînca. El fiind și stînca și Sisif nu se mai știe cine pe cine urcă muntele. Rictusul de pe fața sa e acum pe rînd batjocoritor și dureros, contemplația se ruinează În delir optic și mai sînt puține clipe pînă cînd cel ce stă deasupra fîntînii se va lovi În inimă cu un pumnal. Căci tot ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
studenți ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine, o provocare, o bizarerie nostimă. Nu fusese timp decât pentru câteva întâlniri tăcute, presimțiri și eschive, în jumătatea de an până când străina părăsise brusc orășelul. Păstraseră însă legătura, își scriau, plecase cândva la București, s-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ochii. — Nu mă refeream la tine, zice Davey, îmbrățișându-mă. Decât un pic. Îmi recunosc înfrângerea. — Totuși, am mai evoluat, trebuie să recunoști. Nu mai sar îmbrăcată în piscină. — Ești fată deșteaptă. Mai ales în privința asta, zice el, cu un rictus. Apoi, studiindu-mi costumația, dă din cap dezaprobator. Nu mă pot abține să nu rânjesc la el. —Mda... Dacă n-aș fi avut pe mine o bluză albă, poate aș fi văzut altfel lucrurile... În hol, aproape că ne calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
eu priveam cu mâinile paralizate pe lângă corp, mișcându-mă de pe un picior pe celălalt, îmi tot dregeam vocea, voiam să spun ceva, dar nu știam nimic. Doamne, eram gol pe dinăuntru, cei din sală râdeau discret, mascându-și cu palmele rictusul gurii, lăsau rușinați privirea în pământ, dar vedeam, departe, în fundul sălii, chipul încruntat al profesorilor. Începeam cu voce răgușită de emoție să însăilez ceva, chipurile se destindeau privindu-mă cu gravitate. Da! Începeam să vorbesc. Nu știu ce anume turuiam, în sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
picta chipul vreunui profesor. Uneori, încerca la ore să creioneze, pe ascuns, atitudini, gânduri, voluptăți, tăceri, fie calde, fie istorice, fie într-o limbă străină. Apucă să tușeze puțin din carapacea cu care își blindau caracterul, un crâmpei din împietrirea rictusului sau o picătură din lumina subsolurilor minții, dar o mână uriașă cădea pe planșe, degetele se încovoiau, strângând sub cupa palmei coala de desen, dispărând într-o clipă în buzunarul tăiat elegant al profesorului, unde se vedea pulsând o inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
e o mare săritură. Dacă avem nevoie de tine să rezolvi niște probleme grele de matematică ? — Sunt bună la matematică, spun disperată. Puneți-mi o Întrebare. Haideți, Întrebați-mă ce vreți din matematică. — OK. În colțul gurii are un mic rictus. Opt ori nouă. Mă uit la el, cu inima bătându-mi să-mi spargă pieptul, și mintea perfect goală. Opt ori nouă. Habar n-am. Fuck. OK, unu ori nouă face nouă. Doi ori nouă face... Nu. Hai că știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
clipă de clipă să-și arate superiritatea intelectuală și Întinsele ei cunoștințe. De la o academie din străinătate, spunea ea, primea lunar ca răsplată a ,,cercetărilor,, prin mail, mulțumiri și mici onorarii În informații lingvistice preșioase. Când se Înfuria, avea un rictus de om suferind de hemoroizi și se Înroșea la față ca o floare de mac. Nu ne-a Întrebat nimic, dar m-a lăsat să cred despre ea cât este de aristocrată, nepunându-mi ,,ce-uri,, vulgare. S-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]