26,768 matches
-
parte din rigorile profesiei: "Hipnoza gratuități îț este refuzată. Ca și lenea cea sfîntă. Ca și răgazul pritocirii cumsecade a ideilor și atitudinilor de politică culturală. Ajungi să acțonezi automat, ca o mașină de citit. În plus, se degradează în ritm vioi relațile cu oamenii, cu autorii adică, veșnic nemulțumiț, văzînd mereu jumătatea goală a paharului, tot mai suspicioși, mai acaparatori, mai acuzatori. Dacă mai fac un an, doi critică de întîmpinare, cred că devin mizantrop absolut. Însă, una peste alta
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13808_a_15133]
-
și marii critici), ciudați, uneori reacționari și chiar neinteresanți. Salvarea noastră vine din faptul că alături de ei putem identifica o categorie interesantă, atrăgătoare, pe care ne-o arată Lucian Raicu și pe care o numește "a excepționalilor", cei ce simt ritmul timpului, merg întotdeauna în sensul cel bun, aceia mai ușor de recunoscut asemenea nouă. Fără a fi mediocri acești excepționali fac posibilă mediocritatea și chiar o duc prin girul lor la maximă înflorire. Fără a da sens peiorativ excepționalității, Lucian
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
că inspirația sleiește deîndată ce rădăcinile ei nu mai sunt hrănite de solul patriei? În a treia secvență de început a romanului, autorul aruncă dezinvolt încă o punte între eposul homeric și istoria veacului al 20-lea, secol care, în ritmul unor „lovituri de secure" repetate tot la 20 de ani, a marcat destinul modern și contemporan al Cehiei: anii 1918-1938, 1948-1968 și 1989. Kundera constată că fiecare țară își are datele ei fatidice în istorie și că în secolul 20
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
cu romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea Veche. Este evocarea unei lumi dispărute, odată cu personajele care îi dădeau savoare. O lume și niște personaje cunoscute multora dintre noi, dar despre care ne amintim din ce în ce mai rar, furați fiind de ritmurile frenetice ale vieții în contemporaneitate. Chiar dacă trecutul comunist nu este în măsură să ofere multora prilej de nostalgie, trebuie să recunoaștem că existența în peisajul epocii a unor caractere precum Petre Țuțea sau părintele Dumitru Stăniloae (sunt doar două exemple
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
Șerban Foarță intră în dialog (direct sau aluziv) cu alți poeți români dinainte și de după Caragiale și face o demonstrație de poetică aplicată, trecînd în revistă formele lirice și tipurile de versificație din poezia română clasică. Poemul Mitică respectă întocmai ritmul și rima „Luceafărului" lui Eminescu, primele două strofe indicînd clar intențiile parodice ale autorului: „Avea serviciu-n Cișmegiu/ da muștele afară;/ cînd se-ntîlni cu-n lefegiu,/ cam după cinci, pe vară.// Mitică-i e amic fidel/ cu gîndul și cu
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
cadență ca de fagot?" (Caragialeta p. 44) Cu minuție de orfevru își cizelează Șerban Foarță versurile în Caragialeta și Caragialeta bis. Prozodia este pe cît de îndrăzneață pe atît de proaspătă (aviz poeților actuali care consideră vetuste formele poetice cu ritm și rimă). Întîlnim rimă la siglă: „Unul ca mine,/ Un I.L.C.,/ nu e un cine/ este un ce;" ( Caragialeta, p. 32), rimă la silaba unui cuvînt: „el e omni-/ scient și-un atu/ are: cu domnii/ mari, e pertu." ( Caragialeta
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
conferințele ținute în numeroase orașe din America. Rezultatul: un întreg, dar nu în sensul că eseul s-ar încheia cu o concluzie (nici nu suntem îndemnați să avem asemenea așteptări, fiindcă nu pe calea argumetării se merge). Unitatea rezidă în ritmul gîndirii, al observației și al limbajului unde analogia și polaritatea sunt forțe modelatoare ce tind să se integreze în armonii la un plan superior. Aceeași energie însuflețește fiece cuvînt, fiece propoziție sau frază. Nu vedem o contradicție între această afirmație
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
redevenind cel ce a fost odinioară, adică făptura animată de suflul divin. Arhetipul i-l oferă Orfeu, figura mitică sau legendară a poetului capabil prin cîntecul său să îmblînzească fiarele și să facă întreaga natură să vibreze în consonanță cu ritmurile armoniei cosmice. Poetul lui Emerson se revendică direct din Orfeu, dar și omul, după el, poate aspira la o putere asemănătoare, căci dacă Poetul "reprezintă omul complet printre oameni incompleți", nici omului nu-i este închisă calea spre plenitudine. Tonul
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
de gînduri diverse, omorîndu-mi timpul, ca în gară, după o pierdere a trenului sau într-un pat de spital, după o multiplă fractură... Statul în picioare mă exaspera, dar nici avansarea nu-mi făcea plăcere, căci se producea într-un ritm de melc. Difuzoarele ne luau urechile cu asalt, inculcîndu-ne o veselie de operetă, dar ce-i drept, e drept strigînd ele în locul fiecăruia dintre noi...Cum să-ți placă așa ceva? "Bardul" de la Bîrca, gesticulînd și urlînd exoftalmic, gîfîindu-și versurile în
1 Mai muncitoresc by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13891_a_15216]
-
negru foarte special. Un extraordinar contrapunct al structurii dramatice. Asta nuanțează foarte tare și colorează partitura fiecăreia dintre protagoniste. Minunate împreună și fiecare în parte, Dorina Lazăr, Coca Bloos, Emilia Dobrin, de la gesturile clare și emblematice ale fiecărui personaj, la ritmul diferit, la tonul rostirii, la atitudine, la relațiile ciudate dintre ele se suportă, se urăsc, ucid la schimbările bruște de atitudine și înfățișare. Tocmai absorbția fiecărui personaj de către fiecare actriță dă jocului strălucire, deși lumea de sub lume este atît de
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
al textelor semnate tot de ea. Interesant este și modul prin care Gianina Cărbunariu a reușit să nu eșueze în vulgaritate și trivialitate și să-și salveze spectacolul de la "faptul divers". În cea mai mare parte, Leoaica are tensiune și ritm, are și cîteva burți, și repetiții inutile, și momente la care s-ar fi putut renunța pentru amplificarea dramatismului și, mai ales, a emoției, nu mereu prezentă în jocul actorilor, are și vreo două finaluri. Cîteva lucruri mi se par
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
spre noi. Își rîde de colegi fără jenă, pe noi ne sfidează. Privesc năucă acest jalnic spectacol. Nici urmă de demnitate, nici urmă de respect față de gest și de încărcătura lui. Pe sub haina militară văd cum le saltă buricele în ritmul manelelor deșănțate. Nu mai am putere decît să-mi șterg lacrimile. Dacă privești unde trebuie, ai să vezi lumea toată ca pe o grădină", spunea un înțelept preot zen. Încotro, totuși, să mă uit?
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
recunoaște „Sunt obișnuit să scriu: sute, mii de articole, cîteva opere întîmplătoare. Aici e buba: sînt jurnalist, nu scriitor cu adevărat." Cititorul cărții lui Nadeau va fi totuși surprins plăcut de mobilitatea tonului. Nadeau nu se instalează comod în același ritm al povestirii pe tot cuprinsul cărții, relatarea amintirilor schimbă nota, ajungînd, de la clasicul stil memorialistic la alăturarea de pasaje de corespondență, în capitolul despre Gombrowicz. Dinamismul unora dintre secvențe poartă în el o tăietură de factură cinematografică. Tehnica alăturării de
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
95 era încă vag conturat, altfel arată acest tablou în Voința de putere. Despre aceeași perioadă este vorba și despre aceeași ambianță a Clujului post-decembrist, dar acea viață concretă pătrunde acum în roman în mai mare măsură, cu formele și ritmurile ei, răsfrângând noile procese și noul climat social. Este o vreme a "carierelor fulgerătoare", a marilor averi făcute rapid, a "numelor noi ce urcă furtunos pe «cerul public»". Pus pe mari fapte, în contextul acesta de ebuliție, unul din eroii
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
ca un rocker, urmat de toată formația. Dar adevăratul dirijor al cântăreților năstrușnici, ca și al întregii asistențe era Mircea Dinescu. Mi se părea că îl văd pe Scaraoțchi însuși, dirijând o orchestră de draci. Chefuiam și râdeam cu toții, în ritmul dictat de gesticulația funambulescă a poetului. Eram personajele unui infern vesel, eram România însăși.
Infernul vesel by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13986_a_15311]
-
îndepărtat al unei hărți evadată și ea din scară. În această lume ireală, în această margine fictivă a unui pămînt încă necercetat, evident că oamenii se îmbracă altfel, mănîncă altfel, locuiesc în case diferite, cîntă alte cîntece, dansează după alte ritmuri și, mai ales, iar miracolul abia aici se desăvîrșește, vorbesc o altă limbă. II. Iar acum, puțin turism în chip de mărturie Acum puțin turism, pentru că acum mi-am pierdut inocența, am ieșit din geografia fictivă, și pentru că frumusețile patriei
Sf. Gheorghe de Sf. Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13991_a_15316]
-
și, inevitabil, Eminescu ("Hotar nu mai văzui atunci/ dorinței mele de-a zbura/ cu stolu-naripat de prunci/..."). Tonul general al poemului este grav-visător, promițător de lucruri esențiale și asigurarea lui pe tot parcursul poemului se face, în mare parte, prin ritmul clasic (metri iambici, cu rimă încrucișată). Dar pe alocuri, poetul inserează zglobii interludii în ritm popular, probabil cu rol de sentință sau reflecție asupra momentului epic respectiv - care funcționează însă ca refrenul cîntat în filmele muzicale. Un exemplu ar putea
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
de prunci/..."). Tonul general al poemului este grav-visător, promițător de lucruri esențiale și asigurarea lui pe tot parcursul poemului se face, în mare parte, prin ritmul clasic (metri iambici, cu rimă încrucișată). Dar pe alocuri, poetul inserează zglobii interludii în ritm popular, probabil cu rol de sentință sau reflecție asupra momentului epic respectiv - care funcționează însă ca refrenul cîntat în filmele muzicale. Un exemplu ar putea fi versurile următoare, la care se poate ușor adăuga o melodie, la alegere: "fericirea n-
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
tigri de lut, bibelouri și praf. Iar apoi, fiindcă se lăsase în voia gîndurilor și uitase de sine, începu să recite în minte din Sfîntul Coran o sura pe care o învățase la școală. Nu știa ce însemnau cuvintele, dar ritmul lor îi aducea alinare. - E o fată simplă. De la țară. Se sculase într-una din nopți să-și ia un pahar cu apă. Trecuse o săptămînă de cînd se căsătoriseră. Ea se dusese la culcare, iar el era încă treaz
O cină cu doctorul Azad by Ondine Cristina Dascalita () [Corola-journal/Journalistic/10358_a_11683]
-
între simțirea vie și activitatea electronică a unor circuite, mă văd în situația de a scrie la granița fragilă dintre obiectivitate (specifică cititorului avizat) și subiectivitate (specifică în cazul unei judecăți de gust). Obiectiv vorbind, cartea e bine scrisă, cu ritmuri complementare, cu osaturi simbolice imposibil de a fi epuizate în actul lectural, cu paliere multiple de accesibilitate, cu o curgere plăcută, senzorială, a firelor narative și, implicit, a lecturii înseși. Subiectiv vorbind, romanul a atins în mine niște corzi sensibile
Florina Ilis și lumea virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10376_a_11701]
-
întreagă vegetație ce pare uscată, aproape ucisă de soare, aerul inconfundabil din Provence, mirosuri și sunete care mă țin trează. Este un ritual de care am nevoie. Indiferent dacă este vară și, implicit, este festival sau dacă este toamnă și ritmurile devin solemne, mai degrabă diurne. Aici, poate mai acut ca niciunde, din punctul meu de vedere, poveștile se suprapun, se intersectează, se concurează, tot așa cum ficțiunea și istoria concurează realitatea. Aici, în iulie, timp de aproape o lună, fascinația teatrului
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
cetate. Mă uit pe geam și mă trezesc ochi în ochi cu cîțiva localnici, izgoniți din case de caniculă. Mirarea lor este greu de reținut. Se uită la autobuze, la mulțimea de oameni din ele care au dat buzna peste ritmul lor. Și toate astea în numele teatrului? Le răspund ușor din cap că da. S-a făcut verde și am plecat. JOSEPH NADJ Cei doi tineri directori ai festivalului, discipolii lui Bernard Fevre d'Arcier, așa cum mai scriam și cu alte
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
el însuși, altul mărturisește cu candoare cum crede el că se face dragoste cu o femeie: "o mângâi, o pupi, iar o mângâi, iar o pupi și după aia faci pipi pe ea", altul își învârte de zor brațul în ritm cu metroul, ca și cum trenul s-ar mișca numai și numai datorită eforturilor sale motrice. Ultima parte a volumului, capitolul Zile arată cel mai mult a jurnal, un jurnal în care disperarea și neputință domină. Sunt pagini nu neapărat reușite stilistic
Cadre din lumea de dincoace by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10409_a_11734]
-
și în versuri deopotrivă, deranjează. Sunt și alte modalități de a-ți striga în gura mare apartenența la retorica postmodernistă de tip "both/and"... Ezitările debutantului se văd și în citarea ori parafrazarea neinspirată a unor iluștri predecesori. Trimiterile la ritmurile pentru nunți necesare, sintaxa lui Nichita și plumbul bacovian (Produs Reciclat din Plum se vrea a fi un palimpsest?!) sunt mult prea evidente și nu-i folosesc la nimic. Mult mai în largul lui este Augustin Cupșa când scapă de
O deznădejde cinstită by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10428_a_11753]
-
și angajarea existențială. Dar, în pofida faptului că este foarte tînăr - el și-a terminat studiile doar cu trei ani în urmă -, pictorul are deja o lume constituită, un univers de forme bine identificat și o strategie a construcției simbolice cu ritmurile riguros clarificate. Neoexpresionist în limbaj și neoantropocentrist în imagine și în filosofia implicită, el înțelege actul creației atît ca pe un ceremonial grav, cu implicații existențiale și metafizice, cît și ca pe o formă de asumare a timpului său într-
Dualismul artiștilor tineri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10419_a_11744]