676 matches
-
de asemenea, în acest inventar al „suportului latin”, căci și Niceta de Remesiana, și Laurențiu de Novae au scris în latinește, au propovăduit în limba celor ce locuiau atunci în cele două Dacii (Traiană și Aureliană), provincii neîncetat comunicante prin romanitate și creștinism până târziu, la venirea slavilor. De la Niceta de Remesiana, episcop sud-dunărean cu o activitate de propagator al unui creștinism de factură latină, „minte vestită în lumea creștină a secolelor V și VI” (Ioan G. Coman), au rămas mai
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
selectată după o viziune proprie în culegerile Pătimirea moldovenilor (1993), mult amplificată sub titlul Scolii paralele (1997), și Glose istorico-literare (1994). În fine, Dacia Sacra (1999), tipărită postum, cuprinde în afara studiilor de istorie referitoare la perioada veche și medievală a romanității dunărene, corespondența autorului cu Constantin Noica. Erudiția, stilul viu, nuanțat și mai ales patosul ce străbate toate intervențiile, ca și infiltrațiile filosofico-moraliste sau aluziile la cotidian dau operei lui L. o aură deosebită, apropiind-o, pe o bună parte a
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
cunoașterea și difuzarea în lume a limbii și culturii române. Ținta lui permanentă a fost să situeze limba și cultura română la același nivel de interes istoric și științific cu celelalte culturi romanice occidentale, dată fiind persistența eroică a acestei romanități orientale în condiții istorice de mare dificultate. SCRIERI: La Prononciation du roumain, Uppsala, 1935; Le Verbe roumain, I-II, Lund, 1954-1955; La Langue roumaine, Paris, 1974; Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (în colaborare cu Const. Gâdei), București, 1981. Repere bibliografice
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
Iosif. Olimpiu Boitoș este autorul unui articol amplu intitulat Periodicele ardelene în răstimp de o sută de ani. Este prezentată colecția „George Sion” a Bibliotecii Universitare din Cluj, e caracterizată personalitatea profesorilor G. Bogdan-Duică și Sextil Pușcariu; V. Vlaicu argumentează romanitatea orașelor din Ardeal și Banat, etnograful Emil Precup evocă un sat grăniceresc. Alți colaboratori: Șt. Meteș, Al. Borza, V. Copilu-Cheatră, Șt. Bezdechi, Ion Crăciun. I.I.
GAZETA ILUSTRATA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287198_a_288527]
-
timp, una din notele traducătorului la psalmul 86 se referă la o epocă precreștină din istoria poporului, ce se număra altădată între „limbile păgâne”. La originea latină a limbii „rumânești”, „de bun neam”, „rudă-mpărătească”, trimit versurile poemului cronologic, asupra ideii romanității și unității poporului D. revenind, în 1690, într-un comentariu în care stăruie asupra obârșiei comune a locuitorilor celor trei state românești - Moldova, Ardealul și Țara Românească - pe teritoriul „Misiei” (Moesia) de odinioară. Acum el semnalează și existența românilor sud-dunăreni
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
pe mai, elogiază domnia lui Alexandru Ipsilanti, favorabilă dezvoltării învățămîntului și tipăriturilor. Menționează obiceiurile populare de Sf. Gheorghe, dar dezavuează „acele basme ale elinilor”, rămășițe păgâne păstrate de tradiție. Are conștiința latinității limbii române, dar este mai nesigur în ideea romanității originilor. Prefețele sunt importante prin ideile iluministe ce le conțin - căci F., spirit tradiționalist, era totuși beneficiarul Enciclopediei franceze - și prin calitățile lor literar-artistice. Operă fundamentală, sub raport tipografic și lingvistic, desăvârșită de F., Mineiele de Râmnic au rezistat în
FILARET DE RAMNIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286989_a_288318]
-
ar avea o funcție benefică chiar pentru realitatea politică romană pentru că poate să-i civilizeze pe barbari (un lucru pe care creștinii din Italia, de exemplu Ambrozie și Ieronim, îl acceptau cu multă prudență), ca și o evaluare pozitivă a romanității devenite creștine (obiectul discuției sunt împărații Constantin și Theodosius). Din acest motiv, unii cercetători au presupus că în micul poem al păgânului Rutilius Namazianus, din aceeași perioadă, intitulat Despre întoarcerea sa în patrie (De reditu suo), compus în 416, acesta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
încearcă să clarifice și să fixeze coordonatele epocilor mai însemnate ale literaturii române, tendințele ei esențiale, raportate la factorii politici, economici și sociali care le-au condiționat. După capitolele introductive despre formarea poporului român și a limbii (romanizarea Daciei și romanitatea limbii române), urmează capitolele despre literatură, de la origini până la iluminism, care marchează pragul vârstei moderne, apoi sunt tratate sămănătorismul, poporanismul și simbolismul, poezia și proza din perioada interbelică, tradiționalismul, existențialismul, un scurt capitol ocupându-se de literatura de după 1944 până la
GUŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287392_a_288721]
-
lui Ștefan cel Mare sau Povestea cu doi coți de postav și două sute de galbeni, deoarece Horia Stamatu consideră necesar să fixeze dimensiunile specifice ale latinității răsăritene și totodată să clarifice polemic problema abandonării ei, în evoluția istoriei românești, de către romanitatea occidentală. Este și acesta un mod de a răspunde cu argumentul tradiției unei politici pe care Occidentul o introducea conceptual în manifestările sale, în numele „coexistenței pașnice” cu sovietele. În același spirit, Horia Stamatu definește Spania ca „excepția Occidentului”, ceea ce conferă
LIBERTATEA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287798_a_289127]
-
că religia creștină ar avea o funcție benefică pentru realitatea politică romană, pentru că poate să-i civilizeze pe barbari (fapt pe care creștinii din Italia, de exemplu Ambrozie și Ieronim, îl acceptau cu multă prudență), precum și o evaluare pozitivă a romanității devenite creștine (obiectul discuției sînt împărații Constantin și Theodosius). Din acest motiv, unii cercetători au presupus că în micul poem al păgînului Rutilius Namazianus intitulat Despre întoarcerea sa în patrie (De reditu suo), compus în 416, autorul, atunci cînd exaltă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Balcani, și românofonii din nordul carpato-danubian erau răspândiți pe arii teritoriale vaste, în regiuni diferite (etno-lingvistic) și puteau fi luați în considerare din diverse perspective. Trebuie menționat însă faptul că nici unul din aceste etnonime străine nu conținea ideea de romanitate (precum o evidenția termenul rhománoï al lui Constantin VI Porfirogenetul). IV. Există însă și o necunoaștere interioară. Membrii acestor comunități romanofone (și, în nord, românfone) cum se numeau? Ce se considerau ei a fi? Mai întâi, trebuie specificat că aceste
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
denumiri strict localizate în spațiul românesc. în Miorița, �unu-i Ungurean, altul, Moldovan și altul Vrâncean", există Oșeni, Moți etc., tot astfel cum există �țări" (Țara Loviștei, Țara Bârsei, Țara Hațegului etc.) - care dovedesc �risipirea" în colective restrânse, izolate a romanității românești. Tot astfel, în sudul Dunării, Matilda Caragiu Marioțeanu, DIARO , pp. 76-78, s.v. aromân, enumeră �denumiri după localități" ale comunităților aromânești. Aveau oare aceste comunități romanofone - și românofone, în nord - simțul apartenenței la comunități etnolingvistice mai largi, dincolo de spațiul local-familial
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
grecești, texte religioase în aromână (cf. Th. Capidan 1932, pp. 65-66), de bună seamă traduse din grecește. Toate aceste lucrări apăreau și erau circumscrise ariei balcanice - în care Veneția constituia o stea polară a civilizației Orientului. X. Ideea apartenenței la romanitate a venit, pentru Aromâni, ca și pentru Românii nord-dunăreni, din cultura germanică iluministă. începând din același sec. XVIII, Aromânii încep să emigreze spre nord, în Germania (Prusia) și în Austria: aceste două țări erau, atunci, în plină înflorire economică și
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
Romano-Vlahilor, scris cu �slove grecești" dar în aromânește, sub titlul (tradus din grecește) Noua pedagogie sau Abecedar ușor spre a învăța pe copiii tineri carte romano-vlahă. Pentru prima oară, de la Constantin VI Porfirogenetul, împăratul cultivat, se alătură numele �Vlahilor" de romanitate: Aromânii devin Romano-Vlahi! Conștiința originilor romane își face apariția, în cultura Aromânilor, datorită culturii germano-austriece. începe un nou proces de culturalizare: fidelitatea față de cultura originară (Niculescu 1975). Această orientare europeană pro-latină se face evidentă la Viena. în capitala Imperiului austriac
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
pune în circulație termenul macedo(no)-valah (echivalent cu viitorul macedo-român), după cum arată Matilda Caragiu Marioțeanu, DIARO 1997 s.v. Descrierea amănunțită a acestor două fundamentale lucrări care au despărțit �etnia" aromânească de Greci și au individualizat-o, integrând-o în romanitatea românească, a făcut-o Th. Capidan 1932, pp. 67 urm. Așadar, în contact cu cărturarii maghiari și români angajați în construirea culturii lor naționale - mai ales cu reprezentanți ai Școalei Ardelene - au reușit intelectualii Aromânilor (deveniți Romano-Vlahi) sosiți din îndepărtatele
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
toate acestea, o afirmație precum aceea a lui O. Densusianu, Istoria literaturii române moderne (ed. a 4-a, 1963) privind �influența Școlii Ardelene" asupra �scriitorilor aromâni" pare limitată. Contextul cultural este mult mai vast. Dar conceptul unei unități integrale a romanității românești, la nordul și la sudul Dunării, a fost inculcat celor din Peninsula Balcanică de către aceeași renaștere națională care, pornind din Transilvania, sub auspicii catolice mittel-europene, i-a trezit și pe cei din Moldova și Muntenia. Se construia ideea românofoniei
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
se facă simțite. Anateme ortodoxe (împotriva lui M. Boiagi), acuzații de �atentat" la �cauza națională grecească" nu au mai putut avea efect: comunitățile românofone erau legate, prin ereditatea latino-romanică, cu un stat numit România, aflat la nordul Dunării. Integrarea în romanitatea românească se împlinise! Este drept, prima consecință a fost... inimiciția Grecilor: Aromânii, în special, altădată beneficiari ai culturii grecești, se orientau, acum, spre latinitate! Rezultatul: cei care rămâneau în Peninsula Balcanică erau constrânși să se grecizeze, iar alții, nu puțini
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
fie și �minoritară", după cum sugerează Matilda Caragiu Marioțeanu, DIARO, p. 443). Dacă la nordul Dunării dezideratele au fost împlinite, în sudul Dunării ele își așteaptă încă rezolvarea. Dar drumul parcurs a fost același: lungul drum al afirmării în istorie a romanității românești. XIV. Nu este semnificativ faptul că dinamica acestor idei identitare național-istorice s-a declanșat într-un mediu multicultural favorabil, prin contacte ideologice austro-ungaro-transilvănene care au reunit pe toți cei care militau pentru autonomia propriei alterități? în termeni sociolingvistici, fidelitatea
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
la sud de Dunăre, au fost beneficiari târzii ai acestei întrepătrunderi multiculturale prin care au fost salvați de izolare și (re)introduși în istoria Europei. Bibliografie Adolf Armbruster, La romanité des Roumains. Histoire d'une idée, București 1977. Stelian Brezianu, Romanitatea orientală și Evul Mediu, București 1999. Th. Capidan, Românii nomazi, în �Dacoromania" IV, 1923-1924 Th. Capidan, Aromânii, București 1932. Matilda Caragiu Marioțeanu, Dicționar aromân (Macedo-Vlah), DIARO, A-D, București 1997. Alexandru Niculescu, Language Loyalty - Culture Loyalty, în �Revue Roumaine de
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
cu unele detalieri și modificări retorico-stilistice, o versiune latinească din 1827. Pentru a combate răstălmăcirile cu substrat politic ale adversarului Sava Tököly, care susținea originea slavă a românilor, pledează cu argumente logice și temeinice informații istorice, etnografice și filologice, în favoarea romanității (pure, consideră el) și a continuității poporului român. Lucrările lui istoriografice, ce se inspiră din programul iluminist de instruire și culturalizare a poporului, depășesc momentul Școlii Ardelene prin orientarea militantă în activarea conștiinței naționale. Biografiile dedicate unor personalități ale Evului
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
pentru începutul românilor în Dachia (1812) și Procanonul (alcătuit în 1783, editat în 1894) de Petru Maior, De originibus populorum Transilvaniae... și Fundamenta grammatices linguae romanicae... de Ion Budai-Deleanu. Liant al tuturor scrierilor istorice și lingvistice ale reprezentanților Ș.A., ideea romanității neamului și a latinității limbii e susținută cu accente individuale ce nuanțează opiniile, diferențiindu-le între ele. Toți ardelenii atribuie poporului român origine pur romană, afirmând că dacii au fost fie exterminați, fie împinși spre nord; toți derivă lexicul românesc
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
mai sărăcite de miraculos. Datinile și credințele sunt, de asemenea, reminiscențe ale aceluiași fond mitologic. Analiza poeziei populare îl determină să constate varietatea acesteia și strânsa ei legătură cu viața. Activitatea lui S. în domeniul focloristicii țintește concomitent să argumenteze romanitatea poporului român și drepturile sale naționale. SCRIERI: Apologie. Discusiuni filologice și istorice maghiare privitoare la români, Cluj, 1879; Renașterea limbei românești în vorbire și scriere, I-III, Cluj-Gherla, 1879-1885; Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 185; Autobiografie, TR, 1897, 8, 9
SILASI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289668_a_290997]
-
istorică pe o temă română, cu acțiunea în vremea împăratului Aurelian, și „românul țărănesc” Tatăl și fiul (1995). Scris în maniera unei narațiuni în epistole, Chemarea țărmului... este o meditație - ale cărei teme sunt iubirea, puterea, prietenia, dar și destinul romanității, în speță, al celei răsăritene - pusă pe seama scepticului arhitect român Iulius Sextus Valens, epicureul autor al scrisorilor către prietenul Aetius, funcționar român în Dacia. Volumul de versuri Dealul Melcilor - Snail’s Hill (1998), editat în versiune română și engleză, e
TOPOLOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
pentru întregirea unității naționale, iar după 1940 împotriva Dictatului de la Viena. Preocupările T. nu s-au limitat, chiar în anii când publicația s-a aflat sub conducerea lui G. Barițiu, numai la istorie. Tot ceea ce putea servi ca argument al romanității și drepturilor românilor interesa: datinile, limba, folclorul. Este importantă contribuția revistei în domeniul cunoașterii și valorificării patrimoniului popular, considerat „un bun criteriu al vieții noastre naționale”. Poporul român în poezia sa, studiul lui Iosif Vulcan din 1869 descria folclorul ca
TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
lui livrești cu stoicismul și mai ales cu neoaristotelismul renascentist, pe care îl susține cu analize nuanțate ale textelor cantemirene. Cultul civilizației antice greco-romane - observă V. - se leagă la Cantemir de problema originii latine a românilor și de cea a romanității limbii, problemă nodală în întregul umanism românesc. Un merit aparte al lucrării este examinarea încercării programatice a lui Cantemir de a alcătui o terminologie științifică autohtonă prin calc semantic după limba latină și prin introducerea unor neologisme în domeniul filosofiei
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]