280 matches
-
N. Drăganu). Nu lipsește opinia celor ce susțin teoria imigraționistă. Astfel, Al. Philippide, în Originea românilor, vol. I-II, Iași, 1923-1928, considera că poporul român s-a format în Moesia Superioară și cea Inferioară, Dacia Traiană și Panonia Inferior. Populația romanizată a fost strămutată în dreapta (sudul) Dunării, iar câtă a rămas pe loc, ori s-a contopit cu năvălitorii, ori s-a păstrat până la venirea românilor de peste Dunăre, iar românismul s-a dezvoltat numai în Peninsula Balcanică. El susținea că românii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în munți. În ceea ce privește populația romanizată de la Dunărea de Jos și din sudul ei, aceasta a fost distrusă complet de invaziile germanice din secolul al IV-lea. Mai târziu, în secolele următoare (V-IX), nu a existat nici un fel de populație romanizată, nici în nordul, nici în sudul Dunării, regiuni ocupate de barbari. Strămoșii românilor au trăit ca păstori, în munții inaccesibili din Carpați și Macedonia. Un alt istoric bulgar, St. Romanski, într-o revistă din 1925, afirma: "cu nici o dovadă serioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
revistă din 1925, afirma: "cu nici o dovadă serioasă nu se mai poate susține părerea că românii de astăzi, din ținuturile Daciei de altădată, despre prezența cărora istoria nu pomenește nimic până în secolul al XIII-lea, sunt urmașii coloniștilor și dacilor romanizați".7 În 1937, la Paris, a apărut lucrarea lui Ferdinand Lot, Les invasions barbares et le peuplement de l Europe, ce cuprindea și o secțiune intitulată " O enigmă și un miracol istoric: poporul român". Cele două capitole (ale secțiunii) sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceste argumente par să încline balanța în favoarea ipotezei susținerii formării poporului român în sudul Dunării, într-un mediu slav balcanic. El considera că acest mediu pare, în plus, să fi fost mai propice latinizării (romanizării) decât Dacia nord-dunăreană, imperfect (incomplet) romanizată, între 106-275, și, fără îndoială, golită de populație după năvălirile barbare din secolul al III-lea. Însăși unitatea limbii române, care se remarcă până și în dialectele îndepărtate, ca cel macedo-român din sud, nu se poate explica decât printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dramatică, fundamentală în istoria noastră, A. D. Xenopol consideră că nu i se pare întemeiată susținerea că cetățenii romani care nu erau atât de atașați de noua provincie s-ar fi desprins mai ușor, în timp ce ar fi rămas aici numai dacii romanizați, autohtoni vechi ai acestei țări, deprinși cu nevoile, care ar fi vrut mai bine să sufere neajunsurile pe pământul lor decât să caute liniștea "desțărându-se". El spune textual: "Nouă ni se pare că nu naționalitatea locuitorilor Daciei a hotărât care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după 602), "cu o forță de neînvins", părea că va mătura totul și va șterge orice urmă de romanitate de o parte și de alta a Dunării. Cu toate acestea, în epoca când o "cezură" părea inevitabilă, elemente romanice sau romanizate au continuat să traverseze Dunărea și să se amestece cu noii năvălitori barbari (slavi). După Menandru, în 578, slavii din Muntenia capturaseră numeroși prizonieri romani, în cursul expedițiilor lor în sudul Dunării. În secoul al VII-lea, pe vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
condițiile în care, în secolul al VI-lea, aceștia o ocupau aproape în întregime. Mai mult, elementele slave rămase în nordul Dunării, după 602, erau asimilate de populația autohtonă, romanică. Această afirmație este cu atât mai verosimilă, cu cât populația romanizată, rămasă în Dacia, primea aproape continuu întăriri, fie prin captivii luați de slavi și avari, fie prin emigrația populației romanice din sudul Dunării împinsă spre nord, în urma stabilirii slavilor. Istoricul Radu Rosetti afirma, simplificând, că poporul român s-a format
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavi și avari, fie prin emigrația populației romanice din sudul Dunării împinsă spre nord, în urma stabilirii slavilor. Istoricul Radu Rosetti afirma, simplificând, că poporul român s-a format prin amestecul dintre slavii care ocupau regiunile dunărene și prizonierii aparținînd populației romanizate, aduși de ei din sudul Dunării. De fapt, susține Brătianu, este vorba despre trei straturi etnice succesive: 1. coloniștii romani rămași în Dacia, după retragerea din 275, al căror număr este imposibil de precizat 2. prizonierii aduși de dincolo (sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pătrunderii masive slave a fost asimilată treptat (slavizată). Numai elementele romanice din regiunile de deal și de munte (Munții Haemus, Pind) și-au conservat neamul. Păstorii români (vlahi) din Macedonia și Bulgaria, nordul Greciei și Albania sunt urmașii păstorilor traci romanizați . Păstorii români din Carpați și Haemus nu sunt nomazi, iar transhumanța lor presupune legarea de așezări omenești stabile-satele se află la câmpie iar vara urcă turmele la munte. Dar la sud de Haemus, în Pind, Rodopi și Gramos, satele se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
civilizația și cultura romană, ceea ce a înlesnit încadrarea acestor populații în civilizația provincială romană. În Moldova nord-estică, ca și în Dacia nord-vestică (Crișana și Maramureș), romanizarea elementelor autohtone a continuat și după retragerea aureliană din 275, prin legăturile cu dacii romanizați. În legătură cu romanizarea, Roesler susținea că, în Dacia, "pe un teritoriu slab populat, înconjurat de o populație răuvoitoare (ostilă), dacii liberi, s-a format o țară (provincie) pur colonială, în care romanitatea n-a avut rădăcini adânci, pentru că nu se sprijinea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Dacia, iar M. Macrea, în Viața în Dacia romană, afirmă: "Succesul deplin al romanizării, în Dacia, în timpul relativ scurt, de abia 165 de ani, este, în primul rând, o consecință a colonizării masive de la început a provinciei cu elemente romanizate aduse din tot Imperiul, acțiune conștient continuată și sprijinită de împărații următori" (p. 28). În sfârșit, I. Horațiu Crișan, într-un studiu (în "Ziridava", VIII, 1977) arată că romanizarea a durat șase secole și asimilarea limbii latine a avut loc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provincie, practic, a avut loc un proces de reocupare a Daciei romane, vatra autohtonilor, de către dacii din nord-vestul țării și carpii din Moldova. Valuri de daci liberi s-au așezat în regiunile rurale ale Daciei, unde au întâlnit pe dacii romanizați, în rândurile cărora s-au integrat. Se poate spune că tocmai populația rurală din Dacia post-aureliană, alcătuită din daco-romani și întărită prin pătrunderea dacilor liberi, trăind în anonimat în umbra valurilor de migratori, este cea care a salvat romanitatea carpato-dunăreană
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe G. Weigand și Kr. Sandfeld, cuprinde limbile bulgară, albaneză, neogreacă și română, mai puțin sârbo-croata. Weigand considera albaneza, româna și bulgara ca trei ipostaze ale aceleiași limbi "balcanice", albanezii fiind traci care vorbesc (păstrează) limba veche, românii fiind traci romanizați, iar bulgarii traci slavizați. Însă, deși limbile balcanice prezintă concordanțe, acestea nu merg până la identitate completă. În același timp, este incontestabil că un număr relativ ridicat de cuvinte, mai ales în albaneză și română, provin din idiomurile populațiilor preromane și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reduceri, acel "sermo rusticus" provincial.55 După toate cele arătate, putem încerca unele concluzii. Un document despre "nașterea poporului român" nu avemla fel nu există vreo atestare despre locul și timpul când s-a închegat limba română. În ceea ce privește locul, teritoriul romanizat, unde se vorbea latina populară, acesta cuprindea Moesia Superior, Moesia Inferior, Tracia nord-vestică și Dacia. În regiunile moeso-geto-dace a fost localizată "patria" de naștere, leagănul limbii române, împreună cu poporul român, a limbii primare, protosau străromâne, premergătoare despărțirii celor patru dialecte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din latină, iar structura lor continuă structura acesteia. Acad. Al. Rosetti, în Istoria limbii române, a dat definiția genealogică a limbii noastre: "Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt, în partea răsăriteană a Imperiului roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii până în zilele noastre". Ca și alte limbi romanice, româna continuă structura latinei, dar cu multe schimbări. În structura unei limbi, gramatica este partea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limba română nu s-a format după contactul cu lumea slavă-latina populară s-a transformat în limba română, înainte de începutul secolului al VII-lea (602). Exemplu (dovada): "torna, torna fratre" cel mai vechi text (cele mai vechi cuvinte) românesc-limba populației romanizate, limba ausonică, limba latină populară! Prin urmare, limba română a apărut ca un idiom diferit de latina din care provenea, în secolele V-VIII, în momentul în care noul popor de la Dunăre (cel român deja) se distingea de alte popoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în ținuturile de la Dunăre și Carpați, timp de câteva secole, slavii instalați aici au fost asimilați (romanizați) în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești. Pentru ca acest proces etnic să fi fost posibil, trebuie ca daco-romanii să fi alcătuit o majoritate categorică, în toate regiunile, care ar fi putut absorbi minoritatea slavă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
goților stabiliți în Transilvania, în secolul al IV-lea. Istoriografia ungară insistă asupra importanței creștinării goților, anterioară primei jumătăți a secolului al IV-lea. Sînt avansate argumentele lingvistice pentru a alimenta teza care face din Dacia o provincie foarte puțin romanizată. Numărul scăzut al populației, urbanizare redusă, indigeni străini în întregime de civilizația urbană aceste afirmații sînt discutabile. Limbile vorbite în Dacia de către populații disparate sînt diverse: se găsesc aici inscripții în limba siriană și se folosește pe larg greaca. Migratorii
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
confirmată de cercetările Ligiei Bîrzu, publicate în 1980 la București Continuitatea creației materiale și spirituale a poporului român pe teritoriul vechii Dacii. Autoarea reia informațiile în legătură cu descoperirea cimitirului Brăteiu și dezvoltă o teză care asociază creștinismul cu persistența unei populații romanizate. Ligia Bîrzu face trimiteri la mormintele princiare de la Apahida, lîngă Cluj, unde au fost descoperite simbolurile creștine. Reluînd săpăturile întreprinse în deceniul patru, istoriografia română a pus accentul încă de la începutul deceniului șapte pe inscripția creștină de la Biertan, localitate din
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
și etnogeneza moldovenească erau fundamentale. Manualul plasa momentul formării națiunii moldovenești în secolul al XIX-lea, în faza istorică a „națiunii burgheze”, și pornea de la presupunerea că limba moldovenească este o limbă slavă sau romano-slavică. Se presupunea că valahii - geto-daci romanizați, s-au contopit cu populația slavă indigenă. Unirea valahilor cu slavii de sud a dus la etnogeneza românească, iar unirea cu slavii de răsărit a produs etnogeneza moldovenească. Influența slavă asupra națiunii moldovenești era fundamentală. Toți fruntașii politici și toți
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
cel puțin ca cercetător al istoriei. Dar concluziile domnului Vasile Vieru se deduc de la sine: moldovenii sunt urmașii geților, românii care nu există, mai exact ardelenii sunt urmașii dacilor cuceriți de romani, mai neclară rămâne situația valahilor: sunt ei daci romanizați care au părăsit spațiul intracarpatic, sunt o ramură a moldovenilor? Oricum, socoteala nu se potrivește: din două popoare - dac și get - au rezultat mai multe, mai exact un număr de trei, evident și de apartenențe rasiale diferite. În nici un caz
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
istorice (Tyras) până la Burebista) (...). Tema 5.1. Daco-romanii și coloniștii secui și sași, cu care reciproc s-au ungurizat și germanizat (...); Tema 5.3. (...) În secolul VIII, slavii se așează cu traiul sedentar în Moldova, pe lângă așezările populației băștinașe, geto-romanii (romanizați numai prin limba romană vulgară), care îi asimilează în ritm rapid pe slavi, dând naștere unui nou etnonim - VOLOHII, strămoșii direcți ai protomoldovenilor. De aceea, cei ce alcătuiesc populația băștinașă dintre Nistru, munții Carpați, râul Milcov și Marea Neagră se numesc
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
interpretat de Amza Pellea, este simbolul curajului și demnității dacilor în fața colosului roman. El va apărea episodic și în următorul film al epopeii cinematografice naționale Columna (1968), în regia lui Mircea Drăgan, a cărui acțiune este situată în perioada Daciei romanizate, nu întâmplător, scopul propagandistic fiind contracararea teoriilor rösleriene privind „vidul valah”, formarea poporului român în sudul Dunării, teorii agreate de către sovietici. Este de neînțeles trecerea prin probe a peste 120 de actori pentru rolul lui Mihai Viteazul, de vreme ce alegerea a
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Budai-Deleanu, care chiar dacă le acordă dacilor șansa supraviețuirii etnice ulterior războiului cu Traian, nu au nici cea mai neînsemnată contribuție la alterarea fondului roman. De altfel, polemizând cu teoriile istoricilor Schöler, Eder și Potocki, care au susținut că populația dacică romanizată constituie bazinul genetic al poporului român (elementul genetic dacic conjugat cu elementul cultural roman), Budai-Deleanu respinge până și ideea mai moderată a lui Stritter care susținea altoirea unor elemente ale diverselor popoare care au sălășluit succesiv în Dacia pe trunchiul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin Daci [...] Peste această primă pătură a venit elementul romanic, reprezentat prin coloniști, armată și administrație - care [...] a dat naștere Daco-Romanilor. [...] Năvălind Slavii, [...] procesul de formație al poporului românesc s-a accentuat, desăvârșindu-se prin absorbirea elementelor slavone de către cele romanizate. A ieșit acuma un popor nou - care nu mai era nici Daco-Roman, nici Slavon - ci poporul românesc" (Patrașcanu, 1937, p. 48). Situabilă în cadrul paradigmei substrat-strat-adstrat, concepția lui Patrașcanu exprimă teoria bi-stadială a etnogeniei românești, potrivit căreia poporul este rezultatul a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]