462 matches
-
eminescian, VR, 1991, 1; Maria-Cornelia Oros, Omagiu și deconstructivism, RL, 1992, 13; Alina Creangă, Trădarea cuvintelor, ECH, 1996, 10-12; Mariana Criș, Actualitatea discursului critic, „Azi - Supliment literar”, 1997, 10; Borbély, Xenograme, 128-129; Mircea Anghelescu, Procesul Caracostea, RL, 2000, 31; Alexandru Ruja, Un destin perdant, O, 2000, 11; Petraș, Panorama, 141-144; Al. Cistelecan, Poezia patriotică, un concept acordeon, VTRA, 2002, 3-4; Ioana Pârvulescu, Fluturele regal, RL, 2002, 27; Paul Cernat, Totuși, poezia patriotică, OC, 2002, 100; Mihaela Ursa, A patra evanghelie a
BOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
32-36; Constantin, Complicitatea, 138-143; Florin Mihăilescu, Ideograme de poet, ST, 1994, 4-5; Victoria Dimitriu, Cezar Baltag, „Chemarea numelui”, JL, 1995, 21-24; Alex. Ștefănescu, Zăngănit de idei, RL, 1995, 34; Dan Cristea, Melancoliile tăcerii și ale cuvântului, LCF, 1996, 8; Alexandru Ruja, Jurnal de cărți, O, 1997, 1, 5; Cornel Ungureanu, Ochii tăcerii, O, 1997, 6; Pop, Pagini, 84-88; Dicț. analitic, I, 294-296, III, 198-201; Cistelecan, Top ten, 24-26; Mircea A. Diaconu, Cezar Baltag, Brașov, 2000; Dicț. esențial, 53-55; Grigurcu, Poezie, I
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
Poezia după Auschwitz, București, 1998; Omul probabil, pref. Daniel Cristea-Enache, București, 2000. Repere bibliografice: Cezar Ivănescu, Numele poetului, LCF, 1982, 29; Alexandru Piru, Poeți în regie proprie, SLAST, 1989, 22; Radu Sorescu, Vasile Bardan, „Gravitația tăcerii”, CNT, 1989, 24; Alexandru Ruja, „Gravitația tăcerii”, LCF, 1989, 32; Octavian Soviany, Echilibru fragil, CNT, 1995, 14; Dinu Pătulea, Patru poeți, CC, 1995, 8-9; Daniel Cristea-Enache, Poezia masculină, CC, 1997, 8-10; Daniel Cristea-Enache, O pasiune pură, ALA, 1999, 455. D.C.-E.
BARDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285638_a_286967]
-
150-155; Gino Lupi, Novecento letterario romeno, Milano, 1965-1966, 175-176; Manolescu, Metamorfozele, 118-121; Micu, „Gândirea”, 623-628; Constantin Eretescu, De vorbă cu Ștefan Baciu. „Poezia în libertate”, RL, 1990, 18; Nicolae Manolescu, Fișă pentru o biografie poetică, RL, 1990, 24, 25; Alexandru Ruja, Poezia lui Ștefan Baciu, JL, 1990, 27; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 76-80; Negoițescu, Ist. lit., I, 339-340; I. Cremer, Ștefan Baciu poet suprarealist, L, 1991, 10; Const. Ciopraga, Memoriile „...septuagenarului tânăr”, CRC, 1991, 32; Aurel Rău, Ștefan Baciu, fără distanțe
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
frunte și deasupra buzei de sus, transpirația izbutise să răzbească prin fardul păstos. Strângea sub brațul stâng o poșetă neagră de lac. O ținea de parc-ar fi fost o păpușă preferată, iar ea, o nefericită copiliță rătăcită, pudrată și rujată în mod experimental. — Și aici n-o să găsim un taxi, orice-am face, s-a exprimat, cu pesimism, locotenentul. Nici ținuta lui nu arăta mai brează. Capela de „pilot avântat“ părea crunt de nepotrivită pe chipul lui palid, umed, profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie de fetru, stând În cerdac, cu ochii ațintiți În gol, babulea Tatiana, Înveșmântată În cele douăsprezece fuste ale ei, zăcând pomădată și rujată În celebra sa cutie de violoncel, cu mâinile Încleștate pe mătănii, bătrânul Darmedont, cu barba colilie revărsată peste piept; apoi chipuri de prieteni, de vecini și nenumărate rubedenii ce se perindaseră cândva prin casa lor. O simțea și acum trebăluind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu picioarele umflate, roșii, cu șosete trei sferturi. Îmbrăcată țipător, cu rochii pline de volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce. Venea, de obicei, la „Spicul“, unde, rezemată de perete, în dreptul câte unei măsuțe cu picior, aștepta să i se ofere câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la jumătatea feței. Urechile-i Înțepeniră În aer, apoi Începură să se deplaseze de la locul lor. Satanovski clipi din ochi. Bikinski Își făcu, muțește, cu limba, pe cerul gurii, semnul crucii. Femeia izbucni din nou În râs, Înmuindu-și buzele rujate strident În spuma ce se prelingea fără voia ei din halbă. Noimann nu mai știa exact cum Începuse „spectacolul” iluzionist. Ținea minte doar că la un moment dat, pocnind din nou din cele două degete, inginerul Edward, Îmbrăcat acum Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întredeschise gura, cerșind din ochi câteva picături de coniac. Noimann Îi Întinse sticla Întreagă. „Ce semnificație au, totuși, pentru dumneavoastră cuvintele deasupra și dedesubt?” Întrebă penitentul, Încercând să intre În grațiile cinicului și desprinzându-și cu un pocnet sec buzele rujate de pe sticla goală. „Când e vorba de femeie”, zise cinicul, desfăcând o nouă sticlă, „astfel de noțiuni nici nu există. Jos, sus, dreapta, stânga, acolo-i totul haos...” „Desigur”, zise, frecându-și fața de un scaun, penitentul, „un haos cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ca de obicei, este înconjurat de chipuri dornice să afle mai mult, îmbrățișat de fiica sa, care dorește să-i prezinte un prieten. Individul e un tip destul de prezentabil, sau cel puțin nu pare a fi evreu, nici nu se rujează ca acei indivizi total nepotrivițI, pe care Astarte îi tot aduce după ea. — Tată, izbucnește ea. Acesta este Jonathan Bridgeman, teribil de interesat de munca ta. — Chiar sunt? se întreabă tânărul care, ca majoritatea celor care gravitează în jurul fiicei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca pe brioșe. Este evident că se consideră un mare scriitor. Star nu acordă atenție discursului lui Selwyn, sorbindu-și băutura și scanând distrată invitații. Lui Jonathan i se pare mai frumoasă ca niciodată. Este pudrată, buzele și le-a rujat în formă de inimioară, iar rochia fără spate, cu imprimeu tigrat contrastează izbitor cu aerul ei de trandafir englezesc. Efectul este incitant, arată ca o virgină amenințată de animale sălbatice. După o vreme, se depărtează de discuția literară și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tot... pe Podul Vechiu, în Mahalaoa Potcovarilor și lângă biserica Bărboiu”. “Mahalaoa Potcovarilor” o găsim pomenită și în zapisul din 24 aprilie 1686 (7194), în care citim: “Adecă eu, Floare armeanca... cu feciorul meu... Ivan, și cu fata mea, cu Ruja,... am vândut... un loc de casă” care “iaste între casa lui Mustafa potcovariul domnescu... și margene Podului Vechiu, în Potcovărie”. --Cred că ai băgat de seamă, că umblând pe Podul Vechi, am dat peste Arcărie, aflată în poarta celei de
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
vorba și o pornește înainte. Îl urmez îndeaproape. După câțiva pași, se oprește în fața unei case: Casa asta a fost a Rujei... La auzul acestui nume, mi-am adus aminte ce scria ea în zapisul din 7 iunie 1665: „Eu, Ruja, femeia lui Bogdan armanu de târgu de Iași, și cu a mii feciori, cu Ivan și cu Maxim, scriem și mărturisim cu acestu adevirit zapis al nostru cum noi,...am vândut a noastră dereaptă ocină și moșie, o casă di
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ce ochi avea, culoarea irisului era imperceptibilă din pricina tonei de dermatograf cu care fusese machiată. ― Ai emoții? mă Întrebă. ― Da, am răspuns cu voce slabă. Tu nu? ― Nu prea, spuse ea, aruncându-și guma de mestecat și Începând să se rujeze pentru a zecea oară. Apar pe scenă doar vreo jumătate de minut. Am Înghițit În sec. Într-adevăr, eu eram personajul principal aici. Eu și nimeni altcineva. Dar oare puteam să fiu? ― Hei, Îmi spuse unul dintre băieți, nu mai
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
alb la vedere. Gura croită pe zâmbet nu i se-nchide bine peste dinții cu strungăreață. Avea obiceiul cumva nenatural să-și muște tot timpul buzele cu dinții din față, ceea ce le făcea să arate stacojii de parcă ar fi fost rujate. Părul șaten-închis îl purta semilung, cu cărare pe mijloc din care-i scăpau șuvițe pe fața cu tenul, firește, oacheș. Mi-a simțit mișcarea din omoplatul pe care-și odihnește capul și imediat și-a dat ochii peste cap: V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cel mare mișca inimile. Simte greutatea genelor ei false. S-a dat cu un strat generos de cremă și pudră. În oglindă, ea repetă scena. Cu bărbia ridicată, își ia o expresie distantă. Răsuflarea morții îi lovește obrajii pe când își rujează buzele pentru ultima oară. După aceea, ia o pătură albă și acoperă oglinda cu ea. Se oprește în fața șifonierului. Trage un sertar și scoate un vas de ceramică albastru-indigo, care e acoperit cu hârtie cerată maro. În jurul marginii e legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de un roz-spălăcit pe deasupra. Atmosfera era nașpa. S-a deschis ușa și a intrat Sabina. Pijamale cu floricele, halat roz-spălăcit, scămoșat. S-a bucurat că mă vede, vibra toată. Era slabă, cu privirea ușor derutată. În cinstea sosirii mele se rujase, își dăduse și cu rimel. Era drăguță, dar cu ceva patetic în felul de a se purta în lume. Aveai senzația că un tribunal de pe alt tărâm o condamnase pentru veșnicie. M-a sărutat cu o patimă timidă, apoi m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
care dădeau feței masculine tristețea insuportabilă a arlechinilor. Își fardă pleoapele cu acel roz deschis abia o părere, și își rimelă pentru contrast genele, din fericire neobișnuit de lungi pentru un bărbat. Se privi în oglindă. Nu era rău. Își rujă buzele, destul de pale și ele, mânuind tubulețul Dior cu dexteritate, și apoi își frecă buzele una de alta până ce rujul, pasta aceea parfumată și cu gust ușor spirtos, se întinse uniform, încercase să corecteze cu ocazia asta expresia amară a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ofilit între degete pale, cu ochi azurii, depărtați, cu sânii sferici și tremurători, cu palmele fără linii, cu norocul pierdut, cu viața sfârșită. Balena vedea și simțea totul, poveștile erau drogul ei zilnic. O privea pe prietena ei cum se rujează, cum își face pleoapele, cum își dă, într-un colț de oglindă, cu o pulbere roză peste obraji. Puia era tot ce-ar fi vrut ea să fie vreodată. O iubea cu încetineală și devotament, ca pe o mamă, ba
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dincolo de gardul maro. Anii trec peste vecina Reli fără să o atingă, uite-o și-acum, tot blondă oxigenată. Tot cu fața albă, cu cele trei riduri din colțul ochilor, lucind de alifie, cu sprâncenele îngrijit pensate și gura veștedă, rujată în formă de inimioară, și moațele ascunse cochet sub basmaua legată sus în două colțuri. Și ochii mereu triști. Are ochii triști vecina Reli pentru că s-a despărțit de Mișu Negulescu și el s-a însurat cu Moapsa, și curțile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
printre ani, ca o nevăzută otravă. Otravă, care, când le făcea clipele dulci, când amare, când - vesele, când -încărcate de tristețe. El, Cap Alb, se tot întreba: de ce? Oare, de ce, toate astea, ca trase la indigo, ca ceva din afara lumii? Ruja nu-și punea, nici măcar odată, vreun pic de întrebare. Decidea. Își făcea cunoscută decizia, după care, nu mai era nici un pic de cale de întoarcere. Așa trebuia să rămână și așa rămânea: cum decisese ea. De pildă, să ne întoarcem
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
știe cum,în discuțiile flecurărești, care aveau loc, mai bine zis, niște schimburi de replici, între puținele persoane ce se aflau în grup, a venit vorba despre copii. Da. Cineva a pronunțat cuvântul copii. La care, ca lovită de dambla, Ruja a explodat. Copii? Cum, copii?! N-am zis, odată, că, de copii, nu vreau să aud? Ai zis, da. Și nu ne-am înțeles, că, așa o să rămână, pentru totdeauna? Copii, nu! Nici în gând, nici în fapt, nici, măcar
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Bine. N-o să mai zică. Acum, gata, termină de făcut pasul acela peste prag, că, uite,încurcăm circulația celor care vor să intre, ori să iasă. Momentul tensionat a intrat în istorie. S-a repetat, cu extensie,în timpul logodnei. Atunci, Ruja, și-a și explicat,într-o măsură, atitudinea. Între vârsta de cincisprezece și douăzeci de ani, mi-am făcut de cap, după cum mi-a tunat, mie,în orice moment. După douăzeci, mi-am pus în gând să mă mărit, și
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
stabiliment de copii. Normali, însă, abandonați, de părinți nepărinți! De-atunci, și unul și altul, își trăiesc viața pe care și-au ales-o; cu durere și-o trăiesc, cu inexprimabilă, prin cuvinte, durere! Ce crudă poate fi durerea aceasta! Ruja, părelnic, și-o mai spală, cum ar spăla ploaia de vară, iarba pământului, cu droiara de copii a marelui cămin de abandonați. Pe când, el, se usucă și se tot usucă, așa cum s-ar usca un arbore, din care,încet încet
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Într-o zi l-a pus pe Julius să se Încaiere cu im elev mai mare și, cînd a văzut că Julius era mai tare, i-a dat brînci și l-a drăcuit. Totul Îi ieșea pe dos și Ma-ruja Îl respingea În fiecare seară. Singurul lucru bun era că nu se mai gîndea la Peggy, dar poate că era mai bine cînd se gîndea la Peggy. Și pe urmă, cine-a zis că nu se mai gîndea la Peggy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]