1,226 matches
-
Zice documentul: „...să se tie că i-am vândut acesată moșie ce am avut și eu cumpărătură de la Petru și femeia lui, Mălina, și de la Anton de la Fruntești și popa Simion de acolo și de la Obreja de la Godinești, moșie anume Sălașele ... Am vândut-o dumisale, având dumnealui și altă moșie alături, anume Hilipeni.” Ne putem întreba: a cui era moșia Filipeni la sfârșitul secolului al XVII-lea? Anghelușa zice că dă danie satul Filipeni lui Manolache Ruset și soției sale, satul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
despre robii țigani care puteau fi dăruiți, vânduți, despărțiți și care se conduceau după dreptul robilor. Când un rob era eliberat (tătari prinși în războaie), intra sub incidența și protecția dreptului românesc. Mănăstirile au beneficiat de danii domnești constând în sălașe de țigani și tătari robi, care îndeplineau cele mai diferite munci, în special cele legate de meșteșugul fierului. Nu avem documente explicite care să vorbească despre robii țigani de pe moșia Filipeni a boierilor Rosetti, dar acești robi au existat cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
tătari robi, care îndeplineau cele mai diferite munci, în special cele legate de meșteșugul fierului. Nu avem documente explicite care să vorbească despre robii țigani de pe moșia Filipeni a boierilor Rosetti, dar acești robi au existat cu siguranță în Runc, Sălașele, în Dobreana și în Valea Boțului. De asemenea, despre împărțirea robilor igani între moștenitorii familiei Rosetti, stă mărturie un izvod de moștenire și departajare a bunurilor în care sunt menționați și robii considerați „de moșie”. începând cu a doua jumătate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
p.336. 16 Radu Rosetti, op.cit., p.337. 17 Alexandru I. Gonța, op. cit., p.69 - Studiul „Cercetări cu privire la robia iganilor din Moldova în veacurile XIV-XVI”, p.89-114 arată că în secolul al XVIlea mănăstirile și episcopiile din Moldova stăpâneau 336 sălașe de țigani cu 2.016 suflete, iar boierii (58 dintre ei) stăpâneau 696 sălașe de țigani. Numai Ștefan cel Mare a adus din țara Românească, după campania din 1471, 17.000 de sălașe de igani robi. Precizăm că, în timp, robii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
69 - Studiul „Cercetări cu privire la robia iganilor din Moldova în veacurile XIV-XVI”, p.89-114 arată că în secolul al XVIlea mănăstirile și episcopiile din Moldova stăpâneau 336 sălașe de țigani cu 2.016 suflete, iar boierii (58 dintre ei) stăpâneau 696 sălașe de țigani. Numai Ștefan cel Mare a adus din țara Românească, după campania din 1471, 17.000 de sălașe de igani robi. Precizăm că, în timp, robii țigani s-au amestecat cu robii tătari (8% din total), documente vorbind numai de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
XVIlea mănăstirile și episcopiile din Moldova stăpâneau 336 sălașe de țigani cu 2.016 suflete, iar boierii (58 dintre ei) stăpâneau 696 sălașe de țigani. Numai Ștefan cel Mare a adus din țara Românească, după campania din 1471, 17.000 de sălașe de igani robi. Precizăm că, în timp, robii țigani s-au amestecat cu robii tătari (8% din total), documente vorbind numai de robii țigani. 18 Theodor Codrescu, Uricarul, Vol. IX, Iași, 1889, p.273 „..O împărțeală pe dou coale cusute
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
iazuri pentru a purta o moară. Documentul din 1 septembrie 1616, de la Radu Vodă arată că Petrea și faemeia lui Mălina au cumpărat de la Pavăl și Tiron din Filipeni dreapt ocină și moșie (vecină) cu hotarul Fruntești „unde se numește Sălașele cu un vad de moară”. Un alt document din 18 aprilie 1648, de la Vasile Lupu, domnul Moldovei, arată că Arseni, fiul Cârstinei Î din Filipeni, a vândut popei Andronicî din câmp și din pădure și din vatră de sat și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
puțin 300 de credincioși, socotindu-se câte 150 credincioși la un preot. în alte două documente, din 5 iulie 1689 și din 15 august 1696 întâlnim pe popa Simion, în legătură cu vânzarea părților de moșie din Bucovina Runcului și a moșiei Sălașele dintre Fruntești și Filipeni. Timp de un secol și jumătate nu mai 228 apar în documentele de epocă alți slujitori ai bisericii din Fruntești. Abia în 1845 un Ianacache, fiul diaconului Toma, vinde lui Grigore Rosetti 3 stânjeni din moșia
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
1665 pe Vârlan din Filipeni care zice că „am scrisă și am iscălit să se știe”, apoi, un document fără dată este scrisă de Ștefan din Mărăști și la 1696, un Machidon Gherghi, căpitan, scrie zapisul de vânzare a moșiei Sălașele, pe care-l iscălește și pune și pecetea. Cum se învața carte prin secolele al XVII-lea și al XVIII-lea prin satele răzeșilor din Moldova? Instrucția se făcea pe lângă o mănăstire , cel mai probabil la Răchitoasa din același ținut
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Banca „Dunavățul”, Obștea „Dornenii”, Moară cu aburi, Banca „Fruntești”, Moară pe benzină, Bancă populară, Obștea „Sfântul Nicolae”. De asemenea, la însemnări administrative se arată că este: Primărie, Biserici, Școli, Post de jandarmi și post telefonic. Mai sunt înregistrate cârciumile și sălașe de țigani. Recensământul din 1912 înregistrează creșterea teritorială și demografică a comunei Filipeni prin arondarea satelor Balaia, Brad și Mărăști care, până atunci, fusese comună aparte sau făcuseră comună cu Gloduri (Izvorul Berheciului) sau cu Obârșia. Rezultatele înregistrate în 1912
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai mult Îi plăceau intrigile cu crime și alcovuri. Casa roșie relata viața chinuită a unui individ misterios care spărgea magazine de jucării și muzee pentru a fura păpuși și marionete, cărora ulterior le scotea ochii, și le ducea În sălașul lui, o fantomatică seră abandonată de pe malurile Senei. Într-o noapte, cînd dădea buzna Într-o clădire somptuoasă de pe bulevardul Foix pentru a decima colecția privată de păpuși a unui magnat Îmbogățit prin tertipuri tulburi pe vremea revoluției industriale, fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poliție, mi-ați arătat o legitimație care vă acreditează drept comisar, dar, din câte credeam eu că știu până azi, poliția s-a retras din capitală de câteva săptămâni, lăsându-se în ghearele violenței și ale crimei care își fac sălaș peste tot, ar trebui să înțeleg că prezența dumneavoastră înseamnă că poliția noastră a revenit la căminul ei, Nu, doamnă dragă, nu ne-am întors la căminul nostru, ca să folosesc expresia dumneavoastră, ne aflăm în continuare de cealaltă parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Tufișurile se întindeau peste tot și ai fi zis că foarte curând pădurea din epoca primitivă o să reintre în stăpânirea acestei fâșii de pământ care-i fusese smulsă cu atâta și atâta trudă. Aveai senzația că aici va fi un sălaș al durerii. În timp ce se apropia de casă îl izbi tăcerea nepământeană și la început crezu că e părăsită. Apoi o văzu pe Ata. Ședea pe vine în șopronul care-i slujea de bucătărie, având grijă de o supă care fierbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe ușă, de data asta îmbrăcată într‑o rochie de după‑amiază, pentru că trebuie să iasă cu mama în oraș. Din spate, pe ușa de la terasă, pătrunde o lumină puternică și, fără să rătăcească în nici un caz aiurea, își caută imediat sălaș în părul blond al Sophiei. Și parchetul se aprinde puțin. Nimic nu e natural și totuși totul este de la natură așa cum este. Copilul din Rainer plânge în gura mare, cel mai rău e când ajungi în ultimul moment, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
țâșnește înapoi pe stradă, ca un fir negru de ață pe care cineva îl trage pe suprafața netedă a unei mese. # Ca să facă ordine în existențele lor încâlcite, Rainer, Anna și Hans se târăsc într‑acolo unde ordinea își are sălașul și e angajată cu carte de muncă: la vila Sophiei din Hietzing. Ziua strălucește mereu acolo unde și tinerii strălucesc de tinerețe. Strălucește și ea cu ei, cum ar veni. Primăvara asta e destul de caldă și, foarte probabil, va urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
decât pantofi cu toc, ca aceia care au fost distruși, și nu vor să audă de pantofii cu tocul jos, buni pentru excursiile în Pădurea vieneză. Sophie poartă o rochie de după‑amiază de la Adlmüller și un soare strălucitor își găsește sălaș în părul ei. Dar culorile soarelui nici nu se compară cu cele ale rochiei. Anna Witkowski își pierde uzul rațiunii. Însă nimeni nu‑și dă seama, fiindcă fapta aceea îngrozitoare și absurdă a fost săvârșită tot fără nici o rațiune. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aspiră Aristip este deci voită, dorită, aleasă, stăpânită, creată prin propriile îngrijiri. Ea nu-l debordează pe cel care o face să apară și nu-l duce dincolo de limitele ființei sale, ci îl lasă între ele, să-și locuiască propriul sălaș. Adevărata jubilare constă în a nu te lăsa nici mistuit, nici ars de plăceri, ci încălzit de ele. Dezmățul trupesc și orgia, în care conștiința, rațiunea se diluează, în care trupul se pierde, nu-l interesează pe Aristip, așa cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
azi se cântă-n cinstea lui Isus, întreg pământul freamătă acuma, răsună cor de îngeri colo sus. Pe-un colț de cer, de unde nemurirea a coborât în chip de copilaș, născându-se alăturea de vite, în Betleem, într-un umil sălaș. Cât a iubit Isus această lume atât de mult pe cruce-a suferit din dragoste, cu nimb de veșnicie pentru noi toți din slavă a venit. El, Prințul vieții, coborât din astre, un dar ales, copilul nepătat, din infinit, călcând
Poem de Cr?ciun by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83369_a_84694]
-
Elena Marin Alexe Candela încă mai pâlpâie și îndeamnă la ruga de seară. Ochii obosiți trag storurile, chemând liniștea în sălașul adânc, al inimii prinse de tumult. Clocotul se aude până departe, la al treilea cer. Îngerii amuțesc, consternați de tristețea care urcă în valuri, treaptă cu treaptă, implorând bucuria. Tăcerea strigă. Cerul uimit îngenunchează și el în solemnă așteptare. Încetul
Candela inimii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83373_a_84698]
-
valurile unei mări într-un golf cu țărmuri stâncoase. Seara coboară în cântecul greierilor cu gabriolete trase de cai înaripați. Din amvonul zilei pleacă păsările spre pădurile-n care arde crepusculul, fâșia tăcerii se extinde, toate ființele se retrag în sălașul odihnei. Amurgul uitării prinde-n iubire rădăcini si-n inima mea se amestecă arșița și răcoarea ca într-o fântână. Referință Bibliografică: Amurgul uitării / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 965, Anul III, 22 august 2013. Drepturi
AMURGUL UITĂRII de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364412_a_365741]
-
trei zile încheiate, Ba și încă vreo trei nopți, Și erau atunci ospețe Și-n petreceri danțavai, Că-ți era mai mare pofta De trăit pe acest plai. Însă nu la toata lumea Era loc de veselire, Că prin unele sălașe Se-auzea numai jelire. Erau tinere fecioare Ce pețite nu au fost Ca și ele să își facă, (Cum e scris) al vieții rost. Mare le era tristețea, (Cum am spus) la cele fete, Că mai trebuia s-aștepte Înc-un
POVESTE de LEONID IACOB în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364537_a_365866]
-
mai ura Dar nu-i țara poftei tale, ci a altora - Măcar, moșule, din ceruri, să ne pomenești - Căci de daruri, avem darul limbii românești - Și de nu ne-aduci nimică, e pentru că n-ai, Moșule cu traistă mică, un sălaș în rai - Dar împarte cu noi, frate, banii care scad, Și Crăciunul, moșulică, tot cu noi, în Iad ... 5 decembrie 2008 Referință Bibliografică: COLINDĂ PENTRU MOȘ NICOLAE / Jianu Liviu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 340, Anul I, 06 decembrie
COLINDĂ PENTRU MOŞ NICOLAE de JIANU LIVIU în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364553_a_365882]
-
cf. Matei 7, 14). Să călătorim pe calea aceasta, ca să moștenim viața cea nesfârșită. Călătoriile acestea sunt cu necazuri, dar odihna este fericită. Călătoriile acestea sunt cu întristare, dar răsplătirea este cu bucurie. Călătoriile acestea sunt pline de osteneală, dar sălașul este desfătat. Călătoriile acestea simt: pocăința, postul aspru, rugăciunea, umilința, privegherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească, defăimarea trupului, îngrijirea sufletului, culcare pe jos, nespălarea, foamea, setea, mâncarea uscată, goliciunea, milostenia, lacrimile, plânsul, suspinările, plecarea genunchilor, răbdarea ocărilor și a prigonirilor
EFREM SIRUL DESPRE MÂNTUIRE de ION UNTARU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361326_a_362655]
-
ura dintre frați, grăirea de rău. Iar lucrul cel mai rău decât toate este nepocăința și neaducerea aminte de ieșirea cea din urmă, adică de mutarea din viață. Acestea sunt călătoriile căii celei cumplite, pe care mulți călătoresc. Dar și sălașul cel cuvenit lor îl vor afla. În locul desfătării, foamea; în locul beției, setea; în locul odihnei, chinul; în locul râsului, tânguirea; în locul alăutei, plângerea; în locul îngrășării trupului, viermele cel neadormit; în locul jocurilor, a fi împreună cu demonii; în locul meșteșugirilor drăcești, întunericul cel mai dinafară
EFREM SIRUL DESPRE MÂNTUIRE de ION UNTARU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361326_a_362655]
-
despre două trepte ale acestei lepădări harice: - una în sensul de lepădare propriu-zisă, datorită stăruinței în săvârșirea patimilor. Această învârtoșare a sufletului și insensibilitate la lucrarea sfințitoare a harului duce la lipsirea desăvârșită de el, prin care omul se face sălaș al patimilor, „acum și în veacul viitor”. Depărtarea harului este echivalată de către Patriarhul Calist cu pirderea chipului dumnezeiesc al vieții și introducerea celui al fiarei sau dobitocului. Celor ce viețuiesc, însă, curat, Duhul Sfânt se face „suflet sufletului”, iar roadele
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361295_a_362624]