1,126 matches
-
discreția lui. Să așteptăm! Și așteptară toată noaptea, cu armele pregătite și atenți la cea mai mică mișcare suspectă, recunoscători luminii lunii. Nu s-a întâmplat nimic, iar când soarele s-a ridicat la orizont, s-au întors la marginea salinei și au zărit chiar în mijlocul ei, mehari-ul îngenuncheat și pe bărbat dormind liniștit la umbra lui. La distanțe egale, din cele patru puncte cardinale, patru binocluri l-au ținut sub observație tot timpul zilei. Dar nici călărețul, nici animalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
învingi panica și să-ți păstrezi calmul, ai o mică posibilitate de supraviețuire“. — își păstrează forțele, zise. în noaptea asta se va mișca... Ar trebui să știm încotro... O să aibă nevoie de cel puțin patru ore ca să ajungă la marginea salinei, interveni Ajamuk. Și de încă una ca să urce pe întuneric și să ajungă unde ne aflăm noi - calculă în gând. Trebuie să fim atenți pe la miezul nopții. Dacă o să aștepte mai mult, n-o să mai aibă timp să se îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la fel de încordată, sub o lună ce încă lumina cu putere pustiul, iar zorii i-au găsit învinși de somn și de oboseală, cu ochii înroșiți de cât scrutaseră întunericul și nervii distruși din cauza tensiunii. Când se apropiară din nou de salină, îl văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără să fi făcut, aparent, nici o mișcare. Glasul locotenentului răsună nervos prin microfon: — Ce părere aveți? Că e nebun! răspunse Malik, prost dispus. Nu cred că mai are apă... Cum o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
izbutiră să emită nici un sunet. Apoi, o zvâcnire a mehari-ului și un geamăt ce se năștea în rărunchii bietului animal îl readuseră la viață și deschise ochii, dar trebui să-i închidă din nou, învins de albeața fulgurantă a salinei. Nici o zi, nici chiar aceea în care îl pierduse primul lui născut, ce scuipa sânge și bucăți de plămâni pe nisip, devorat de tuberculoză, nu i s-a părut atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Apoi sosi noaptea. Pământul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înghițit de imensitatea deșertului. Era un raționament logic și era pe deplin conștient de acest lucru, dar chiar când era convins că nu se poate înșela, își amintea de insuportabila căldură pe care trebuise s-o îndure când coborâse în salină, calcula câtă apă trebuie să consume o ființă umană, oricât de targuí ar fi fost, ca să rămână în viață într-un asemenea loc și înțelegea că toate supozițiile lui se prăbușeau și că nu exista nici cea mai mică speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o să reușească niciodată. Se odihni o bună bucată de vreme, încercând să uite de bâzâitul țânțarilor, apoi se târî metru cu metru, cu răbdarea unui cameleon care pândește o gâză, până se îndepărtă aproape o jumătate de kilometru de marginea salinei. Nu se ridică nici măcar cu o palmă peste nivelul pietrelor și nici când un mic șarpe țâșni în goană sub ochii lui nu schiță vreun gest. Se întoarse cu fața spre cer și observă stelele, calculând cât mai era până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
gaila, când puțini oameni rezistă moleșelii și nevoii de-a trage un pui de somn. își înălță capul, aproape fără să-și miște corpul, și scrută împrejurimile dincolo de stânci. La mai puțin de un kilometru, spre sud, chiar la marginea salinei, zări un vehicul ce slujea de suport pentru o foaie de cort, care cădea înclinată și întinsă, legată cu sfori lungi de două pietre, în așa fel încât să ofere o umbră acceptabilă pentru o jumătate de duzină de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-și miște un pic trupul și să așeze mai bine una din pietre, ca să-l apere de soare. Căldura creștea, dar stratul de nisip îl izola și sufla o ușoară briză ce făcea aerul respirabil, fără zăduful insuportabil din interiorul salinei. Erg-ul făcea parte din lumea lui și petrecuse nenumărate zile îngropat așa, așteptând o turmă de gazele. Le lăsa să se apropie încet, rumegând lujerii din grara, până când aproape că putea să le scuipe în bot și, în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
soluție și de a face cale întoarsă pentru a fi înapoi în zori. Sergentul major Malik-el-Haideri nu îngădui nimănui să-i ia locul și, înainte ca țânțarii să înceapă să se trezească, porni pe urmele lăsate de fugar pe malul salinei și coborî în ea, cu pușca în bandulieră, convins că împuțitul de „Fiu al Vântului“ o ștersese. Când o făcuse sau unde se găsea în acel moment nu putea ști, și se întreba cum s-o fi descurcat ca să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mărturisise că fusese de două ori pe „pământurile pustii“ și era sigur că nu-l mințise. Pentru targuí, o sută de kilometri de erg nu erau, probabil, un obstacol de netrecut, dar nu știa că, dacă nu-l găsea în salină, el, Malik, o să se ducă să-l aștepte la puț. Pentru sergentul major, vânătoarea aceea se transformase într-o chestiune personală, în care era în joc ceva mai mult decât dorința de a rezolva problema fără intervenția autorităților. Targuí-ul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de curmale. Pe înserat, locotenentul Razman ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din nou binoclul spre locul care îl obseda. Soldații care rămăseseră cu el nu făcură nici un comentariu, convinși că era inutil să întrebe dacă targuí-ul se mișcase. Era clar că morții nu obișnuiesc să se miște, nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
O legendă cu care neamul lui se va mândri și care le va aminti că, într-o vreme, toți imohag-ii erau așa.“ Glasul unuia dintre oamenii săi îl trezi la realitate. — Când ordonați, domnule locotenent... Aruncă o ultimă privire spre salină, porni mașina și se îndepărtară încă o dată de zona cu țânțari, ca să ridice noua tabără în locul obișnuit din fiecare noapte. în vreme ce un soldat pregătea cina pe un mic primus cu gaz, deschise radioul și chemă baza. Souad îi răspunse aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Sunteți la aparat, domnule locotenent? După ce chemă de cinci ori fără să primească răspuns, slobozi o înjurătură și porni motorul: — La cât e de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea salinei, spre nord-vest, și oamenii lui trebuiră să se țină de tot ce găsiră la îndemână ca să nu zboare din mașină. în zori, locotenentul Razman se opri să pună benzină, goli bidonul și-l întoarse cu gura-n jos pentru ca Gacel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
temperatura. Era, într-adevăr, un loc neospitalier în inima unei regiuni neospitaliere prin însăși natura ei, o regiune unde ai fi putut gândi că Supremul Creator se înverșunase să arunce toate deșeurile lucrării sale, îngrămădind într-o adunătură nedefinită pietre, saline, nisipuri și „pământuri pustii“. Dar în ochii lui Gacel, masivul Sidi-el-Madia nu se ivea acum ca o regiune blestemată de zei, ci ca un enorm labirint unde se putea ascunde o armată întreagă, fără ca nimeni s-o poată găsi vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
printr-un gest. — Nu mergem la puț, zise. — Dar ai spus... Targuí-ul încuviință: — Știu ce-am spus, recunoscu. Tu asta ai auzit, și oamenii tăi la fel... Și-or să le spună celorlalți - făcu o pauză. Zilele astea, singur în salină, m-am întrebat cum a fost posibil să-mi ieșiți în cale când eu aveam un avantaj așa de mare față de voi, dar ieri te-am văzut cum vorbeai la aparatul ăsta și-am înțeles. Cum îi spune? — Radio. — Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Bidonul de apă rămăsese aproape gol și locotenentul observă: — Ai de gând să mă lași fără apă? întrebă îngrijorat. Lasă-mi măcar o ploscă. Refuză hotărât: — Un pic de sete o să te facă să înțelegi prin ce-am trecut în salină, răspunse. E bine să înveți să rabzi de sete în deșert. — Dar eu nu sunt targuí, protestă. Nu pot să mă întorc pe jos la campament. E foarte departe și m-aș rătăci. Te rog! îl refuză din nou. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
parte a pustiului e în sigurnață. Nici o ființă omenească n-a traversat vreodată această regiune, îi atrase atenția colonelul. Tocmai de asta a fost aleasă ca frontieră. Nu trebuie păzită. Nici o ființă omenească n-ar supraviețui fără apă în mijlocul unei saline timp de cinci zile, dar eu am văzut cum a supraviețuit acest targuí, domnule colonel, replică Malik. Cu tot respectul cuvenit, îmi permit să vă atrag atenția că nu este un om obișnuit. Capacitatea lui de rezistență depășește orice imaginație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ca Siminel îmbrăcat cu un pulover pe care-l scotea numai în zilele foarte calde. După-amiaza făcea lungi plimbări pe țărm. Dealtfel, venise la azil tocmai din pricina mării; avea nevoie de ea, cum avusese nevoie altădată să urmeze terapia de salină. Aceasta fusese unica decizie fermă luată de acest om plin de calități, dar cu suflet dublu, inteligent și laș, ironic și visător, care credea poate în mod serios că "virtutea e cel mai costisitor viciu", fiind prea slab ca să nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
e ca la cursele de cai. Nu te oprești pentru că un călăreț a căzut din șa. Cel mult, îl ferești. 13 februarie Doctorul B. mi-a vorbit azi despre "terapia de grotă". Mi-a înșirat cu entuziasm binefacerile aerului de salină și m-a întrebat ce cred. I-am* răspuns cu o frază pe care am citit-o undeva: "Bolnavii sânt totdeauna optimiști. Poate că optimismul însuși este boală. " A râs. 15 februarie Știu ce-mi lipsește. Să zic și eu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
niciodată în curtea cu nisip auriu unde adolescența mea a murit azi a doua oară. 14 aprilie N-am mai notat nimic de o lună. Nici nu aveam ce spune. Am fost plecat pentru "tratament de grotă". Sarea și boala. Salina semăna cu o catedrale primitivă. Și aerul era, într-adevăr, foarte pur. Când ar ieșit afară mi-am dat seama ce aer infect respirăm de obicei. Așa pățești când compari. Și totuși în aceeași atmosferă sânt mirosurile primăverii care mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
intrat în subiect. Mă invitase să mă avertizeze că se fac cercetări în legătură cu accidentul. Să mă pună în gardă. Cu alte cuvinte, nemernicul vroia să-i spun și "merci". 28 mai Doctorul B. mi-a recomandat o nouă coborâre în salină. Dar acum nu pot pleca. 19 mai Augusta mi-a făcut cadou un pulover. "Ca să nu răcești seara, puișor", mi-a zis. 20 mai Două lucruri nu le împarți probabil cu nimeni. Așteptarea și moartea. 21 mai Dar ce fel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
venit acasă, Augusta m-a luat la rost: "Ah, ce urât miroși". Și m-a împins în camera de serviciu, ca să nu "împut" toată casa. 23 mai Ar fi mai bine, mi-a zis Augusta, să plec totuși la o salină. Până reușește să combine ea ceva cu G. ca să fiu scos din cauză. Vrea să-mi dea impresia că se sacrifică pentru mine. Că de dragul meu, în interesul meu, se culcă cu el. O adevărată martiră, biata Augusta. Mi-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: "S-a dus leguma?" S-a dus, dragule". Dacă aș povesti cuiva ce se întîmplă nu m-ar crede. Sau m-ar disprețui. Poate și merit. 25 mai N-am plecat la salină. Deocamdată. Dorm noaptea la dispensar. Ai mei nu știu nimic și nici nu vreau să le spun. Destul că lor le datorez această "fericire". Dealtfel, dacă n-ar fi spaima pe care mi-o dau crizele de astm nici nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
subînțelesuri. După aceea a început să trăncănească în stânga și în dreapta că se petrece ceva cu mine. 1 iunie Se apropie vara. S-a făcut cald și frumos. M-am hotărât să-mi iau un concediu medical și să plec la salină, totuși. 30 iunie M-am întors. 3 iulie I-am dat un telefon lui G. la birou, rugîndu-l să mă primească. M-a invitat să vin la ora 12. După ce l-am așteptat trei ore, am înțeles că nu se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca Siminel îmbrăcat cu un pulover pe care-l scotea numai în zilele foarte calde. După-amiaza făcea lungi plimbări pe țărm. Dealtfel, venise la azil tocmai din pricina mării; avea nevoie de ea, cum avusese nevoie altădată să urmeze terapia de salină. Aceasta fusese unica decizie fermă luată de acest om plin de calități, dar cu suflet dublu, inteligent și laș, ironic și visător, care credea poate în mod serios că „virtutea e cel mai costisitor viciu”, fiind prea slab ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]