376 matches
-
Otto al II-lea, iar după moartea lui Thietmar din 979 a fost reinstalat ca markgraf. El s-a raliat lui Otto atunci când acesta a înbtreprins campania din Calabria din 979, murind în Italia, în bătălia de la Stilo desfășurată împotriva sarazinilor. Gunther a fost succedat de către Rikdag de Meissen, care cu acea ocazie a adus mărcile de Meissen, Merseburg și Zeitz sub o conducere unică. Potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, Gunther s-ar fi căsătorit cu Dobrawa, fiica ducelui Boleslau I
Gunther de Merseburg () [Corola-website/Science/325384_a_326713]
-
membru al familiei Bosonizilor, pe atunci conte de Vienne, care ulterior, în 879, s-a autoproclamat rege de Provence. În mai 878, împreună cu soțul ei, i-a acordat adăpost în Arles papei Ioan al VIII-lea, care se refugiase din fața sarazinilor. După lovitura de stat a soțului spu din octombrie 879, ea a ajutat la apărarea orașelor sale în fața atacurilor rudelor sale Carolingiene. În 880, ea a apărat cu succes chiar capitala Vienne însăși, în fața forțelor reunite ale lui Carol cel
Ermengarda de Provence () [Corola-website/Science/325422_a_326751]
-
externă nu a încetat. Este vorba de Arnulf de Carintia din Francia de est Ludovic al III-lea "cel Orb", regele din Provence, care au revendicat pe rând tronul Imperiului. De asemenea, Regatul Italiei era amenințat de raidurile efectuate de sarazinii din Sicilia și din Africa de nord, astfel încât autoritatea centrală era redusă la minimum. În secolul al X-lea situația nu s-a îmbunătățit, dat fiind că diferiți nobili locali sau din Burgundia continuau disputele asupra coroanei Italiei. Ordinea avea
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
La rândul său, s-a căsătorit cu Judith, fiica ducelui Eberhard de Friuli. În primul an de domnie, Lambert s-a raliat contelui Gerard de Marsi, gastaldului Maielpoto de Telese și gastaldului Wandelbert de Boiano, pentru a-i împiedica pe sarazinii conduși de Sawdan, emirul de Bari să revină în Bari după o campanie asupra orașului Capua și a Terra di Lavoro. În pofida unei bătălii sângeroase, emirul e reușit în cele din urmă să reintre în Bari. În aprilie 860, Lambert
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
pe Adrian ca pontif, lui Lambert i s-a retras protecția lui Ludovic. Trei ani mai târziu, Lambert s-a răsculat pentru a doua oară. Astfel, în 871, după ce împăratul și-a sporit puterea și prestigiul prin ocuparea Bari de la sarazini, Lambert s-a aliat cu principele Guaifer de Salerno, cu ducele Sergiu al II-lea de Neapole și cu Adelchis de Benevento și a declanșat revolta deschisă împotriva împăratului. Între timp însă, sarazinii au debarcat noi forțe în sudul Italiei
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
puterea și prestigiul prin ocuparea Bari de la sarazini, Lambert s-a aliat cu principele Guaifer de Salerno, cu ducele Sergiu al II-lea de Neapole și cu Adelchis de Benevento și a declanșat revolta deschisă împotriva împăratului. Între timp însă, sarazinii au debarcat noi forțe în sudul Italiei și au atacat Salerno. Adelchis, care îl luase captiv pe împărat pe când Lambert se afla la Benevento, l-a eliberat pe Ludovic pentru a putea conduce forțele împotriva "infidelilor". Odată eliberat, împăratul l-
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
ale familiei refuzau să recunoască această uzurpare și au început să achiziționeze părți din comitatul de Capua pentru sine, astfel încât controlul lui Landulf se rezumă strict la orașul Capua. Rămas izolat, Landulf al II-lea i-a invitat pe mercenarii sarazini din Apulia pentru a provoca ravagii asupra pământurilor rudelor sale, o măsură care i-a alarmat pe vecinii săi, inclusiv pe papă Nicolae I. În 866, depusul Pandenulf a făcut apel la împăratul Ludovic al II-lea, aflat atunci în
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
orchestrata de ducele Adelchis de Benevento. Ca urmare, Ludovic l-a depus și pe Lambert, restaurându-l pe Landulf al II-lea în poziția de conte de Capua, cu condiția ca acesta să jure de a-i nu permite prezenta sarazinilor în comitat. După moartea împăratului Ludovic al II-lea din 875, Landulf s-a aliat cu sarazinii din Apulia, însă în 877, papa Ioan al VIII-lea l-a convins să se alieze cu papalitatea împotriva musulmanilor. El a petrecut
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
pe Landulf al II-lea în poziția de conte de Capua, cu condiția ca acesta să jure de a-i nu permite prezenta sarazinilor în comitat. După moartea împăratului Ludovic al II-lea din 875, Landulf s-a aliat cu sarazinii din Apulia, însă în 877, papa Ioan al VIII-lea l-a convins să se alieze cu papalitatea împotriva musulmanilor. El a petrecut anii următori apărând coasta amalfitană. La moartea să din 879 o nouă criză de succesiune a izbucnit
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
fiul lui Pândo) și Lando al III-lea (fiul lui Landenulf de Teano). În cronică lui Erchempert, contemporană cu Landulf, acesta este descris ca fiind unul dintre cei mai mari trădători, amator de misticisme și de magie neagră, aliat al sarazinilor și dușman al creștinătății.
Landulf al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/324882_a_326211]
-
fiul cel mare, a primit Capua, Benevento și Spoleto, iar Pandulf, cel de al doilea fiu, a obținut Salerno. Cu toate acestea, împăratul Otto al II-lea, care se afla în sudul Italiei în acel moment, pentru a lupta împotriva sarazinilor, l-a deposedat în 982 pe Landulf Ducatul de Spoleto, pe care l-a oferit lui Thrasimund al IV-lea, duce de Camerino conte de Penne. Curând după aceea, Landulf a fos tnevoit să recunoască și divizarea dintre Capua și
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
Arduin preconiza o alianță matrimoniala cu contele Adalbert Atto, a cărui fiica, Prangarda s-a căsătorit în cele din urmă cu fiul lui Arduin, Manfred I. La o dată mai timpurie, Arduin a fost în mod cert implicat în disputa contra sarazinilor, care ocupaseră valea Sușei și își stabiliseră o bază la Fraxinetum, situată în vecinătate, în Provence. Se poate ca el să fi reușit să îi alunge din zona în 940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
alunge din zona în 940-941. Cu această ocazie, el și-a adăugat probabil stăpânirilor sale Albenga, Albă și Ventimiglia prin cucerire. Este sigur că Arduin a participat la războaiele conților de Provence Guillaume I și Rotbold al II-lea împotriva sarazinilor din Fraxinetum. Potrivit cronicarul Liutprand de Cremona în al său "Antapodosis", în 972 sau 973 Arduin și Rotbold au condus atacul reușit asupra Fraxinetum însuși. În conformitate cu un document comital ulterior, datat în 1041, Arduin a obținut cu acea ocazie orașele
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
acea ocazie orașele Tenda, Briga și Saorgio, cărora le-a acordat concesii. Arduin a fost ultima dată menționat ca fiind în viață în 4 aprilie 976. În ciuda faptului că i-a repatriat în ținuturile lor de origine, cucerite acum de la sarazini, călugării din Novalesa — care se refugiaseră din fața incursiunilor musulmane din 906 și se aflau încă la Torino până la 929 — l-au acuzat pe Arduin cum că nu le-ar fi respectat drepturile: "Ardoinus vir potens ... nobis tulit [vallem Segusinam] tantum
Arduin Glaber de Torino () [Corola-website/Science/324956_a_326285]
-
deținut această importantp funcție până în 985 și a organizat îmbunătățirea pozițiilor bizantine din peninsulă, într-un context favorabil pentru Bizanț: împăratul occidental Otto al II-lea fusese înfrânt în bătălia de la Stilo și murise în anul îmediat următor (983), în vreme ce sarazinii din sudul Italiei se confruntau cu dispute interne. Astfel, Delphinas a fost capabil să consolideze controlul bizantin asupra regiunii numite Longobardia, cucerind Ascoli în decembrie 982. Câțiva ani mai târziu, Delphinas s-a raliat revoltei conduse de Bardas Focas cel
Calochir Delphinas () [Corola-website/Science/324452_a_325781]
-
pornit către sudul Italiei și a atacat noua fortăreață de la Troia. Aceasta a rezistat tuturor atacurilor, drept pentru care Boioannes i-a conferit toate privilegiile comunale pentrui loialitate. În anul 1025, Boioannes pregătea conducerea unei expediții asupra Siciliei (stăpânită de sarazini), când a primit vestea că împăratul Vasile al II-lea a încetat din viață. Constantin al VIII-lea, coîmpărat și succesor al lui Vasile al II-lea, a ordonat anularea expediției. În noul context, Vasile Boioannes s-a îndreptat spre
Vasile Boioannes () [Corola-website/Science/324458_a_325787]
-
duși la Constantinopol ca prizonieri. După ce și-a încheiat perioada de detenție, în anul 1038 a revenit în Apulia, după care s-a înrolat în rândul trupelor bizantine care participau, sub comanda generalului George Maniakes, la recuperarea Siciliei de sub stăpânirea sarazinilor. Participanții normanzi și varegi la această expediție s-au îndepărtat de George Maniakes, iar longobarzii li s-au raliat și ei în 1039. În 1040, longobarzii s-au răsculat din nou împotriva bizantinilor, bucurându-se de sprijinul mercenarilor normanzi și
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
a murit și Guaimar a rămas singur la guvernare. În anul 999, o ceată de pelerini normanzi aflați pe drumul de întoarcere de la Ierusalim s-a oprit îm portul Salerno. Pe timpul șederii lor, orașul a fost atacat de cptre pirații sarazini. Salernitanii s-au temut să intră în luptă directă cu agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
Salerno, care spera astfel să aibă sprijinul unui nou aliat. Ajutat de Guaimar și de aventurierul normand Rainulf Drengot, Pandulf a început imedat să asedieze Capua. În 1025, generalul Vasile Boioannes, care până atunci fusese ocupat cu o expediție asupra sarazinilor din Siclia, i s-a alăturat cu o puternică armată. Ca urmare, în 1026, după un asediu de 18 luni de zile, orașul a căzut. Contele de Teano a obținut totuși liberă trecere către Napoli din partea comandantului grec. Pandulf al
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
s-a disputat în anul 915 între forțele unei ligi creștine conduse de papa Ioan al X-lea și sarazini. Creștinii au dorit să distrugă fortăreața arabă de pe râul Garigliano, care a amenințat Italia centrală și Roma pentru aproximativ 30 de ani. După o serie de atacuri devastatoare asupra principalelor așezări din regiunea Lazio din Italia centrală, desfășurate în secolul
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
să distrugă fortăreața arabă de pe râul Garigliano, care a amenințat Italia centrală și Roma pentru aproximativ 30 de ani. După o serie de atacuri devastatoare asupra principalelor așezări din regiunea Lazio din Italia centrală, desfășurate în secolul al IX-lea, sarazinii au întemeiat o colonie în apropierea orașului antic Minturnae, în apropierea râului Garigliano. Ajunși aici, musulmanii au format chiar diferite alianțe cu diferiți conducători creștini locali, profitând de numeroasele dispute dintre aceștia. Cu toate acestea, papa Ioan al X-lea
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
cu diferiți conducători creștini locali, profitând de numeroasele dispute dintre aceștia. Cu toate acestea, papa Ioan al X-lea a reușit să îi convingă pe mai mulți principi să intre într-o ligă, în scopul de a-i alunga pe sarazini din acest periculos cap de pod. Liga creștină astfel constituită grupa, alături de Statul papal câțiva principi longobarzi din sudul Italiei aflați sub suzeranitatea Imperiului Bizantin, precum Guaimar al II-lea de Salerno, Ioan I de Gaeta și fiul său Docibilis
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
și Apulia sub comanda "strategos"-ului de Bari, Nicolae Picingli, conducătorul themei Longobardia. Ioan al X-lea însuși a condus "milities" din Lazio, Toscana și Roma. Prima acțiune s-a desfășurat în nordul regiunii Lazio, unde mici cete de jefuitori sarazini au fost atacate prin surprindere și distruse. Creștinii au izbutit să obțină încă două victorii importante, la Campo Baccano, pe Via Cassia, și între Tivoli și Vicovaro. Suferind aceste înfrângeri, musulmanii care ocupau Narni și alte puncte întărite au dat
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
principala fortăreață sarazină de pe râul Garigliano: este vorba de o așezare fortificată ("kairuan"), a cărei locație nu a fost încă identificată cu exactitate. Asediul său a început în luna iunie a anului 915. După ce au fost respinși în câmpul liber, sarazinii au fost nevoiți să se retragă în dealurile din apropiere. Aici ei au reușit să reziste multor atacuri purtate sub comanda lui Alberic de Spoleto și Landulf de Benevento. Cu toate acestea, lipsiți de hrană și amenințați de o soartă
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
și Landulf de Benevento. Cu toate acestea, lipsiți de hrană și amenințați de o soartă disperată, în luna august au avut o tentativă de a se îndrepta către coastă și a putea astfel fugi în Sicilia. Încercarea a eșuat și sarazinii au fost în totalitate capturați și executați. Berengar I a fost recompensat pentru sprijinul său prin aceea că a primit de la papă coroana imperială. Prestigiul lui Alberic de Spoleto i-a asigurat rolul princiupal în istoria ulterioară a Italiei centrale
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]