380 matches
-
cei din Maesia, care ați pornit revolta... Nu puteți să vă temeți acum de dușman! Și voi, cei din Syria, care împreună cu Marcus Antonius i-ați respins pe parți, iar împreună cu Corbulo i-ați învins pe armeni, iar apoi pe sarmați! Continuă cu glas mânios: — Iar voi, pretorienii care ați luptat pentru Vitellius și ați fost alungați din armata lui... Noi v-am primit în rândurile noastre. Luați însemnele și armele! Numai o victorie va putea șterge rușinea voastră! Se aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acest motiv era folosită în special pentru a lovi ținta, și nu pentru a para, funcție ce revenea scutului. Sacramentum: jurământ militar. Samniți: Samnium se afla în partea meridională a Apeninilor. Cele mai importante orașe corespundeau actualelor Avellino și Benevento. Sarmați: populație ce trăia în ținuturile danubiene. Saturnalia: una dintre cele mai importante sărbători religioase ale romanității. Are o semnificație religioasă foarte veche, legată de ritualurile de înnoire celebrate cu ocazia solstițiului de iarnă. Pe teritoriul Imperiului se celebra între 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nuca cecenăʺ, avertizându-ne cu degetul, poți să fii indiferent și să nu cute zi a cunoaște „Istoria expansionistă a Rusieiʺ? „Istoria statului rusʺ - Istoria gosudarstva Rossiskogo - scrisă la începutul secolului al XIX lea de N.M. Karamzin - care afirmă: „nici sarmații, nici goții, nici chia r hu nii nu erau pentru imperiu mai strașnici decât slaviiʺ, că „noi suntem obișnuiți a lua pământuri și nu a le ceda pe ale noastre dușm anului. Așa va fi de acum înainte, cât va
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
precizată tot de el sub raport etnolingvistic: „triburile tracilor poartă în fiecare loc altă denumire, [dar] firea și obiceiurile lor sunt identice.” Ovidiu notează la fața locului varietatea denumirilor populației tracice, vorbind în creația sa tomitană de geți, meterci, colchi, sarmați, panoni, traci, iliri, besi, sciți, bistoni, odrisi, cimerei - la care Plinius adaugă alte multe denumiri c are cuprind și nordul Carpaților și al Mării Negr e. P rintre aceștia se află iazigii sarmați, localizați începând din vecinătatea germanicilor spre est
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
creația sa tomitană de geți, meterci, colchi, sarmați, panoni, traci, iliri, besi, sciți, bistoni, odrisi, cimerei - la care Plinius adaugă alte multe denumiri c are cuprind și nordul Carpaților și al Mării Negr e. P rintre aceștia se află iazigii sarmați, localizați începând din vecinătatea germanicilor spre est până în Asia, acoperind vii toarele teritorii ale Poloniei, Moscoviei și Tartariei. Mulțime a ac estor denumiri de triburi vorbește de la sine despre proporțiile și puterea imperiului creat de Burebista, pentru cuceri rea căruia
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
a Imperiului) în sudul Dunării, iar Constantin va continua această orientare. În 294, Dioclețian vine pe Dunăre până la Durostorum, iar în 303, se află din nou aici. Galeriu (305-311), succesorul său în Răsărit, luptă la Dunăre cu germanii, carpii și sarmații, iar un panegiric din vremea lui Constantin Chlor, stăpân al Apusului, vorbește despre restabilirea dominației romane în Dacia (Dacia restituta). De-a lungul Dunării moesice, la localitățile vechi se adaugă altele noi.6 Însă pentru noi prezintă un interes aparte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominației romane în Dacia (Dacia restituta). De-a lungul Dunării moesice, la localitățile vechi se adaugă altele noi.6 Însă pentru noi prezintă un interes aparte vechiul substrat al populației: astfel, carpii nu pot fi decât provinciali amestecați cu barbari (sarmați, mai concret). O altă categorie de provinciali rămași în Dacia, deținători de terenuri, se cer trecuți peste Dunăre, în sud, să încheie o înțelegere cu împărații pentru acordarea de noi pământuri. Situația la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, în sud, să încheie o înțelegere cu împărații pentru acordarea de noi pământuri. Situația la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea, era aceasta: germanii aparținând diferitelor triburi se luptau între ei, anihilându-se unii pe alții, carpii și sarmații, supuși unor lovituri grele din partea romanilor, erau ca și distruși. În felul acesta, se lărgește și se asigură locul (spațiul) pentru populația romanică autohtonă. La începutul secolului al IV-lea, sub împăratul Constantin, se săvârșește "o mare și grea operă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se practică atât incinerația cât și înhumarea morților; în mediul rural, până în secolul al V-lea, predomină incinerația (vechiul ritual zalmoxian), însă după aceea se generalizează inhumația, în urma răspândirii creștinismului. Riturile funerare daco-romane diferă de cele ale migratorilor (noilor veniți) sarmați, goți, gepizi. Persistența în Dacia, după 275, a principalelor tipuri de morminte din epoca romană, demonstrează continuitatea de viață și tradiții a populației daco-romane, latinofonă și creștină. Dacii liberi și Dacia romană Pe teritoriul fostei provincii, îndată după retragerea administrației
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la gura Argeșului, și refacerea castrului lui Traian de la Drobeta. Pe Dunăre naviga flota militară, cu sediul principal la Ratiaria și Egeta, și mici baze pe Dunăre. Prin aceste măsuri militare, romanii au impus o politică energică față de goții și sarmații din nordul Dunării de Jos. Astfel, în anul 332, goții sunt supuși și în 334, sunt învinși sarmații, la fel în 358. Abia în 378, goții au atacat teritoriile și garnizoanele din sudul Dunării, iar împăratul Valens în urma înfrângerii de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Ratiaria și Egeta, și mici baze pe Dunăre. Prin aceste măsuri militare, romanii au impus o politică energică față de goții și sarmații din nordul Dunării de Jos. Astfel, în anul 332, goții sunt supuși și în 334, sunt învinși sarmații, la fel în 358. Abia în 378, goții au atacat teritoriile și garnizoanele din sudul Dunării, iar împăratul Valens în urma înfrângerii de la Adrianopol și a invaziei hunilor, după 375, a pierdut sudul Daciei. Din acest moment (378) și până la Justinian
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sa, cuprindea regiuni cu statut politic diferit: teritoriul abandonat, Transilvania, Oltenia și Banat, era dezorganizat, dar era în continuare legat de Imperiu. Teritoriile aparținând dacilor liberi aveau alt statut: zone din Câmpia munteană și din sudul Basarabiei erau controlate de sarmați, dar zonele de podiș erau sub stăpânirea dacilor liberi, ca și Câmpia moldavă. Noua forță politică ce domina nordul Dunării de Jos, după 275, era populația gotă. Ca urmare a unui proces de aculturație de proporții s-a constituit un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Scythia sau Scythia Minor, cu capitala la Tomis. Provincie de graniță a Imperiului, ca și Dacia până la 275, Dobrogea Scythia era confruntată, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, cu atacurile bastarnilor, carpilor și sarmaților. Împăratul Galerius a luptat de mai multe ori cu carpii la Dunărea de Jos, luându-și numele de Carpicus Maximus. Limesul danubian a fost întărit prin cetăți și forturi, precum cel de la Durostorum, din Moesia Secunda. Și la Tomis a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atacat în sudul Dunării, în Tracia și Sciția Mică (Dobrogea), în anii 315-316, 318-319. În anii 331-332, goții și taifalii au străbătut Sciția Mică și amenințau Tracia. Constantin a colonizat la Dunărea de Jos, în Tracia, Sciția și Macedonia pe sarmați. Împăratul Constantius (337-361) continuă politica tatălui său și consolidează bazele militare romane din Sciția Mică, unde sunt aduse noi unități militare la Noviodunum și se construiesc fortificații în zonă. După moartea lui Constantin, în ciuda succesului conciliului de la Niceea (325), arianismul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acel Dominus Deus, acel Dumnezeu de sinteză al filosofilor decât Sabaotul noii religii ebraice. De aici forma pur bisericească a lui Iisus Hristos, care rimează cu supus, sănătos. Tertulian și Origen amintesc că religia creștină s-a întins și la sarmați, daci, germani, sciți, fără a avea cunoștința locurilor de-aici și nici știri despre vreo biserică organizată. Însă satele românești, pagi, de unde sensul de închinător al vechilor zei, pe care l-a dobândit cuvântul paganus (păgân), au rămas cu tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limesului Transalutanus și Dunăre, în primul secol de după retragerea romană din Dacia și din sudul moesiac al Moldovei, este închegarea treptată a unei societăți multietnice, datorată conviețuirii geților (autohtonilor), cei mai numeroși, cu semințiile germanice (vizigoți, thervingi, taifali, vandali), iraniene (sarmați, roxolani, alani), daco-romani și alte elemente alogene. Această realitate istorică este documentată arheologic de cultura Sântana de MureșCerneahov, care a avut urmări în plan spiritual: coexistența unor credințe, practici și rituri de tradiții diferite, păgânismul getic, germanic, iranian (scitic), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au subliniat motivația politică a convertirii și prioritatea puterii laice în fața celei ecleziastice în misiunile creștine printre barbari. În nordul Dunării, acțiunea de convertire la creștinism a fost deschisă de Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și pe sarmați, cu "ajutorul trofeului creștinismului ", în tratatul (foedus) din 332 prevedea libertatea credinței pentru creștinii din nordul Dunării. Acțiunea aceasta a continuat sub Constantius II (337-361), în timpul căruia integrarea în creștinătate a populațiilor "extra fines" a fost elementul cel mai eficace
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zonă era accentuată. Sub aspect religios, universul spiritual al locuitorilor din nord-vest era dominat întrutotul de păgânism, lipsesc complet urmele creștine, iar populația autohtonă și-a conservat propria civilizație până în pragul secolului al V-lea, la fel și tradițiile spirituale. Sarmații (iazigii) au morminte de înhumație, iar germanii (vizigoții, gepizii) practicau același rit funerar. Locuitorii autohtoni din vest și nord-vest nu aflaseră, între 275-400, de creștinism. În concluzie, în secolul al IV-lea, viața religioasă din spațiul carpato-dunăreano-pontic este un tablou
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu patrimoniul lor religios, în acest interval, cei mai mulți germani erau păgâni. Impactul acestor neamuri, încă păgâne, asupra creștinismului autohton nu poate fi evaluat, dar nu trebuie neglijat, păgânismul acestora (alani și germani) s-a suprapus peste straturi etnice mai vechi (sarmați, vizigoți). În concluzie, succesiunea de aluviuni spirituale (religioase) barbare și interferența cu valorile locale, a reprezentat una din importantele căi ale genezei creștinismului popular al românilor. La tabloul religios păgân al epocii hunice (375-454), trebuie adăugată și contribuția credințelor vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
restaurat puterea la Dunăre, au fost refăcute castrele pe ambele maluri, prin contribuția populației romanizate din zonă. 2 După această introducere asupra naturii raporturilor dintre autohtoni și alogeni, să urmărim în continuare, în mod sistematic, evoluția acestor raporturi. După 275, sarmații (iazigii) erau prezenți doar în Banat. Ammianus Marcellinus, prin informațiile pe care le furnizează despre sarmați, despre conflictele dintre ei, atestă existența, în secolul al IV-lea, a populației sarmato-iazige și în Banat, alături de autohtoni, conform datelor arheologiei și numismaticii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zonă. 2 După această introducere asupra naturii raporturilor dintre autohtoni și alogeni, să urmărim în continuare, în mod sistematic, evoluția acestor raporturi. După 275, sarmații (iazigii) erau prezenți doar în Banat. Ammianus Marcellinus, prin informațiile pe care le furnizează despre sarmați, despre conflictele dintre ei, atestă existența, în secolul al IV-lea, a populației sarmato-iazige și în Banat, alături de autohtoni, conform datelor arheologiei și numismaticii. Sarmații (iazigii) s-au stabilit încă la începutul secolului I d. H., înainte de cucerirea Daciei, în câmpia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iazigii) erau prezenți doar în Banat. Ammianus Marcellinus, prin informațiile pe care le furnizează despre sarmați, despre conflictele dintre ei, atestă existența, în secolul al IV-lea, a populației sarmato-iazige și în Banat, alături de autohtoni, conform datelor arheologiei și numismaticii. Sarmații (iazigii) s-au stabilit încă la începutul secolului I d. H., înainte de cucerirea Daciei, în câmpia Tisei, de unde apoi s-au extins treptat spre est, în teritoriile dacilor liberi. După ce autoritățile civile și militare romane au părăsit orașele Daciei, iazigii au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
specifice unei populații pastorale. Pe de altă parte, descoperirile arheologice nu pot fi atribuite, în secolele III-IV, autohtonilor sau iazigilor. Totuși, elementul etno-cultural autohton este predominant, iar în estul Banatului prezența daco-romanilor este copleșitoare. Raporturile concrete dintre autohtoni (daco-romani) și sarmați (iazigi) nu le cunoaștem prea bine, dar în conviețuirea dintre ei împrumuturile au fost reciproce. Goții, veniți din Moldova și Muntenia, așadar de la est și sud de Carpați, s-au așezat pe teritoriul fostei provincii romane doar în Transilvania, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
crescători de animale (păstori) și meșteșugari cu vechi tradiții. Habitatul, cultura materială (civilizația), riturile funerare și practicile din secolele IV-VI reflectă fenomene social-economice, culturale, religioase din viața populației locale, dar sunt și influențe și prezențe efective ale triburilor imigrate, sarmați, goți, gepizi. În cadrul acestor influențe și prezențe se află cuprinsă, după 275, și contribuția comunităților de daci liberi, care s-au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub loviturile avaro-slave, începe o nouă perioadă în istoria sud-estului european.6 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 Timp de un mileniu (secolele III-XIII), în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au perindat douăsprezece seminții, cele mai multe fără a influența evoluția societății locale. Sarmații Făceau parte din ramura vestică a populațiilor iraniene și erau strâns înrudiți cu sciții. Istoria lor cuprinde 11 secole și este împărțită în patru perioade: 1. sec. VII-IV a. H. 2. sec. IV-II a. H. 3. sec. II a. H.I d
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]