270 matches
-
lui Tiresias însuși se întindea ca glazura fierbinte pe o înghețată. Și cel mai sus, arcuit din pricina freneziei și a spaimei, doctorul cel obraznic se opintea și se agita din toate puterile pe spatele mare al grecului, exact ca un satir, ceea ce și era, cu siguranță. Sau poate că nu. Pentru că, în conformitate cu deziluziile menționate mai devreme, am anulat abilitatea noastră de a aprecia relațiile celorlalți. În lumea asta în care cu toții sunt nebuni și nimeni nu e rău, știm foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să-l vadă, cu ochii lucind slab de la semi-lumina ferestrei. Am văzut-o prima dată dormind așa la Cochir leni, unde stu denții facultății noastre erau în prac tică agricolă, la cules struguri. Intram zilnic în vie, însoțiți de un satir păgân (dom’ Podgo, gol pușcă și hirsut) și de un blajin arhanghel („părintele“ Ioan Alexandru), și după vreo șase ore de lălăială ne-ntor ceam la dor mitoarele noastre. Deja după o săptă mâ nă nu mai puteai spune care era
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
goale ce se-nnegreau lângă mare pe măsură ce ea devenea tot mai albă și mai pietroasă. Femeile însele o mâncau din ochi, cot la cot cu bărbații, începând să le-nțeleagă pe Sapho și pe Bilitis. Ce găsiseră pân-atunci la satirii păroși cu care trăiau? Cum se lăsau rănite, noapte de noapte, de grosolanele lor unelete de-mpere chere? Când dragostea, erotismul, pornografia, atin gerea sfârcurilor și descleierea buzelor cu degetele și cu limba sau doar cu răsuflarea înfierbântată se legau atât
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
privit și justificate în locul acela numai datorită puterii lor de parabolă și alegorie, sau pentru învățătura morală pe care o transmiteau (...); și am văzut o femeie depravată goală și descărnată, roasă de scârbavnice broaște râioase, suptă de șerpi, împreună cu un satir cu burta umflată și cu picioarele de grifon, acoperite de peri zbârliți, cu gura obscenă, care-și striga propria pedeapsă, și am văzut un zgârcit înghețat de gheața morții (...) pradă îngrozită unei cohorte de draci, dintre care unul îi smulgea
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
lucrat faimosul Doisalsas. „Frumusețea nu trădează, nu întinde capcane. Nu se gândește, atunci când te privește, că tu, la douăzeci și șapte de ani, ar trebui să mori.“ Luă o cupă de sticlă azurie de Tyrus, pe care erau reprezentați niște satiri dansând, lucrați în relief negativ: artistul prelucra sticla pe partea din spate, astfel încât pe față apăreau protuberanțe. „Și tatăl meu plănuise să-și facă o gardă de corp specială, dar n-a avut timp să-și realizeze planul...“ Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Un sentiment ce nu-l încercase nici în fața trupului elegant al Olimpiei, nici în fața goliciunii caste, de argint, a zeiței lui Giorgione. Rubens cu tonele lui de carne roz îl indispunea. Degas era prea dur, Gauguin, un nerușinat... Surîse: "Goya, satirul acela bătrân, era singurul care știa câte ceva despre femei..." Se auzi un ciocănit puternic în ușă. ― Herr Oberst! Pentru Dumnezeu, Herr Oberst! Înfășură pânza și se apropie de scrinul greoi, baroc. Apăsă puternic unul din lambriuri. Stema heraldică alunecă ușor
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bust de om, iar lângă ei erau doi oameni. Nu am avut curajul să intru, așa că am ascultat ce vorbeau: — Cum adică?! Să fac că soarele să apună mai târziu decât trebuie? Asta nu se poate, Dionysos! — Trebuie! Eu și satirii vrem să petrecem mai mult și nu pe întuneric! Te rugăm! Tu ești singura posibilitate! Apoi i-am văzut pe satiri cum dădeau din cap, asta însemna că era adevărat. — Nu, nu pot Dionysos! Ce vor spune muritorii și Zeus
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
adică?! Să fac că soarele să apună mai târziu decât trebuie? Asta nu se poate, Dionysos! — Trebuie! Eu și satirii vrem să petrecem mai mult și nu pe întuneric! Te rugăm! Tu ești singura posibilitate! Apoi i-am văzut pe satiri cum dădeau din cap, asta însemna că era adevărat. — Nu, nu pot Dionysos! Ce vor spune muritorii și Zeus? Nu pot face asta! Auzind aceste cuvinte, mi-a venit în gând că ar putea să se ducă la Zeus, așa că
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
bătrân, păstrase de la dânsul și un foarte izbutit tablou reprezentând-o pe Simonetta Vespucci, cu o viperă înfășurată în jurul gâtului. ...Pentru Giovan Vespucci, care locuia peste drum de biserica San Michele, pictase Piero cadrul unei încăperi, luminată de bacanale, fauni, satiri și silvani... cu zece ani înainte împodobise casa unui negustor de lână bogat, dar nonconformist, Francesco del Pugliese, cu alegorii care înfățișaseră doctrina lui Vitruviu despre trecerea civilizației umane de la aera ante Vulcanum la aera sub Vulcano : lupta și coabitarea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și nu constituie creații „veritabile“... În picturile destinate familiei Vespucci, Vulcan devine un fierar robust modelând o potcoavă, Eol o calfă încărunțită, Bacchus un vesel flăcău de la țară, Ariadna o fată cam prostuță, cercetând cu o sfială tembelă cununa iubitului. Satirii și bacantele fac parte dintr-un trib de nomazi, cu o droaie de copii care farmecă albinele cu zgomotul tingirilor și cleștilor, nicidecum cu sunete de „flaute și tamburine“. De ce, atât de legat de natură, Piero nu i se aservise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întorsese. Doctorul Luca s-a ridicat de pe scaun. ― Lasă deșertul, băiete. Dă-i dracului de deșert. Eu am propriul meu deșert, nu trebuie să caut altul. Figura i se asprise. A luat o statuetă de porțelan de pe etajeră, reprezentând un satir grec, și se juca, nehotărât, cu ea. ― Eu am trăit, băiete, într-o toamnă, tot ce poate trăi un bărbat. Ce mai pot face acum e să-mi bat joc de mine. Ceru un pahar cu apă, plîngîndu-se de căldura
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
păreau gata, cel dintâi să-și înfigă colții în ochi, dar fără să-l rănească, iar al doilea, să-l ciupească cu cleștii lui puternici, dar fără să-l atingă. Din mijlocul ochiului ieșea, ca pe o poartă, un mic satir ce cânta din trei ancii lungi. — Obiectivul tău e simplu, soldatule, zise un glas; Antonius îl recunoscu pe Valerius Mucrus, pater. Trebuie să scufunzi acel tinctorium sacru în bazin. Dacă reușești, vei fi răsplătit. Dacă vei da greș, vei fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Soarele nu răsărise, dar cerul avea deja nuanțe purpurii. Antonius se întinse. Un oficiant îi dădu o lingură de miere; în clipa aceea soarele se ivi la orizont. Se auzi muzica suavă a anciilor. Antonius îl văzu deodată pe micul satir ce ieșea cântând din ochiul albastru pictat pe peretele templului în care coborâse în infern și apoi înviase. Melodia aceea, dulceața mierii și vederea luminii reprezentau întoarcerea la viață, renașterea sa ca om purificat, incoruptibil, păstrător al valorilor etice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de ce creator. Că nu se văd nici pînzele, măcar să rămîi dracului cu ceva după două ore și jumătate de femei triste. În schimb, Picasso apare la fereastră c-o floare-n gură și se strîmbă, ca să fie grotesc. Adică un satir bătrîn care se juca de-a pictura ca orice cretin, asta-i concluzia după ce vezi filmul și nu știi nimic despre desenat, așa că-ți cumperi chipsuri, ca un intelectual, conform părerii unanime că trebuie să aflăm tot despre viața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
instrumentele necesare torturării de suflete Ha, ce-mi mai cârâie popii aceștia despre legea conștiinței? Am să le tai bărbile de țapi impenitenți pentru ștergerea Încălțărilor mele Aud cum sirenele cântă-n culise la siluirea fecioarei din gânduri Fauni și satiri de marmoră aleargă nimfele-n crânguri mallarmeene Omule, ce tot țopăi În mine și-ți ceri Împliniri legiuite? Am să te schingiui pentru toate ticăloșiile neînfăptuite de oameni Jucând pe tine hora de flăcări Îmbrățișate de vânturi Când surlele zbârnâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
3.3. Alte abordări" Multe alte orientări și modele teoretice s-au conturat în domeniul asistenței și terapiei familiale - unele fiind mixturi -, dintre care examinăm succint, urmându-i pe Gurman și Kniskern (1991): • Modelul simbolic-experiențial (C. Whitanker, J. Warkentin, V. Satir și alții) mizează extrem de mult pe ideea creșterii și dezvoltării personalității și a familiei. Conceptul fundamental este sinele (self) și stima de sine. Nici o familie nu este lipsită de probleme și chiar crize, starea ei naturală fiind cea de schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
vărsa tot mai mult în romantism și parnasianism. Poetul cutreieră parcul din Versailles admirând statuile, se adresează lui Iupiter, lui Satan, Regelui Soare, Mariei Antoaneta, umblă „pe drumul gândului”, înalță imn nopții, semnalează o amforă, un „vas de bronz”, un satir, o statuie a Afroditei, descrie catedrala Notre-Dame în noapte, consacră poeme „reginei Saba”, glorifică pe Aurel Vlaicu și eroii căzuți în primul război mondial. Dintre scrierile în proză, cea care a reținut atenția unor critici e nuvela Toader nebunul (1918
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]
-
material și spiritual, între contingent și transcendent: "Vântul tânăr a furat hainele copacilor/ Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,/ Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,/ Să schelălăie tragic și tâmp...// Dar sub mângâierea savantă a ploii,/ Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop/ Încep să își joace pe șolduri inelele anilor/ Zadarnici dansând hoola-hop". (Glumă). Limbajul ludic, poate fi, însă, un alt mijloc de redescoperire a frumuseții primordiale, resuscitată prin incantații de tipul : "Plouă soare peste mine
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și să umblu cu ele în dinți,/ să amețească, privindu-mă astfel, bărbații." Poeta se cufundă ostentativ în materia curgătoare și, cu o mare acuitate a simțurilor, transpune în act poetic trăiri spirituale rare: "Dar sub mângâierea savantă a ploii,/ satir vegetal, copacii cu seva-n uncrop/ Încep să își joace pe șolduri inelele anilor/ Zănatic dansând hula-hop". În "Călcâiul vulnerabil" pune problema cuvintelor și a sunetelor care au rolul de-a abstractiza sau de a concretiza lumea (arborii scutură vorbe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frumoasă doar ca nostalgie, ca ratare ori ca speranță. Insatisfacțiile, complexele, reticențele, i-au alterat felul de a o privi. De aci ironia cvasipermanentă cu care vorbește despre ea. Și tot de aci figura uneori caricaturală („Amorul, hidos ca un satir”)12), alteori penibilă a „amorului”: „Carbonizat, amorul fumega -”13). Adică, după ce arsese, trăgea să moară. E adevărat, în „Poemă în oglindă”, există versul (care - semn de insistență - se repetă) „Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare”14). Dar, comparația cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
insultele care-mi vin pe limbă e „lume de dugheni”! Am învățat-o de la Bacovia: „Aici, prozaici pămînteni,/ Pe drumuri [amorul - n. m.] a murit,/ De zurnetul de bani înăbușit,/ în lumea asta de dugheni” („Proză”, Amorul hidos ca un satir). „Dugheni” apare și în celălalt poem omonim: „Plouă.../ Pe-un tîrg mizerabil/ De glod și coceni/ Pe-un tîrg jidovit/ Și plin de dugheni”. („Proză”. Plouă...). De ce mi se pare expresiv? Pentru că, și într-un poem și în celălalt, dicția
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu ea și eu/ ne îndreptam spre Țara ce nu știm a cui e;/ părea că-n depărtări răsare-o cetățuie;/ în turnul vechi, acolo, ne-așteaptă tristul Zeu,/ să descifrăm în zodii uitatele zidiri/ cu odalisce tandre, iubite de satiri" (Nocturnă). La fel ca și maestrul căruia îi și dedică poemul de mai sus, Dumitru Spătaru cultivă apoi specii considerate drept minore sau vetuste (romanța, fabula, sonetul) și își înmoaie penelul în cernelurile temelor poetice consacrate: nostalgia copilăriei (Matricea copilăriei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aparțin poeziei didactice în general. Încercări de a dezvolta proverbe fie și în poeme simple nu se pot despărți de exemplul dat de Moissy și Carmontelle. Năvala divinităților în Baccu, adevărat cântec de cramă, este de un pur stil Renaștere: Satiri, Fauni și Menade, Ești al nostru, bine-mi pare, Pan, Silvan, Hamadriade, În oastea biruitoare Poeți, Eroi, Zâne, zei, De mult, să te-avem, vream eu!" Care portu și-l schimbase Și port de Baccanți luase, Toți aproape-mi se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Lupercus, protector al turmei, s-a identificat cu Faun357, trimiterile la Luperci-Faun sunt destul de frecvente. Dacă ne gândim că Pan Licius se identifică cu Lupercus, numărul acestor crește și mai mult. În Fasti, I, 390-440, apare deja Pan cu tinerii Satiri gata de dragoste, cu bătrânul Silenus, cu Bacchus, cu Naiadele și cu Priap, într-o atmosferă arcadică și pastorală; în Fasti, II, 193-194 (și nota 325) apar Faun-Lupercus; cunoscutul episod al bătăliei Fabiilor pe Crémera (asupra căreia vom reveni) începe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poetic. Figura lui poetică se definește printr-o exagerată aglomerare („grămădire”) de noțiuni, printr-o citare În lanț. Aleg la Întîmplare cîteva versuri: „MÎndrie, primejduială, Frică, temere, necaz, Vreme, lipsă, osteneală, Împotrivă-i n-au obraz” sau În altă parte: „Satiri, Fauni și Menade, Pan, Silvan, Hamadriade, Poeți, Eroi, Zâne, Zei...” Se manifestă și la Iancu lipsa de sațiu a familiei, dar nu Într-o singură direcție, nu În interiorul unei pasiuni unice. Erosul ascunde la el o voință impresionantă de cuprindere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]