718 matches
-
de Staffordshire, nu? a zis nervoasă Sarah Buckley. Ceva în genul ăsta, i-a răspuns Hugo făcând eforturi să pară vesel. Sunt niște animale de companie minunate. Sunt foarte loiali și... iubitori. Câinele a mai urcat o treaptă. Ochii îi scăpărau. Cei trei oameni s-au mutat și ei mai în sus. —Iubitor, ăă? a zis Steve Buckley neîncrezător. E clar că ar fi încântat să ne mănânce pe toți trei dintr-o singură îmbucătură. — Așa își manifestă el afecțiunea, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
iar el făcea ce face el de obicei... —Ei, vezi, a întrerupt-o Hugo triumfător. Făcea ce face el de obicei. Ce altă dovadă mai vrei ca să înțelegi că se simte atras de tine? — Când zic asta - ochii Laurei au scăpărat peste buza paharului - mă refer la faptul că bătea câmpii, ca de obicei, despre cât de important e el. Așa că i-am zis: „Păi, sigur că n-am decât puțină treabă. Mă ocup de Django și toate celelalte“. Numai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și Dustard fluierând. Hugo s-a uitat surprins la fața lungă a șefului. — Ce s-a întâmplat? l-a întrebat el. — Ce s-a întâmplat? a repetat Neil nevenindu-i să creadă. Ce s-a întâmplat? Ochii porcini i-au scăpărat. Ce naiba s-a întâmplat la Piele? a tunat el. Mintea lui Hugo, care fusese plină de prospețimea lui Alice, s-a umplut acum de depravarea Laurei, așa cum îi apăruse: goală pușcă, cu picioarele depărtate în camera aia sufocant de parfumată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în jurul lui. Cu cât privesc mai mult, din colțul meu, în cordiala intimitate care înmoaie inimele oțelite de luptă, cu atât pricep mai bine firea aceasta pe care selecțiunea socială a ridicat-o de asupra mediului său. În ochii negri scapără inteligența, în liniile feței se vede energia, gestul nervos indică voința nestrămutată. Și totuși cuvântul său e blând, și totuși sufletul său e duios, și totuși ochii aceia pătrunzători sunt adesea umezi de înduioșare. Ce l-a ajutat mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de nicăieri, și ajunse Între el și spahii. Văzu doar un fâlfâit alb, o rostogolire În aer, o formă care putea fi orice, poate o pasăre, poate un fum, poate doar o eșarfă pe aripile vântului. Nu. Pasărea aceea ciudată scăpără o lucire metalică. Culorile și strălucirile erau un domeniu familiar pentru pictorul Alessandro Frassetti. Era, cu siguranță, o armă cu tăiș. Ceea ce Însemna că Umbra era un om. Un om zburător, fără chip. Un om care Îl apăra așa cum nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dreptul peste băhnuri, peste ogoare, direct spre casă. De la Bolătău pân-acasă, de-a dreptul, mai era aproape un kilometru! Dar acum mi se părea cel mai lung și cel mai greu drum! Și-am pornit-o la goană. Îmi scăpărau picioarele. Și inima mi se zbătea năvalnic, ca o pasăre prinsă-ntr-un laț, fără scăpare, gata să-mi spargă cușca pieptului! Și tâmplele-mi zvâcneau și ele, de-mi vâjâia capul! Nu mă încumetam să-mi contenesc galopul. Doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și stricată. Nici ea n-a încetinit, nu s-a oprit, nici măcar n-a privit către ușa deschisă larg... După dânsa a urmat Georgel Davidel, de la Banca Țiriac: l-am auzit când a-nvârtit cheia în broasca ușii sale, când a scăpărat din brichetă și și-a aprins țigara, când s-a lăsat sprințar din treaptă-n treaptă, tușind de câteva ori și lăsând în urmă-i o pală subțire de fum parfumat, din care o boare ușoară s-a lățit și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își ridică privirea spre dânsul, Încurajat de vederea veșmintelor sale. - Oameni de-ai familiilor Cerchi și Donati. S-au Întâlnit În târg și pe dată au scăpărat insultele. N-aveam nevoie de mai mult ca să se poată Încăiera. - Scandalagii afurisiți, mormăi poetul printre dinți. Așteptă ca o nouă salvă să cadă În jurul lor, apoi se ridică hotărât și Înaintă spre centrul pieței, nădăjduind că Îi vedeau toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ce reprezenta el pentru ea zau că este peste puterile mele să-mi închipui - îi ucidea fiul. Între timp, mizeria din casă, și mai ales cea din bucătărie, atingea cote uluitoare. Cu toate acestea, umflată de plâns și cu ochii scăpărând, cu picioare târșâite, zbierând vorbe fără șir la telefon, cu fața aprinsă parcă toată de la părul acela minunat care în fine o avansa în tagma roială, reușea cumva să-și ducă la bun sfârșit toate sarcinile. Le punea mâncare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu greu printre rîndurile de scaune. Iulian Barbu s-a oprit lîngă femeia cu guler alb, lăsîndu-și cureaua servietei să-i lunece de pe umăr pînă o prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu mai stea ca un stîlp lîngă umărul ei. Îmi permiteți să trec? întreabă Iulian pe un ton calm, politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ridică încet palma. Privirea tînărului, surprinsă o clipă de gestul frînt al palmei ridicate, face o mișcare rotundă, bruscă și tăioasă, retezînd-o pe femeie în două, asemeni coasei ce învăluie brazda de iarbă: Deci tu ești frumoasa doamnă Brîndușa..." "Obraznicule!" scapără privirea Brîndușei. Am înțeles de la tovarășa tehniciană că dumneata conduci montajul rezervoarelor de recuperare spune Brîndușa apăsat. Sîmbătă trebuie să informez Comitetul județean P.C.R. de stadiul investițiilor. Dacă nu va porni la timp instalația de recuperare, ne vor înghiți deșeurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
căutîndu-și locuri la mesele în dezordine, în sala plină de frig. Somnoros, chelnerul care a deschis merge la soba mare cu cuptor din sală și aruncă în vatră un braț de lemne, peste care toarnă petrol dintr-o sticlă și scapără un chibrit. Lîngă el, tot somnoroasă, apare o femeie care-și îmbracă din mers halatul alb, pătat de ulei la poale. Șoferul și cei doi se salută prietenește. Pavel și grăsuna lui mai sînt? întrebă șoferul. Sînt. Cum să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dreaptă, dincolo de măsuță, cît mai ales prin privirea-i îndreptată pieziș în jos -, dar și aceasta are năut. Înseamnă că măiestria dumneavoastră de-a o prepara a înnobilat-o răspunde Mihai simplu, ridicînd privirea, înfruntînd-o pe-a femeii. Maria Săteanu scapără un surîs în colțul gurii. Atent la ei doi, Săteanu rîde încet, amuzat. Halal răspuns! Draga mea, pentru frumoasa caracterizare ce ți s-a făcut, vei bea cu noi un strop de whisky. Săteanu vrea să se ridice, dar soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-o de două ori. L-ai mințit cînd...? face Lazăr un gest cu capul, pornind alături de Radu spre locul lor. Nu. Va trăi, dar nu datorită mie. Înfiorat de tonul medicului, surprins de o asemenea mărturisire, Lazăr întoarce privirea. Radu scapără printre dinți o înjurătură la adresa vieții și se trîntește pe saltea. Groaznic, Lazăre, groaznic! Băiatul ăsta nu venea numai pentru că mama lui e bolnavă. Era chemat să scoată niște bani puși la cec pe numele său..., era presat de ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fi îmbătat... Du-te după ea. Hm, maestre! pufnește Lazăr, urmărindu-și partenerul cu privirea aruncată pe sub sprîncene, în vreme ce bagă banii în plic. Înseamnă că mai păstrezi despre mine o imagine falsă adaugă cîntărind plicul în palmă, lăsînd să-i scapere un zîmbet cînd vede că vorbele lui nasc în profesor plăcerea scontată, dar brusc, tăiat iarăși de junghiul din stomac, trîntește plicul pe masă, lovindu-l cu palma: O sută de mii în cap! Pentru banii ăștia chiar că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oarecare, mi-a plăcut, i-am făcut curte ajutînd-o să ducă sacoșele, am văzut-o unde stă, ea m-a dus pe strada ce dădea la poarta din spate, m-a lăsat chiar s-o strîng în brațe... "Și?" a scăpărat spre mine întrebarea celuilalt, dar nu lubrică, pofticioasă, ci de-o ucigătoare curiozitate profesională. Și-am cumpărat o sticlă de whisky, m-am amețit, am aflat telefonic că soțul ei e de gardă știam de-atunci, de la partida de pocher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bancă de școală serioasă i-o întoarce Vlad furios. Pe cine căutați, vă rog? întreabă el aspru. Sînt inginera Brîndușa Roman, secretara Comitetului P.C.R. al uzinei răspunde femeia prompt, înfruntîndu-i privirea. Au! se lovește instinctiv cu palma la frunte Vlad, scăpărînd un surîs scurt, sfîrșind prin a strînge din umeri: Vă rog să mă iertați! Alaltăieri erați așa..., din cauza gripei..., nu v-am recunoscut... Vă rog, poftiți, luați loc! Derutată de convertirea furiei atît de repede într-o amabilitate născută din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
strînge mai bine paltonul la piept să dea impresia că a cutremurat-o frigul și pleacă mai departe, spre microbuz. Peste cîteva clipe, apare la portiera cealaltă, cu termosul în mînă. Vlad îi întinde palma și o ajută să urce, scăpărînd un surîs de reală plăcere la vederea genunchilor goi ai fetei în clipa cînd ea pătrunde în cabină. Drept răspuns, Paula pufnește scurt, nervos, așezîndu-se bine în scaun, acoperind genunchii cu poalele paltonului. Șefu', gata, dă-i cărbuni! strigă Cornea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca soțiile alea, despre care rîd bărbații zicînd că-n pat observă că tavanul ar trebui văruit din nou surîde ea, apoi, mușcîndu-și buza de jos, ca un copil prins la dulapul cu dulceață, ai cărui ochi însă știu să scapere drăgăstos, obținînd iertarea, fata clipește și ea, făcînd un gest de neputință: Iartă-mă! Precum vezi, ți-am dovedit că pot fi și vulgară. Ți se pare surîde Mihai. Tu nu poți fi vulgară, cum la fel de bine altele sînt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Pantalonii erau susținuți de bretele care arătau de parcă ar fi fost cumpărate de la același magazin second-hand de unde luase și costumul - o pereche de bretele demodate, cu clapetă. Cumva, Fliss reușea să-și păstreze o aparență destul de naturală; o văzusem chiar scăpărând un chibrit de fermoarul de la pantaloni. Îl Întâlnisem de câteva ori și pe prietenul ei, Andy, un omuleț drăgălaș, cu bucle blonde și voce suavă. Se asortau de minune. Lou oftă. — Suntem foarte Încordate zilele astea, zise ea, Întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
s-a Întâmplat tipei ăleia, Linda, nu? continuă ea. Ieri seară, polițiștii s-au dus la Naomi acasă s-o interogheze. — Chiar așa? Mda. Erau doi. Se pare că Naomi era la subsol când a fost omorâtă, corect? Ochii Îi scăpărau, arătând teribil de Încântată la gândul că avea o prietenă implicată În ancheta unei crime. M-am hotărât s-o impresionez cu propria mea felie Însângerată de glorie. — Eu am descoperit cadavrul, am zis. M-a uns pe suflet să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
George văzu acum în fața ochilor chipul lui John Robert, uriaș, cu obrajii cărnoși, spongioși, jilavi, cu nasul mare, coroiat, ciupit de vărsat, și gura lacomă, senzuală, întredeschisă. Revăzu buzele roșii, umede, ale lui John Robert și ochii lui injectați, cruzi, scăpărând de inteligență. În același timp, George deveni conștient de cumplita durere de cap care-l chinuia din momentul în care se deșteptase. Își simțea parcă și fața zgâriată. Probabil că se îmbătase criță cu o noapte înainte. Încercă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Belmont), George, întorcându-se spre el, îi făcuse pe neașteptate, în tăcere, un semn cu ochiul. Episodul crease, cel puțin pentru băiat, o legătură ciudată, intimă, dar amenințătoare. Semnul acela ambiguu nu mai fusese repetat, și totuși Adam îl simțea scăpărând, magic, înspăimântător, ori de câte ori schimba o privire cu George. La vederea lui Adam, George se opri din drum la fel de abrupt ca un japonez care ar zări un viezure. Nu voia să treacă de nepotul lui, și nici nu dorea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a nervilor, o tandră nerăbdare a epidermei. Omniprezența unui fantomatic simț al palpării, al nevoii de a atinge. Alerta tuturor organelor. Necesitatea stringentă a prezenței celui iubit, nevoia inexorabilă de a-l avea aproape, dorința obsesivă de celălalt. Focul care scapără, soarele care expandează, frumusețea reînnoită a tuturor lucrurilor. Certitudinea; și, odată cu ea, marea, trista, recea cunoaștere a ineluctabilei schimbări, a declinului. Emma nu ajunsese niciodată să-și accepte sentimentele mai puternice și, pe jumătate, era hotărât să nu-l iubească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ai reușit să mă faci de râsul orașului ăstuia pe care îl îndrăgesc și în care te-am adus cu atâta încredere. Și ai mânjit reputația lui Hattie în chip ireparabil. Dumneata erai beată? Nu, răspunse Pearl și ochii îi scăpărară o clipă, apoi își reluară privirea încruntată. Cum să fi fost beată? sări Hattie. Și n-a fost vina ei. Atunci a fost vina ta? Nu! Spuneți lucruri cu totul false și nu vreți să mă ascultați. Și am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]