395 matches
-
FRONTUL MORȚII Frigul ierni-ncetul cobora din zare, Guițau flămânde bombele pe-ntins Un scaiete firav, ca o lumânare, Lâng-o țeastă spartă, singur s-a aprins... Înfrățiți în vecii fără de speranțe Doi dușmani de moarte, înghețau uitați, De păreau sărmanii, perforați de gloanțe, Împăcați în fine și îmbrățișați... Unul din vestoane, sfârtecat de-o schijă
FRONTUL MOR?II by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83798_a_85123]
-
pe Eisler să pară un fel de erou bizar. Amintindu-și că omul fusese prietenul lui Richard Loftis și colegul lui Chaz Minear, Mal frunzări paginile în căutarea lor. Minear dădea impresia că e cel mai neajutorat dintre cei doi - scaietele. Mal citi fragmentele legate de colaborarea celor doi la scenariile pentru Frontul de Est și Furtună deasupra Leningradului, de prin anii 1942-1943. Eisler era supărat pe Minear din cauza lipsei sale de disciplină în muncă, era supărat pe relația lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
gâjâite și a degetelor Înțepenite; Titel Meșteru se fălește - În așteptarea unui investitor serios și cu posibilități financiare solide - că a născocit o mașinărie de tundere automată a ovinelor: oaia intră printr-o deschidere a utilajului, plină de lână cu scaieți și ciulini, și iese pe partea cealaltă, cheală și nevătămată, iar lâna e scuipată (expresia aparține inventatorului) printr-un horn special, gata descornăcită și dărăcită; soldatul Armeanu, fiu al satului, suflet poetic și sensibil, membru activ al Cenaclului inițiat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
întors vioaie în spate, în locul unde stătusem până atunci. Uluită, mulțimea a rămas separată, păstrând cărarea care ducea de la mine la Vivian. Jumătate dintre chipuri se holbau la mine, jumătate la ea. Nu mai aveam nevoie decât de vreo câțiva scaieți, niște pistoale, o crâșmă - și decorul ar fi fost complet. — Călătorie sprâncenată, rahat cu ochi ce ești, a pufnit Vivian, smulgând microfonul din mâna lui Luke. Oricum, nu mai făceai față, Claire. Din prima zi, ai fost o proastă investiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
s-a repezit să mă tragă la adăpost, dar n-a mai avut timp: câinele s-a năpustit la noi și, scheunând jălalnic, s-a culcat la picioarele noastre, după ce s-a tot Învârtit În jurul cozii, acum jerpelită, plină de scaieți. Când plecasem În pădure, Îl lăsasem În lanț - cine se putea apropia de fiara sălbatică? După ce-au căzut multe bombe și plunghi, Moș Iacob a băgat de seamă că Osman a dispărut cu lanț cu tot. L-a crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Dacă te ungi cu miere pe la gură o să prinzi destule muște“, țipau ei. „Mătură în fața ușii tale. Răspunsurile tale sunt pe lângă întrebare. Mai multe murături la un loc fac o droaie. Orice boabă de fasole își are pata ei. Aduni scaieți și vrei să iasă murături? Arată niște dinți curați.“ — Îi auzi? întrebă uimit perceptorul districtual, cu gândurile distrase de strigătele mulțimii. Mai multe murături la un loc fac o droaie... ce e o droaie? Guptaji, orășelul ăsta e plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
prima rază a soarelui să se ivească pe cer, dincolo de povârnișurile stâncoase ale munților Huaila. Asculta cu ochii deschiși, privind tavanul jaimei sale cu dungi, pe care îl cunoștea atât de bine, și i se părea că vede ghemurile de scaieți alergând slobode peste nisipuri și stânci, mereu grăbite, mereu dorind să găsească un loc de care să se agațe, un cămin permanent care să le primească și să le scape de acea veșnică peregrinare fără țintă dintr-o parte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se agațe, un cămin permanent care să le primească și să le scape de acea veșnică peregrinare fără țintă dintr-o parte în alta a Africii. Cu lumina lăptoasă a zorilor, filtrată prin minuscule fire de praf în suspensie, scaieții apăreau pe neașteptate, ca niște fantome dornice să se năpustească asupra oamenilor și animalelor, ca să se piardă apoi - așa cum sosiseră - în infinitul neant al pustiului fără hotare. „Trebuie să existe o graniță pe undeva. Sunt sigur...“, spusese pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu mai multă forță, ca să pornească la drum. La intrarea în jaima se desenă o umbră mai densă decât celelalte. Mai întunecată. Ochii Lailei străluciră din nou în noapte, în vreme ce călărețul și cămila dispăreau, ca împinși de vânt și de scaieți. Vântul plângea tot mai puternic, știind că în curând lumina soarelui avea să vină să-l potolească. Ziua nu era încă nici măcar acea penumbră lăptoasă care îi îngăduia să distingă cu greu capul cămilei sale, dar Gacel nu avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
creierului lui Gacel, fără ca el s-o știe, fără să fie pe deplin conștient de asta. Soarele îl surprinse călare pe mehari și se înălță deasupra capului său, tot mai puternic, făcând vântul să tacă, strivind pământul, potolind nisipul și scaieții, ce nu mai alergau de colo-colo, scoțând șopârlele din vizuinele lor și făcând păsările să se lase la pământ, căci nici să zboare nu mai îndrăzneau când, în sfârșit, ajunse la zenit. Targuí-ul opri atunci animalul, îl obligă să îngenuncheze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
gâtlejul său s-a auzit un tors de pisică uriașă, satisfăcută. Gacel s-a ridicat încet în picioare, i-a scos șaua și, la rândul lui, și-a scos straiele, pe care le-a întins cu grijă peste tufele de scaieți ca să se ude cât mai tare. Apoi, desculț și gol, a așteptat în picioare ca primele picături să stropească nisipul și pământul, acoperind de cicatrice ca de vărsat chipul deșertului, pentru ca apoi apa să sosească în valuri, îmbătându-i simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
umed, pentru a se ghemui să doarmă aproape acoperit de nisipul uscat, căci știa că, după ploaie, zorii vor aduce frigul în pustiu, iar vântul va transforma în chiciură stropii de apă ce mai rămăseseră pe pietre și tufele de scaieți. în deșert, diferența dintre temperatura maximă de la miezul zilei și cea minimă la ceasul dinaintea zorilor putea fi de cincizeci de grade, și Gacel știa din experiență că acel frig trădător reușea să se strecoare în oasele călătorului inconștient, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nisip moale ce i se prelingea printre degete. Plângea vântul la ceasul vânătorului. Privi stelele, care îi spuseră cât mai lipsea ca lumina să le șteargă de pe firmament, strigă noaptea și îi răspunse mugetul stins al mehari-ului ce mesteca scaieții umezi. îi puse șaua, porni din nou la drum și pe la jumătatea după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care îi condusese pe soldați până la jaima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de nimic altceva decât de hrana sa, mai proaspătă și mai gustoasă acum datorită ploii căzute, și înaintă în tăcere, aproape târându-se, de la o stâncă la trunchiul răsucit al unui arbust, de la o mică dună la un tufiș de scaieți, până ajunse, în sfârșit, în locul perfect, o movilă de piatră de unde domina, la mai puțin de trei sute de metri distanță, silueta zveltă a marelui mascul al turmei. „Când omori un mascul, imediat vine altul mai tânăr să-i ocupe locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
peste un an, dar dacă plecau de acolo, urmau să fie împușcați. Era un puț pe-aproape: apă murdară și rău mirositoare, care producea diaree, și vânat unde se termina „pământul pustiu“ și începea podișul din hamada, cu pietrișurile și scaieții săi și cu vechi albii de râuri care cu mii de ani în urmă curgeau năvalnic spre îndepărtatul Niger sau spre foarte îndepărtatul Ciad. Un bun soldat, și se presupunea că ei asta erau, avea obligația să supraviețuiască în asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din față! Ia apoi poziția de atac și așteaptă. O mierlă gâlgâie zgribulită pe undeva în bezne de septembrie. Asta așteptam! își mai spune și țâșnește. Ghemuit, face salturi lungi ca de cangur. Deodată, se prăvălește ca săgetat peste un scaiete osos: norul alunecase de pe fața lunii. Or, Leonard știe ce înseamnă razele astea: moarte. Își umple gura cu țărână la repezeală. Nu, n-o să țipe decât în apropierea redutei - un spin îi intrase tare în fund. Carnea unui luptător nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de cinci și patruzeci și trei, Leonard se afla se afla în vârful colinei. Securea, cu coada înfiptă-n pământ îi susținea basca - stindard asudat al victoriei. Dincolo de tranșeul oribil, mierlele și scatiii reveniseră la un tril mai firesc. Fiecare scaiete era îmbrobonat de rouă și fiecare spin. Nările îi erau invadate de mirosul reavăn al libertății. Deși beat de triumf, Leonard nu uita de beția de sânge. Strânse un pumn de țărână și-l presără peste roșul rănilor, astupând goliciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fu sfârșitul Secției de Poliție de Sud-Est! SATHARIEL Rămăseseră patru. Un fel de chintă spartă... Primul, ca întotdeauna, pășea pe drumul desfundat Îngerul blond, emisarul Cerurilor, cu tricoul lui galben, pătat de gudron și cu blugii gri mototoliți, năpădiți de scaieți și murdăriți circular, în tur, de la iarba strivită. La un metru în spatele său, umăr la umăr, înaintau sub perdeaua razelor lunare, în noaptea fără vânt, Poetul și cu Fratele, cel dintâi sensibil mai optimist și mai bine dispus, ca efect
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un gemuleț lucind în turn, iar alături, ca o broască râioasă, baraca unde știam că se află REM-ul. Iadeșul ne sili s-o luăm direct peste arătură, sau mai bine zis peste pământul înțelenit, pe care nu creșteau decât scaieți, buruieni și din loc în loc albăstrele timide. Peste tot erau găuri de gărgăuni. Păianjenii de pământ care se aventuraseră mai departe de gaura lor, verzi și puternici, proptiți pe picioare musculoase de alergător, se aruncau la trecerea noastră înapoi în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cireșului amar, fructele lui grena, cu carnea moale și udă, camionul cu vopseaua albastră de pe capota jupuită, zmeele levitînd peste câmp, ocolite în zbor de turturele, fiecare cărămida împăienjenită din fațada casei, fiecare fir de păr cărunt din blana cu scaieți a lui Chombe, botul și nasul lui ca de cauciuc umed, fața Esterei, căreia încă nu-i vorbisem) mi se păreau superflue, îndepărtate, asemenea lumii coralilor de la tropice, din apele calde, cu pești-papagal, stele de mare, bureți și madrepori. Chiar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nervos, să împingă cu bastonul caftanul muscalului : — Unde-ți ții ochii, dobitocule ? întoarce, n-auzi ? întoarce odată, vită ! Trecuseră, într-adevăr, de casă, și fără putoarea bine cunoscută a maidanului cine știe unde s-ar mai fi trezit ! Din fericire însă, printre scaieții ciufuliți și tufele de mătrăgună zăcea, ca de obicei, un câine cu blana putredă și dinții rânjiți, bâzâit de un roi greu de muște, sclipind verzi-negre în lumină. Ce chilipir mai căutase și Mironescu-tatăl făcându-și casa aici, tocmai la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ai bate din palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat de scaieți și de funingine. I-a scos căpăstrul și i-a spălat botul însângerat. Ei. Acum altcum stăm de vorbă. Arăți și tu a cal de soi. Stai să aduc niște rachiu să ștergem rana, că ferească Dumnezeu... Îi mai obrinti
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ude. În zori cerul e senin fară nici un norișor, iar pădurea s-a trezit și e o mare forfotă: Albinuțele își pregătesc găletușele să adune polenul din floricele, gâzele mișună grăbite, lăcusta își coase fusta ce i-a rupt-o scaietele, licuriciul își repară felinarul. Numai melcul-i suparat Că afară este soare și în casă a intrat Să se ferească de soare. Florile acum la soare își uscă petalele, și discută între ele despre ploaia de aseară, că ar fi
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
că deocamdată merge". Într-o dimineață am avut chiar o clipă de fericire. Cerul era limpede și, deasupra pădurii, se ridicase un soare inflamat și roșu. Așezați pe banca de pe peron, priveam câmpul. Iarba, udă de rouă, strălucea. Până și scaieții fulgerau în răstimpuri. Cârduri de ciori se îndreptau prin aerul dimineții spre mlaștină de unde făceau cale întoarsă. Acesta era imperiul în care domneam noi, singurii săi locuitori. Probabil nu era trecut pe nici o hartă și n-avea nici un nume. 9
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cele pe care le adora până le-a învățat pe dinafară - și, în felul ăsta, până a învățat singură să citească, asociind sunetele cu literele din carte), cântatul ăsta s-a extins, în plimbările pe munte sau pe coastele cu scaieți violeți de la 2 Mai... Pe urmă, însă, după revenirea la Brașov, bula asta protectoare, de cristal, a început să se restrângă încetul cu încetul. În primul rând, din pricină c-am plecat, fie și cu program redus, la serviciu. Și
Maternitate : identități ficționale. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Miruna Runcan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1780]