880 matches
-
urmară restul armatei persane". Un alt scriitor grec, Tucidide, ne relatează în opera să "Războiul peloponesiac" despre teritoriul locuit de geți. Asemenea lui Herodot, acesta îi plasează pe geți dincolo de munții Haemus (Balcani), până la Pontul Euxin (Marea Neagră), învecinându-se cu sciții. Acești geți se aflau sub autoritatea regelui odris Sitalces, căruia îi furnizau călăreți. Statul odris se întindea până la gurile Dunării, închizându-i pe toți geții din Dobrogea și de la sud de fluviu. Este foarte probabil ca în secolul al VI
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
că Herodot, în "Istorii", Tucidide în Istoria Războiului Peloponesiac, Xenofon în Anabasis, Diodor din Sicilia în Biblioteca istorică și Polybius, în "Istorii". În secolul al VI-lea î.Hr., Imperiul Persan era în ascensiune, prin cucerirea Ioniei, expedițiile lui Darius împotriva sciților și transformarea Traciei în satrapie persană denumită "Skudra". Însă pe fondul războaielor medice, profitând de înfrângerile suferite de perși, pe ruinele fostei satrapii Skudra, odrisii și-au clădit un regat. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrid a fost Teres. Nucleul central
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
regat. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrid a fost Teres. Nucleul central era în valea inferioară a Hebrosului. În timpul domniei lui Teres, teritoriul regatului era restrâns. Pe plan extern, regatul era orientat spre stabilirea unor relații bune cu vecinii din nord-est, sciții, încheind o alianța matrimonială prin căsătoria fiicei lui Teres cu regele sciților, Ariapeithes, din urmă căsătoriei rezultând un fiu, Octamasades. Teres a murit la 92 de ani, în 440 î.Hr., conform lui Lucian din Samosata. Conform lui Tucidide, sub regele
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
în valea inferioară a Hebrosului. În timpul domniei lui Teres, teritoriul regatului era restrâns. Pe plan extern, regatul era orientat spre stabilirea unor relații bune cu vecinii din nord-est, sciții, încheind o alianța matrimonială prin căsătoria fiicei lui Teres cu regele sciților, Ariapeithes, din urmă căsătoriei rezultând un fiu, Octamasades. Teres a murit la 92 de ani, în 440 î.Hr., conform lui Lucian din Samosata. Conform lui Tucidide, sub regele Sitalkes, regatul a atins maximă expansiune, stăpânind tot litoralul de la Abdera până la
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
față de supuși, viteaz, atent cu averea statului. Percepea tribut de la populațiile supuse și de la unele cetăți grecești, în valoare de 1000 de talanti. A dezvoltat o armata considerabilă de 120 000 de pedestrași și 50 000 de călăreți. Relațiile cu sciții s-au deteriorat, după ce Ariapeithes s-a recăsătorit cu o grecoaică, dăruindu-i un fiu, Skyles. Au apărut rivalități între el și Octamasades. Skyles a fost alungat pentru că ducea un mod de viață grecesc, și de aceea primește azil politic
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
încerca din răsputeri să-i împiedice participarea la războiul troian, Rhesus este convins de Hector să se alăture troienilor. Întârzierea lui pe câmpul de luptă este justificată în piesă cu un război pe care a trebuit să-l ducă împotriva sciților (scena 7). În scena 14, conducătorul carului de luptă al lui Rhesus și nu regele însuși are un vis premonitoriu cu privire la măcelul comis de Odiseu și Diomede. Pseudo-Euripide se străduie să reconcilieze perspectiva muzei cu țelurile zeiței Atena. Astfel, în
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
ulterior, creștinii din interiorul regiunilor estice ale Imperiului roman au putut căuta refugiu la nord de Dunăre, pentru a evita persecuțiile autorităților imperiale anterioare domniei împăratului Constantin cel Mare. Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguus (470-574) și Ioan Maxentius (liderul călugarilor Sciți) au trăit o mare parte din viata lor în Dobrogea si au promovat creștinismul printre localnici Dar perioada creștinării timpurie a populațiilor nord-dunărene, oricare ar fi ele, a lăsat puține mărturii arheologice și documentare în afara Dobrogei, majoritatea dovezilor fiind mai
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
ecumenic din istorie) citează număr însemnat de toponime de la Dunărea de Jos atestând existența unor comunități de creștini, a căror amintire este menținută și de tradițiile locale mănăstirești. Tertulian a scris în opera sa despre creștinarea sarmaților, dacilor și a sciților . În 2001, în cetatea antică Halmyris, de lângă Murghiol, județul Tulcea au fost descoperite osemintele a doi martiri, Epictet și Astion. Acestia au fost omorâți (anul 290) la ordinul comandantului militar al provinciei Scythia Minor, Latronianus După 297, pe teritoriul provinciei
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
lui Atila, (probabil în Banatul de astăzi) din anul 448, istoricul Lisseanu arată că bizantinii au găsit sate cu case de tip colibă spre deosebire de corturile nomazilor. Localnicii se ocupau cu agricultura fiind sedentari. În descrierea lui Priscus, localnicii sunt numiți "sciți". Istoricul Zosimos (Zosimos, Istoria contemporană, IV, 34) scrie.... Theodosius II respinse pe sciri și pe carpodacai ...peste Istru. "Carpodacai" e o mențiune a autohtonilor daci sau carpi din secolul al V-lea. Secolul al VI-lea Prima mențiune a unui
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
cománi", și Polovți) au fost un popor originar din Asia, din grupul turcilor-kîpceak ("kιpçak"). Prin tradiție ei și-au avut la origine tribul primordial Kîmek (Kιmek). Numele tribal "kιpçak" a fost interpretat ca fiind, în antichitate, identic cu cel al "sciților roșii" ("Sakalar Iskitler"). Tribul "mamă" al cumanilor medievali erau turcii oghuzi Bozok sau Bozokler, a cărui ramură Günhan (de la "Gün Han") îi includea specific pe cumani (alături de clanurile sau triburile adiacente Kayı, Bayat, Alka Evli sau Alaüukaevli și Kara Evli
Cumani () [Corola-website/Science/300737_a_302066]
-
culturile Bandkerimik. Pe lângă acestea, în Belarus și în parți din Ucraina, s-au găsit urme din cultura Nipru-Doneț. Cimerienii și ale triburi de păstori locuiau zona prin 1000 î.e.n., iar înainte de 500 e.n., slavii se stabiliseră aici, fiind înconjurați de sciți. Diferite triburi barbare asiatice, huni și avari au migrat pe aici în preajma anilor 400-600 e.n., dar nu au dislocat elementul slav. Regiunea ce astăzi formează Belarusul a fost populată de triburi slave în secolul al VI-lea. Ei au intrat
Belarus () [Corola-website/Science/297847_a_299176]
-
tânăr) ar fi fost comune pentru toate popoarele indo-europene conform școlii de gândire elaborată de istoricii francezi, cum ar fi Bernard Sergent; forme variate a homosexualității ritualice sunt bine-documentate și au fost instituționalizate în special în întreaga Grecie antică, la sciți, celți și alții.
Heruli () [Corola-website/Science/319602_a_320931]
-
meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea "Despre apostoli" a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3
Andrei (apostol) () [Corola-website/Science/299127_a_300456]
-
se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.
Andrei (apostol) () [Corola-website/Science/299127_a_300456]
-
de pe teritoriul Ucrainei datează din preajma anului 4500 î.e.n., perioada de înflorire a culturii Cucuteni, din neolitic, într-o arie largă ce acoperă părți din Ucraina de astăzi, precum și întreaga regiune Nipru-Nistru. În timpul epocii fierului, teritoriul a fost locuit de cimerieni, sciți și sarmați. Între 700 î.e.n. și 200 î.e.n. a făcut parte din Sciția. Mai târziu, au fost fondate colonii grecești, romane, și bizantine, cum ar fi Tyras, Olbia și Hermonassa, începând cu secolul al VI-lea î.e.n., pe malul nord-estic
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
numea "Noviodunum", un nume de proveniență celtică ("dunum" înseamnă în limba celtă "așezare fortificată"), de asemenea existând și o așezare dacică numită "Genucla" în vecinătate. În 514 î.Hr., Darius cel Mare a luptat în această zonă o bătălie decisivă împotriva Sciților. Orașul făcea parte de asemenea în calea drumurilor comerciale grecești. Mai târziu, orașul a fost baza flotei romane a Dunării de Jos numită "Clasis Flavia Moesica". În 369, a fost încheiat, în dreptul acestei cetăți, pe un vas aflat pe Dunăre
Isaccea () [Corola-website/Science/296918_a_298247]
-
această civilizație se bazează exclusiv pe fundații slave. Teritoriile întinse ale Rusiei de azi au fost locuite între secolele al III-lea și al VI-lea de triburi diferite, cucerite, pe rând, de invadatori precum goții, hunii și avarii turcici. Sciții iranieni au populat stepele sudice, iar poporul turcic al hazarilor a stăpânit partea de vest a acestui teritoriu în secolul al VIII-lea. Ei au fost alungați de grupul scandinav al varegilor, care și-au stabilit capitala în orașul slav
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana și a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciților. Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările științifice ale vremii și a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa „"The Sanscrit Language"” („"Limba sanscrită"”), unde observa asemănări între 4 dintre cele mai
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
de revoluție, care ulterior îl dezamăgește pe Blok. Sărăcia, băutura și dezamăgirile provocate de viață, combinate cu dragostea lui pentru Rusia au influențat temele amare de protest social care au marcat operele târzii ale lui Blok. Una dintre acestea este "Sciții" (1920), în care își înghite dezgustul față de cultura occidentală și cere ajutor pentru guvernul socialist. Poezia lui Blok, produsă de focul sufletului și de răceala minții, a fost apreciată pentru curgerea muzicală a cuvintelor, spontaneitatea onirică, în care sunetele și
Aleksandr Blok () [Corola-website/Science/298773_a_300102]
-
cu "antene" sau "gheare de vultur" și gardă antropomorfă) dar este prevăzută cu o lamă dreaptă cu lungimea neobișnuită de 1,12 m. și dotată cu șănțuiri. Se estimează că sabia datează din secolele VI-V î.Hr., fiind produsă de sciți. A nu se confunda spada cu sabia, care are doar un tăiș.
Spadă () [Corola-website/Science/316468_a_317797]
-
în centru a plasat pdestrași perși (nemuritorii), cavaleria indiană și arcașii din Mardian. Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se aflau cavaleria din Bactria, Dahae, Arachosia. cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și călăreții sciți. Carele de luptă au fost plasate în față, împreună cu un grup mic de soldați din Bactria. Pe partea dreaptă comanda o avea Mazaeus, aici aflându-se cavaleria din Syria, Media, Mesopotamia, Parthia, Sacia, Tapuria, Hyrcania, Albania Caucaziană, Sacesinia, Cappadocia, și
Bătălia de la Gaugamela () [Corola-website/Science/314478_a_315807]
-
în epoca fierului și au început marea lor expansiune către est și sud. În secolele următoare, slavii au intrat în contact cu numeroase grupuri etnice care ori trăiau ori s-au mutat în câmpiile Europei răsăritene. Cei cunoscuți au fost sciții nomazi, care au ocupat regiunile actualei Ucrainei și a sud-vestului Rusiei începând cu secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr.. Denumirea sciții nu a mai fost folosită după secolul I î.Hr. cu referire la acest grup
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
ori trăiau ori s-au mutat în câmpiile Europei răsăritene. Cei cunoscuți au fost sciții nomazi, care au ocupat regiunile actualei Ucrainei și a sud-vestului Rusiei începând cu secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr.. Denumirea sciții nu a mai fost folosită după secolul I î.Hr. cu referire la acest grup de triburi (vezi și sarmații, roxolanii, alanii). Unele documente romane târzii au folosit etnonimul sciți pentru a s referi la slavii răsăriteni. Între secolele I AD
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr.. Denumirea sciții nu a mai fost folosită după secolul I î.Hr. cu referire la acest grup de triburi (vezi și sarmații, roxolanii, alanii). Unele documente romane târzii au folosit etnonimul sciți pentru a s referi la slavii răsăriteni. Între secolele I AD și al IX-lea, regiunea a fost locuită vremelnic sau tranzitată de diverse popoare germanice, iranice și turcice, între care cele mai cunoscute goții, hunii, avarii și ungurii. Deși
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
Cinstindu-si patria natală, Nisul din Dacia aureliana, imp. Constantin o lega de Metropola nouă a imperiului, după ce mitropolitul Protogen din Sardicaindeplinise sarcini în Dacia, Dardania, Calabria și în țările din jur, iar Mitropolitul din Tesalonic primise jurisdicția peste ambele Sciții. Constantin se învrednicește apoi de epitetul “restitutor Daciarum”, aducând stăpânire imperiala iar la Dunăre, prin respingerea goților. Dar intervine o nouă împărțire a imperiului, cănd Constans, fiul lui Constantin își lua Italia, Iliricul și Africa pentru sine. Astfel Iliricul ajungea
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]