292 matches
-
după bunul plac. La rândul său, Dave 2 văzuse o tinerică slăbuță și blonduță, cu părul dat pe după urechile parcă lipsite de lobi. Avea un ten perfect, dar de o paloare ca de ceară; mai era și abdomenul ei ciudat, scobit, asemănător cu o măsuță de joc pe care cineva tocmai o plia ca să o pună la loc. Mai târziu, pomenind despre această întâlnire, Dave 2 spunea că i se păruse o persoană „prinsă în capcană, la capătul puterilor, ca Napoleon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Când am pornit motorul, își așeză palma bandajată peste coapsa mea. Surprins de acest contact fizic dintre noi, am crezut la început că Vaughan încerca să mă liniștească. Îmi duse apoi mâna la gură, și-am văzut cubul argintiu, deja scobit, dintre degetele sale. Am desfăcut folia și-am așezat cubul de zahăr pe limbă. Am părăsit aeroportul prin tunelul de ieșire, am străbătut Western Avenue și-am urcat rampa racordului. Preț de douăzeci de minute, am condus de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
să se ridice. Exclamația tinerei femei răsună Îndelung ca un ecou. Mai Înainte chiar ca lanterna să lumineze locurile, știa deja despre ce era vorba. Se aflau Într-o vastă cavitate naturală și circulară - avînd cel puțin zece metri diametru - scobită chiar În stîncă de apa mării În vremuri imemoriale. În centru se Înălța un altar primitiv, cioplit rudimentar În granit, după modelul dolmenului de la Ty Kern. - Un sanctuar celtic, murmură Marie, uluită. Cripta asta e un autentic templu păgîn, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
le era soarta. Avea să se termine totul. Lupii au închis ochii, așteptîndu-și, resemnați, sfîrșitul. Și, cum nimic nu părea să se întîmple, și-au adunat ultimele puteri și au întredeschis genele. Omul dispăruse. La picioarele lor, într-o piatră scobită sau într-o coajă de copac, Omul le lăsase apă! Niciodată n-au cunoscut cu adevărat pînă atunci gustul lichidului dătător de viață. Se poate să nu fi fost aceea o apă obișnuită? Cum altfel dacă, după ce-au lins
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și ultima picătură, lupii s-au simțit readuși la viață și, pentru o clipă, mai fericiți ca niciodată? De-a lungul timpului, Omul le-a demonstrat că, într-adevăr, poate face minuni. A doua zi, lupii au găsit în piatra scobită bucăți suculente de carne. Împotrivirea lor s-a mai înmuiat. A treia zi, cînd Omul le-a slăbit strînsoarea din jurul gîtului și i-a mutat, să-i ferească de gerul năprasnic, în adăpostul lui din ramuri și pămînt, și-au
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fiind și cu un mic șanț de scurgere săpat în pământ. În mijlocul hangarului, pe locurile unde lucrau, se vedeau mai multe balerci gata terminate dar cu doagele strânse numai pe jumătate, așteptând să fie trecute prin foc, niște bancuri solide, scobite adânc în lungime (în șanțul acesta alunecaseră funduri rotunde de lemn, din cele ce urmau să fie subțiate la rindea), precum și câteva focuri stinse. De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am dat seama că în cursul nopții se petrecuseră lucruri grave. Întâi am aflat că murise Tuberculosul. M-am dus să-l văd și a fost prima oară când un cadavru mi s-a părut mai misterios decât moartea. Pieptul scobit, obrajii supți aparțineau unui om despre care nu știam aproape nimic și alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum începea să înțeleagă el, de alți robi nu putea fi vorba. Zise pe gînduri: - Totuși, dacă s-ar răscula robii noștri, nu crezi că ar fi de folos? Veni Mai-Baka aducând lapte de capră într-un ulcior de piatră scobită. Auta se hrănise rar cu hrană pământească de când era cu străinii. Ei înghițeau niște sîmburași de mai multe culori și l-au deprins cu aceștia. Nu se simțea niciodată flămând, dar gura uitase gusturile și stomacul i se subțiase. Luă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dovediseră mai bune decât frânghia adevărată: nu putrezeau. Făcură un topor de cremene și dreseră pluta, punîndu-i și catarg din arborele adus de ape, cioplit cu osteneală. Agățară pânza, și luîndu-și apă într-un fel de butoi dintr-o piatră scobită, se suiră pe plută și porniră spre apus. O lună sau poate mai mult îi purtă vântul încolo și încoace, până când poposiră din nou pe un țărm. Marea le dăduse uneori hrană, adesea necazuri, iar norii, foarte rar, apă de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că va obține, pe piața antichităților, un regat. Experții se simt siderați în fața intuițiilor tânărului meseriaș ce, aproape fără experiență și semi-invalid la capitolul cunoaștințelor de specialitate, alege varianta corectă dintre mii de variante, atașează perfect ornamentul scobit lângă ornamentul scobit, incizia lângă incizie, canelura la canelură. Afacerile cu ciobărie se întețesc în preventoriul arheologic și, dacă există șansă, Ulpiu și-o îmbunează, prin seriozitatea sa din acele zile. Destinul îi este favorizat chiar din interiorul echipei de polițiști detașați permanent
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mai ales când, de pe peretele opus privirii sale de Sinistrat, se descoji, căpătând corporalitate și îndreptîndu-se către el, o tânără femeie necunoscută. De o înălțime amețitoare. Slabă (dar puteai împinge, cu ușurință, cursorul verbal până la gradația de "scheletică"). Cu pieptul scobit. Apropiindu-se într-un soi de prelungă cămașă de noapte. Cu șuvițele părului abundent căzîndu-i dezordonate peste umeri. - A, domnule Sinistrat! spuse, c-o familiaritate politicoasă și stranie, fata. Bună seara! Mama chiar se întreba cât veți mai avea cruzimea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
păros al altcuiva?! 372 DANIEL BĂNULESCU revenit la loc, pe coapsele tale. Readuși de propriile tale mânuțe. Aceleași mânuțe, care, cu puțin înainte, c-o pereche de hamleți, îți acoperiseră goliciunea. - Că ești și-al naibii de frumos! Ai un piept mai scobit ca vasul closetului meu. C-o jumătate de chică neagră și jumătate albă. Cu freza și scofâlceala ta împrăștii zbenga în inima milioanelor de muieri. - Teanc de coli la îndemînă aveai, dar hârtiile pe care să-ți înscrii eventualele revendicări
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Godun, ca să știi la cine ai să stai... Deodată, șoferul se lovi peste frunte: — Homar și Godun! Sună bine, nu crezi? Am putea să facem un business... În aceeași după-amiază, Omar se împrietenise cu câmpul. Era o bucată de șes scobit, adâncit ca o farfurie ce ținea chiar în mijloc meandrele unui iaz. Godun deviase cursul de apă și făcuse amenajări. Godun se simțea latifundiar, pe când se uita, dimineața, până în linia orizontului, la coamele înțepate de ulmi, de mesteceni și de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o să-ți vină rândul, să știi! Imediat așa-zisele hetaire, care în tablou apăreau în loggie, traseră de pe el hanoracul, șosetele, blugii, pe când o alta venea cu costumul. Pentru o clipă, se văzu în chiloți, cu burta bombată, cu pieptul scobit, plin de fire încărunțite și se rușină. Ce-i venise cu Alexandru cel Mare? El era persan și putea să-și ia rolul unei căpetenii de oști din armata lui Darius, doar că asta nu exista în tablou. Una dintre
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
numească felurile de țesătură: cu ițe nomade - purpurii ca rugina -, cu fire luxoase, Bidjar ori gilimuri aspre, din păr de cămilă. Când voiau să prețăluiască un covor fără preț, îl chemau pe Omar să-l calce. Avea tălpile lungi și scobite ca niște luntre ce călătoreau fără vâsle. Păstra sub ele un ochi aparte, care se încuscrea cu urzeala și bătătura. Într-o după- amiază, se trezise vorbind: „Covorul ăsta nu-l da, e al meu!“. Era un kelim Ghashgai, înțepător
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva. In mâna lui Bpzoncea străluci o sticlă albă, lunguiață. Ucenicul îl văzu cum soarbe cu sete, dînd-o peste cap. Beregata lui arsă de soare se smucea repede și cămașa subțire de mătase roșie i se desfăcuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dar cu privirea, tot prin curți. Punea geana pe ceva, noaptea se lăsa la baltă, la căpetenii. Dincolo de apa puturoasă nu călca nimeni. Era numai un stufăriș și un pustiu de mărăcini, deși, buboși vara și înalți. Noaptea, sub malurile scobite, ardeau focuri roșii. Nu-i vedeai. Aveau potecile lor ascunse spre marginea sălbatică a gropii. Lui Oprică îi plăcea să se laude, să bage frica în ăilalți. Cum îi vedea că ciulesc urechile, arunca vreo vorbă: - O să vie acu, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În puncte opuse ale pământului: deocamdată par două puțuri fără astâmpăr, bolborosind tumultuos, pe care doar arta omului ar putea să le acopere; dar observați-le cu atenție, diametrul lor se mărește pe zi ce trece: sunt ca niște Conuri scobite ce urcă clocotind din Adâncul nesfârșit, peste care solidul vostru pământ nu este decât o crustă sau o pojghiță subțire! Pământul intermediar se fărâmă În fiecare zi, se extinde imperiul celor două Buchan-Buller2; așa Încât acum nu le mai separă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
EminescuOpVI 218} Până bătaia se gată, Fără copârșeu făcut, Numa-n paie - nvăluit, Fără lumină de ceară, Fără om dintr-a lui țară. Când bătaia să găta Pe cătane că-i stringea, Tot în paie - nvăluiți Și de cioare toți scobiți Și cu var îl presăra Să nu se - mpută lumea. 186 Frunză verde de lemn scris, Prunc tânăr rău am ajuns. Câți oameni la noi în sat Tot la mine s-or uitat, Or stat să se sfătuiască Pe mine
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în tăcere. — Îmi pare rău, spuse el într-un sfârșit, continuând să-și privească mâinile. — E-n ordine. Nu e nevoie să vorbim despre asta. Îmi cer scuze că am întrebat. Nimeni ridică pricirea. Chipul lui asudat părea și mai scobit, pământiu, tras, decât în urmă cu câteva minute. Se uită țintă la mine, apoi deschise doar gura și - ca și când, în loc să poarte o discuție, ar fi recitat ceva - se lansă din nou în povestea sa. — Unchiul meu era șofer de taxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând trebuie să iau niște pilule. Credeți că puteți să-mi aduceți aminte când e timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să gândesc. — O să trebuiască să mă întorc la hotel și să-mi strâng niște lucruri, apoi... Câte minute? șopti Nimeni, mușcându-și încheietura unui deget. Arăta îngrozitor acum. Cămașa îi era udă leoarcă și lipită de coaste și de stomacul scobit dureros. Părul îi era răvășit, pleoștit și fără nici o formă. Până și ochelarii mari de soare păreau vechi și murdari. Și era atât de ud... Transpirația picura de-a dreptul de pe el, stropi mari atârnându-i și căzându-i de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
privesc și mă privește. Nimic nu tulbură nemișcarea în care s-a instalat. Nu i se aude respirația, privirea nu poate fi localizată, îmi dau seama că, de fapt, nu se uită la mine sau nu mă vede. Orbitele par scobite adânc, telescopice dioptrii fumurii. O cercetez cu o culpabilitate absurdă. Aștept să scoată țigările : să ceară un foc, să aibă nevoie de o carte, să i-o pot întinde, să-mi ceară să închid sau să deschid ușa, ferestrele, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini decât degetele unei mâini, numai că pe apă erau răspândite multe-multe asemenea trunchiuri scobite. Aveau un fel de sulițe cum nu mai văzusem, prinse cu un fel de frânghii din piele petrecute În jurul mâinii. I-am privit și eu, la fel de tăcut. Trebuia să-i Încredințez că nu am gânduri rele, căci așa cum nimerisem În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]