80,833 matches
-
scribere qui possunt proscribere. Adică: este interzis să scrii despre cel ce poate interzice. Exact, dar exact ca acum. Totuși, în mijlocul acestui ev în care cenzura decreta ce este adevăr și ce nu este, Milton, în Areopagitica, în anul 1644, scriere tălmăcită de Mirabeau în ajunul revoluției franceze cu titlul direct, politic incendiar, Despre libertatea presei, avea să lase pe cerul întunecat al Europei, însemnată cu litere de foc, fraza: Libera comunicare a ideilor și părerilor este unul din drepturile cele
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
Lucru petrecut tot în Anglia, întregind astfel Magna Carta Apud Domine 1215. În această vreme, Spiritul latin, pătruns de morbul perfecțiunii formale avea să se remarce prin vestitul edict al lui Ludovic al XIV-lea, cinci ani mai târziu decât scrierea englezului Milton, în 1649, deci. Cu toate că edictul se referă la corporațiile tipografilor, la editori, librari și la toți cei care "materializau" cultura... În edict, se constată: Se tipăresc foarte puține scrieri bune... încât putem spune că este un fel de
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
Ludovic al XIV-lea, cinci ani mai târziu decât scrierea englezului Milton, în 1649, deci. Cu toate că edictul se referă la corporațiile tipografilor, la editori, librari și la toți cei care "materializau" cultura... În edict, se constată: Se tipăresc foarte puține scrieri bune... încât putem spune că este un fel de rușine... etc. etc. Este înfierată energic mizeria profesiunii tipografice, a ucenicilor, meșterilor, este atacată corupția care a făcut să decadă breasla imprimării cărților considerată înfloritoare în secolele trecute. În sinea lui
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
-l găsească mai repede în Urmuz decît în propriul lui nume, despicat din Dumitru." Suprarealist avant la lettre (André Breton își publică celebrele Manifeste abia în 1924), Urmuz apare în situația absolut insolită a autorului lipsit de "filiații". Cele nouă scrieri, opt antischițe și o fabulă fără de afabulație, nemaipunînd la socoteală cele cîteva "însemnări răzlețe" descoperite de Sașa Pană în celebrul cufăr plin de pagini re- și răs-copiate, fac obiectul primei apariții editoriale, în 1930, și rămîn ca mostră a unor
MARTIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14116_a_15441]
-
punctuația și ortografia vremii, cum o scrisese și o expediase redacției poetul. Totodată, acesta este textul variantei întâi, față de cel din cărțile de școală ușor modificat, xeroxat din revistă (v. chenar alăturat). Nu e singurul exemplu de necunoaștere a unor scrieri ale lui Coșbuc. Se irosiră destule; mai sunt încă risipite lipsind până și din cea mai largă ediție, amintită. Este vorba și de unele traduceri realizate de poet, cum e poezia Prometeu, de Carmen Sylva, tălmăcită de Coșbuc și publicată
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
de promovarea unor mediocrități din obsecviozitate față de anumite regimuri politice. De altfel, Gheorghe Grigurcu are perfectă dreptate atunci cînd acuză rolul criticii în proliferarea nonvalorii: "Dacă revistele și editurile, cu toate bunele intenții, trimit în lume, periodic, cantități apreciabile de scrieri mediocre (...), cu adevărat de neiertat rămîne mediocritatea care dobîndește girul criticii. Aici rezidă, după părerea subsemnatului, miezul chestiunii. Conștiința critică, oricît de imperfectă, e un filtru împotriva subvalorii, care trebuie înțeles și respectat ca atare" (p. 299). Unele judecăți ale
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
păpușă, fie ea frumoasă și fermecător glăsuitoare. După cum nu e nici (numai) o mașinărie cu resorturi savant cizelate și îmbinate. Să fim totuși drepți și să admitem că ceea ce crede Hoffmann nu ne-a explicat nici chiar el însuși, în scrierile sale atît de greu, generic, de clasificat. Încă mai puțin o face Offenbach, în operaticele partituri pe care le dedică povestirilor. Așa că nu îmi rămîne decît să îmi imaginez că aș fi chiar eu Olympia și să consemnez ce (cred
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
Rodica Zafiu Dicționarele și scrierile normative românești actuale impun în multe cazuri un ideal de pronunție care mi se pare, în mare măsură, o ficțiune culturală. La serii întregi de cuvinte - derivate sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
despre felul cum el însuși folosește limba este profund influențată de ceea ce știe că este corect, recomandat - și mai ales de forma scrisă a cuvintelor. Cineva poate susține cu toată convingerea că a pronunțat o anume secvență (identificată pe baza scrierii), chiar dacă analiza obiectivă a sunetelor i-ar arăta că se înșeală. De alfel, ne formăm și ne exersăm destul de rar instrumentele de analiză a exprimării orale - în bună parte din cauza unei tradiții centrate asupra scrisului, perpetuate prin școală (multe persoane
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
Racaru Tinerii furioși și planul de producție la hectar Volumul de teatru al lui Constantin Munteanu, A fluierat în timpul Evangheliei, este o editare tîrzie a pieselor sale, scrise de prin anii '70. "Date în lume" la 20-30 de ani de la scriere, textele aduc ceva din atmosfera epocii cu tineri furioși ratîndu-și posibilitatea de dezvoltare profesională în terne camere de bloc și ascultînd pînă la obsesie o singură melodie - The House of the Rising Sun, de exemplu - înregistrată de mai multe ori
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
în exclusivitate literaturii. Este opera unui scriitor, în sensul în care există la el o permanentă conștientizare a scrisului, legat de ambiția artistică de "a da un răspuns lumii". Probabil, se va obiecta că tema nu se prea pretează unei scrieri artistice. De fapt, te poți gândi să scrii o carte "frumoasă" despre o experiență înspăimântătoare precum cea a șederii într-un lagăr de exterminare nazist? Se poate "povesti" un astfel de subiect? În Greața lui Sartre s-a pus problema
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
Levi: să mărturisească, să comunice celorlalți o experiență inumană și eliberarea interioară, adică întreaga latură "utilitară" a povestirii. Totul se complică însă la Imre Kertész din moment ce a ales romanul pentru a se exprima, ceea ce s-a dovedit o capcană. În timpul scrierii romanului a apărut o incompatibilitate între viață și scriitură, între ce a scris pe hîrtie și realitate; au apărut două "euri", cel care-și amintește de Auschwitz și cel căruia îi "place să scrie" și care nu se mai regăsește
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
în roman. Cum să faci să coincidă cele două "euri"? Este evident că primului "eu", celui care-și amintește, nu-i face plăcere lucrul acesta. E ca și cum romanul își depășise scopul, cel de a mărturisi devorînd "eul" autorului: "Munca mea, scrierea romanului reușea să-mi atrofieze sistematic experiența trăită în interesul unei formule artificiale - sau, dacă preferați artistice - care pe hîrtie puteam să o judec conform experienței mele". (Eșecul) Romanul biografic nu este o soluție. Dimpotrivă, ar fi putut agrava problema
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
supărătoare pentru cineva care aspiră numai la o diplomă universitară în acest domeniu. Condiția esențială pentru un student la muzicologie rămâne cunoașterea a cel puțin două limbi de circulație. Altminteri se va limita într-un mod inacceptabil la bibliografia românească. Scrierile despre muzică rămân un capitol deficitar, iar accesul la informație atât de limitat, încât un muzicolog se poate uita jenat și invidios la un filolog ce are la dispoziție traducerile unor texte universale importante - literare sau teoretice. Pe de o
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
Cine s-ar încumeta, bunăoară, să traducă textele dificile ale lui Adorno, fără un contract ferm? În consecință, continuăm să ignorăm cu grație o carte fundamentală precum Philosophie der Neuen Musik, ca și monografiile sau studiile semnate de filosoful-muzicolog. În timpul scrierii acestui articol, îmi arunc privirea asupra unui interviu consistent cu unul din cei mai temeinici muzicologi din România, Francisc László. Interviul în sine, apărut recent și la Cluj și în București, constituie o raritate publicistică prin tematica sa, axată tocmai
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
constând tocmai din aceste delicate valori, este aceea care se tocește cu cea mai mare ușurință. Dimpotrivă, pagina care poartă vocația nemuririi poate străbate focul eratelor, al versiunilor aproximative, al lecturilor neglijente..." Idei surprinzătoare la un autor în ale cărui scrieri de un puternic exercițiu al formei, se pot citi mai mult pagini perfecte. E ceva tipic pentru un scriitor de o asemenea anvergură intelectuală să viseze la dezmățul lexical al unor prozatori, să zicem, de astă dată, de teapa lui
Pagina "perfectă" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14199_a_15524]
-
o traducere acceptabilă, partea a doua redă integral poveștile din binecunoscuta Zurbă Inelară a lui Ascht-Reme (pe care autorul îl scrie Meer-Tscha). Dar nu acesta e necazul - nimeni nu va crede aici adevărul lor, căci toți văd în povești doar scrieri pentru copii, iar copiii de aici nu vor pricepe jumătate dintre cuvintele din enciclopedie -, ci partea întîi a cărții unde, prezentîndu-ne în cele cîteva obișnuite capitole - unul de geografie, unul de istorie, altul de economie ș.a.m.d. - autorul inventează
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
ei povestea se articulează dintr-o anumită nostalgie: aparține exclusiv acelui domeniu (pierdut) al copilăriei și se resimte - în fundalul povestirii - iluzoriul unei întoarceri la un paradis mereu fictiv (sau "Never such innocence again" în cuvintele lui Larkin). La Cărtărescu, scrierea acestei cărți pentru copii e complet eliberată de astfel de frustrări; se dedă mai degrabă unui joc prin care reduce realitatea adultului la pozna puștiului iar umorul e molipsitor. Câteva mostre? "E=mc² ( Eficiența este Magia Capetelor Pătrate)", cântecele zmeoaicelor
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
credibilitate îl deține totuși cercetarea directă a periodicelor, efectuată de Ion Ursulescu în ediția Publicistica de tinerețe (1906-1916) și Publicistica de maturitate, în curs de apariție. Un tablou sprijinit pe ceea ce Ion Ursulescu intitulează Grupaj selectiv de pseudonime corelate cu scrierile respective și Cronologia articolelor reproduse în volum, între 1906 și 1921, încheie această lucrare, asupra căreia s-ar mai putea spune multe, ca viziune, cuprindere și responsabilitate științifică, pe care autorul ei o pune condiționat în afara oricărei prejudecăți.
Despre pseudonime by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14224_a_15549]
-
pot spune, între ziaristică și editură, ce parte este cea mai bună și care, pentru moment, continuă în aceleași direcții". Prin felul cum e construit acest amplu mozaic, unde liantul dintre lecturile critice e asigurat de precizări confesive privind împrejurările scrierii lor și inserția ei în biografia autorului, ca și prin gradul de implicare personală supravegheat-afectuoasă în comentarii, Maurice Nadeau dă acum, după memoriile din Să fie binecuvântați, încă un exemplu de ceea ce ar putea să definească personalitatea unui cititor de
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
mai evidente erori - cele ortografice - , de tipurile și gradele lor: unele sînt cu adevărat grave, dovedind ignorarea unor reguli de bază (adesea întemeiate pe structura gramaticală); altele sînt în parte justificate de oscilațiile istorice ale ortografiei românești. Omiterea cratimei sau scrierea aberantă a unuia sau a mai multor i în final de cuvînt aparțin desigur primei categorii; în cea de-a doua se plasează unele forme de neutralizare fonetică, în care diferența dintre două sunete nu mai e relevantă, iar notarea
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
truncheate" (ulbsibiu.ro /ro /sibiu /proiecte); "în practică se folosesc serii de momente truncheate" (alpha.imag. pub. ro/release). Tot cazuri de neutralizare sînt confuziile dintre p și b cînd precedă o altă consoană; fenomen care explică unele erori de scriere - clar intolerabile, și care nu au fost niciodată justificate de un uz ortografic - precum obțiune, apține, apsent etc. Prima formă apare surprinzător de des, chiar în pagini culturale (poate și dintr-o tendință de hipercorectitudine): "ar trebui să pui o
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
multe cuvintele din această categorie, în care oa nu mai apare ca de obicei în alternanță cu o (ca în peron - peroane, rog - roagă, a onora - onoare). Ipoteza dorinței de diferențiere e însă infirmată de alte exemple aberante, în care scrierea culuare e folosită chiar pentru substantivul feminin singular: "etniile care, pe lângă români, trăiesc în Transilvania - maghiari, sași, romi - își aduc și ele plusul de culuare și originalitate" (mtromania.ro/oferta); "agenții membri ARAI vor practica servicii egale ca nivel de
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
Horia și poate alți doi-trei), s-a manifestat frustrant; nu condițiile în care trăiau scriitorii în țară, ci ingerința ideologicului în ierarhizare deranjându-i mai mult. Și totuși, nici unul (sau mai nici unul) n-ar accepta să i se revizuiască vreo scriere, puțini fiind cei care s-ar lepăda de unele momente aparținând, orice s-ar zice, existenței lor de creatori. E sigur că nepoții nu vor lua în serios perioada, ci urma (opera, nu!) pe care o vor supune unei taxonomii
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14265_a_15590]
-
criteriile de judecată în aprecierea travaliului artistic (renunțarea la "dosar", de pildă), câștigul pentru fenomenul cultural ar fi mai relevant. La o adică, ce e adevărata literatură? Nu e cumva permanenta selecție individuală dintr-un noian (imensitate? ocean cosmic?) de scrieri de pe varii paralele și meridiane după gusturi greu de evaluat? Faptul că același selector (cititor!) revine asupra lecturii unei opere nu e oare, asta, o nouă (altă) citire? Forțând, n-ar trebui s-o denumim revizuire? Retorismele mele nu vreau
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14265_a_15590]