342 matches
-
mine/ numai eu sunt pe cer/ pentru că eu sunt superb..." Iar Aleph -1, astfel: "Cei ce l-au văzut pe Lancelot murind/ să ridice mâinile de pe tastatură/ cei ce nu au pe buze gustul somnului sfârtecat/ să lase poezia pentru scutierii umflați de bere/ cei care în fața Mesei Rotunde se apucă de calculat arii/ și se împiedică în litere grecești/ să nu mă mai urmeze în poeme ținându-mă de mână"..." pentru că azi poezia nu se mai citește la cenacluri/ pe
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14075_a_15400]
-
îl conduc spre victorie. Îi sacrifică totul, pînă și personalitatea lor. El, cavalerul, e îmbrăcat în galben, în alb, în roz, ca să fie lesne recunoscut în mijlocul unei caravane pestrițe. Armura lui strălucește ca un soare. Caravana de cavaleri și de scutieri pedalează neobosită printre reziduurile emoționale ale unor eroi asemenea lor care au trăit cu sute de ani înainte. Însuși acest rapel discret, dar cu un sunet recognoscibil, face farmecul epocii cicliste. El sugerează că faptele glorioase nu se uită niciodată
Turul Franței ca literatură by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14989_a_16314]
-
împingându-i pe jandarmi și aruncând cu sticle cu apă. Mitingul a fost organizat de Cartel Alfa și Blocul Național Sindical în semn de protest față de măsurile de austeritate asumate de guvern. În zonă a fost trimis și un grup de scutieri, jandarmii reușind cu greu să îi țină în frâu pe protestatari. La fața locului au fost aduse și tunuri cu apă dar nu au fost folosite. În pofida tensiunii, protestatarii au început să plece de la Palatul Cotroceni la ora 11.00
Proteste cu îmbrânceli la Cotroceni () [Corola-journal/Journalistic/28059_a_29384]
-
de azi, începe să ne toarcă la ureche. Da, sigur, "trecutul e aici, împreună cu noi". Cât despre eliberarea de propriul trecut, ce să mai vorbim? În Cavalerul inexistent al lui Italo Calvino, cred, există un fel de Sancho Pânză, un scutier nebun al nu mai puțin nebunei armuri goale, care se crede ceea ce vede: se aruncă în imensă oală cu ciorbă, crezându-se materie a acesteia, năvălește mâcâind peste ratele dintr-un eleșteu și altele asemenea. Dar asta e boală societății
Legături periculoase by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Journalistic/18064_a_19389]
-
Divina Comedie și Comedia umană, - cealaltă Comedie, a Himerelor luate drept realități sau invers... Utopia fiind maladia cea mai profundă și mai secretă a genului omenesc. Secolul douăzeci i-a dat dreptate pe deplin lui Cervantes... Între Don Quijotte și "scutierul" său, Sancho Pança, individul, din popor, terre-à-terre, - ca între idealism și materialism, - are loc în perpetuitate dialogul speciei noastre întregi dintre obsedantele aparențe ale minții înfierbîntate de fantasme și biata lume de zi cu zi a celor din jur... Ca
Madrid by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16770_a_18095]
-
uriași... Am să mă bat cu ei și am să-i dobor pe toți, - să ne răsplătească Cel de sus că vom stîrpi de pe fața pămîntului sămînța lor blestemată! - Ce uriași, stăpîne?... Păi ce vedeți Luminăția voastră acolo, - îl preveni scutierul, - nu e uriași, e mori de vînt... - E clar că habar n-ai, că nu ești citit, răspunse Cavalerul, ia-o din loc, șterge-o, dacă ți-e frică. Și, zicînd acestea, dete pinteni Rosinantei, și porni la atac. Morile
Madrid by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16770_a_18095]
-
Felipe, sacagiii și vânzătorii de limonadă Își strigau băuturile, se vindeau pateuri, cornulețe și borcănașe cu pomezi, se instalau la gura calului niște birturi ambulante În care cu câțiva gologani Îți potoleai foamea, cerșeau sărăntocii, se vânzoleau servitoarele, pajii și scutierii, se vânturau tot soiul de bârfe și de scorneli fabuloase, se disecau În grup Întâmplările și zvonurile de la Palat și erau lăudate aspectul și Îndrăzneala cavalerească a tânărului prinț, comentându-se, În special de către femei, eleganța, prestanța și multele calități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ciubotarul Tabarca; acesta, Întâlnind grupul nostru, ne-a salutat grav și solemn, foarte pătruns de importanța rolului său. La ora două după-amiaza, străduța Del Príncipe și intrările corral-ului erau un vălmășag de negustori, meseriași, paji, studenți, preoți, conțopiști, soldați, lachei, scutieri și pungași care cu ocazia aceasta purtau capă, spadă și pumnal, adresându-se unul altuia numai cu caballero și gata să sară la bătaie pentru un loc de unde să privească piesa. La ambianța aceasta gălăgioasă și fascinantă contribuiau din plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
depășești limită, cînd limită ești tu însuți? * Succesul: formulă somptuoasa a egoismului. * Între atîtea promisiuni pe care viața, în chip oribil, le-a spulberat, una dintre puținele pare a se confirmă: acea potrivit căreia orice senior își găsește, la nevoie, scutierul. * Toate scadentele existenței tale capătă, tot mai nemilos, aerul de simbol al scadentei finale. Sînt aluzii, preparative, semne. Sau repetiții în vederea Marelui Spectacol ultim... * Artistul, se zice, se vrea mai mult admirat decît iubit. Dacă ar fi un demiurg veritabil
Din jurnalul lui Alceste (VII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16446_a_17771]
-
reunească în curând pentru a-și face de cap din nou pe străzile nobilei capitale a helveților. Dar ce se întâmpla? De ce se opriseră cei doi care mergeau în față? — Atenție! Ceva nu e în regulă, îi avertiză bătrânul Ricarius, scutierul tatălui său. Luând seama la comportamentul ciudat al celor doi războinici, care făceau semne în mijlocul drumului, Waldomar își ascuți privirea și, automat, încetini pasul calului. între timp, Waltan pusese deja mâna pe mânerul săbiei. Unul dintre cercetași se întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scurt. — Or fi ai noștri, nu? Ochiul sever al tatălui, însă, îl reduse la tăcere. îl văzu cum schimbă o privire cu Ricarius. — Ce spui? De fapt, locul ăsta pare făcut pentru o ambuscadă. Frământându-și barba deasă și roșcată, scutierul încuviință: — Edilbert are nas bun; și pe urmă, a trăit toată viața printre cai. Dacă îi simte acolo, în față, înseamnă că e adevărat. Waltan trase sabia din teacă: — Dar cine ar putea fi? întrebă, făcând ochii roată. Ricarius începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ani, judecând după mustățile răsucite, la fel de lungi pe cât de scurtă trebuia să-i fi fost judecata; toate acestea îl arătau a fi omul potrivit cu puținătatea obligațiilor sale. Chiar el fu cel ce apăru în prag, însoțit de un tânăr, un scutier robust, înarmat până în dinți. înaintând în încăpere cu dezinvoltura ce îi venea de la faptul că era, la urma urmei, ocupantul de drept, i se adresă cu voce dogită: — Totul e gata, Prefectule. Ricarius, aici lângă mine, îți va fi călăuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
moment, ceea ce-l preocupa era observația neplăcută că nici un nobil burgund nu-i fusese încă trimis în întâmpinare să-i deschidă drumul până la castellum, unde - după câte i se spusese - era convocată adunarea principilor. De fapt, excepție făcând cei trei scutieri ai lui Wolfhram, ce mărșăluiau în frunte arborând stindardul lui Gundovek, intrarea sa în Genava avusese loc fără nici o solemnitate. Cunoștea destul de bine cetatea: zidurile sale robuste, de curând întărite cu materiale luate din cele mai mici burguri învecinate, casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
guvernatorului roman. în el, Sebastianus îl recunoscu pe Gundovek. în spatele vorbitorului, trupul lui Waldomar și cel al fiului său, cu armele lor alături, erau întinse pe catafalcuri acoperite de pânze închise la culoare. Lângă ele vegheau cavaleri de rang și scutieri în splendide armuri, dar în față, în primul rând, Sebastianus zări, așezate pe jilțuri din fier forjat, și câteva femei acoperite cu văl. în cea din mijloc, matură, dar încă atrăgătoare, el o recunoscu pe Grimhilde, soția lui Gundovek, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prompt, Mataurus se postă în fața lui Audbert, înfruntându-l pe Gualfard, care se repezise înainte cu sabia ridicată. Gundovek se interpuse între ei și, cu un reflex extraordinar, apucă încheietura războinicului și îl opri, în vreme ce gărzile sale aținteau armele către scutierii care îi apărau spatele. Gâfâind, ținut de mâini robuste și de săbiile îndreptate spre el, Gualfard strigă: — Nu pot să tolerez un asemenea afront! Nu se poate să-i dați crezare câinelui ăstuia! Nu e decât un țărănoi, o râmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
coridor și apoi pătrunseră în loggia vechiului peristil, în a cărui grădină, invadată de buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o mulțime de slujitori și scutieri ai delegaților încă găzduiți în palat. La pașii lor, ce răsunau sec sub arcade, se adăugaseră acum cei ai lui Vitalius, care, venit în fugă din marea piață, îi urma în tăcere, gata să îndeplinească ordinele. Sebastianus, observând că sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la câmpie, veneau în număr mare spre Genava. întreaga regiune, pe de altă parte, se mobiliza pentru război: zi de zi, de prin sate, veneau către punctele de adunare sute de războinici burgunzi, fiecare din ei însoțit nu numai de scutierul său și de servitori helveți înarmați, ci și de o mică trupă de țărani înarmați cu securi și sulițe. Cu surprindere, Sebastianus costată că, deși nu trecuseră nici zece ani de când burgunzii, așezându-se în Sapaudia, își luaseră, aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
femeile, vitele prădate și prizonierii; cu atât mai rău pentru cine ar fi dormit sub cerul deschis. Odată încheiată lupta, își dăduse jos aproape toate piesele din armură, păstrând doar platoșa și lăsând tot restul în carul lui Kayuk. Mandzuk, scutierul fidel, de acum trecut de șaizeci de ani, care îl însoțea totdeauna în luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil, ținea stindardul clanului lui Balamber - un taur negru pe un câmp verde - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un taur negru pe un câmp verde - și privea, fără a face comentarii, satul în flăcări; chipul său împietrit, străbătut de cicatrici adânci, nu trăda nici cea mai vagă expresie. în realitate, Mandzuk era mult mai mult decât un simplu scutier: toți războinicii lui Balamber, inclusiv Khaba și Odolgan, precum și capii celor zece jagun, centuriile mingan-ului, știau să execute fără șovăială ordinele pe care li le transmitea, fiindcă Mandzuk vorbea numai în numele comandantului său, de care îl lega aceeași devoțiune absolută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridică brusc în picioare și îi trimise pe toți afară, dar nu și pe Sebastianus și pe Mandzuk, pe care romanul îl observase încă înainte de a-l cunoaște pe el, grație descrierii perfecte pe care i-o făcuse Lidania. Impasibil, scutierul lui Balamber asistă la ieșirea celorlalți, ținându-și privirea concentrată doar asupra lui. Deși știa foarte bine cât de greu era să citești ceva pe chipurile hunilor, Sebastianus fu uimit de lipsa totală de expresie a acestuia. „în cincisprezece zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i puse mâinile pe umeri: — Dar mă interesează mult pe mine, înțelegi? Eu - spuse apăsat - vreau Genava și o s-o iau. O sclipire de ironie se aprinse în ochii lui Mandzuk: — Genava și o anumită vale, așa-i? înțelegând că scutierul său făcea aluzie la ceea ce auzise ceva mai înainte referitor la Frediana, lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic n-o să ne poată rezista. O să-i mătur pe burgunzi din Sapaudia. încruntându-se, scutierul observă, pe un ton vag insinuant: — Nu chiar pe toți, cred. Balamber se înnegură: Mandzuk sărea peste cal. Cu toate acestea, se mulțumi să-l privească sever. — Acum du-te, conchise, bătându-l prietenește pe umăr, și fă tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ambele mâini în sulița sa și părea să-l cerceteze pe unul dintre aceștia cu deosebită atenție. Mânat de o presimțire urâtă, Balamber îl împinse cu o mână pe Odolgan; călcând peste morți și peste răniți, se apropie de scutierul său și își aținti privirea la războinicul ucis. Fără să spună o vorbă, se lăsă în genunchi și, încet, întinse dreapta să-i închidă ochii. Odolgan veni și el și tresări. — Khaba! exclamă. — Da. — Conducătorul lor a fost. Cel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâinii, se apropie din nou, clătinându-se din cauza piciorului rănit. — Ar trebui să-i dăm cele mai mari onoruri, spuse. Era un războinic minunat și era și... — Un mare prieten, completă cu tristețe Balamber, ridicându-se. — E ciudat, totuși, observă scutierul. Balamber se întoarse spre el. Privirea sa era ca de plumb. — Ce anume? întrebă ca năucit. E mort, Mandzuk. Ce e așa de ciudat? — Războinicul care l-a ucis: avea voce de femeie. — Cum... ce spui? — Da, se indignă Odolgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă ca năucit. E mort, Mandzuk. Ce e așa de ciudat? — Războinicul care l-a ucis: avea voce de femeie. — Cum... ce spui? — Da, se indignă Odolgan. Khaba, ucis de o femeie? Ești nebun! Continuând să-l privească pe Balamber, scutierul întări: — O voce de femeie. Sunt sigur că nu mă înșel. Balamber își opri câteva clipe privirea pe chipul său; apoi, încet, o roti de jur împrejur, măsurând din ochi tabăra devastată, haosul care încă mai domnea printre oamenii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]