420 matches
-
urmă... Aici nu mai vreau! Despărțirea de Bunu’ port veșnic în piept! Lacrimi am în privire... îl văd, îl visez... Aprig o temere dă să-ncolțească. Din față, din spate, adunate atingeri mă-mbracă-n corset... subțiată mi-e ființa... secat îmi e pasul... taina mă-ngheață... Inima, deloc înfricoșată, spre gând trimite-o poruncă: Mai caută! * Ajuns cu trenul dis-de-dimineață, pornesc per pedes din Predeal. Aerul rece mă-nfioară de plăcere! Exclusiv orășean, sunt în al nouălea cer! Echipat comod și
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
418 din 22 februarie 2012. Până la urmă Culorile sfârșesc în alb - Semnu-mpăcării Constatare Fructe-n pădure În seciuri zmeura coaptă Ațâță urșii Nostalgie De la primul fior Cum a trecut iubirea- Pleoapa-mi tremură... Climă Miros de pospai Izvor de apă secat Vreme coclită Amprentă Prin codrii de fag Chimirul haiducului Chiot de mândre Monitor Dăltuind piatra Învelește suflarea Limba ceasului ... Citește mai mult CertitudinePână la urmăCulorile sfârșesc în alb -Semnu-mpăcăriiConstatareFructe-n pădureîn seciuri zmeura coaptăAțâță urșiiNostalgieDe la primul fiorCum a trecut iubirea-Pleoapa-mi
GEORGE NICOLAE PODIŞOR [Corola-blog/BlogPost/373072_a_374401]
-
au crescut în cântec de condori Prin timp sunt ei acum doar niște călători Se vor întoarce-odat’ din drumul lor alert, S-alerge pe-o câmpie, măcar un moment, Să stea pe-o bancă veche, ruginită de ani, Lâng-o fântână secată, în parcul cu castani. Autor: Urfet Șachir Mangalia, 10.08.2015 Sursa foto: Internet Referință Bibliografică: Tinere mlădițe / Urfet Șachir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1703, Anul V, 30 august 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Urfet Șachir : Toate
TINERE MLĂDIȚE de URFET ȘACHIR în ediţia nr. 1703 din 30 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372151_a_373480]
-
său a scăpat nevătămat, să reconstruiască acest palat mult mai frumos și mai impunător. În fiecare noapte colinda țara-n lung și-n lat, iar ziua se ascundea de lumina orbitoare a soarelui în conace părăsite, în văgăuni, în fântâni secate sau în ungherele cetăților. Dar iată ce se întâmplase a doua zi dimineața, după ce prințesa vampirilor își părăsise pruncul la ușa unui bordei pentru a-l salva de urgia vânătorului. Locuitorii acelei așezări erau un bărbat slăbănog, bătut de griji
XIII. URMAŞUL LUI DRACULA de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376207_a_377536]
-
Acasa > Poeme > Emotie > LACRIMI DE LUMINĂ Autor: Daniel Dac Publicat în: Ediția nr. 2347 din 04 iunie 2017 Toate Articolele Autorului E-atâta liniște și doare Când se așterne peste noi, Iar cerurile-mi par că-s goale, Secate după-atâtea ploi. O rază-abia de mai răzbate Printre mulțimile de nori, Ducând cu ea până departe, Speranțe-n cântec de cocori. Aș vrea să-ți sorb din nou privirea Din palma blândei dimineți, Printre petalele-ți de soare, Ce farmec
LACRIMI DE LUMINĂ de DANIEL DAC în ediţia nr. 2347 din 04 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371762_a_373091]
-
vizita îngerului care, pe-o fereastra a cerului a coborât prin ceața de aur a lunii să-mi ofere, ce aveau străbunii semințele viselor să mă facă părtașă a tainei de-a câștiga încrederea în mine (nu cunoscusem încă izvoare secate nici pomi uscați...) Cerul mă cerea să pătrund în miezul cercurilor albastre: Fii fata - mi-a spus îngerul- care zidește cuptorul de pâine leagă rănile lecuiește sufletul doar așa vei ajunge, ca mâine, în albastra Împărăție. Cerul mă cerea Primisem
PRIMISEM de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1491 din 30 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374222_a_375551]
-
ȘI VISE... Autor: Mihail Janto Publicat în: Ediția nr. 1538 din 18 martie 2015 Toate Articolele Autorului Întrebări răscolitoare, curg în vene ce suspină, Vântul murmură un cântec, cu durere îl îmbină. Un deșert lăsat în urmă, fire de nădejdi secate, Gândul rătăceste-n ele, căutând vise furate. Pașii tăi calcă nisipul, ce lacrimi cu nesaț înghite, Durerea îți arde trupul, plin de păcate plictisite. Cerul oftează adânc, privind visele cum mor în tine, Ochii caută-n el speranțe, să schimbe răul
VIAȚA SCHIMBĂ CHIAR ȘI VISE… de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1538 din 18 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374257_a_375586]
-
ÎN SACRU? Autor: Lilia Manole Publicat în: Ediția nr. 1952 din 05 mai 2016 Toate Articolele Autorului Cine să definească vrerea închisă sub carapacea emoțiilor pătimașe? Cine să bifeze aripile noastre în cosmos? Cine să vină la țărm din marea secată? Cine să ne curețe de solzii tămăduitori? Nu e Cineva să ne rănească, Nu e Cineva să ne supună. Deși murim, untdelemnul vibrează în luntrea extaziată, iar noi înotăm în acest oazis sfânt. Cine să ne aducă focul, în proaspătă
CINE SĂ NE ÎNCINGĂ ÎN SACRU? de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1952 din 05 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378815_a_380144]
-
Faptul că frînez și că le urmăresc de la 20 de metri unduioasa mișcare nu schimbă nimic. Dansul continuă. Pornesc excitat. Viteză maximă pînă la viaductul de la Coada Lacului. Din nou cîrcotașul demon: cu ce parșivă plăcere trec iar peste fantoma secată a lui Ilici! Geologica stîncă, vacile păscînd în acea Românie... eminamente agricolă, atît de urîtă de neamurile proaste care au stăpînit țara jumătate de secol și au maculat-o cu megalomaniile lor cincinale. Iarăși destins de-a lungul șerpuitor al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că sînt oricine. În mod firesc, această falsificare contaminează și realitatea înconjurătoare imediată sau îndepărtată. Astfel e cu putință apariția "calului verde", de fapt numai o idee de cal, sau a "apei" o idee de apă în albia unui pîrîu secat. Personajele sînt dispuse să creadă în ceva care nu există (în fond nu cred...!) decît în ceva care există, dar în care nu merită să crezi realitatea socialistă. Ilie: (strigînd din ce în ce mai tare) Ba să crezi! Să crezi și asta și
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Ani sânt dar nu-i putere. Ci, cum risipitorul aurește cu avere A uliței uscate piatră seacă, măruntă, Mi-am cheltuit viața și fac cu moartea nuntă. (după o pauză) Cu fruntea-ngălbenită, privirea fermecată, Mă-mpiedec în gîndirea-mi de crucea cea secată, De-a morții vrajă rece de viu eu mă usuc, Pe-a vânturilor gânduri eu gândul meu îl duc. Rumpeți de pe-a mea frunte auritul diadem, Dară lăsați-mi viața, să râd și să nu gem, Să nu privesc
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cu munți de viață sânt aruncat pe vad, Din ceruri de lumină m-am coborât în iad, Unde alerg cu spaimă, nebun, bolnav, tăcut, Cu fruntea înfierată, ca îngerul căzut. Cu fruntea-ngălbenită, privirea fermecată, Mă-mpiedec în gîndirea-mi de crucea cea secată, De-a morții vrajă rece de viu eu mă usuc, Pe-a vânturilor gânduri eu gândul meu îl duc. Rumpeți de pe-a mea frunte auritul diadem, Dară lăsați-mi viața... Să rîd! Să nu blestem... Să nu privesc în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu sunt moral coerenți În atitudinea lor publică. Teama unor intelectuali profesioniști și moderați de a se confrunta public cu excesele și reacționarismul celor care domină scena principală, În ochii și, adesea, În aplauzele publicului, nu este nouă și nici secată. Personajele „rezonabile” preferă să stea „În banca lor”. Din păcate o astfel de atitudine conduce, adesea, la dominarea discursului public de către ceilalți, mult mai necruțători față de diferențe, mai elitiști și, În cazul interbelic, de-a dreptul fasciști. În anumite sensuri
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
ba într-o trapă... ba în altă... Credeți că azi, când am dat ochii cu familia Dumitrascu, am fost scutit de una? Cât obada Carului mare, cu stele, al lui Obedeanu? Tocmai când mă minunam cum de țuțuroiul din mijloc, secat, la ultima vizitare, laolaltă cu celelalte, își dăduse drumul? Și în juru-I, numai gunoaie... Astea fuseseră puse acolo de pe vremea lui Piru... Zamfirescu... Beșteliu... Și așa mai departe... Ei le aruncau, ca niște mari simțiți ai neamului, acolo, cu bună
CAPCANA de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381284_a_382613]
-
27; Val Condurache, Arta povestirii, RL, 1990, 45; Nicolae Turtureanu, Un roman al deriziunii, CRC, 1996, 19-20; Nicolae Busuioc, Oglinzile cetății, III, Iași-Chișinău, 1996, 175-186; Nicolae Turtureanu, Eternul parteneriat, „Monitorul” (Iași), 1999, 185; Ioan Holban, Sevele vieții și albia râului secat, VR, 2001, 3-4; Ioan Holban, Parabola orbilor, „Evenimentul” (Iași), 2002, 25 august; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 430-431. A. St., C. Dt.
VACARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290403_a_291732]
-
căci turme biblice și plictisite urcă, urcă, urcă, urcă pe / cărare și pocnesc printre bice, hăis-cea și vorbe murdare”. Accentele lirice se deplasează către patetismul exasperării și trăirile halucinatorii, trăsături distinctive ale poeticilor expresioniste: „Să ne oprim aci lângă fântâna secată / că salcia serii cade apăsător, / chiar piscurile se gârbovesc copleșite, / iar moara de vânt, văduvă și neagră, / înnebunește pe deal, înnebunește” (Septembrie). Etapa constructivistă aduce cu sine un interes mai apăsat pentru dimensiunea experimentală și virtuțile ludice ale limbajului (Ev
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
se articulează astenic un lamento pentru osânda „morții în care prea viu am s-ajung” și în care, „ciudat” decolorate, au căzut toate lucrurile. Un strigăt surd e ridicat „pentru însuflețirea/ lumii rămasă oarbă în cuvânt”. Dobândind prestigiu inițiatic, alveola secată a lumii și a lucrurilor va deveni emblema poeziei lui O., captată în arhetipul „roții întoarse a lumii”, care tutelează un bogat izomorfism al năzuitei palingeneze: orbita ciclopului, care își visează perechea, „galopul” aștrilor în sferele galactice, hora, cercurile, cupele
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
argățise, acela îl pândește, noaptea, în barcă, vrând să-l împuște. Flăcăul Dincă e împușcat realmente de propriul tată și, doar rănit, el se spânzură de o salcie, pe care tatăl său o arde. Niște copii cad într-o fântână secată, unde sunt devorați de câini, cadavrele sunt scoase, dar coborâte din nou în adânc, pentru anchetă. Prin impulsivitate, prin aplecarea spre acte necugetate, prin nereținere, la mânie, de la crimă, oamenii lui N. seamănă mai degrabă cu cei din nuvelistica lui
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
a educației”, dar pentru alții ar semnifica pur și simplu trădarea de neiertat a spiritului intrinsec și inefabil al educației însăși. Totuși, acest ultim reproș poate fi privit fie ca un strigăt din trecutul unor coduri generatoare ce au seva secată, fie ca un apel spre temperarea unor dezvoltări ce par cuprinse de un fel de hubris nesățios. Forța reproșului este însă prea redusă în raport cu acea construcție în desfășurare ce se dovedește din ce în ce mai imaginativă ca formă și cuprinzătoare ca extindere. Să
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
câți ar mai fi rezistat până la capăt? Pe lângă cartea Ecleziastului sunt necesare și fericirile din predica de pe munte a lui Iisus. Dezgustul de lume și pregustarea unei bucurii veșnice îi face pe cei atenți la chemarea Domnului să părăsească văile secate ale deșertăciunii pentru o viață ascunsă și necunoscută. Arhimandritul Emilianos descrie treptele vieții monastice în cadența lor mistagogică. Parcursul ascendent al vieții fiecărui creștin cunoaște în monahism o pantă mult mai abruptă. Întreaga strădanie a monahului este de a recâștiga
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Râul și pârâul împărtășesc aceleași semnificații, dar mai atenuate. Cât despre confluență, în funcție de scenariul oniric, este expresia uniunii sexuale sau spirituale. În orice caz, confluența exprimă o mișcare expansivă, dezvoltarea materială, afectivă ori intelectuală, asocierea forțelor. Fântână Dacă nu e secată, fântâna este un semn fericit în vis. Este simbolul potolirii setei și deci al dorinței, al regenerării, al reîntineririi (fântâna tinereții veșnice). Ea aduce subiectului sau vieții acestuia o nouă prospețime. Visul poate indica și faptul că subiectul se pregătește
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
lua cu el pe fiul său cel mare, Kanzaburō, și urcau împreună pe muntele aflat la nord de casa lor. Năpădite de buruieni, se vedeau ruinele fortăreței ridicate de samuraiul ce stăpânise odinioară peste aceste locuri, iar câteodată, din șanțul secat și împresurat de tufișuri și dintre întăriturile de pământ acoperite de frunze uscate, se întâmpla să iasă la iveală câteva boabe de orez arse sau câte un bol spart. Din vârful muntelui bătut de vânturi se puteau vedea valea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
leacuri. Tecali, Tecali. Omul luă cutia și, cine știe de ce, o adulmecă. Vamos, răspunse. Dezlegă funiile a trei dintre măgarii legați de copac. Străbătură orașul adormit și trecură dincolo de zidurile negre și înalte ale cetății. După ce măgarii trecură peste râul secat, întunericul nopții începu în sfârșit să se risipească, iar orizontul căpătă o culoare trandafirie. Pe când linia trandafirie se tot lărgea, ajunseră la lac. Luciul acestuia era roșu ca sângele. De ici-colo, dintre trestii, păsări de apă se înălțau în zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
În spate. — Îl iau doar pe Kongoni, zise Wilson. Celălalt o să rămână aici să păzească stârvurile de păsări. Pe când mașina străbătea luminișul, Îndreptându-se către pâlcul de copaci și tufișuri care se-ntindea ca o fâșie de-a lungul albiei secate a râului ce tăia curmeziș poiana, Macomber simți din nou cum inima-i bate puternic și gura Îi este uscată, dar acum era așa pentru că nu mai avea răbdare, nu pentru că i-ar fi fost frică. Pe aici a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se zărea o turmă de zebre, contururi albe pe fondul verde al tufișurilor. Își făcuseră tabăra Într-un loc plăcut, la poalele unui deal, În umbra unor copaci Înalți, un loc cu apă potabilă și În apropierea unei bălți aproape secate, de unde Își luau zborul dimineața cocoșii de nisip. Nu vrei să-ți citesc ceva? Întrebă ea. Stătea Într-un șezlong așezat lângă patul lui. — Uite că a Început să bată puțin vântul. — Nu, mersi. — Poate vine camionul. — Mă doare-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]