275 matches
-
el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvântat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tânărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu‑l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când vânjosul Petre Păun ducea, din Goldana, spre piețele marilor orașe, castraveți scurți și încordați de semeții interioare (cărora în Moldova și în Ardeal, li se zice pepeni), falnici harbuji de smalț albastru, care încep să capete nume nou, de pepene verde, galbeni și gingași cantalupi, numiții pepeni galbeni, mofturoși în zile de văpăi, în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mărunte. Fata măsură în minte perioada de trepidare a armei tatălui ei și ducându-și palmele fine la ochi, frecându-i ca și ar fi voit să se trezească la realitate, surâse încântată spre zare. Vânătorul O'Piatră exclamă: Ehei, semeție bărbătească! Mereu ești în toiul tău, dacă adulmeci și te învăluie vraja ochilor de șarpe... I se adresă apoi Profesorului: Oricum, Albert, s-a făcut foarte târziu... Aproape că se tângui, glăsuind cu tulburare și încercând să se explice: Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la răscruci și dând târcoale zbenguielilor cuminți ale copilelor-furnici. Se trezi bătut pe umăr de aceeași furnică tânără, care îl studia mustrător cu ochi albaștri de cobalt: Hei, prietene-cântăreț, de ce-ți părăsești stăpânul? Pe dată, greierele-viorist o repezi cu semeție: Care stăpân, subțiratico? Eu mi-s, însumi, stăpânul, așa să știi! Atunci să știi și tu, amice, următoarele: ai un prost stăpân! îl avertiză furnica. Luând seama, însă, la sclipirile de mânie din privirea greierului-viorist, își drese insolența, emițând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
anus și din gură, era unsă cu ulei de bebeluși, obligată să spună de nenumărate ori „Mi-e rușine de mor“. Părul năclăit de spermă căpătase o culoare alburie. Cu toate acestea, femeia Își arcuia spatele și mai tare, cu semeție, șoptind În direcția mea: „Tu nu știi ce-i dragostea“, fără a Înceta să zâmbească. Cu o clipă Înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că eu eram Yazaki. După ce totul s-a evaporat, a răsunat din Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ar putea fi vrednic de-așa mireasă. LIMBUTUL: Măria Ta, voievodul despre care vorbește domnița Dana n-are pereche-n lume în priceperea cu care știe să-și aleagă straiele... și caii... și armele. Nimenea nu pășește cu mai multă semeție și nu se uită mai de sus la cei din jurul lui. E-adevărat că învățătura nu i-a prea priit, așa că abia poate să-și iscălească slăvitu-i nume, dar are darul vorbirii iscusite, cât știe să facă din alb negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
orașe sunt născute sub semnul răzmeriței, Samarkandul, Mecca, Damascul și Palermo! Niciodată ele n-au ascultat de cârmuitorii lor decât cu forța, niciodată ele nu urmează calea cea dreaptă dacă nu e trasă cu paloșul. Cu paloșul a retezat Profetul semeția celor din Mecca, și cu paloșul voi reteza și eu semeția locuitorilor din Samarkand! Nasr Han, stăpânitor al Transoxianei, gesticulează, stând În picioare În fața tronului său; e un uriaș arămiu la față, cu hainele toate numai broderii; glasul său Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Niciodată ele n-au ascultat de cârmuitorii lor decât cu forța, niciodată ele nu urmează calea cea dreaptă dacă nu e trasă cu paloșul. Cu paloșul a retezat Profetul semeția celor din Mecca, și cu paloșul voi reteza și eu semeția locuitorilor din Samarkand! Nasr Han, stăpânitor al Transoxianei, gesticulează, stând În picioare În fața tronului său; e un uriaș arămiu la față, cu hainele toate numai broderii; glasul său Îi face să tremure pe apropiați și pe oaspeți, ochii lui caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bărci legate una de alta. La Samarkand, sala tronului este adesea plină, dar tăcută, asemenea casei unui răposat. Hanul Însuși pare potolit această Încercare, duse sunt accesele de furie și ridicările de glas. Curtenii se arată copleșiți din această cauză. Semeția lui Îi liniștea, chiar dacă Îi cădeau victimă. Calmul său Îi neliniștește, Îl simt resemnat, Îl cred Învins, se gândesc la propria salvare. Să fugă, să trădeze deja, să mai aștepte, să se roage? De două ori pe zi, hanul iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
abia pe la începutul lui noiembrie, cu mai bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare din pușcărie i-o adusese în casă chiar avocatul. Băcănel intenționase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
erai atunci ca unul din ei! 12. Nu trebuiai să te uiți mulțumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuiai să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor, și nu trebuiai să vorbești cu semeție în ziua strîmtorării! 13. Nici nu trebuiai să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, și nu trebuiai să pui mîna pe bogățiile lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85129_a_85916]
-
tatăl lor îi luă la rost: De ce ați dat drumul fiarei din peșteră? Tată, dar e o biată bătrână. Ce putere poate să aibă? Pe această ființă a Gerului și a Întunericului, am ferecat-o în Peștera Uitării, rosti, cu semeție, bătrânul părinte. M-am întors și voi rămâne veșnic! hohoti Baba Iarna. Mi-ai jurat credință veșnică, murmură fostul haiduc. Doar cât vei trăi, răspunse Baba Iarna și-l prefăcu pe moșneag într-un sloi de gheață. Bătrânul și sătenii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
seară, năduful, spintecând vreun cârlan, rămas de pripas, pe imașul uscat, de la marginea satului, frigându-l în vreo casă părăsită. Și apoi să te ții petrecere, cu băutură și lăutari, la care se dedau și câteva localnice gospodine, înfruntând, cu semeție, căutătura bătrânilor, care priveau, neputincioși, la samavolniciile urmașilor muscalilor. Satul era pierdut sub stăpânirea rușilor. Ce nu dărâmase obuzele, reușiseră să distrugă o lună de ocupație rusească. Pe deasupra, seceta nu le dădea pace bieților oameni, care-și încropeau hrana zilnică
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
să nu-i iasă nimeni din voie. Cine era? De unde venea? Ce voia? Încotro o mânau pașii? Pe care drum? Numai semne de întrebare. Nu știam nimic din viața ei și iată, mă apucasem s-o ancorez de existența mea. Semeția ei era o abilitate în vederea unui scop? Sau o simplă asprime a unei fete inocente, care se apăra cu prea multă vigoare de o primejdie prea mică. În orice caz această intransigență excesivă mă punea atâta pe gânduri, dar îmi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
inimii ar voi să le lase amanților, drept amintire). Numai Mihaela singură procedă altfel. Tăcerea ei îndărătnică, disprețuitoare, mă obsedă mai mult decât m-aș fi așteptat, sau poate pentru că nu m-așteptasem. Pentru ce tăcea? O apucase din nou semeția de odinioară pe care i-o îndurasem atât de greu? Voia să mă învingă cu această îngrozitoare arma? Dar uita că acum jucam amândoi cu rolurile schimbate, ea nu moi avea ce să-mi ofere, îmi dăduse totul, era săracă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
la Bruges, m-au încântat poezia caselor și a stră zilor, tablo urile lui Memling cu lumina căzând pe îngân durarea chipurilor pictate. În Grecia m-au fermecat coloa nele templelor, profilate pe albastrul adânc al cerului, măgă rușii alburii, semeția zeilor de piatră. Într-un an, am văzut Moscova, Sankt Petersburg, clădirea strălucitoare a Ermi ta jului, atât de europeană ca arhitectură, și comorile dină untrul ei, țin minte plimbarea cu vaporul pe Neva. Ce să-ți spun despre Italia
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
dulce, mai mult aclamau „Bine-ai venit!”. Înțelegea? Unde a venit? Oare chiar înțelegea? Peisajul s-a spart, în spatele lui stătea ascuns altul. Un iureș de oameni l-a condus pe scara din marmură italiană de Cibolino. Copilul mergea cu semeție, cu pieptul înainte. Aaa! Un muzeu! Ce fac aici?! a exclamat el. Nu te bucuri? Eu... știi, cum să zic... Dormeai, a terminat o fată de vreo 18-19 ani. Tu ești în cel mai frumos loc din lume și... vocea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să aștepte destul de mult, așa că Marie profită ca să-l conducă pe Lucas să vadă portretul strămoșului care purta Într-adevăr la gît un medalion gravat cu un semn identic cu acela de pe ultimul menhir. Arthus Îi măsură din ochi cu semeție. - Într-o familie ca a noastră, este de neconceput să lăsăm să se știe că fiul meu era un laș care refuza să lupte. În realitate, Erwan a fost ucis prostește la Dublin Într-un accident de mașină. Menționarea capitalei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bântuie pe dinaintea ochilor. Și totuși, nu-și putea neglija celelalte Îndatoriri. Medită, nemângâiat, la toate dovezile de meschinărie la care asistase În adunările florentine; la entuziasmul cu care se aproba expolierea unui Învins și la precauția cu care se Înfrunta semeția unui prepotent. Dacă ar mai fi existat măcar doi la fel ca el, În orașul acela blestemat... Dar era inutil să se gândească la asta... Scutură din cap, trecându-și mâna peste fruntea asudată. În minte Îi reveni moartea mozaicarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui câine urmărește câinele. — Sau așa cum pașii morții Îi urmăresc pe ai celor care Îi sunt nesuferiți lui Bonifaciu, În orașele lui creștine. Cardinalul se ridică brusc, cu chipul Împurpurat de furie. — Cum cutezi, nerușinatule! Te vei căi pentru nebuneasca semeție cu care asociezi numele Sanctității Sale cu gestul unui scelerat. Uiți, se vede treaba, că nu ești În lanțuri numai prin benigna răbdare a Bisericii, care Încă nu și-a Încheiat socotelile cu domnia ta. Își Împinse către el inelul, lovindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a lui Aleksandr. Dar cum să meargă la el mândra Irina, cum să se strecoare în dormitorul lui după atâtea nopți petrecute separat, cum să-i ceară căldură și protecție după atâta amar de vreme în care fusese de-o semeție glaciară? Nu. Nu putea. Nu. Ba da. Ba da. Putea. S-a ridicat din pat și și-a strâns mai bine cămașa de noapte în jurul trupului. Când a ciocănit la ușa lui n-a primit nici un răspuns. Evident, el dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spre oglindă și am Început să țopăi. Descriam cu brațele prin aer mișcări când lente, când rapide. Trupul mi se ondula, irosinduse În forme diferite: vultur cu ghearele Întinse și capul puternic arcuit, dragon vălurindu-și solzii greoi, dar plin de semeție, arbore hărțuit de vânturi turbate. Apoi, dansul luă forma unui vârtej amețitor, tot mai amețitor. Mă roteam cu o repeziciune fantastică. Degetele Îmi amorțiseră și simțeam cum Întreg corpul Îmi este absorbit de iureșul acela clocotitor Într-un adânc fără
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că nu mă voi pierde niciodată. Că voi sfârși prin a o birui. Credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
A zvâcnit din fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am rămas tehnician geolog. Privesc spre cel rămas în ușa crâșmei. Îl văd cum șovăie, copleșit de o tristețe cu adevărat împovărătoare. Manuscrisul pierdut îl face să simtă dintr-odată mâzga în care colcăie cu toate visele lui, cu toate semețiile lui, cu toate rătăcirile lui, cu toate înfrângerile și bucuriile lui. Aici, de la capătul textului, din locul în care Moartea încă șovăie să vină, lăsându-mă să-i simt doar vălătucii respirării, mi-e ușor să-l scriu pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]