376 matches
-
aflat, tulburați, că eu și Marcela nu eram la fel, că, dincolo de îmbrăcăminte, există diferențe ciudate între toate fetele și toți băieții. Țin minte cât de greu mi-a venit să accept evidența. De zeci de ori ne retrăgeam în semiântuneric, pe banca aceea, și ne contemplam cu tristețe. Un început de dispreț se insinua în mine, iar în ea un început de umilință și venerație. În toamnă ne-am mutat în alt bloc, pe Ștefan cel Mare, iar peste câțiva
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
când Orlando se ridică și, fără să privească pe cineva, cu dosarul sub braț, se îndreptă spre ușă. Il Comandante se grăbi să-l ajungă din urmă. Urmărindu-i cu privirile, Adrian văzu ușa deschizîndu-se din nou. Femeia șovăi în semiântuneric și se lipi încet de perete. Brusc, Adrian își puse mâna la inimă. - Chi e costul che senza morte Va per Io regno della morta gente? șopti el, întorcîndu-se către vecina lui. Fetele îl priveau zâmbind, stingherite, neîndrăznind să râdă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să recunosc Spiritul dacă e camuflat în Materie, adică, în fond, dacă e irecognoscibil? Și așa suntem și noi, noi toți, domnule filozof: nu numai indestructibili, cum spuneai, ci și irecognoscibili... Dar văd că ești așteptat, adăugă întorcînd capul. În semiîntunericul care prevestea zorile, Darie zări la vreo douăzeci de metri, în plin câmp, o siluetă familiară, pe care nu izbutea totuși s-o identifice. Mult mai departe, în direcția șoselei pe care o traversaseră în noaptea aceea, se întrezăreau grupuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
am zis, și ea nu și nu, că el i-a arătat dungile pe spate și a văzut ea, cu ochii ei. Eee-te-a dracului, zic, în gândul meu. Și tu, ce i-ai arătat ? Farfuza ? Ivona deschide ușa și, din semiîntunericul hall-ului, pătrund sunetele pendulei. Amândouă numără bătăile : Vica de pe scaun, Ivona stând în picioare, cu ochii la ceasul vechi de pe bufet. Un ceas cu cadran de email albastru, înconjurat de o dantelărie aurie. Aurii sunt și limbile, și cifrele romane
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
plină de pernițe, taburete, vase de flori mai mari și mai mici, veioze ale căror abat-jour-uri cu ciucurași, pe măsură ce se întuneca, îmi păreau forme tot mai amenințătoare... în plus, oglinda, o știi, cu sidef încrustat în ramă... O oglindă în semiîntuneric pare ciudată, amenințătoare, nu ? Dumitale nu ți se pare ? Ei, poate mie, care eram un copil deosebit de sensibil. în clipa în care au întors cheia, camera a început să-mi inspire teroare. Aș fi dat oricât să pot citi ceasul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
puțin cu doamna Viziru când le recita la orele de română, stând la catedră, poezii de Eminescu. Adică vibrând toată, plină de bucurie și în același timp de melancolie. Puiu se oprise fără voia lui și își îndreptase privirea spre semiîntunericul din acea încăpere. Vrei să vezi ce-i înăuntru? l-a îmbiat doamna din pragul ușii, surâzătoare și plină de bunăvoință. Hai, vino să vezi, a spus. Și a făcut un pas lateral îndemnându-l să intre. Cum te cheamă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
au fiecare numele său și, dacă ești superficial, poți să crezi că ele sunt distincte... Dar tocmai asta e, că nu sunt! Doar că asta n-o pricep decât cei c-un dram de minte! În final are loc, în semiîntuneric într-un local, așa mi-am imaginat eu situația -, o luptă între cele două personaje, unul dintre ele moare înjunghiat, iar celălalt iese din scenă. Este acolo o anumită ambiguitate. Voită, vă dați seama. Încât rămâi cu o întrebare: care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mai ales, dar și părți metalice din care se alcătuiau căruțele acelui timp. Ba chiar și obiecte casnice: vătraie, clești, portițe pentru sobe și altele. Deși Biscornet nu văzuse niciodată un joc de artificii, el deslușea în licuricii ce săgetau semiîntunericul covăliei, mai ales, tot felul de desene și contururi de obiecte mișcătoare. Și se ruga la Dumnezeu să-l țină sănătos și să-l ajute să învețe și el acel meșteșug, atunci când se va face băiat mare. Iar bunul Dumnezeu
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
cu lovituri ritmice și mult mai calculate. Părea că oficiază un ceremonial. Buzele lui se mișcau, ca și cum ar fi rostit cuvinte. Poate se ruga lui Dumnezeu. Poate îngâna un cântec de încurajare. Jeturi de scântei au prins a desena în semiîntuneric un adevărat spectacol de lumini și umbre. Dar și de sunet. Un fel de muzică, pe care tânărul meșter o socotea celestă. Din liniile și punctele luminoase, imaginația lui închipuia felurite desene, care îl inspirau și îl încurajau. Când focul
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
amândoi, atât de demult de parcă fu sese în vis sau într-o altă viață, într-o mică vilă din cel mai frumos cartier al orașului. Un grup de copii își făcea mereu de lucru pe scările interioare ale clădirii, în semiîntunericul de cavou al vilei. Atâta câtă era, lumina se reflecta în pereții vopsiți în ulei și li se revărsa difuză pe fețe, ca și pe fețele mai mici, de carton smălțuit, ale păpușilor. Victor și Ingrid erau de-o vârstă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă la sfîrșit? Oare nu este adevărat că, În acest mare vis al timpului În care trăim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pod. O să fiu acolo. Și eu, dar tu n-o să vii. Rîse din nou, pentru că simți că nu vorbea cu ea în prezent, ci cu doi-trei ani înainte. Lumina după-amezii se întuneca devreme, iar el lucra cu ochii deschiși, în semiîntuneric, cînd cineva tuși în spatele lui. Un bărbat și o femeie stăteau în picioare în nava laterală, și cînd ochii i se obișnuiră cu lumina mai intensă de pe podea, observă că femeia era Marjory. — Salut, Duncan, zise bărbatul voios, iar Marjory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe sol. Ploaia trebuie că avusese proporții deluviene. Gosseyn avea "norocul" să se afle într-o pădure cu frunze capabile să înmagazineze un fluviu. Scrută împrejurimile trunchiului lângă care îl prinsese ploaia Nu era deloc ușor să distingă ceva în semiîntuneric, dar i se păru că undeva, nu foarte departe parcă se întrezărea o zonă ceva mai luminoasă. O apucă în acea direcție și în două minute ajunse la un fel de prerie. O vale se întindea în fața lui. La dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
aprindea luminile din living-room, Gosseyn încă se mai întreba la ce surpriză trebuia să se mai aștepte Își luă pijamaua și se îndreptă spre dormitorul cufundat în întuneric. O mișcare într-unul din paturi îl făcu să se oprească. În ciuda semiîntunericului, Gosseyn recunoscu imediat cine era. Fata se ridică cu o grație indolentă și căscă. ― Nu s-ar putea spune că ne plimbăm, nu-i așa? ― zise Patricia Hardie. 31 Gosseyn se lăsă brusc să cadă pe celălalt pat. Ușurarea cc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
atâta doar că straiele celui întins pe pat erau noi și curate, părea gătit ca de sărbătoare...). „Nu, nu“, am spus, „n-aș vrea să vă tulbur odihna“. El și-a culcat capul pe pernă, zăcea liniștit, mă deprinsesem cu semiîntunericul din odaie, începusem să deslușesc până și ochii bătrânului, acoperiți de o pieliță albăstrie, Spiritul-Femeie a vrut să-mi dea ceva de mâncare, n-am primit, „Ia măcar un ou“, zicea, am luat un ou fiert, nu l-am mâncat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe sol. Ploaia trebuie că avusese proporții deluviene. Gosseyn avea "norocul" să se afle într-o pădure cu frunze capabile să înmagazineze un fluviu. Scrută împrejurimile trunchiului lângă care îl prinsese ploaia Nu era deloc ușor să distingă ceva în semiîntuneric, dar i se păru că undeva, nu foarte departe parcă se întrezărea o zonă ceva mai luminoasă. O apucă în acea direcție și în două minute ajunse la un fel de prerie. O vale se întindea în fața lui. La dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
aprindea luminile din living-room, Gosseyn încă se mai întreba la ce surpriză trebuia să se mai aștepte Își luă pijamaua și se îndreptă spre dormitorul cufundat în întuneric. O mișcare într-unul din paturi îl făcu să se oprească. În ciuda semiîntunericului, Gosseyn recunoscu imediat cine era. Fata se ridică cu o grație indolentă și căscă. ― Nu s-ar putea spune că ne plimbăm, nu-i așa? ― zise Patricia Hardie. 31 Gosseyn se lăsă brusc să cadă pe celălalt pat. Ușurarea cc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
păstrăm întotdeauna exact așa cum o are pictată Împărăteasa în galeria ei de tablouri, ar fi acum pradă desfrâului și ruinată de această... de lucrul acesta... Dar așa ceva nu vom suporta! Glasul lui Creel se auzea slab, dar mai hotărât, din semiîntunericul de la colțul străzii: - Fara, nu face nimic pripit. Nu uita că nu este prima clădire nouă care se ivește în Glay de când a fost pictat acest tablou. Fara tăcu. Iată o însușire a soției lui cu care nu era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ploaia a rămas singurul lucru pe care se putea da vina. — Vârsta dumneavoastră, domnișoară? s-a interesat recepționera. Ei bine, asta era o Întrebare enervantă și complet inutilă. Zeliha se Încruntă la recepționeră de parcă aceasta s-ar fi aflat În semiîntuneric și ar fi trebuit să-și mijască ochii ca s-o vadă mai bine. Brusc, Își aminti adevărul trist despre ea: vârsta ei. Ca multe alte femei care fac lucrurile Înainte de vremea lor, Zeliha era tulburată de faptul că, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
iarăși... ea nu apare la geam. Se duce atunci amuzat în scara blocului și o așteaptă să coboare la ora stabilită. Trec minutele, se aude ușa, ea apare coborînd treptele în fugă... El se întoarce și cînd o vede prin semiîntunericul holului are impresia că a răsărit soarele chiar acolo unde se află: ori că a fulgerat un blitz și l-a umplut de căldură instantaneu... surîde fără să-și dea seama, bucuria e imensă... iat-o cum se apropie, e
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
indicator de sens interzis“. „Sigur. Moralism catar. Oroare de reproducere. Sensul e interzis pentru că-i Înșelătorie a Demiurgului. Nu pe calea aceea vei găsi Drumul“. „Ieri-seară mi-a picat În mână manualul pentru permis de conducere categoria B. Ori din cauza semiîntunericului, ori a ceea ce-mi spuseseși dumneata, deodată am avut bănuiala că paginile alea spuneau Cu Totul Altceva. Și dacă automobilul o fi existând doar ca metaforă a creației? Dar nu trebuie să te limitezi la exterior sau la iluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
s-au dat și ei frumos la o parte, iar noi am urcat treptele, printre bărbați în haine închise la culoare și femei în taioare negre, și am intrat pe ușă. Am crezut că va fi întuneric sau cel puțin semiântuneric, ca-n biserici, dar în loc de asta ne-a izbit o lumină atât de puternică, aproape orbitoare, încât m-a luat cu amețeală, într-un candelabru de oțel ardeau trei rânduri de becuri, așezate în cercuri suprapuse, erau vreo două sute, înaintam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
au frecventat Împreună orele de matematici, de fizică. Michel era cu mult peste nivelul clasei. Începea să-și dea seama că universul uman e decepționant, plin de angoasă și amărăciune. Ecuațiile matematice Îi aduceau bucurii senine și intense. Înainta În semiîntuneric și, dintr-odată, găsea o trecere: câteva formule, câteva factorizări Îndrăznețe Îl Înălțau Într-o zonă de senină și luminoasă. Prima ecuație a demonstrației era și cea mai palpitantă, căci adevărul ce licărea la jumătatea distanței era Încă incert; ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.) PARASCHIV (Chircit în colț, trezit și înspăimântat.): Ce vrei? MACABEUS (Scoțându-și centura.): Să mă omori, ai? Așa? Omoară-mă... Da’ înainte... Da’ înainte... (Semiântuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlând.): Ce vrei? Ce te-a apucat? MACABEUS: Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă! Ai s-o-nveți și pe asta! PARASCHIV (Încercând să restabilească dialogul lucid.): Te rog... Stai acolo... (Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe gură, din când în când mai scuipă câte o bucată mai dificilă; masa dispare încet în mâinile celor trei; pâinea a rămas pe jos, în mijlocul lor; după ce termină fiecare de mâncat, se întind pe rogojini; INAMICUL suflă în lumânare; semiântuneric; lumina se cerne prin tavan și prin chepengul care e deschis; se retrag și mai în adâncul încăperii, sprijiniți de pereți, la distanță unii de alții; pauză; fiecare își găsește ceva de făcut; MACABEUS și-a aprins o țigară; PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]