249 matches
-
sacru", iar acest "nucleu mitic al numelui, încărcătura lui mitică se pot observa însă din faza premergătoare narațiunii mitice (de aceea, seria de proze destinate analizei poate fi extinsă și la altele decât cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă "problema" sau "misterul camuflajului" dialecticii lui Eliade: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"". La Eliade, ca la toți prozatorii pentru care narațiunea e mitografie, proza e o semioză operând cu mituri; în acest caz, numele
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă "problema" sau "misterul camuflajului" dialecticii lui Eliade: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde"". La Eliade, ca la toți prozatorii pentru care narațiunea e mitografie, proza e o semioză operând cu mituri; în acest caz, numele personajelor sunt esențe mitice precedând existența lor, de asemenea mitică. Monica Borș recitește canonul prozei fantastice a lui Eliade - Nuntă în cer, Ghicitor în pietre, Șarpele, Domnișoara Christina, Un om mare, Douăsprezece mii
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
că fiecare text conține secretul alcătuirii lui141, iar, pe de altă parte, pentru a pune în evidență "valențele hermeneutice ale acestui tip de relație cu literatura pe care modernitatea l-a rafinat în consonanță cu însuși procesul de rafinare a semiozei literare". O intenție importantă a scriitoarei este dezvoltarea unei relații vii, creatoare, a stilisticii cu textul, dar și cu problemele teoretice ale receptării, precum și racordarea ei la semiotică, tocmai pentru a corespunde necesității acestei discipline de a se transforma, de
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe care personajul eliadesc îl transmite sau trebuie să-l transmită celorlați, mesaj a cărui decodare echivalează cu recunoașterea sensului trans-istoric73. Chiar Sorin Alexandrescu, care folosește o abordare semiotică a operei eliadești (alcătuiește careuri (în sensul propus de Greimas) ale semiozei, observă neputința de a denumi semnificatul sacru care, prin numire, ar deveni profan, precum și funcția naratorului de a amâna și destrăma toți semnificații propuși pentru a evita cristalizarea unui sens sacru, pe care l-ar putea numi) afirmă că semnificatul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
război mondial"106. Nucleul mitic al numelui, încărcătura lui mitică se pot observa însă din faza premergătoare narațiunii mitice (de aceea, seria de proze destinate analizei poate fi extinsă și la altele decât cele mitice). Numele propriu intră într-o semioză care relevă adeseori o tehnică a camuflajului, conformă dialecticii sacru/profan: "prin simplul fapt că se arată, sacrul se ascunde". Capitolul 4 Numele ficționale eliadești 4.1. Dreapta potrivire a numelui sau Nuntă în Cer Începutul romanului Nuntă în Cer
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
umbra unui crin), putem afirma că Brânduș se situează în preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria inițiaților lui Eliade, nu poate numi misterul la care participă: "Acum se
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria inițiaților lui Eliade, nu poate numi misterul la care participă: "Acum se întâmplă altele și mai frumoase, dar nu ți le pot
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Fărâmă 406. Fiecare poveste este un semn a cărui semnificație este decisă de către un alt semn, adică de o poveste care-și asumă rolul de text interpretant, la rândul ei definită printr-o altă poveste, un semn extins, într-o semioză ilimitată (Peirce, Eco), iar povestea (Marea Poveste) lui Fărâmă reprezintă macrosemnul tradus pe rând în sisteme diferite de semne 407. La nivelul întregului text, Fărâmă este un intermediar între lumea povestită (erzählte Welt) și lumea în care el povestește (Erzählwelt
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
În abordare semiotică, lumile posibile eliadești au fost explicate de către Sorin Alexandrescu prin repunerea în discuție a semnificatului propus în finalul fiecărei povestiri, nesiguranța din final nefiind o normă a genului fantastic așa cum o propune Todorov, ci o normă a semiozei sacre, așa cum o propune Eliade: semnificatul sacru, o dată numit, ar deveni profan; povestirea propune un semnificat sacru pe care îl destramă mai târziu, refăcând enigma inițială și evitând producerea unui sens ultim, iar funcția naratorului este destrămarea semnificaților propuși și
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o reflectare a cvasiuniversalității terminologiei europene de sursă francofonă. La baza piramidei există un ansamblu de rădăcini și de morfeme (prefixe, sufixe, prefixoide și sufixoide) latine și grecești, de procedee (derivare, compunere, calc lingvistic) precis delimitate/ cu utilizare internațională. Abordarea semiozei terminologice a limbajului medical - la nivelul corpusului de compuse tematice greco-latine - oferă posibilitatea de a descrie saltul calitativ, inovația într-un studiu sistemic diacronic. Compunerea tematică ocupă un loc privilegiat. Sub aspectul diacroniei sistemice, afixoidele cunosc două metamorfoze: statutul primar
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
literare ca receptare a operelor eminesciene (Muza de la Borta Rece, 1873 și Spiritele anului 3000, 1875), apoi luând în observare Critica științifică și Eminescu a lui M. Dragomirescu, Mihai Eminescu. Studiu critic de Nicolae Petrașcu, evident analiza lui C. Dobrogeanu-Gherea ("semioza interpretativă propusă de Gherea avea două avantaje: proiecta o imagine accesibilă asupra lui Eminescu /"poetul tuturor"/ și, în același timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Epocii Clasice, modernității. Este o ordine care poate fi percepută în taxonomiile, simbolismele și analogiile premoderne, în magia simpatetică și alchimie, și care supraviețuiește astăzi în astrologie, medicină naturistă, ezoterisme și ocultisme, în ceea ce pe scurt ar putea fi numit "semioză hermetică". Până la Renaștere, dar și în Renaștere chiar, cunoașterea științifică este încă ceva de domeniul interpretării simbolurilor. Adică este alchimie, astrologie sau zoologie a animalelor fantastice. De ce? Pentru că în acest fel de cunoașteri, faptul este interpretat din perspectiva simbolurilor, a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
literară a Coranului, (vezi 6/II) Hermetismul este o interpretare vădit diferită, chiar contrară hermeneuticii biblice. Etimologic, denumirea de hermetism derivă din numele lui Hermes Trismegistus, personaj divin, deținător și revelator al cunoașterii supreme.' Definit de Eco prin termenul de semioză hermetică, hermetismul este acea practică interpretativă a lumii și a textelor care funcționează prin identificarea raporturilor de simpatie ce leagă reciproc 1 La sfârșitul perioadei elenistice, Hermes Trismegistus pare a fi inspiratorul unei serii de lucrări eterogene eteronome, datate cu
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
de comunicare), ce utilizează semnul ca dualitate a unui semnal semnificant și a unui conținut semnificat. Dintre multitudinea de definiții oferite de literatura de specialitate, optăm pentru cea pe care o îngăduie metodologia semiotică, potrivit căreia comunicarea verbală reprezintă o semioză care corelează relația dintre un emitent și un receptor în virtutea unui mesaj transmis într un anumit context, prin intermediul unui canal, vizând un anumit scop. 1.2 Comunicare și semiologie Comunicare, indice, semnal, mesaj și cod. 1.2.1. A comunica
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
al procesului de multiplicare, de îmbogățire a sensurilor prime ale discursului cosmogonic, sub imperiul determinărilor istorice. 4.1.2 Structura mesajului mitico-ritualic Constatăm că atât ritul, cât și mitul desfășoară limbaje simbolice cu valoare comunicațional-informațională. Definind o situație de comunicare (semioză), demersul mitico-ritualic se caracterizează prin structura duală a mesajului (semn/macrosemn) supus comunicării. Acest tip de mesaj presupune o latură perceptivă/semnificantul și una inteligibilă/semnificatul. Putem consemna câteva deosebiri semiotice între rit și mit, în raport cu această structură: natura diferită
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
semnelor și dincolo de existența ființei umane, potrivit concepției universalist-semiotice vom spune că o situație semiotică se definește întotdeauna acolo unde apare un semn, exprimând un proces real sau virtual de comunicare a unei informații anume. Putem defini patru tipuri de semioză, respectiv canale de comunicare asociate „mesajului cosmogonic”: ritualic, discurs individual de tip extatic (șamanic), exprimat exclusiv prin laturile demonstrative, intuitiv - experiențiale, nonverbale ale comunicării; ritualico-mitic, ipostaziind dimensiunea nonverbală a comunicării, dublată însă de reperele incipiente ale unei comunicări verbale; mitico-ritualic
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
creatorul de mituri poate fi definit ca receptor al anumitor „mesaje naturale”, supra sau/și infra-umane. Din momentul în care le traduce în limbajul simbolic al primei cosmogonii, acest creator individual sau colectiv devine „capăt de pod” al unei milenare semioze mitice. Toți inițiații care îl vor urma în această indefinită strădanie de perpetuare a mesajului cosmogonic, vor îndeplini succesiv calitatea de receptor și transmițător al lui. În perioada orală a culturii mitice, inițiatul/transmițătorul de mituri va comunica, la rândul
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
orizonturile Bibliotecii. îmi erau încă vii în minte performanțele sale analitice în spații ca și interzise majorității cititorilor de poezie, precum cele consacrate aparent haoticelor producții ale unor Breton sau Eluard, cu al lor "dicteu automat","metaforei în lanț" suprarealiste, "semiozei intertextuale", ori semioticii poemului în proză. Și dacă ora de seminar propriu-zisă la care am asistat a fost mai mult un monolog al profesorului în fața grupei de discipoli în care mai ales cele două românce țineau să se exprime, acompaniate
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
nu există încă, nu putem spune ce anume va fi; totuși are dreptul la existență și locul ei determinat de la bun început.” Ceea ce Charles Sanders Peirce numește "semiotică" este disciplina care are ca obiect fenomenele semiozice. În concepția lui Peirce, semioza este o relație triadică între semn, obiectul său și interpretantul său, astfel încât această relație nu poate fi redusă la relații diadice. În lucrarea "O teorie a semioticii", Umberto Eco încearcă să construiască o teorie generală a semioticii pe baza teoriei
Semiotică () [Corola-website/Science/307024_a_308353]
-
se formează pe baza existenței unui sistem semiologic primar. Acest sistem semiologic primar poate fi atât limba, cât și alte sisteme și forme de comunicare sincretice: iconic prin fotografie sau film, muzical prin melodii, etc. Semnul de orice natură, rezultatul semiozei de nivel primar dintre un semnificant și un semnificat, așa cum o descrie lingvistul francez Ferdinand de Saussure, se golește de sens și devine limbaj-obiect cu statut de formă la nivelul mitului. Această formă însă nu este semnificantul pur abstract din
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]
-
lingvistul francez Ferdinand de Saussure, se golește de sens și devine limbaj-obiect cu statut de formă la nivelul mitului. Această formă însă nu este semnificantul pur abstract din sistemul primar al lui Saussure, deoarece ea conține latent sensul născut din semioza primară. Semnificantul (forma) mitului barthian este orice obiect care devine "prada vorbirii mitice". Semnificatul sau conceptul este cel care dă viață mitului, care îl umple de sens și de istorie deoarece el aduce cu sine o anumită perspectivă, tendință în
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]
-
fel ca în analiza mitului tradițional realizată de Lévi-Strauss. Semnificația în mit, la fel ca în semiologia lingvistică a lui Ferdinand de Saussure, ia naștere din asocierea termenilor de concept (semnificat) și formă (semnificant). Semnificația ca rezultat al procesului de semioză, este însuși mitul potrivit lui Barthes. Sensul mitului nu va corespunde însă conceptului mitic, deoarece în urma procesului de semioză a avut loc o deformare a sensului lingvistic conținut latent de formă. Însă sensul inițial al formei nu se pierde niciodată total
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]
-
a lui Ferdinand de Saussure, ia naștere din asocierea termenilor de concept (semnificat) și formă (semnificant). Semnificația ca rezultat al procesului de semioză, este însuși mitul potrivit lui Barthes. Sensul mitului nu va corespunde însă conceptului mitic, deoarece în urma procesului de semioză a avut loc o deformare a sensului lingvistic conținut latent de formă. Însă sensul inițial al formei nu se pierde niciodată total, ceea ce face ca semnificația mitică să nu fie niciodată complet arbitrară, ci să fie întotdeauna parțial motivată printr-
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]
-
Mitul poate la rândul său să constituie un punct de plecare pentru al treilea lanț semiologic, care dă naștere unui mit artificial, experimental, unui mit de gradul al doilea, această spirală putându-se continua la nesfârșit în ceea ce Barthes numește semioză infinită.
Mitul semiotic () [Corola-website/Science/313799_a_315128]