773 matches
-
cuvântul denumește și descrie lumea; în planul vorbirii, în desfășurarea comunicării, prin intermediul unui text lingvistic (ansamblu de enunțuri sintactice, caracterizat prin unitate și coerență), cuvântul comunică despre lume. Morfemul este cea mai mică unitate lingvistică cu organizare biplană; are un semnificant (cel mai adesea realizat fonetic, dar putând avea și realizare Ø) și un semificat (un sens sau un fascicol de sensuri). Morfemul există și își realizează funcția semnificativă numai prin cuvântul din structura căruia face parte și numai prin intermediul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcționează ca expresie a unor sensuri gramaticale precedând sau, în situații speciale, urmând termenul purtător al sensului lexical: voi cânta (cânta-voi), foarte frumos, obraznic tare. Unele morfeme, cu structură complexă, sunt morfeme discontinue; dintre elementele din care este alcătuit semnificantul lor, unul precede morfemul lexical, celălalt îl urmează, de obicei, ca morfem conjunct; morfemul de conjunctiv este un morfem complex discontinuu, format din conjuncția morfematică să, care precede verbul și dezinența -e sau -ă, expresie a persoanei a III-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
generală a semnului lingvistic în interiorul raportului realitate extralingvistică-gândire-limbă; sensul lor rezultă din dinamica permanentă, din interiorul semnificatului, între reprezentarea individuală a unui obiect și conceptul rezultând din situarea obiectului într-o clasă omogenă de obiecte, iar semnificația din raportul cu semnificantul: Prin aceasta, substantivele comune au un sens lexical stabil (sau relativ stabil), unic pentru toți vorbitorii unei limbi și traductibil într-o altă limbă, întemeiat pe generalitatea conceptului, și o semnificație variabilă de la un vorbitor la altul. Substantivele proprii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din care acesta s-a desprins, asumându-și-o dar fără a o mai reprezenta. Prin substantive proprii obiectul se reprezintă pe sine însuși. În consecință, substantivele proprii nu au sens4 ci numai denotat și semnificație, rezultând din raportul cu semnificantul. Denotatul rămâne stabil dar semnificația variază în funcție de vorbitor și de situația de comunicare, pe de o parte, de realizarea individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru un grup restrâns de vorbitori care folosesc acest nume pentru o anumită persoană, dar, pe de o parte, pronunțarea semnificantului diferă în funcție de situația de comunicare, pe de alta, substantivul poate fi raportat, prin semnificant, într-o perspectivă etimologică, la sensul de ‘bărbat’ din greaca veche al substantivului comun ahdraz, prin care s-a motivat substantivul propriu Andreaz. Deosebiri semantice Având
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru un grup restrâns de vorbitori care folosesc acest nume pentru o anumită persoană, dar, pe de o parte, pronunțarea semnificantului diferă în funcție de situația de comunicare, pe de alta, substantivul poate fi raportat, prin semnificant, într-o perspectivă etimologică, la sensul de ‘bărbat’ din greaca veche al substantivului comun ahdraz, prin care s-a motivat substantivul propriu Andreaz. Deosebiri semantice Având numai denotat nu și sens, substantivele proprii doar denumesc obiectele, în timp ce substantivele comune le
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul celor două sisteme ale limbii, lexical și gramatical, în planul sensurilor și al formelor deopotrivă. CLASE DE VERBE ÎN SISTEMUL LEXICAL AL LIMBIITC "CLASE DE VERBE ÎN SISTEMUL LEXICAL AL LIMBII" A. CLASE LEXICALETC "A. CLASE LEXICALE" În funcție de dezvoltarea semnificantului în desfășurarea raportului dintre cele două planuri ale limbii: planul semantic și planul expresiei, în constituirea unităților lexicale verbale, inventarul verbului românesc cuprinde cinci categorii de verbe: • simple: a iubi, a visa etc. • compuse: a binecuvânta, a binevoi etc. (foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stimula, a însărcina, a obliga, a îndemna, a constrânge, a invita, a despăgubi, a desperechea, a împacheta, a echilibra, a dezechilibra etc.; • verbe rezultative (verba efficiendi); o „variantă” a verbelor factitive; ele conțin în planul lor semantic și în structura semnificantului rezultatul acțiunii verbului implicit „a face” sau al altui verb cu o semantică determinată: a fărâma = a face fărâme, a găuri = a face găuri, a (se) oua = a face ouă; a doini = a cânta doine, a hori = a cânta hore
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
chiar identic, adverbul și adjectivul (calificativ sau determinativ) se disting prin natura sferei semantice pe care o particularizează: substantivală, în cazul adjectivului, verbală în cazul adverbului. Cele două întrebuințări pot fi fixate în planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași termeni din planul paradigmatic al limbii: om corect (adjectiv)/scrie corect (adverb). Sub aspect deictic, adverbul se situează în sfera obiectului actului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distinctă prin: 1. esența lor (dată de raportul expresie - sens), 2. prin locul și funcția lor în actul de comunicare, 3. prin funcția lor în structura sintactică a enunțului lingvistic. 1. Semnificația interjecțiilor nu rezultă dintr-un raport intern semnificat semnificant, ci dintr-o „confundare” a celor două componente ale semnului lingvistic, înscrisă într-un proces de convenționalizare lingvistică, de diferite grade, în trecerea complexului sonor din ordinea fizic-obiectivă în ordinea semnelor limbii. Din punct de vedere semantic (cu modul specific
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
datorită abstractizării funcției relaționale. Pronumele și adverbele relative realizează, concomitent cu rolul de elemente de relație, și funcții sintactice proprii. Funcționarea la nivel sintactic ca elemente de relație a prepoziției și conjuncției este independentă de morfologia lor (redusă la structura semnificantului), dar structura enunțului reflectă o relativă dependență de aceasta. Gradul de dezvoltare a enunțului sintactic determinat de tipul structural (constituent sintactic) prin care se realizează funcția sintactică și, în legătură cu aceasta, de termenii de bază (apartenența lor la clase morfologice: verb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu un articol hotărât sau particulă deictică: -(u)l, -a: înăuntru ® înăuntrul în jur ® în jurul în față ® în fața Forma de masculin sau de feminin a articolului depinde de genul substantivului din structura locuțiunii (în locul, cu excepția, în fața, în jurul) sau de înscrierea semnificantului adverbului în această opoziție de gen (înăuntrul, înaintea). Prin aceasta, prepozițiile, invariabile în funcție de opoziții categoriale, la nivelul unităților singularia, se grupează în interiorul clasei în funcție de opoziții de gen la nivelul semnificantului, cu consecințe în morfo-sintaxa enunțului. Maria merge înapoia mea/noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din structura locuțiunii (în locul, cu excepția, în fața, în jurul) sau de înscrierea semnificantului adverbului în această opoziție de gen (înăuntrul, înaintea). Prin aceasta, prepozițiile, invariabile în funcție de opoziții categoriale, la nivelul unităților singularia, se grupează în interiorul clasei în funcție de opoziții de gen la nivelul semnificantului, cu consecințe în morfo-sintaxa enunțului. Maria merge înapoia mea/noastră. în spatele meu/nostru. În afara acestei „variabilități” la nivelul de ansamblu al clasei, există și un termen prepozițional variabil: locuțiunea cu tot; adjectivul nehotărât tot variază în funcție de genul și numărul substantivului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raportul semantic cu conținutul lexical al termenului care realizează o anumită funcție sintactică. (1) Recțiunea prepozițională orientează înscrierea substantivului (pronumelui) dependent în opozițiile specifice categoriilor cazului și determinării, cel mai adesea interdependente. Impun cazurile: • genitiv; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) al căror semnificant, prin componentul final (morfologic, cel mai frecvent, sau numai fonetic) este asimilabil semnificantului substantivelor determinate prin articol definit (hotărât): asupra, deasupra, contra, împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1) Recțiunea prepozițională orientează înscrierea substantivului (pronumelui) dependent în opozițiile specifice categoriilor cazului și determinării, cel mai adesea interdependente. Impun cazurile: • genitiv; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) al căror semnificant, prin componentul final (morfologic, cel mai frecvent, sau numai fonetic) este asimilabil semnificantului substantivelor determinate prin articol definit (hotărât): asupra, deasupra, contra, împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre au rămas.” (M. Eminescu) „Mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre au rămas.” (M. Eminescu) „Mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.” (M. Eminescu) • dativ; prepozițiile de proveniență verbală sau cu semnificant nepurtând marca „determinării” de tip substantival: conform, contrar, grație, datorită, mulțumită, potrivit; • acuzativ; cele mai multe prepoziții: către, de, de la, despre, în, între, întru, pe, pentru, spre etc. În limba română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, la nominativ și acuzativ prepozițiile nu impun
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se întemeiază structura enunțului. „Ceea ce face o propoziție - afirmă Karcevski - e introducerea unor valori de mod, de timp și de persoană - (pe care) le numim valori predicative.” 17 Componenta semantic-gramaticală se manifestă în planul expresiei prin indici categoriali, care sunt semnificanții unor semne lingvistice purtătoare de sensuri gramaticale. Morfemele de timp și de mod din structura verbului flexionat își au originea în chiar semantica gramaticală a verbului care și-a asumat predicația și reflectă raportul dintre coordonate ale comunicării lingvistice (enunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dihotomie: opțiune sau necesitate? Așa s-a creat o istorie a unui sens. Însă pentru a demonstra un caracter cu specific istoric, longeviv în genere este nevoie nu doar de o argumentare empirică, ci și de o imixtiune la nivelul semnificantului pentru ca sensul să nu denote proteicul, ci rafinamentul. În acest context, este vital să apelezi la mitologie, element ce demonstrează in nucce interdisciplinaritatea, căci folosești subtil întrepătrunderea artelor, care pentru lumile arhaice sunt: „Lucruri vechi și ale anilor bătranețe”<ref
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cititorul) exercita o anumita relație de putere în interacțiunea cu textul; * se ajunge de la un text la un discurs prin decodarea intereselor care relevă istorii culturale și sociale, contexte sociale actuale sau contextul comunicațional; * existența unei relații de motivare între semnificant și semnificat. Asociați cu sistemul semiotic al participanților interactivi (Kress, van Leeuwen 2006), enunțătorul (producătorul) și destinatarul devin protagoniștii unei semiotici a acțiunii (Școală de semiotica de la Paris) sau a unui discurs acțional (Analiza Critică a Discursului Critical Discourse Analysis
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
sensibilitatea (Boutaud [1998] 2003: 89) dincolo de orice imagine a unui parfum pot fi interpretate prin "dublă ipoteza puternică" a lui Greimas (apud Floch [1995] 2000: 92-93). Aceasta se axează pe diferența între semiotica vizuală și cea figurativa. Semiotica vizuală cu semnificanții (suprafețe colorate, linii etc.) care formează un sistem corespunde sistemului semiotic al compoziției din metodologia propusă de van Leeuwen, iar semiotica figurativa, dependentă de primă, activează o "schemă de lectură", relativă din punct de vedere cultural. Adaptând abordarea semiotica oferită
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
coincid cu acronimul SRP25 (syntactically relevant proprieties proprietăți relevante sintactic), termen menționat de J. V. Kulvicki (2006). Orice transformare a acestor parametri sau proprietăți va cauza o schimbare a identității imaginii. În cazul parfumurilor reprezentate, primul participant este sticlă. Sistematizările semnificantului "sticlă de parfum" sunt corelate cu sistematizările semnificatului. Sticlele Burberry London (Fig. 1) au același formem, si anume dimensiune <rectangulara> /dimension/, precum formă trunchiului uman. La nivelul semnificatului, există o altă proprietate relevanță sintactic, si anume texturema modelului în carouri
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
grâu, ca armă de luptă etc.); (Spc) bucată de lemn sau de metal ascuțită la un capăt, folosită ca instrument de tortură. b) planul logico-semiotic. Noțiunea/ conceptul/ semnificatul (B) este reprezentat semiotic prin idiomurile (nivelul meta-metaformelor) (A1 2) construite pe semnificanții/ obiecte explicite țeapă, zahărel. A1 = a duce cu zăhărelul. "A duce cu zăhărelul" este un prim semnificant folosit de Alianță D.A. și are următorul semnificat: a abuză de bună-credință a cuiva folosind vorbe și promisiuni înșelătoare; a ademeni, a înșela
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
folosită ca instrument de tortură. b) planul logico-semiotic. Noțiunea/ conceptul/ semnificatul (B) este reprezentat semiotic prin idiomurile (nivelul meta-metaformelor) (A1 2) construite pe semnificanții/ obiecte explicite țeapă, zahărel. A1 = a duce cu zăhărelul. "A duce cu zăhărelul" este un prim semnificant folosit de Alianță D.A. și are următorul semnificat: a abuză de bună-credință a cuiva folosind vorbe și promisiuni înșelătoare; a ademeni, a înșela. A2 = a da țeapă. Expresia "a da țeapă" (un semnificant secund) este o expresie colocviala, cu același
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
A duce cu zăhărelul" este un prim semnificant folosit de Alianță D.A. și are următorul semnificat: a abuză de bună-credință a cuiva folosind vorbe și promisiuni înșelătoare; a ademeni, a înșela. A2 = a da țeapă. Expresia "a da țeapă" (un semnificant secund) este o expresie colocviala, cu același semnificat, si anume: a înșela sau a fi înșelat, dar cognitiv implică sintagma "prin mijloace perfide". c) planul obiect-imagine. Faptul că pentru conceptul (B) Alianță D.A. folosește două idiomuri diferite ne determină să
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
suporta consecințele, fără a fi implicat în procesul deliberativ. Pentru o mai bună înțelegere a expresiei idiomatice a da țeapă, se creează o a treia legătură motivaționala, bazată pe contextul cultural românesc, si anume pe expresia a trage țeapă. Astfel semnificantul țeapă aparține nivelului metasimbol, deoarece trimite către trecutul istoric al culturii românești. Cunoașterea enciclopedica este cea care ne ghidează în înțelegerea acestei legături motivaționale: interdiscursivitate istorică prin invocarea implicită a imaginii arhetipale a lui Vlad Țepeș. Bazată pe regulă transferului
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]