625 matches
-
a lui Dumnezeu este "imposibilitatea de a face lucruri absurde", cum ar fi, de exemplu, de "a se ucide pe sine" [Kolakowski, 1993:19, 30]. 9 Rolul de excepție al analizatorului vizual în generarea unei reprezentări de tip "hologramă cerebrală" (semnificat) pe care complexul sonor al cuvîntului (semnificant) îl poartă face obiectul de interes al unei lucrări de sine stătătoare, prefigurată deja în ideile sale majore [Stănciulescu, 1996:44-46]. 10 O dată mai mult, vom înțelege că tot ceea ce omul a descoperit
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
diferiți. Fiind mult mai vagi (mai "mincinoase") decît cele verbale, semnele nonverbale sînt, în consecință, mai greu de receptat și decodat. Putem conchide acum că toate modalitățile de pervertire a sensurilor prin limbaj rezultă fie din deformarea semnificantului, fie a semnificatului, fie a relației de semnificare instituite între elementele structurale ale semnului, subiectul semnificator și referențial. O analiză triadică sintactică, semantică, pragmatică ar putea face, printre altele, obiectul unei mai dezvoltate "semiotici a minciunii". 26 Să ne amintim de întrebarea filosofului
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cărora le corespund definiții deseori substituibile până la confuzie. Ceea ce se poate constata indubitabil este că atât pamfletul, cât și satira au la bază o atitudine polemică reprezentând o contra-situare estetică în raport cu un dat real/evenimențial. Așadar, polemica poate fi dublu semnificată: o dată ca element infrastructurant al discursului critic, în genere, preexistând pamfletului și satirei, pentru că își trage originea din chiar actul de socializare a limbajului și al conturării propriei identități în raport cu o alteritate susceptibilă de intenții ostile. În această ipostază, ea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
particular în cea argheziană. În acest punct considerăm necesare câteva considerații cu privire la ironie pe care le vom nuanța și relaționa concret în analiza discursului polemic arghezian. Privind-o "ca agent de ficțiune", C. Munteanu îi explică astfel mecanismul de funcționare: "Semnificatul real (mesajul real) este camuflat de un mesaj literal. Simulând mesajul real, deturnându-l prin ingredientul literal, ironia în pamflet complică structura textului, care apare ca un eșafodaj de enunțuri și artificii ale ironistului"47. Gândită ca modalitate literară operantă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
131. Vizăm, cu alte cuvinte, discursul individualizat din punct de vedere estetic al moralistului, discurs care se valorizează atât prin chintesența și sensul principialității asumate, nu afirmate (iată conținutul obiectului estetic în sens bahtinian), cât și prin rostire, ca formă semnificată estetic și ca expresie a mereu râvnitei singularizari artistice. Dimensiunea morală, ca obiect autonom al textului publicistic așa cum apare în cea mai mare parte a textelor cuprinse în Pravilă..., dar mai ales ca discurs adesea interferent, cuprins în structura eterogenă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
grație căreia autorul poate amenda nu prin ceea ce spune, ci prin ceea ce lasă să se înțeleagă. Gândită, din perspectivă semiotică, drept semn distinctiv în discursul polemic, litota traduce, în fond, o autocenzură scriptică a semnificantului, în favoarea libertății de mișcare a semnificatului, ceea ce face din lectorul avizat o instanță activă, co-participantă la dialogul polemic. În Scrisoare deschisă domnului A.C. Cuza, intenția polemică evidentă nu este disimulată, ci acompaniată permanent de instrumentația pamfletului ironic. Apelativul emfatic "Ilustre economist" sugerează, din start, intenția polemistului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în text, prin două paranteze ce stârnesc râsul. Reamintind cititorului că vorbește despre "cartea domnului Iorga", insistă, simulând intenția (auto)convingerii: "(da, a domniei-sale!)" , pentru ca, apoi, spre finalul articolului, să întărească și mai comic, prin argoul hâtru cu iz slugarnic, semnificatul blamabil din enunțul advers: "(să chiorăsc dacă nu-i a domniei sale)". Și vanitatea adversarului face obiectul unei ofensive, disimulate prin abordare fals admirativă și perfid reverențioasă, sursă a unui umor fin, intelectualizat, care cultivă, de multe ori, distanța enormă dintre
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca la Pasolini, elemente cineme și planuri-moneme17. Tabloul nu este text. O limbă fonetică este un sistem numit cu dublă articulare, care produce sens prin valoarea diferențială atașată fiecărei dintre unitățile ei. Unitățile de primă articulare, sau monemele, dotate cu semnificați, sunt alese dintr-un repertoriu finit de simboluri. Unitățile de a doua articulare, sau fonemele, lipsite de semnificați, se organizează în secvențe. Imaginea animată și a fortiori imaginea fixă se sustrag acestor două trăsături constitutive ale ordinii limbajului: dubla articulare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu dublă articulare, care produce sens prin valoarea diferențială atașată fiecărei dintre unitățile ei. Unitățile de primă articulare, sau monemele, dotate cu semnificați, sunt alese dintr-un repertoriu finit de simboluri. Unitățile de a doua articulare, sau fonemele, lipsite de semnificați, se organizează în secvențe. Imaginea animată și a fortiori imaginea fixă se sustrag acestor două trăsături constitutive ale ordinii limbajului: dubla articulare și opoziția paradigmă/sintagmă. Ele nu au echivalentul unităților discrete și numărabile, preexistente compunerii lor. Un tablou, o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
împotriva căreia va reacționa Plotin, în secolul al II-lea d. Ch., printr-un soi de întoarcere la un arhaism epurat, reînnodând oarecum contactul cu lumea de dincolo, dar sub o formă intelectualizată, spiritualizată, debarasată de încărcătura magică a originilor). Semnificatul este diminuat, semnificantul îngroșat. Referentul divin, care la început era un sacru sumbru și de temut, capătă încetul cu încetul chip uman. Trecerea de la numen la lumen. Dar, în același timp, din simplă legătură cum era la început, imaginea mediumnică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
politică la legi veritabile, și în consecință cu adevărat științifice, trebuie să întoarcem, ca să zicem așa, veșmântul util dar cam uzat al vechilor școli, să facem din revers față, să punem în relief ceea ce ascund ele, să explicăm semnul lucrului semnificat"50. Folosim mult temenul de cosmopolitism 51. "Cosmopolitismul combină valorizarea diferenței și a alterității cu efortul de a concepe noi forme de autoritate politică ce depășesc statul-națiune"52. Universalismul pleda în favoarea ideii că alții au aceeași valoare. Naționalismul căuta să
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
în primul rând se considera că intelectul posibil efectuează [o operație] pasivă în mă sura în care capătă formă de la specia inteligibila. Astfel actualizat [de specia inteligibila], [intelectul posibil] formează mai apoi ori definiția, ori diviziunea, ori compunerea care este semnificata prin cuvânt. De unde rezultă că ceea ce semnifică numele [i. e. cuvântul] este definiția. Iar enunțarea semnifică compunerea și diviziunea intelectului. Așadar, conceptul nu semnifică speciile inteligibile, ci ceea ce intelectul formează în el însuși și judeca despre lucrurile exterioare. (ÎI.5.7
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
nisi intellectus sibi intentionem praedictam formaret (S. c. G., I, 53 n. 3). Mai mult, trebuie considerat că intelectul, format prin specia obiectului, atunci când înțelege formează în el însuși o anumita intenție a obiectului înțeles, care este rațiunea obiectului însuși semnificata de definiție. Și aceasta este într adevăr necesară, căci intelectul înțelege la fel lucrul prezent și pe cel absent, iar, sub acest aspect, intelectul și imaginația sunt asemenea; dar intelectul este mai amplu, deoarece înțelege obiectul separat de condițiile materiale
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
quod ) le cunoaștem, la sfârșitul acestui proces subiectul poate cunoaște quiditatea sau esență obiectului, care semnifică ceea ce este comun tuturor obiectelor care aparțin unui anumit gen și unei anumite specii. În cazul ființelor umane, umanitatea este esența care poate fi semnificata, redata printr-o definiție care cuprinde atât materia comună, cât și forma substanțială. Ultimul pas al acestei ultime operații a cunoașterii are loc atunci când intelectul pasiv formează în mod activ un concept, care poate fi mai tarziu semnificat printr-un
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
est rațio ipsius, quam significat definițio (S. c. G., I, 53, n. 3). Mai mult, trebuie considerat că intelectul, format prin specia obiectului, atunci când înțelege formează în el însuși o anumita intenție a obiectului înțeles, care este rațiunea obiectului însuși semnificata de definiție. Ambele pasaje arată că intelectul posibil este cel care realizează nu una, ci două operații (A4): prima operație este una pasivă, aceea de a fi actualizat sau de a căpăta formă speciei inteligibile de la intelectul agent a secundum
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
4, a. 2, expos.) a, deci conceptul este de felul semnului. Mai mult, Toma afirmă că semnul, fiind cunoscut, trimite la cunoașterea altui obiect. Având în minte înțelegerea conceptului ca semn (A.7) care trebuie decodat pentru a putea înțelege semnificatul, se naște următoarea întrebare: de ce ajunge Toma să aibă această perspectivă asupra conceptului? De ce este nevoie ca intelectul să formeze o astfel de reprezentare mentală? Un indiciu poate fi aflat din punctele comune pe care intelectul le are cu unul
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
intelect. Într-adevăr, în primul rând se considera că intelectul posibil [efectuează o operație] pasivă în măsura în care capătă formă de la specia inteligibila. Astfel actualizat [de specia inteligibila], [intelectul posibil] formează mai apoi ori definiția, ori diviziunea, ori com punerea, care este semnificata prin cuvânt. (ÎI.8.12.) Ulterius autem considerandum est quod intellectus, per speciem rei formatus, intelligendo format în seipso quandam intentionem rei intellectae, quae est rațio ipsius, quam significat definițio. Et hoc quidem necessarium est: eo quod intellectus intelligit indifferenter
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
formando huiusmodi intentionem, rem illam intelligat (S. c. G., I, 53, n. 3a4). Mai mult, trebuie considerat că intelectul, format prin specia obiectului, atunci când înțelege formează în el însuși o anumita intenție a obiectului înțeles, care este rațiunea obiectului însuși semnificata de definiție. Și aceasta este într adevăr necesară, căci intelectul înțelege la fel lucrul prezent și pe cel absent, iar sub acest aspect, intelectul și imaginația sunt asemenea; dar intelectul este mai amplu, deoarece înțelege obiectul separat de condițiile materiale
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
limbii funcționînd după un minimum de reguli comune caracteristice acestui organism social. Faptul cel mai important, care impune aceleași exigențe științifice în studierea numelor proprii și a cuvintelor comune, este caracterul biplan al unităților respective, forma și conținutul, semnificantul și semnificatul, după formula saussuriană, care sunt reunite în ceea ce se numește semn lingvistic, într-o relație care se dovedește dintr-o anumită perspectivă arbitrară (dar obligatorie prin convenție socială), iar din altă perspectivă motivată. Evoluția celor două planuri se petrece după
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diferit, nici numele lui Fuchs nu pare ales întâmplător, dacă ne gândim la eșecul său erotic. În privința personajelor Algazy și Grummer, singura notă de subsol din scrierile urmuziene ilustrează tocmai această intenție de anulare a arbitrariului observat în relația dintre semnificatul și semnificantul onomastic: "În tot cazul, ne permitem a crede că numele de Algazy sau Grummer, după imaginile ce trezesc prin muzicalitatea lor specifică rezultat al impresiunii sonore ce produc în ureche nu par a corespunde aspectului, dinamicii și conținutului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simbolului variază și ele în funcție de termenii cuprinși în relația din care este constituit."419 Gilbert Durand afirma că simbolul poate fi definit pe trei paliere: aspectul concret al semnificantului (sensibil, ilustrat, figurat), caracterul optimal (sugerarea, "epifanizarea" semnificantului) și imposibilitatea perceperii semnificatului (simbolul este un sistem de cunoaștere indirectă, ori directă, dar pe un alt plan decât cel logic ori sensibil).420 Referindu-se la dimensiunea mecanică a simbolului, autorul discerne un "aparat simbolic" structurat pe trei categorii: schema verbală ("capitalul referențial
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
simboluri, p. 21. 412 Ibidem, p. 19. 413 Michel Pastoureau, op. cit., pp. 9-15. 414 Jean Chevalier, Alan Gheerbrant, op. cit., p. 27. 415 Ibid., pp. 23-24. Simbolul nu este totuna cu semnul: semnul e doar o convenție în care semnificantul și semnificatul rămân străini unul față de altul, pe când simbolul îi omogenizează într-un dinamism organizator. Nu suprimă semnul, ci îl amplifică, îi adaugă dimensiune, dar când exprimatul simbolului este dezvăluit ori mai bine exprimat în alt mod, simbolul moare. ibid., p. 24
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
muzicologiei, esteticii, epistemologiei, fenomenologiei muzicii, filozofiei, psihologiei, matematicii, fizicii. Liviu Dănceanu, însă, nu adaptează, ci pur și simplu „aclimatizează” noțiuni și concepte aparținând altor domenii, operând conexiuni, distribuind, atribuind și asociind acestora sensuri și semnificații noi, păstrând semnificantul și reevaluând semnificatul. Astfel, avem de-a face cu „muzici tranzitive, reflexive sau narative” dar - după cum vom vedea - și cu muzici asociate modelelor temperamentale hipocratice. În toate aceste cazuri, autorul ne atrage atenția, cu modestie, că [...] orice poveste muzicală este imposibil de zugrăvit
Despre...De musicae natura by Ovidiu Trifan () [Corola-journal/Journalistic/83695_a_85020]
-
triplă comparație cu legănatul, cu tăcerea, cu senzația de albastru"181. Juan Ferraté coincide în interpretarea acestui aspect. În poezie, afirmă scriitorul spaniol, nu există "un semnificat fix, care să poată fi semnalat printr-un termen propriu; în fiecare caz, semnificatul se obține pornind de la compoziția sau sinteză elementelor prezente"182. Poetul percepe o reprezentare iscata în imaginația să că pe ceea ce Kant numește "idee estetică", atunci când reprezentarea dată nu e susceptibila de a fi asociată unui concept ci unei difuzii
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
califica drept inteligibila ("das intelligibele Substrat der Natur ausser uns und în uns"204), așadar, nu neapărat abordabila pe cale conceptuală. Perceperea suprasensibilului pe deasupra ordinii comune, în relațiile ascunse, imperceptibile din alte perspective, ale lucrurilor, afinităților și constrastelor, nu poate fi semnificata, în limbajul artistic, decât prin procedeul sugerării. Cum scrie în paginile sale de estetică Hartmann, poetul se oprește, de pildă, "la imponderabilele mișcării și gesticii omenești neluate în seamă în viață; și chiar dacă nu le poate dărui ochiului, el le
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]