340 matches
-
multe răstimpuri „in Carpaten Land”, a membrilor echipei FMI conduse militărește de acel, de acum bine cunoscut, Jeffrey Franks, știți voi, e vorba de băiatul acela grăsunel, parcă veșnic asudat, cu meclă de tocilar, care parcă și acum plânge după sendvișul care i se fura de răuvoitori în clasele primare. Desigur că mulți au observat, că de când tot vine la căpătâiul acestei țări bolnave, direcționând-o lent dar sigur, spre lumea cealaltă, a început s-o rupă binișor pe românește, poate
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
ochi verzi, migdalați, păr șaten, lung până la brâu, un mini de blugi de-nghețau apele, botine italienești pe scurt, o splendoare-n iarbă... Dar ce mi-a tras lovitura de grație a fost când s-a dus la masa cu sendvișuri, s-a aplecat nițel și i-am zărit dessous-ul. Ce crezi tu că purta? Chiloți tetra!“ „Adică moartea pasiunii“, comentez neinspirat și previzibil. „Da’ de unde! Nu înțelegi nimic!“, a ripostat A.A. „Uite cum devine treaba: o tipă ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
aparate foto, un cuptor cu microunde, 4 storcătoare de fructe, 6 roboți de bucătărie, 22 de geamantane și genți de voiaj. Bașca nouă persoane, șoferul inclus. Încerc să plasez între schimbătorul de viteze și scaunul din față-dreapta apa minerală și sendvișurile pentru drum... Ce dracu’ ați luat atâtea? Păi... nu..., știi, nu sunt ale mele... Și mă trezesc cotropită de povești despre rubedenii localizate în cele mai ilizibile sate de pe harta României ale căror găini trebuia să fi făcut ouă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
mâine poimâine sosește tovarășa Găinușă, și la mine în secție nici o muncitoare nu cârâie. Cum să le pun eu pe Florica, pe Maria și pe Tanța la cântat? Ce idee năzdrăvană...“ Gabriel deschise cutia viorii și-și scoase brusc un sendviș cu mezeluri, căci imediat începu să miroase în împrejurimi, la celelalte mese. Rodicuța să leșine, nu alta. Credea că scăpase numai cu ciorapul roșu... „Cum mănânci ăla, nu e stricat?“ „Nu, cum să fie stricat? A stat mama, săraca, azi-noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
numai cu soldații în față, în drum către casă. Să nu călătorești de capul tău. Și atunci, ce văd... Nu am bilet - am spus eu, pentru că voiam să trecem peste asta. Iar atunci el a scos din tocul pistolului un sendviș, pentru mine - și a mai mormăit că el nici nu mi l-a cerut. Am stat mult de vorbă. Mai ales despre săraca Magdi, casierița, de la care provenea și gustarea asta. Pentru că, după „evenimentele acelea“, văduva îi procura câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o chiflă ca asta. De obicei cu șuncă și cu cașcaval, în schimbul unor informații despre scamator. Știa că nu era o afacere prea cinstită, i-a și spus-o, dar Magdika era de părere că simpla eventualitate merita câte un sendviș. Iar lui „evenimentele“ nu i-au fost de prea mare folos, deci era mai tot timpul flămând, așa că a acceptat oferta. Și despre faptul că el nu a fost întotdeauna Károly. Pe vremuri se numea Pál, Szén Pál, conductorul, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în scaunul cu rotile, mă făcea, cum să spun?, să-mi stea în gât prânzurile luate împreună. Și-mi era atât de rușine din cauza asta, dar atât de tare, încât stăteam cât puteam de mult cu el și-i duceam sendvișuri, ca să le mâncăm împreună, ca pedeapsă. Îl împingeam, după orar, cu căruciorul de la intrarea Mendelssohn până-n Piața Moartă și înapoi. Rămânea la Iosif și Fratele său până la ora închiderii, apoi se duceau la cafenea să joace ulti. Acolo mergea toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
punctelor, literă cu literă: Szén Károly, apoi l-am șters cu o linie și am scris deasupra, corect: Szén Pál. Am stat de vorbă până în zori. A fost impresionat că mi-am amintit cine era și că i-am făcut sendvișuri ca cele pe care le purta el în tocul pistolului. A lăudat și carnea, cu toate că era un pic arsă, apoi i-a povestit lui Engelhard că eu am început să încărunțesc sub ochii lui, Doamne, cum a trecut timpul, noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
era roșie, și atunci i-am spus să nu măturăm încă, să mâncăm întâi, dar Iza a spus că nu-i e foame, dar eu să mănânc dacă vreau, așa că m-am dus la locul meu și mi-am despachetat sendvișul cu magiun de caise, dar înainte să mușc din el, mi-am adus aminte că n-o văzusem niciodată pe Iza mâncând în pauze, și atunci m-am gândit că precis tatăl ei vitreg o ține nemâncată, m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a dat un țipăt ascuțit, mi-a țipat de-a dreptul în ureche, iar mie mi s-a umplut tot trupul de țipătul ăla ascuțit, am adulmecat, mai viu ca niciodată, acel miros de fată mare, și am văzut cum sendvișul meu galben se desfăcuse-n două, iar feliile zăceau în praf, cu partea unsă cu magiun în jos, dar de asta nici că-mi mai păsa, pentru că-i țineam, în continuare, în palmă păsărica, și știam că n-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iar bula se duce drept la inimă. Nash e un om masiv. Un tip mare, cu o haină groasă peste uniforma albă; când ajung, e la bar, încălțat cu adidași albi. Stă cu coatele pe bar și mănâncă un un sendviș cu friptură și kaiser din care ies, la capătul celălalt, muștarul și maioneza. Bea o ceașcă de cafea neagră. Își ține părul slinos legat într-un palmier negru, în creștet. Și atunci? zic. Apartamentul a fost jefuit? întreb. Nash continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la capătul celălalt, muștarul și maioneza. Bea o ceașcă de cafea neagră. Își ține părul slinos legat într-un palmier negru, în creștet. Și atunci? zic. Apartamentul a fost jefuit? întreb. Nash continuă să mestece, rumegând cu falca masivă. Ține sendvișul cu amândouă mâinile, dar privește peste el, în farfuria plină de resturi, de murături și de cartofi prăjiți. Se simțea vreun miros în cameră? întreb. — Tineri însurăței fiind, zice, bănuiesc că a futut-o până a terminat-o și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să vorbească despre așa ceva și să mănânce în continuare. Amândoi erau în pielea goală, zice. Pe saltea era o pată mare, umedă, chiar între ei. Mda, și-au pus-o. Și-au pus-o până au murit. Nash își rumegă sendvișul și zice: Arăta mai bine decât toate gagicile pe care le-am avut eu. Dacă Nash ar ști descântecul, nici o femeie nu ar mai rămâne în viață. În viață sau virgină. Dacă Duncan a murit, sper că nu Nash o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de atent, îl întreb dacă a văzut vreo vânătaie, vreo mușcătură, vreo înțepătură de viespe, vreo urmă de ac, ceva de genul ăsta. — Absolut nimic, zice. Vreun bilet de adio? — Nu. Nu există vreo cauză aparentă a morții. Nash întoarce sendvișul și linge muștarul și maioneza care au curs pe la capătul celălalt. Zice: — Ți-aduci aminte de Jeffrey Dahmer? Nash linge și zice: Intenția lui n-a fost să omoare atâția oameni. Pur și simplu s-a gândit că poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Dahmer nici nu voia altceva. Și atunci eu cu ce mă aleg pentru cei cincizeci de dolari? — Pot să-ți dau un nume, zice. Îi dau două hârtii de douăzeci și una de zece. Trage cu dinții o felie de carne din sendviș. Bucata de carne îi atârnă peste bărbie până să-și dea capul pe spate și să și-o arunce în gură. Zice, în timp ce mestecă: — Da, știu, mănânc ca un porc - iar gura îi trăsnește a muștar. Ultima persoană care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
curvei să nu mai plângă. Acesta este Fratele cel Mare, care cântă, dansează și te îndoapă, pentru ca mintea să nu-ți flămânzească niciodată într-atât încât să-nceapă să gândească. Mona Sabbat își așază coatele pe birou și-și ține sendvișul în mâini, aplecându-se spre radio. Sună telefonul și răspunde, zicând: — Agenția imobiliară Helen Boyle. Întotdeauna casa potrivită... Îmi pare rău, Stridie, zice, ascult emisiunea cu doamna doctor Sara. Ne vedem la ritual, zice. Femeia de la radio o face jigodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
momentan cu probleme tehnice. Vocea gravă își cere scuze. După o secundă bagă niște muzică dance. Coperta revistei Manor-Born zice: „Diamantele devin un accesoriu cotidian“. Îmi acopăr fața cu mâinile și gem. Tipa asta, Mona, desface din nou folia de pe sendviș și mai ia o înghițitură. Închide radioul și zice: — Nasol. Pe dosul mâinilor și pe degete șerpuiesc liniile unui desen ruginiu, cu henna; degetele ei, chiar și cel mare, sunt doldora de inele de argint. În jurul gâtului i se încolăcesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Cum adică? zice. Adică îi omoară. Ești sigură, zic, că n-ai văzut-o niciodată pe Helen Boyle cu o carte care se chema Versuri și poezii din lumea-ntreagă? Mâna deschisă a Monei Sabbat cade pe birou și apucă sendvișul învelit în folie. Mușcă un dumicat, cu privirea ațintită la radioul cu ceas. — Adineauri, la radio, zice Mona, așa ceva ați făcut? Dau din cap că da. — Ați obligat-o pe doamna doctor să se reîncarneze? O rog s-o sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
E o adresă, cu dată și oră. Stația de poliție zice: „Unitatea Bravo-nouă, cod 914, la clădirea Loomis Place, unitatea 5D, vă rog.“ — Profunzimea mistică a acestei cunoașteri nu poate fi dobândită într-o viață de om, zice. Își ia sendvișul și îndepărtează din nou folia. — A, zice, și să aduceți și ceva cald de mâncare, ce vă place dumneavoastră, dar fără carne. Și stația de poliție zice: „Recepție?“. Capitolul 15 Helen Hoover Boyle își scoate telefonul din poșeta albă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Altceva nu știe Stridie să spună. Asta e molima informațională care vine de la el. Ăsta e momentul în care dau drumul la radio, la muzică country. La baschet. La orice, atâta timp cât e tare, continuu și mă lasă să cred că sendvișul meu e pur și simplu un sendviș. Că un animal e exact ceea ce este. Că oul e pur și simplu un ou. Că brânza nu e un vițeluș chinuit. Că este dreptul meu, ca ființă umană, să mănânc așa ceva. Fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
e molima informațională care vine de la el. Ăsta e momentul în care dau drumul la radio, la muzică country. La baschet. La orice, atâta timp cât e tare, continuu și mă lasă să cred că sendvișul meu e pur și simplu un sendviș. Că un animal e exact ceea ce este. Că oul e pur și simplu un ou. Că brânza nu e un vițeluș chinuit. Că este dreptul meu, ca ființă umană, să mănânc așa ceva. Fratele cel Mare cântă și dansează pentru binele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
l-ați cumpărat v-a molipsit copilul de turbare“, zice anunțul, „vă puteți constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. În timp ce străbatem ceea ce a fost cândva o țară frumoasă și sălbatică, mușcând din ceea ce a fost cândva un sendviș cu ou, întreb de ce n-au putut să cumpere pur și simplu cele trei cărți după care se duseseră la Hambarul cu cărți. Stridie și Helen. Sau să fure pagina și să lase cărțile acolo. Motivul pentru care am pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bine, așa cum ne-am planificat. — M-a costat scump, zice domnul Președinte, pe vremea aia zece lei erau o avere, își amintește încheindu-și nasturii paltonului, zornăind în palmă legătura de chei, trădînd o mică nervozitate. — V-am pregătit niște sendvișuri ca să aveți pe drum, zice doamna Mina, ivindu-se ca la un semnal în capătul holului, strîngînd între degete o pungă de un leu transparentă. Cu șuncă și cașcaval, cîte două pentru fiecare, ține neapărat să specifice înainte să-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
e mai mare întunericul cu geamurile descoperite, se gîndește aruncîndu-și privirea spre lampa prăpădită agățată în tavan care împrăștie în jur o lumină chioară. Cu ce să-ncep? își ia în sfîrșit Delfina inima în dinți, dînd la iveală un sendviș împăturit cu grijă în șervețele de hîrtie colorate, e o întreagă istorie, adaugă, începînd să taie aerul cu palmele în toate direcțiile ca să împrăștie muștele care încep să bîzîie în jurul feliilor de pîine. Ia-o pe îndelete, ca să ne dăm
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
că s-au păstrat o parte din factorii enzimatici naturali. Chiar și în cazul restaurantelor fast-food, nu este neapărat nevoie să se încalce regulile trofologiei și ale nutriției enzimatice. De exemplu, pâinea nu este absolut necesară pentru a face un „sendviș”. În sud-estul Asiei, oamenii folosesc frunze crocante de salată verde pentru a înveli tot felul de ingrediente delicioase, multe dintre ele crude, pentru a crea mâncăruri sănătoase care pot fi consumate cu ușurință chiar dacă sunteți „pe fugă”. Salata verde reprezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]