486 matches
-
1938, pp. 5-6. DAVIDESCU 2000: Nicolae Davidescu, "Aspecte și direcții literare", Editura AIUS, Craiova, 2002. DEMETRESCU 1912: C. Demetrescu, "Un nume fatal, "în „Freamătul”, Bîrlad, II, nr. 1-3, ianuarie-martie 1912, pp. 21-25. DENSUȘIANU 1909: Ovid. Densușianu, "Șt. Petică,Cântecul toamnei, serenade demonice, "in „Viața nouă”, V, nr. 16, 1 octombrie 1909, p. 331. DENSUȘIANU 1911: Ovid. Densușianu, "Marginalia," în „Viața nouă”, VII, nr. 19, 15 noiembrie 1911, p. 372. DOBOȘ 1912: Constantin Doboș, "O epocă nouă", în „Freamătul”, II, nr. 4-5
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Dimitrie Păcurariu, "Dicționar de literatură română", București, Editura Univers, 1979. PERPESSICIUS 1924: Perpessicius, "Cavalerul negru", în „Mișcarea literară”, I, nr. 1, 15 noiembrie 1924, p.1. PERPESSICIUS 1925: Perpessicius, "Șt. Petică, Poeme: Fecioara în alb, Când vioarele tăcură, Cântecul toamnei, Serenade demonice", (Biblioteca Dimineața), 1925. (mențiuni și medalii critice), în „Mișcarea literară”, 1925, II, nr. 16, 28 februarie 1925, p. III. PERPESSICIUS 1928: Perpessicius, "Mențiuni critice", I, București, Casa Școalelor, 1928, pp. 140-141. PERPESSICIUS 1957: Perpessicius, "Ștefan Petică în lumina noilor
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
an. Cu această ocazie se întâlnește cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms și Antonín Dvořák. Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care și "Capriccio italian" op.45. Tot în 1880 a compus și "Serenada pentru orchestră de coarde" op.48 și "Uvertura solemnă „Anul 1812”" op.49. Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul "Trio pentru pian „În amintirea unui mare artist”", dedicată defunctului său prieten
Piotr Ilici Ceaikovski () [Corola-website/Science/299588_a_300917]
-
l-a pierdut, Don Pasquale află că aceasta urmează să se întâlnească noaptea, în grădină, cu iubitul ei. Împreună cu Malatesta, Don Pasquale hotărăște să-și surprindă soția într-o situație fără echivoc și astfel să obțină divorțul. Ernesto cântă o serenadă apoi, în liniștea nopții, cei doi îndrăgostiți se întâlnesc și își fac jurămintele de credință. Don Pasquale iese din ascunzătoare. Norina însă este singură. "Întâmplator", Ernesto se află prin apropiere. Exasperat, Don Pasquale acceptă căsătoria nepotului său cu frumoasa Norina
Don Pasquale () [Corola-website/Science/307544_a_308873]
-
pianistul lui George Enescu), cel care i-a ales pseudonimul artistic - "". Cântă prima oară la Radio pe 30 aprilie 1939, într-un program de muzică ușoară cu Petre Alexandru și Mia Braia, cu numele "Jana Radu" și acompaniată de Ansamblul „Serenada” condus de Sandu Marian. Melodiile pe care le-a interpretat au fost „Pădure și iar pădure”, „De cine dorul se leagă” și „Dorule”. Debutul radiofonic real, cu pseudonimul ales de Ion Filionescu, s-a desfășurat în 29 octombrie 1939, în cadrul
Ioana Radu () [Corola-website/Science/302582_a_303911]
-
Poemele din ciclurile Fecioara în alb, Când vioarele tăcură, Moartea visurilor, cuprinse în volumul publicat de autor în 1902, au apărut anterior, uneori sub alte titluri, în „Literatorul” (1899), „România jună” (1900), „Literatură și artă română” (1899-1901). Cântecul toamnei și Serenade demonice vor fi editate în volum postum, în 1909. După versificările începuturilor, pe teme umanitare, P. își găsește un drum propriu în poezie în contact cu simbolismul. Nu a fost însă un imitator. El a trăit, pe coordonate de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
ne-apasă, / Iar cerul nesfârșit ne dă fiori”. Întunecarea sufletului se infiltrează într-o scenografie simbolică (noaptea fără stele, negrele ruine, turnul rece, plânsul în somn al păunilor, corbii), culminând cu năluca tragică a Marelui Răstignit. La fel ca în Serenade demonice, tensiunea ideilor și sentimentelor, sarcasmul precumpănesc. Însă convingerea prezenței unui centru regenerator, icoană a materiei spiritualizate - precum în viziunile esoterice ale lui Dante ori în cele ale rosicrucienilor -, înnobilează suferința omului: „Și când vom fi streini de orice viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
simbolist prin însăși atitudinea lirică, prin sensibilitate, dacă nu și prin întreaga tehnică poetică. [...] Toate sau aproape toate notele definitorii ale versurilor lui Ștefan Petică sunt proprii și poemelor sale în proză. Pionier al acestei specii în literatura noastră, autorul Serenadelor demonice liricizează proza (teritoriu, de drept, al epicului) în conformitate cu tendințele simbolismului. Prozopoemele sale vor converti stări sufletești imprecise în reprezentări vagi, vaporoase, proiectate în peisaje stranii, topite într-o atmosferă de vis, manevrând implicit fraza intens colorată afectiv, solubilă, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
cuprinsul lor, ca în versuri, acuitatea senzațiilor, îndeosebi a celor olfactive, iar erotismul, aici mai puțin stilizat, se rostește cu violență sporită. DUMITRU MICU SCRIERI: Fecioara în alb. Când vioarele tăcură. Moartea visurilor, București, 1902; Frații, București, 1903; Cântecul toamnei. Serenade demonice, București, 1909; Poeme, București, f.a.; Opere, îngr. și pref. N. Davidescu, București, 1938; Scrieri, I-II, îngr. și introd. Eufrosina Molcuț, București, 1970-1974; Versuri, Chișinău, 1999. Traduceri: [Walt Whitman, Petőfi Sándor, Heinrich Heine, Friedrich Martin von Bodenstedt, Mihail Lermontov
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
litere mărețe Și care în iubire te-au ținut. Vei scrie, te vei ruga, vei plânge Însă, te rog un lucru, nu uita Că mi-ai jurat cu lacrimile de sânge Că alta după mine, nu va mai urma! O SERENADĂ LA BALCON Eva, femeie frumoasă, la fereastră se uită cu dor, Încă nu a venit prințul care să îi dea mai mult amor, Galbenă și delicată precum floarea care abia înmugurește, Se roagă ca să primească ce în suflet își dorește
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
scoțian Într-o noapte de singurătate. Afară, un pescar Intha, În stare mai mult decât avansată de ebrietate, Începu să lălăie cu o forță demnă de un cântăreț de operă, iar În arena formată de lac și cercul de căsuțe, serenada lui bubui și răsună În fața unui public captiv. Lui Harry melodia i se păru un fel de vaiet universal. Era Îngrozitor, reflectă el, perfect pentru acea ocazie. Seara, Walter Îi asigurase că nu vor regreta trezirea matinală. Nu vă puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
apă, ar fi ajutat până și-o turmă de elefanți să scape de insomnii. Doar cu radioul „Gloria“ pe masă, cu antena telescopică și plasa din aluminiu tăios la îndemână; îl deschideam dimineața și intram în lumea de vis a serenadelor și-a madrigalelor patriotice. În trecerea asta tâmpă și relaxată dinspre noapte spre zi și dinspre uitare spre amnezie, mă însoțeau deopotrivă răcnetele Mirabelei Dauer și calmul alcoolic al lui Dan Spătaru, pletele lui Mihai Constantinescu și obrajii bucălați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puteau să apară de-aici, să-mi complice existența. Parcă îmi năvălise în creier un mușuroi de termite. Noaptea, l-am lăsat pe Lepidopteros să doarmă. Nu m-am atins de calculator, nici măcar n-am avut curiozitatea să văd ce serenade a mai compus Bidileanu sau ce își notase Paul în jurnalul lui. Sunt sigur că informațiile se-aflau deja stocate într-un fișier, Lepidopteros lucra pe-ascuns, ca un gangster, când familia lipsea de-acasă. Mi-a venit ideea trăznită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Foscari. Dar, peste toate aceste acorduri muzicale amestecate, se ridica rumoarea vocilor. Mii, poate zeci de mii de oameni, se aflau pe ape și pe străzi, strigându-se, bucurându-se de Întâlniri mult așteptate, unii Încercând chiar nu prea reușite serenade. Sub privirile uimite ale băiatului, culorile Veneției se redeșteptau. Miile de torțe făceau să țâșnească din Întuneric, fragmente de albastru-azuriu sau de fațadă aurită, Într-un dialog foșnitor cu atlazurile rochiilor de seară, cu violetul catifelat al mantiilor, cu sclipirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
copt pe vatră d oar cabina mirosea a motorină volanul părea mare cât o lume necunoscută amețeam de la învârtirea lui continuă tata schimba vitezele și cânta cu foc despre iubire (lumea-i spunea luță) pe mama așa o cucerise cu serenadele am crescut mai întâi am învățat să cânt numai somnul rămâne o taină pentru mine iar mama ar vrea să mă legene ca la începuturi 26 septembrie 2011 Eu cred în iubire, dezmăț și destin Eu cred în iubire, dezmăț
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
aproape ora amurgului. Tinerii se plimbau, dar la pas sprințar, așa că simțeai un fel de flirt combinat cu un zbor disperat, împreună. Artificiile săreau în aer. Un scripcar orb cânta și se tânguia, cu arcușul scârțâind dansuri macabre, făcându-le serenade turiștilor. Apoi catedrala a început să își sune clopotele, acea voce dogită a unei tăceri uriașe, cu crustă. Și datorită acestui vacarm, toți oamenii ăștia pe care îi apucase cheful de vorbă au fost amuțiți o bucată de timp; și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
aerul lor de seniori ai familiei. Bărbatul e vanitos, iar femeia pare să încurajeze această vanitate. Ea se supune de bunăvoie autorității indiscutabile a bărbatului și tradiției care o consideră valoare pasivă. Se povestește că, înainte de căsătorie, bărbații cântă iubitelor serenade până la răsăritul soarelui, când inspiratoarele acestor pasiuni muzicale și vecinii pot, în sfârșit, să adoarmă. După căsătorie, nu mai au nevoie de demonstrații muzicale. Dar un adevărat "macho" păstrează sub semeția de cocoș un temperament inflamabil. E destul de dificil să
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
citesc. Dar prima frază pe care-mi cad ochii sună arțăgos și voit pitoresc: Aici bărbatul este totul, femeia nu este decât un nimic ce poate fi bătut în voie". Să-și uite, oare, atât de ușor băieții cu sombrero serenadele și jurămintele? Am auzit și eu zidari strigând de pe schele femeile și făcîndu-le, prin complimente echivoce, să roșească. Dar acestui argument i se poate răspunde că Don Juan n-a făcut nicăieri altceva. Probabil, oricare dintre tinerii cu sombrero care
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cailor opriți brusc, în aplauzele mulțimii, la spectacolele de charros. Întrucât în întîmpinarea Afroditei se grăbesc aici nu sculptorii, ci tinerii cu sombrero, foarte mândri de costumele lor, călcând plini de importanță și urmați de o orchestră de mariachis. O serenadă o va hotărî pe zeița frumuseții că locul ei nu este în muzeu printre statui, ci printre cei care se stropesc cu apă din valurile înspumate. Miturile sunt încă vii în Mexic și oamenii au nevoie de ele pentru a
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
întâlnit niște bețivi lângă cârciumă și mi-au spus că e o petrecere la Papuc. Unde-s fetele? Dacă te referi la Hattie Meynell, e încuiată în casă, cu storurile trase. Am crezut c-ai venit să-i cânți o serenadă, în fond Rozanov te forțează să te însori cu ea. Taci odată din gură! Emma își petrecu brațul în jurul mijlocului lui Tom. Pearl lipsea de câtăva vreme și Hattie era extrem de îngrijorată. Stătea în camera de zi, dar cu ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de părere că te-ai purtat mizerabil. Se referea la petrecerea aceea destrăbălată, pentru care lumea m-a acuzat pe mine. Tom, cu discreția lui obișnuită și cu bunele lui maniere, a avut ideea de a-i cânta domnișoarei o serenadă, împreună cu bețivanii lui. Nu-i adevărat, se apără Tom. Nu? întrebă Brian. Și joi seara unde ai fost? — La Diane Sedleigh. — Poftim! exultă George. — Dar nu-i ce credeți voi... Când am sosit eu, păreați să fi fost într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oaze animate de întuneric, ca niște caracatițe amorfe pânditoare, cu un contur neregulat, afund și neliniștitor. Nevăzut, nedibuit, un cuc-de-noapte își curta perechea: Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Să trăiești și tu, și copiii tăi, răspunde Dănuț în gând, după datină, Micii Serenade, crucindu-se pripit, de trei ori, cu limba, peste arcul inferior al mandibulei. Se aflau la mai puțin de o sută de metri, de ieșirea către structura podului dezafectat, parțial prăbușit și închis sine die circulației mașinilor, pod traversat de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
numindu-se „Ilustrațiunea. Revistă lunară enciclopedică”. I.n. întrunește condeie de diverse orientări, de la simboliști ca Al. Macedonski și I. Vinea până la tradiționaliștii N. Iorga și V. Voiculescu. Colaborează cu versuri Riria (Adela Xenopol), N. Mihăescu-Nigrim, G. Bacovia (Pulvis, Seară tristă, Serenadă), Cridim, Mircea Demetriade, D. Karnabatt, Ioan I. Pavelescu, I. Gr. Periețeanu, Mihail Sorbul, cu proză - V. Demetrius, Oreste, N. Rădulescu-Niger, O. Tafrali, Al. Macedonski (Bucureștii lalelelor și ai trandafirilor), Zoe Verzea. Cronicile literare și dramatice sunt semnate de Caion. Rubrica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287531_a_288860]
-
de A. de Herz. Un număr important de sonete i-au fost traduse în limbile franceză, maghiară și rusă. Primele două volume ale lui C., Diafane (1901) și Din când în când (1903), înmănunchează specii diferite - meditația, glosa, elegia, pastelul, serenada, sonetul. Unele poeme cu tematică socială, în general de nuanță critică, sunt expozitive și prozaice. Cultivarea aforismului sau a paradoxului, în toate etapele creației sale, apare ca un gest firesc pentru un poet reflexiv, cum a fost C. Substanța unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
și rubine, 1904, Poemele visului, 1906, Harpegii, 1907, Crini albi și roșii, 1917, Mozaic bizantin, 1918, Versuri, 1921). Poza pe care o cultivă multă vreme „harpistul” este aceea a unui trubadur nefericit, care își înstrunează, iar și iar, „liedul” afectuos, serenada palpitând de implorări, trista romanță, sub ferestrele „domniței” din impenetrabilul castel medieval. E un veac galant, de imagini vaporoase, în care marchize, prințese, cavaleri se înfiripă în diafane fulgurații. Și, brusc, din această lume de grații un salt în antica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]