14,354 matches
-
noi de tata. Ce fel de nervi, ce fel de sînge am moștenit?" Și de asemenea: "În copilărie, eu n-am avut copilărie." Mama încerca uneori să intervină pentru a mai domoli asprimea bărbatului ei. Dar, lipsită de forță și sfîrșită de șase nașteri la intervale scurte, nu avea nici o putere în fața acestui pater familias pătruns de importanță. (...) De dimineața pînă seara, micul Anton trăia cu groaza că va fi pedepsit. Aplecat asupra gramaticii latine, se ruga ca ziua să se
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
de șase nașteri la intervale scurte, nu avea nici o putere în fața acestui pater familias pătruns de importanță. (...) De dimineața pînă seara, micul Anton trăia cu groaza că va fi pedepsit. Aplecat asupra gramaticii latine, se ruga ca ziua să se sfîrșească fără nici o izbucnire. Dar iată că la ușă se auzea zgomot de pași. Intra tata, greoi, lat în spate, cu barba întunecată, sprîncenele stufoase, privirea aprigă. Își pusese paltonul gros de iarnă și cizmele înalte de piele. - Trebuie să plec
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
a adus și o avansare în ierarhia lagărului. Kapo. El făcea alegerile pentru selecțiile printre copii, la gazare sau la experimente. Avea remușcări? Nu: de ce să aibă? Exista o altă cale de supraviețuire?" Și portretele pot continua, căci Levi își sfârșește de-abia acum galeria începută în Mai este oare acesta un om? Imaginea copilului în lagăr sau a sufletului pervertit alcătuiesc episoade succesive care îl marchează pe scriitor. Primele două capitole ale romanului stau sub semnul refacerii și al pseudolibertății
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
cu murmure de oameni în ea, asemănători cu minuscule animale emoționate. Un poet din Azerbaidjan s-a ridicat de la masă, a început să cânte și atâta bucurie, atâta suferință în voce. Cânta cu paharul în mână, cu ochii închiși, a sfârșit brusc, s-a așezat, a luat furculița și cuțitul, a continuat să mănânce: cântecul nu existase niciodată. Casa Micaelei Ghițescu, bântuită de amintiri, mobile, tablouri, fantome, fratele ei, părinții ei, o fotografie, de acum treizeci de ani, a unei fete
Va fi viață înainte de moarte? by Ion Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/12223_a_13548]
-
exemplu. Am pus prezentul fierbinte în paranteză și am plecat spre un destin cu adevarat încercat, umilit, pus să meargă pe ață dintre viață și moarte. Fără drept de apel, fără drept de apărare. Necunoscutul și continuă apropiere a morții sfîrșesc prin a se contopi în trupul și mintea ce le poartă: Roșe, fragilă și puternică. Ce mi se pare dramatic în cotidianul gri în care trăiesc este chiar disprețul multor concetățeni, cei mai multi aflați la putere, față de libertatea de exprimare, față de
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
face tot cu relația de exploatator exploatat, relație care apare, la nivel uman, și în celelalte două filme. Aici însă e vechiul raport om-natură: cruzimea peisajului e un drog prea tare pentru intelectual și, în loc să dea senzații tari și revitalizante, sfârșește prin a-l anihila.
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
surprind prin năvala lor masivă, inepuizabilă, constantă. Abundența lor poate deveni uneori agasantă căci, așa cum abuzul de metafore face ca textul unui scriitor să pară "împănat ca o tartă cu prune" - ca să-l cităm pe Lawrence Durrell - tot astfel spectacolul sfârșește prin a fi lipsit de orice arhitectură. Puțin îi pasă însă de asta lui Zholdak, dușman declarat al oricărei ordini care ar putea îndigui șuvoiul. Nestăvilită, zbuciumată, impetuoasă, dinamica lui se dovedește incompatibilă cu structurarea unui ansamblu al imaginilor. Ceea ce
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
să anuleze urgent această învinuire nedreaptă! - Eu știam că l-a născut filozof, zice nevastă-mea Coryntina, suspinând un regret. - Știai! Auzi, doamnă!, m-am enervat pe loc, vezi că a mai fost unul care știa de toate și a sfârșit-o la zidurile Târgoviștei; crezi că istoria nu se poate repeta și cu alții, care au cam lipsit de la ore ? Adică un filozof n-are voie să fie și conducător? Mai lasă telejurnalul și vezi de friptura aia de cartofi
File de jurnal estival by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12635_a_13960]
-
în uzul bisericesc sau expresia Mulți înainte!, ca urare la aflarea vârstei cuiva. Cu totul neobișnuit pentru un moscovit este felul în care trecătorii, mai ales cei în vârstă, te îndrumă, cu amănunte și fără grabă, încotro s-o iei, sfârșind adesea prin a te invita la o ceașcă de cafea. Apoi obiceiul cavaleresc de a săruta mâna doamnelor și, de asemenea, acela de a debuta orice conversație telefonică, chiar și cu biroul de informații, cu Sărut mâna! Naturalețea cu care
Interviu cu Anastasia Starostina – "Din copilărie am stiut că voi fi traducător" by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12612_a_13937]
-
despre jumătatea goală a paharului, pentru vizionarea căreia ai nevoie de o doză foarte crescută de autoironie - asta ca să te simți bine! Și mai mult decât un film despre viața și cariera lui Harvey Peacker, așa cum ar fi riscat să sfârșească în cutiile pentru role de film, American Splendor este un film viu despre viața adevărată, nudă, grea, nenorocită, și cu toate acestea minunată! Și te bucuri să le găsești (non-)eroilor principali o chelie, sau o burtă, sau o pereche
Americanii invadează marile ecrane by Mădălina Roșca () [Corola-journal/Journalistic/12685_a_14010]
-
și de o sobrietate universitară obișnuită în exprimare, dar trebuie să ținem cont că are o prioritate absolută în tratarea monografică a operei lui I. L. Caragiale, operă aproape încheiată în acel moment, dacă ne amintim că viața dramaturgului se va sfârși subit în 1912 la Berlin. E un fapt de notorietate că Gustav Weigand declanșase la Lipsca un interes major pentru studiile românești, mai ales în domeniul lingvisticii și al etnografiei, iar în România era un familiar al mediului academic. În
Prima monografie Caragiale by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12678_a_14003]
-
ți se poate întîmpla � să fii mulțumit de cum scrii, plus privilegiile de mai sus". Necazul (și farmecul) cu autorul Micilor schimbări de atitudine e că nu știi cînd vorbește serios și cînd se joacă, dacă se dezvăluie sau parodiază, unde sfîrșește costumul de clown și începe carnea vie. Cînd i se pune, cu directețe, o întrebare cam prea intimă - ai avut tentația sinuciderii? � discursul lansează artificii și perdele de fum suprarealist: "Originea conflictului interior al scriitorului modern e atitudinea morală în fața
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12711_a_14036]
-
fost de franțuziți cu logofătul Conachi, lamartiniani cu Bolintineanu, hugolatri cu Alecsandri. Lista se poate continua. Bălcescu nu l-a uitat pe Lamennais, cum nu l-a uitat Costache Negruzzi pe Prosper Mérimée. Macedonski a început cu Musset și a sfîrșit cu Mallarmé. De la 1900 pînă astăzi, peisajul literar își datorește orientarea și substanța lui Baudelaire, și lui Verlaine, și lui Laforgue." Rarisim, literatura română s-ar fi aflat totuși în situația de a se elibera din această prea sufocantă intimitate
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
Gorbaciov într-un articol publicat în New York Times din 7 iunie 2004, Reagan a fost un președinte care știa să asculte. Odată cu deschiderea internă din URSS, Reagan a participat la dialog și a admis faptul că epoca imperiului răului se sfîrșise. Ideologia sa nu era una inflexibilă. Trebuie spus că Ronald Reagan a jucat un rol important în relațiile româno-americane. Am examinat acest subiect în editorialul meu din Jurnalul Național (12 iunie 2004), deci nu insist. Semnificativ este faptul că, după
Ronald Reagan și prăbușirea sovietismului by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/12749_a_14074]
-
să se dovedească parte integrantă și definitorie pentru personalitatea lui Lovinescu. Abia după aceea ajungi să le poți pătrunde substanța, în toată complexitatea ei, și să-ți dai seama de dramele care îl consumă pe autorul lor; drame care nu sfârșesc nici o clipă. Se opune, fără cruțare, istoria. M-am străduit, pe cât cu putință (nu e posibil întotdeauna, contextul avându-și exigențele sale) să evit a confesa despre Lovinescu lucruri pe care le-au mai spus și alții. Unii se vor
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
ale literaturii. În primul rînd pe cea a locului în care nu se întîmplă nimic, cu toată suita de detalii care decurge de aici - nebuna orașului (Hleanda o cheamă și a prorocit cu voce neomenească, de pe vremea comunismului, sosirea mîntuirii, sfîrșind tragic, în aceeași epocă, hărtănită de cîinii pe care-i îngrijea), "înțeleptul" orașului (e dom' Petrică, el dă mereu verdictul final), casa misterioasă în care doar un personaj pătrunde și care devine subiect de speculații și de fabulă. Dar peste
O stradă pe jumătate asfaltată by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12788_a_14113]
-
vîrsta, susține el, a cîștigat în seninătate " iar ultimul lui film " văzut de Cahiers du Cinéma ca "mai puțin disperat decît precedentele" ", e o probă în acest sens. De ce a ales Sarajevo, pentru filmul lui? Pentru că "atunci cînd războiul se sfîrșește și reporterii nu mai vin, de vreme ce nu mai pot găsi răniți și foamete, atunci începe purgatoriul. Purgatoriul e o metaforă a vieții". Altfel, zice cineastul senin, "nu-mi place cuvîntul cineast, și nici cuvîntul cinema! Detest cuvîntul Ťrealizatorť; la limită
PROVOCATORUL J.L.G. by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12781_a_14106]
-
gratuită către derizoriu și superficial, nejustificată nici de text, nici de modul tensionat și dramatic în care este susținută prima parte, care nu face nici un serviciu celor trei actrițe. Ba dimpotrivă. De la tensiunea emoțională de la început și arii din Traviata, sfîrșim ieftin într-o muzică disco insignifiantă. Se face apel des în cea de-a doua parte la dans, pe o coregrafie nu tocmai de zile mari, la efecte kitsch. Dacă s-ar fi renunțat la toate astea, spectacolul Love cats
Locuri și întîmplări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12815_a_14140]
-
murit după un deceniu de "suferință îngrozitoare", "abandonat de toți (în afara surorii sale)", "cu o pensie de mizerie, neavînd bani nici de medicamente". Iar remarcabilul interpret și compozitor Emanoil Elenescu, cadru universitar la Conservatorul bucureștean, ca și Olah, și-a sfîrșit zilele "nu oricum", ci "de inaniție" (înfometare)". Acestor cutremurătoare circumstanțe care vădesc în chip indenegabil divorțul dintre oficialitatea "nouă" și conștiința culturală (altă situație transferată fără jenă din dosarul ideologiei în cel al postideologiei!) li se adaugă agresiunile ale căror
Poetul în cetate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12830_a_14155]
-
unui negru geam, / o picătură de cerneală / pe care-o tot întinzi pe coală / și-o trențui, adormit pe sfert, / cu vârful penei, conirostru, - / Ť... o insulă? un munte? o apă? un deșert?ť / De ce, fărî de-a începe,-ar sfârși periplul nostru?" În absolut, poezia se (re)produce aproape combinațional tocmai prin mecanica sa molecular-livrescă intrinsecă. Nu se putea o metaforă mai frumoasă pentru poezia lui Șerban Foarță decât dantelăria fractalică! În spațiul poetic întemeiat și guvernat de poet, coabitarea
Ode în metru fractalic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12847_a_14172]
-
analiza veștile proaste), actele de trădare din partea forțelor care trebuia să-l apere, zvonurile, fie intenționat lansate, fie spontane, mi-am adus aminte de o poveste veche de vreo două milenii care prezintă similitudini frapante cu modul în care a sfârșit dictatorul comunist, anume răsturnarea și moartea lui Nero în anul 68 d.Cr. Lichidarea ultimului iulio-claudin și criza anului 69 ("acel unic și imens an", cum l-a definit Tacitus) este o veche preocupare a mea concretizată în mai multe studii
Istoria săracă în scheme by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12846_a_14171]
-
se leagă toate visele și speranțele acestora. Trăirile în fața telefonului ale unei femei îndrăgostite de un bărbat însurat sînt surprinse cu maximă finețe de scriitoare: "Lungi, chinuitoare și confuze deliberări interioare, în care își promitea să nu-l mai caute, sfîrșeau totdeauna cu mîna ei pe receptor. Cînd reușea, în fine, să formeze numărul întreg, tremurînd de emoție, uita brusc pretextul pentru care-l suna și se bîlbîia aproape penibil pînă-și recăpăta din nou suflul. Cînd nu-l găsea la telefon
Cartea dezamăgirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12848_a_14173]
-
cu ce scop - intră toate în caruselul problemelor fără soluție. Discuția despre soarta literaturii, ca instituție (didactică), este un fel de "cover story", ce se reia oricînd se schimbă moda. De obicei, fiecare modă (stilistică) începe cu un manifest și sfîrșește, epuizată, într-un manual. Dar altceva vor să arate, cu Manualul de literatură al lor, recent apărut la Editura Vinea, Daniel Bănulescu, Mihai Gălățanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Nicolae }one, Lucian Vasilescu și, printr-un rendez-vous dat picturii, Floarea
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
și preluat de Scorsese e disocierea sunetului (diegetic) de imagine; francezul mută un sunet (pași pe pietriș) într-o altă scenă în care personajul urcă pe scările unei case. Scorsese reușește să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura lui Isus crucificat țipătul fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais, și Scorsese folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
în loc într-o gravitate ciudată, în spaima puiului de sălbăticiune care simte capcana. Mai împarte cu microromanul interbelic materialitatea grea, cleioasă, a excrescențelor, a tumorilor, a vieții care se divide haotic, aberant. Este, în rizibilul orgoliu al corpurilor care nu sfîrșesc mojarate într-un creuzet aseptic, ci consumate de o boală care crește mai repede decît ele un dispreț al oricărei ordini preexistente. Viața, ca proces antientropic, dezorganizează din mers tot ce-ar părea că vrea să se adune, să dureze
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]