730 matches
-
vestește patima femeii, cînele, pe a bărbatului. Cînd cînii simt așa ceva, apoi la cel necredincios soț nu se gudură cînd intră în ogradă. Cînd se udă cînele pe păretele casei, femeii îi place alt bărbat. Cînd trage cînele pe nări (sforăiește) e semn rău, de moarte. Omul pe care-l latră cînii vrăjmaș* e răutăcios. Cînd ți-a tot căta cînele în ochi e semn rău. Copiii trebuie să dea mîncare la cîni, că ei s-au rugat lui Dumnezeu ca să
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
acest adevăr îl veți înțelege lesne, dacă vă veți gîndi la marele număr de oameni trîndavi ce se află la alte neamuri. Mai întâi, aproape toate femeile, care alcătuiesc jumătate din întreaga populație, iar acolo unde muncesc femeile, majoritatea bărbaților sforăie în locul lor. Apoi, droaia numeroasă și leneșă de popi și de călugări! Mai puneți la socoteală pe toți bogătașii, mai ales pe marii proprietari de pămînturi, așa-numiți oameni de neam și nobilii; adăugați la aceștia servitorimea lor, adică toată
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cine are nevoie de el și cine nu, ce speră el să se întâmple, ce cumpără și ce vinde el, ce studii are, ce nu știe și ce crede că știe, ce știe și ce crede că nu știe, cum sforăie, ce crede despre Dalí, Sartre, Freud, Pele, Ostap Bender și Wittgenstein, ce activitate sexuală spune (sau se poate deduce) că are...” Desacralizarea ficțiunii, transmiterea în direct a realului și amestecul auctorial fac din N. primul prozator programatic postmodernist din literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
au prins prima dată? M-a mai prins șeful de post. Era om bun. Se așeza pe scăunel și împreună tot gustam pînă ne îmbătam amîndoi. Dar acum, de ce s-au schimbat obiceiurile? Au venit de la Darabani, granguri mari. Autobuzul sforăia și se legăna în toate felurile, iar o bună parte din fum ieșea chiar în interiorul hurdubaiei. Șoferul era interesat de discuție și, cum era expert în chestii de procese, intervenea ferm, fără drept la replică: Moșule, fără pușcărie nu scapi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spus ăstuia (arată soțul) că o să-l faceți praf, dar el a adormit ca un sac, mîncase varză cu carne și i-a căzut greu la stomac, că niciodată nu se poate opri, este lacom și apoi îi este rău. Sforăia de zăngăneau geamurile, nu le are el cu televizorul că adoarme imediat, dar uneori doarme și din picioare... ha, ha, ha și-l țin să nu pice... Mia, puișor, dom' primar e venit de pe drum și... L-ați văzut, acuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aud ceva mai clar. Sau refac. Recompun. Nu știu dacă sunt corect, dacă redau fidel. - Aveam un coleg care vine-acasă la patru după masă mangă. Se culcă și, normal, în jur de unu’ se scoală și-și studiază nevasta, care sforăie de rupe locul. Cu troaca-n sus. Și-i bagă o mână la pizdă, asta se scoală, ce faci obsedatule, la ora asta, bețiv nenorocit, de asta-ți arde ție. Taci, fă, că sforăiai și am vrut să-ți mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
scoală și-și studiază nevasta, care sforăie de rupe locul. Cu troaca-n sus. Și-i bagă o mână la pizdă, asta se scoală, ce faci obsedatule, la ora asta, bețiv nenorocit, de asta-ți arde ție. Taci, fă, că sforăiai și am vrut să-ți mai iau din tiraj. - Cum din tiraj? se miră Danny de Vito. - Idiot e ăsta. Așa sunteți voi la țăroaia, în comuna Puțu, cu iepuri! Tirajul la o sobă, n-ai auzit? Când deschizi ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
zăvoiană, și s-au împărtășit din ea cu atâta convingere și smerenie fariseică până ce au căzut cu toții secerați sub sfântul tricolor. "Ardea... ...Arde... Aaaaaa.......aaaa......" Acesta, pleoștit și amărât foarte privea încremenit la grupul de luptători morți pentru patrie, care sforăiau țepeni, unii peste alții, căzuți eroic în apărarea simbolului național. Adevărați eroi, domnule! Cinste lor! Eternă recunoștință! Patria ubi bene! (Patria este acolo unde mi-e bine!) Și lor le era foarte bine. Dormeau somnul nevinovat al întâilor născuți. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
poate mai are două-trei persoane ascunse în burta lui, două--trei persoane înfometate, lihnite. Acum, după masa copioasă și cu zumzetul copilașilor în urechi, tov prim se simțea ca-n sânul lui Avram: l-a cuprins somnul și a început să sforăie. Gârmoci și Fanache și-au frecat palmele satisfăcuți: obținuseră ce speraseră. Tocmai atunci s-a produs catastrofa. Doi pionieri părăseau scena în aplauzele publicului. În locul lor, din sală, a urcat la microfon domnul Tomiță. Ce dracu caută ăsta aici? a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se încheiase ca de obicei: Cameniță trăsese un chef, cu băutură multă, cu haleală, cu lăutari și cu câteva muieruști noi, prospătură, dar prost alese, cam fără vlagă, cam sfioase cu p... Mulțumit de sine, mai-marele regiunii noastre adormise buștean, sforăind de se cutremurau pereții: deja tovarășa Cameniță, obișnuită cu „programul“ său, dormea separat, se retrăsese de câțiva ani buni în altă aripă a uriașei vile pe care o ocupau. Totuși, în noaptea aceea, atipic, tovarășul Cameniță, care avea somn de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
A visat îngerul acela de lumină, imens, nesuferit. În vis, se zărea pe sine dormind în patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de el tăcut și zgâlțâindu-l ușurel și șoptindu-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar fi avut motive să-l sperie, și totuși tovarășul Cameniță s-a speriat de moarte și s-a trezit ud de transpirație, iar inima lui care nu se înmuia cu una, cu două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
decât ai noștri, în orice caz, și ne-au făcut pachet și ne-au trimis în țară, aci, nu se compară, e sărăcie... Spaniolu și-a întrerupt confesiunea și l-a zgâlțâit pe Pușcărie care tocmai adormise și începuse să sforăie: -Scoală, bă! Acu zâi și tu, de unde ți se trage numele de Pușcărie!.. Pușcărie s-a interesat dacă mai e votcă. -Nu mai e, zâi! Fără cine știe ce mare chef, Pușcărie le-a îndeplinit dorința tovarășilor săi: -La mine e simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-l ajute. Pereții s-au deschis, nu mult, o părere, dar de ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au mers câțiva pași și au căzut răpuși de beție, au adormit instantaneu, începând să sforăie. La fel și Spaniolu, numai că el sforăia cum se cade, în gheretă. Cei trei n-au mai văzut și n-au mai simțit cum se pornește apa, cum vine ca un munte lichid spre ei, cum îi spulberă ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mult, o părere, dar de ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au mers câțiva pași și au căzut răpuși de beție, au adormit instantaneu, începând să sforăie. La fel și Spaniolu, numai că el sforăia cum se cade, în gheretă. Cei trei n-au mai văzut și n-au mai simțit cum se pornește apa, cum vine ca un munte lichid spre ei, cum îi spulberă ca pe gâzele cele neînsemnate, cum se prăvălește spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înfiorați, fermecați. Am rămas în apă, lipindu-ne unul de altul, parcă așteptând să nu se mai termine potopul. Ne tremura și inima și sufletul și trupul. Îi căutam cu buzele formele pietroase, abia îndrăznind să le deslușesc. Acasă, bunica sforăia ușor: și-a făcut cruce și a poruncit să ne încălzim, să ne stoarcem hainele, să le uscăm la bucătărie. Ne-am trezit târziu. Ploaia spălase munții și apele vuiau vesele, sprintene, ca niște fragmente de oglinzi. Severina era gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
când în când. Nu era o stricată, dar nici ușă de biserică nu se putea spune că era. Dormea, fără să aibă habar de stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul picioarelor mele goale, lipite de scândura podelei. Vroiam cu disperare să ajung la ea. Nu mă puteam decide însă să înaintez; dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
când ne-am mutat „la bloc”, am vândut-o la rândul nostru. Vigilent, observ la un moment dat că mama, profitând de întuneric și de comoditatea relativă a fotoliului improvizat, simțindu-se în siguranță, „păzită” de noi a adormit și sforăie încetișor. Descoperirea mă înveselește, râd și o strig, ca să o readuc la datorie, să privească mai departe filmul căruia îi trăsese clapa. Doina mă mustră. E prea târziu însă: mama s-a trezit deja, nu e deloc supărată, zâmbește „vinovat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
el cu glas aspru. Pornim spre Dunăre să le luăm urma! Să n-apuce trecerea! Să-i terminăm! Pe cai, vitejilor! La Dunăre! Pe cai!! La Dunăre!! La Dunăre! strigă vitejii Măriei sale îndemnând spre cai. Mă mir că n-am sforăit câteva cuvinte "mari" care să sune din coadă; despre glorie, sânge, oase... Oasele străbunilor, bineînțeles! Aistea ajută la luptat și la murit, filozofează Ștefan. Dar am izbândit Ștefane... altfel cum? spune Vlaicu. Desigur, altfel nu se poate... Cronicarii vor izvodi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Petrică! Batem palma! Te iau tovarăș! Mă iei?! țopăie de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
uriașe se zărea lumină. Dintr-acolo văzu venind din dreapta un cal ce galopa furios. Călărețul părea un băie tan foarte tânăr, trăsăturile Încremenite de spaimă i se distingeau din ce În ce mai clar. Brațele lui delicate Încercau zadarnic să strunească animalul speriat care sforăia, scuturându-și violent coama albă. Dincolo de poiană se vedea un alt luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
plin de spumă al calului, atârnând de el cu toată greutatea corpului. Își simți picioarele târându-se prin iarba udă și brațele prinse Într-o durere ascuțită, ca și cum cineva i le-ar fi smuls din umăr. Calul Își Încetini goana. Sforăi zgomotos, Împrăștiind În jurul lui picături reci și mărunte de salivă care umezeau fața lui Simeon, răcorindu-l, și se opri la câțiva pași de adâncul de abia bănuit. Necheză ușurel și se lăsă pe-o coastă, În smocurile rare de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ăleia - și, ajuns în Capitală, pierdeam ore întregi căutînd din hotel în hotel o cameră liberă (am dormit în mai toate hotelurile bucureștene și am avut ocazia să stau în cameră cu tot felul de oameni - de la tipi sănătoși care sforăiau la fel de sănătos, pînă la ciudați pe care-i descopeream în toiul nopții cum îmi veghează somnul). Profesoara la care mergeam preda româna la un liceu industrial și, din cîte spu nea, era destul de apreciată pe plan local. Avea marea calitate
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
erau chei a pus fotolii! Aseară a dormit aici prima oară. Noi două, Lila și cu mine, în vraiștea asta? Păi, Lila încearcă să mă consoleze; fără să i spun eu, s-a culcat în sufragerie, pe canapeluță, în timp ce individul sforăia de se zgâlțâiau pereții, în birou. Azi-dimineață, Lila a plecat la ora 9, dezolată că mă lasă singură. Dar Mabell? Sunt sigură că din cauza lor s au întâmplat toate astea, deși nu vor să recunoască; am să-ți spun ceva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pace ș-o tihnă surprinzătoare. Copiii se joacă ca pe o toloacă de sat, un bărbat își învață nevasta să pedaleze la o bicicletă, ca să economisească banii de tramvai și metropolitan, pecând aproape, în străzile moderne, huruie zgomotul vieții și sforăie neîntrerupt automobile, autobuze, tramvaie, iar sub fața pământului, în subterane, cu vuiet de tunet și furtună trec metropolitanele electrice. La Pat și Patachon, la cinematograf, lumea din sală râde cu atâta poftă, cu hohote mari și nestăpânite, cu chiote de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ultima vânătoare de iepuri în anul acesta. Însoțitorul meu, tovarășul Stoianovici, om vârstnic cam greoi, mă însoțea la fiecare bătaie, căutându-și îndărătul meu, între brazde sau între tufișuri, "un camuflaj". Se întindea sub soarele fierbinte și îndată îl auzeam sforăind, până ce începeau focurile pe linia pușcașilor. Vorbind cu sătenii de la Iazu, lângă Slobozia Ialomiței, despre pacostea șoarecilor și a șobolanilor în această toamnă secetoasă, am aflat că, de la o vreme, nu de mult, s-a iscat în șoricărime și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]