433 matches
-
lui Luke. — Și... cine a fost cel care i-a zis pas celuilalt? Întreb În treacăt. Ea sau el? — Nu sînt sigur. Luke intră În baie. — Se pare că el s-a Întors la nevasta lui. — Nevasta lui? vocea mea sfredelește aerul, ca o rachetă cerul. Cum adică, nevasta lui? — Venetia credea că sînt despărțiți, dar Încă nu au divorțat legal. Luke dă drumul la robinet și abia dacă Îl mai aud. — Biata de Ven, n-a prea avut deloc noroc
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > COLIND CU BRAD Autor: Gheorghe Pârlea Publicat în: Ediția nr. 2179 din 18 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Semeț copac cu creștetul în nori Și rădăcina sfredelind în piatră, O dată-n an tu puii ți-i cobori Să-i încălzească focul cel din vatră. Si coborând la noi - de-atâtea ori! -, Ne-aduc brăduții Vestea Minunată Că s-a născut Hristos, în dalbe flori, Spre a ne
COLIND CU BRAD de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2179 din 18 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381265_a_382594]
-
obsesiv, de o gravitate adâncă, atent să nu treacă pe lângă el o esență sau formula cosmosului, poate. Anumite păreri îl frapau, îl perplexau, îl făceau să se gândească multă vreme la un comportament sau la un punct de vedere, să sfredelească adânc. Era eminamente serios.” Începe să scrie pe la sfârșitul anului 1948 un roman despre lumea țărănească. Sunt temele și personajele din Moromeții. Nu e mulțumit și îl abandonează. Trece printr-un moment de criză. Este bolnav, nu poate să scrie
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
limitele. Dar curriculumul? Dar școala obligatorie, „de masă”? Școala se află într-o situație specială. Ea nu se poate izola de societate și de cultura de masă, intrând așadar în contact nemijlocit nu doar cu „creierele mari” care creează și sfredelesc viitorul, ci și cu „creierele mici și mijlocii” ce se hrănesc cu cultura populară, măruntă, răspândită de mass-media. Cultura de masă modernă are și ea, ca temei, cunoașterea - aceeași cunoaștere ce îi preocupă pe savanți, cercetători și marii cărturari, dar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vîslele din ambarcațiunea lui să aibe stele roșii pe ele? vîrînd toate ramele în marea lui menghină de lemn, dulgherul îi oferea de îndată acea constelație. Vreunui marinar îi venea chef să poarte cercei din os de rechin? dulgherul îi sfredelea loburile urechilor. Pe-un alt marinar îl apuca durerea de dinți? Dulgherul își scotea cleștele și, izbind cu pumnul în tejghea, îi poruncea marinarului să se așeze acolo; nenorocitul se mișca bineînțeles înainte de terminarea operației și, atunci, învîrtind mînerul menghinei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de basmul real care ține deschiși ochii somnoroși ai copilului de 6 ani. Dar și în această poezie există imagini care nu servesc ideea conținută. Iată un exemplu: organizatorul de partid este omul care luptă pentru realizarea viitorului: Ochii parcă sfredelesc prin zid/ Spre un proaspăt, însorit imaș. Imaș înseamnă pășune. Cuvântul i-a plăcut poetei, dar oricât de însorită ar fi fost o pășune nu poate constitui imaginea minunatului viitor care se deschide patriei noastre (...). În poemul liric Străzile din
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Pe ușa brutăriei era doar un bilet pe care scria DESCHIDEM ÎN CURÎND și un portret - la vederea căruia Philobosian se crispă - al liderului turc, Kemal: o mutră hotărâtă, cu căciulă de astrahan și guler de blană, cu ochii albaștri sfredelind de sub săbiile Încrucișate ale sprâncenelor. Doctorul Philobosian Își desprinse privirea de pe acest chip și porni mai departe, recapitulând toate argumentele Împotriva arborării portretului lui Kemal În felul acesta. În primul rând - după cum Îi spusese toată săptămâna soției lui - forțele europene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
avea să rămână fidel acelor principii până la capăt, murind la cincizeci și șapte de ani de ciroză la ficat.) Cum trece, se Întoarce și se uită În mulțime chiar când o tânără se ridică de pe un geamantan. Ochii albaștri Îi sfredelesc pe cei căprui. Două secunde. Nici măcar două. Apoi Kemal Își Întoarce privirea. Convoiul trece. Și acum totul ține de vânt. Unu dimineața, miercuri, 13 septembrie 1922. Lefty și Desdemona sunt deja de șapte nopți În oraș. Mirosul de iasomie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Îngrijorare. ― N-o să pățesc nimic, spuse Milton. Privindu-și fiul, Lefty văzu acum o imagine dureroasă: pe el Însuși cu douăzeci de ani În urmă, plin de optimism cretin și Îngâmfat. N-avea altceva de făcut cu teama care Îl sfredelea ca un cui decât să-și exprime cu voce tare mânia. ― Bine atunci. Du-te la Marină, spuse Lefty. Dar știi ce uiți tu, domnule cât pe-aci Vultur Cercetaș? Și arătă cu degetul spre pieptul lui Milton. ― Uiți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Ceea ce nu înțeleg, se întunecă Augustus și mai rău la chip, e cum nimeni n-a avut până acum curajul să-l acuze pe nenorocitul ăsta de calomnie, ca să-și primească în sfârșit pe deapsa pe care o merită. O sfredelește pe Livia din priviri. — Bănuiesc că e cineva sus-pus în spatele lui. Încolțită, Augusta nu mai ezită. Își dă seama că pierde teren. Trece atunci la atac. Nu este calomnie, rostește cu patos, să dai în vileag o vră jitoare care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
siluetă tăcută și neclară, zgri bulită într-o manta fumurie. Pe măsură ce imaginea se limpe zește, o recunoaște și pe ea. Scribonia! Își duce, îngrozit, palmele la ochi, dar glasul arhicunoscut ce nu-i dă pace nici zi, nici noapte îi sfredelește timpanele: Ia aminte la vorbele mele! Își astupă urechile. Degeaba! Își dă seama că el însuși repetă, fără să vrea, vorbele pe care le-a auzit de atâtea ori încât a ajuns să le învețe pe dinafară: — Cinstirea acordată de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
șovăire să iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească un dar, de bună seamă neprețuit dar periculos; nu învățase și nu se simțea în stare să fie iubit la rândul său. Privirea Despinei sfredelise cochilia solitudinii, cotrobăind și încercând să scoată la lumină carnea flască și neatinsă de soare a melcului, punând sub semnul întrebării însăși putința lui de a supraviețui. Lipsit fiind de organe și funcții vitale independente, care i ar fi putut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
șovăire să iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească un dar, de bună seamă neprețuit dar periculos; nu învățase și nu se simțea în stare să fie iubit la rândul său. Privirea Despinei sfredelise cochilia solitudinii, cotrobăind și încercând să scoată la lumină carnea flască și neatinsă de soare a melcului, punând sub semnul întrebării însăși putința lui de a supraviețui. Lipsit fiind de organe și funcții vitale independente, care i ar fi putut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vechea lui cunoștință tânărul Lct.Maj.Voicu Ion Își făcu apariția și-l conduse În biroul Cercetări Penale. Nu mică Îi fu mirarea când intrînd În cameră observă o sumedenie de tineri ofițeri rânduiți la o masă dreptunghiulară care-l sfredeliră cu privirile lor pătrunzătoare, timorându-l. Cel care-l invitase părea a fi șeful ce prezida comisia și care Îi oferi un scaun poftindu-l să i’a loc. Tot el Îi puse prima Întrebare. “Cunoaște-ți pentru ce v
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
s-a născut. se naște încet, odată cu punctele de pe conturul mâinii în mișcare. privește cum bătrânii surâd și tinerii ascultă, privind atenți profunzimea bulgărilor de făină, rostogoliți în imagini printre tușe de culoare. amintirea grâului devine incertă iar pâinile nemodelate sfredelesc timpul imaginii de dincolo de gând. artistul așteaptă nașterea lor, cu mâinile înfipte adânc în buzunarele făinii. un cui bătut în peretele de est al spațiului creației, va rămâne gol pentru un prezent uitat neaninat de tâmpla ei. te salut între
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
la braț, spre microbuzul meu. Au urcat toți. Doi dintre ei Îl sprijineau, de ambele părți, pe cel din mijloc, Îmbrăcat Într-o pufoaică și care era beat mort. Cel din stînga, un tip solid cu o bărbie puternică, mă sfredeli cu privirea de sus pînă jos, dar nu zise nimic. Poate-mi căuta și el insigna. Cel Îmbrăcat În pufoaică plîngea Înăbușit, cu suspine, strigînd: — Saké! Saké! Hei, tu! Mă aflu printre cei dispăruți, dați În căutare. Nevastă-mea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
margini, care se amestecau de la o vreme cu stelele zării. Și mă culcam trist în casa pustie, nu știam ce să fac; nu puteam ceti, nu puteam scrie, o plictiseală grozavă mă apăsa. Dragomir, logofătul, cu ochii lui mici, mă sfredelea, parcă îmi cetea în fundul sufletului; și de câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca mine este leac la plictiseală. — De, s-ar putea... să nu vă fie cu supărare... Pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o casă se arăta, o casă mare, urâtă, cu acoperișuri vechi, cu ferestre întunecoase. După garduri de nuiele, pe lângă hambare lungi de scânduri, se mișcau câțiva oameni, printre saci, printre paie îngrămădite, și un glas ascuțit, ciudat, se urca, parcă sfredelea liniștea locurilor. —Iacă ș-o locuință omenească! zise doctorul. Și deodată, la o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iarăși secretul în spatele ei. — Domnul Page are o cheie de la ușa din celălalt capăt, spuse ea. Vine când poate. Se sprijini de șopron, părând epuizată. Apoi, brusc, se îndreptă hotărâtă. — Acum îți mai spun ceva, Vultur-în-Zbor, prietene, începu iarăși ea, sfredelindu-l cu ochii ei gri. Atinge-mi pântecul, îi porunci apoi și când el ezită, îi luă nervoasă mâna și i-o așeză pe stomac. Simți ceva? îl întrebă. Nu, zise el. Un stomac. Păi, atunci pipăie-mi sânii, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se agață de brațul lui, șantieristul dă să-l pocnească p-ăla, femeia se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și trei reprize de picamăr pă nerăsuflate“, tresaltă șantieristul, se scutură dedulcit la ispită, n-are ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aulei și să arunc o privire. O tripletă de fete cu un aer de școală parohială conversau și făceau schimb de observații sau de confidențe. Cea care părea lidera congregației Îmi observă prezența și Își Întrerupse monologul pentru a mă sfredeli cu o privire cercetătoare. — Iertați-mă. O caut pe Beatriz Aguilar. Știți dacă vine la ora asta? Fetele schimbară o privire otrăvită și Începură să-mi facă o radiografie. — Ești logodnicul ei? Întrebă una. Sublocotenentul? M-am limitat să ofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu putere. După cincisprezece secunde am repetat operațiunea, și tot așa, ignorînd sudoarea rece care Îmi acoperea fruntea și bătăile inimii. CÎnd ușa s-a deschis, Încă țineam ciocănelul În mînă. — Ce vrei? Ochii vechiului meu prieten Tomás m-au sfredelit, fără să tresară. Reci și supurînzi de mînie. Am venit s-o văd pe Bea. Poți să-mi pocești mutra, dacă ai chef, Însă nu plec fără să vorbesc cu ea. Tomás se uita la mine fără să clipească. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
falcă, simțind că nervii săi, Întinși ca niște arcuri, Încep să se rupă unul câte unul. Îi venea să țipe, să urle de durere și neputință, era În stare să facă orice, numai să pună capăt acestui coșmar ce-i sfredelea timpanele. De jos se auzi un râset. Urmat de aceeași tuse convulsivă. „E ea și parcă totuși nu e ea”, murmură În gând stomatologul. E drept că uneori Lilith tușea, dar niciodată n-o auzise horcăind În halul ăsta... „Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sosi într-un târziu, a găsit crenguța încărcată de rod. Dar roadele și frunzele ei erau palide și lipsite de viață. Crenguțo, ce s-a întâmplat cu tine? întrebă vrăbiuța îngrijorată. Nu știu, răspunse crenguța cu glas stins. Parcă mă sfredelește ceva și-mi soarbe toată seva din mine. Trebuie să aflu ce se întâmplă, spuse vrăbiuța. Și porni să cerceteze crenguța din rămurică în rămurică, din frunză în frunză, până ajunse aproape de tulpină unde găsi un cuib de viermișori. Deci
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
sunt și-o să fiu... Am plâns pe cărarea predestinată De când am început ca să fiu, Am fost generos și puțini o mai știu, Dar dușmanul vieții n-am fost niciodată; Am luptat ca o cârtiță săpând galerii, Ori ca pasărea nopții, sfredelind preaînaltul Am stat față-n față cu mine și altul Risipind nopți de vis, irosind bucurii... Acum sunt zgârcit și ador orice clipă Și caut aievea un colț străveziu, Să pot aduna ce-am pierdut prin risipă, Dar luna-mi
E T?RZIU... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83794_a_85119]